agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3460 .



Comando pentru România - IV -
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2008-08-23  |     | 



Scena X

(Institutul de Fizică Atomică. Biroul directorului Stamatiad).

Davidescu : D-le director, mă scuzați că vă răpesc din timpul d-voastră prețios, dar aș vrea să mă ajutați într-o problemă mai delicată.
Stamatiad : Cu multă plăcere, d-le colonel! Doar ne cunoaștem de atâția ani!
Davidescu : Este vorba despre cercetătorul George Dumitrescu. Cu care, după cum vă amintiți, am mai avut probleme, când cu specializarea.
Stamatiad : Mi-aduc aminte! Păcat! Profesional, este unul dintre cei mai buni cercetători pe care-i avem. Și am înțeles, că în curând își va întemeia aici, în Institut, și o familie...
Davidescu : Tocmai despre asta este vorba. Despre apropiata lui căsătorie...
Stamatiad : Viitoarea lui soție, Mira Radulian, este un om de excepție și m-am bucurat când am auzit că, în sfârșit, nu va mai fi singură. Poate căsătoria asta îl va schimba și pe Dumitrescu, cine știe!
Davidescu : Dumitrescu, d-le director, se află în relații foarte strânse cu un personaj pe care-l vizăm, un cetățean străin, o reminiscență a perioadei lui de specializare. După cum bine știți, dintr-o notă informativă pe care v-am trimis-o în baza cooperării dintre instituțiile noastre, Agenția Internațională pentru Energie Atomică se arată deosebit de îngrijorată de comerțul cu plutoniu și cesiu, care se practică azi, „la vedere”, cum se spune, și paradoxal, liber în multe țări est-europene. Furtul de inteligență în domeniu este de-acum de domeniul trecutului, azi ne confruntăm cu o statistică alarmantă privind furtul materialelor brute radioactive, care, în ciuda efectelor lor distrugătoare, sunt manipulate de cei ce fac acest comerț fără nici un fel de restricții, riscul nemaifiind luat în seamă. O serie de state ale lumii în încercarea de a-și reface vistieriile golite apelează la acest comerț insolit și credeți-mă, se scot bani frumoși...
Stamatiad : Credeți că și Dumitrescu...
Davidescu : Este doar o supoziție. Un lucru este cert, omul lui venit în România se ocupă de câțiva ani buni cu așa ceva. Și cum colectivul în care lucrează Dumitrescu se pregătește să testeze o nouă inovație, n-ar fi exclus să asistăm la o încercare de sustragere a unor date. Dar nu o va face singur! Dumitrescu este uns cu toate alifiile, Mira Radulian va fi omul pe care-l va folosi în încercările lui...
Stamatiad : În cazul ăsta va trebui să luăm măsuri, totul devine foarte serios!
Davidescu : Știți, d-le director, aș vrea ca Dumitrescu să nu miroasă ceva. Îl lăsăm să-și facă jocul. Până la un punct, bineânțeles, și sigur că datele pe care Mira i le va oferi vor fi contrafăcute de noi. Nu ne putem permite nicio stângăcie. La momentul potrivit îi vom arunca momeala lui Dumitrescu și știuca, lacomă, va mușca, vă asigur! Până atunci, iată cum vom proceda...

Scena XI

(Acasă la Mira Radulian. Aceasta citește o carte. Sună cineva. Este George Dumitrescu cu o sticlă de șampanie în mână, cu un buchet de flori, în cealaltă)

Dumitrescu : Bună seara, Mira! Te deranjez?
Mira : Nu, tocmai voiam să te sun. Nu știam ce este cu tine.
Dumitrescu : Am avut treabă în oraș și m-am gândit să trec să te văd.
Mira : Sărbătorim ceva?
Dumitrescu : Da, chiar dacă tu ai uitat. Acum patru ani ne-am cunoscut, de atunci a început prietenia noastră.
Mira : Cum a trecut timpul! Fă-te comod, dar ce ai, nu prea pari în apele tale...?
Dumitrescu : Lasă, Mira, nu e cazul să discutăm acum despre problemele mele. Nici nu știu dacă m-ai înțelege...
Mira : George, să știi că mă supăr! Atunci cine să te înțeleagă?
Dumitrescu : Mira, este o problemă mai delicată, nu vreau să te amestec în povestea asta!
Mira : Ce poveste? Hai, spune, pentru numele lui Dumnezeu, nu mă mai fierbe!
Dumitrescu : Este o poveste mai veche și urâtă. S-a întâmplat acum patru ani, știi, când am fost la specializare afară. Cunoști patima mea, pokerul. Ei bine, într-un grup de prieteni pe care mi i-am făcut acolo am jucat o partidă, o zi întreagă. Simțisem că pot câștiga mult și parcă-mi pierdusem mințile. Știi că sunt un jucător de elită, nu un ageamiu, dar acolo am întâlnit un altul mai rasat decât mine, care pur și simplu m-a lăsat lefter. Am pierdut toți banii pe care îi aveam, ceasul, brățara de aur, inelul...
Mira : George, mă înspăimânți!
Dumitrescu : Eram disperat. Rămăsesem fără o lețcaie. Nu mai aveam cu ce plăti hotelul, eram disperat. Unde să merg? Ce să fac? Cui să cer bani? Doar nu era să merg la ambasadă...!
Mira : Puteai declara la poliția de acolo că ți s-au furat, că ai fost jefuit, găseai tu un motiv plauzibil!
Dumitrescu : Nu voiam să am de-a face cu ăia. Atunci l-am întâlnit pe amicul meu, de care ți-am vorbit că vine în România și din cauza căruia am amânat plecarea la munte. Atunci el mi-a spus că are un prieten influent, care mă poate ajuta. Bineânțeles, că nu pe gratis! Mult mai târziu mi-am dat seama că intrasem într-un cerc primejdios, din care nu exista ieșire. Totul, chiar și partida de poker, fusese o înscenare abil construită pentru ca eu să ajung în situația aceea atât de delicată și să cer ajutor, iar, mai târziu, să-l răsplătesc pe cel ce mă salvase...
Muira : Să-l răsplătești ? Cum?
Dumitrescu : Mira, lasă...mai bine nu mai discutăm! Și așa, cred că ți-am stricat seara!
Mira : Nu, vreau să știu tot. Am acest drept, din moment ce nu peste mult timp vom constitui o familie, nu?
Dumitrescu : Bine, dacă tu vrei. Mi se cer niște informații referitoare la noua noastră invenție...
Mira : Nu se poate, George! Dar asta înseamnă...
Dumitrescu : Vezi, eram sigur că n-ai să mă înțelegi! Ba mai mult, poate ai să mă și condamni! Tocmai acum, când puteam fi atât de fericiți!
Mira : Și cine ne împiedică? Mergi mâine la Stamatiad, îi povestești totul și se rezolvă!
Dumitrescu : Nu-i atât de simplu, cum crezi tu! Mi se va imputa că n-am spus asta acum patru ani, la momentul potrivit. Cine știe ce repercusiuni ar putea avea totul!
Mira : Și atunci?
Dumitrescu : Nu știu, sunt disperat! Credeam că tu mă vei înțelege și mă vei ajuta. În fond, ce mare lucru înseamnă pentru tine, care ai acces la documentele secrete, să copiezi pe o dischetă totul...Tu nu-i cunoști pe oamenii ăștia, cu care am intrat în horă...Nu știi de ce sunt în stare. Dacă le-aș putea da informațiile cerute, am fi chit. Ba, aș putea fi și recompensat, și căsătoria noastră ar închide definitv acest capitol sumbru din viața mea...
Mira : Mă înspăimânți, George! Știi că sunt în stare să fac orice numai ca să fim fericiți...dar așa ceva...nu știu ce să-ți spun...
Dumitrescu : Noaptea este un sfetnic bun, Mira...te mai gândești...la tine...la mine...la noi! Dar până atunci, hai să desfundăm sticla asta de șampanie. Știu eu că nu o să mă lași tocmai acum, când am atâta nevoie de tine!


Scena XII

(Recepția hotelului „Inter”. Un turist îmbrăcat excentric discută cu recepționerul)

Turistul : Bună seara! Mi s-a rezervat o cameră la hotelul d-vostră...
Recepționerul : Pe ce nume, domnule?
Turistul : Serge Reggiani...
Recepționerul : O clipă! Să verific...Da, etajul X, camera 1018. Vă rog, pașaportul...

(În timp ce recepționerul introduce în calculator datele turistului, acesta urmărește cu interes animația din lobby)

Recepționerul : Poftiți cheile...băiete (cheamă un băiat de bagaje) condu-l pe domnul...

(Serge, însoțit de acesta urcă cu liftul. Descuie ușa camerei sale, dându-i băiatului un bacșiș și intră în cameră. Aprinde lumina, își aruncă geamantanul pe pat și pune două genți de voiaj pe fotoliu. Face o verificare atentă a camerei, apoi intră în baie. Se oprește în fața oglinzii. Zâmbește mefistofelic și-și scoate cu mișcări sigure peruca, mustața, sprâncenele false. Turistul nu este altul decât Robert Cerniatinsky, care își șoptește : „Bun, de-acum suntem la doi pași de cuibul „Corbului”!”)





Scena XIII

(O cameră de hotel la „Inter”. O echipă de ofițeri).

Davidescu : Ce face Barsumi, Filipe?
Filip(urmărind mișcarea din camera alăturată acesteia, camera lui Barsumi, printr-un sistem video de supraveghere) : Este singur. Așteaptă să treacă noaptea și mâine Dumitrescu îi va aduce datele așteptate.
Davidescu : Sunteți pregătiți cu toții pentru o noapte lungă, da?
Mușat : Totul este așa cum ați ordonat. Avem și OK-ul echipei de intervenție antitero, în cazul în care lucrurile scapă de sub control...

(Se aud trei bătăi în ușe. Intră cpt. Panait)

Panait : D-le colonel, situația pare că s-a complicat. Cerniatinsky n-a mai ieșit de trei zile din vila de la Snagov. Sau cel puțin așa suna raportul celor de la filaj. Alertați, băieții noștri au încercat un joc operativ. Amatori de pescuit, care voiau să se intereseze la cineva din zonă dacă locul e bun la nadă. Nu le-a răspuns nimeni. Vila era părăsită...
Davidescu : Deci, pasărea a zburat din colivie...interesant. Pe unde o fi ? Oricum, nu de asta stăm acum, Barsumi și Dumitrescu sunt mai importanți pentru noi decât acel bătrânel straniu...


Scena XIV

(Camera lui Serge Reggiani, alias Cerniatinsky. Acesta fumează, privind pe fereastră. Pare bine dispus. Ia din dulap o geantă din care scoate un pistol cu amortizor. Îl mângâie, parcă în transă. Se așează pe pat și formează numărul recepției).

Serge : Bună seara! Sunt camera 1018. Am nevoie de un băiat pentru un comision. Da...e vorba de niște bagaje... de dus până jos, unde așteaptă un taxi...mulțumesc, aștept!


(Se plimbă prin cameră degajat. Se aude un ciocănit în ușe.)

Serge : Intră!

(Își face apariția un băiat de bagaje.)

Serge : Uite, astea sunt bagajele. Jos așteaptă un taxi. Merg și eu cu tine până acolo...

(Bagajistul se apleacă să ia cele două genți sport, moment în care Serge scoate un laț de sârmă oțelită și-l prinde de gât. Luat prin surprindere, băiatul nu schițează nicio mișcare, căzând molae la pământ.Serge începe să-l dezbrace încet de haine, murmurând : „Și acum, între noi doi, „Corbule !”)


Scena XV

Pe holul de la etajul X este liniște. Din camera lui Serge Reggiani iese Cerniatinsky îmbrăcat în hainele băiatului de bagaje. Urcă pe scări până la etajul XI și se îndreaptă spre nișa de circuite telefonice de pe etaj. Cu pricepere caută circuitul care-l interesează, pe care îl taie. Se îndreaptă spre camera 1114. Bate la ușe)

Barsumi : Cine este?
Cerniatinsky : Sunt un angajat al hotelului, mă scuzați, dar am un mesaj pentru domnul Mohamed Barsumi. Recepția a încercat să vă anunțe telefonic, dar se pare că este o defecțiune pe circuitele telefonice.

( Barsumi își verifică telefonul fix din cameră și apoi deschide ușa apartamentului său. Cerniatinsky îi înmânează un bilet, Barsumi îl desface, dar în aceiași clipă, fulgerător, Cerniatinsky îl împinge în cameră, amenințându-l cu pistoletulul.)


Cerniatinsky : Ușurel „Corbule”! Să nu deranjăm lumea bună din hotel!

(Barsumi surprins de situație, devine palid și nesigur pe el. Își revine însă repede)

Barsumi : Nu înțeleg ce se petrece? Eu sunt Mohamed Barsumi, reprezentant de firmă străină...Cine ești dumneata și ce vrei de la mine? Evident, la mijloc este o confuzie...!
Cerniatinsky : Ne-a cam trebuit timp să te găsim, d-le El Zakhi. Noroc că ai apărut mai repede decât ne-am așteptat noi. După jocul dublu din afacerea Plutoniu 90 am crezut că o să te dai la fund definitiv...Mare lovitură, într-adevăr! Apropo, poți să-mi faci cinste cu un pahar! Și știi de ce? Te-am scăpat din ghearele Panterelor negre, care voiau să te sfâșie de viu, dar un vânător dibaci le-a venit de hac înainte ca ele să ajungă al tine.
Barsumi : Domnule, ce-i farsa asta? Ce-i cu panterele negre și cu jocul dublu!? Nu înțeleg despre ce vorbiți!
Cerniatinsky : Termină, amice, cu scenele astea de teatru! Teatru e bun pentru femei. Noi suntem bărbați, trebuie să jucăm cu cărțile pe față! Puteam să te lichitez din seara aceea când am executat panterele, dar șefii mei și-au spus că ar fi păcat să te las să pleci pe lumea cealaltă fără să știm care sunt oamenii tăi de legătură din România. Așa că până dimineață vei spune și laptele pe care l-ai supt! Știe „Dihorul” cum să te facă să vorbești!
Barsumi: Ai dreptate, hai să vorbim ca între bărbați! Dimineață va veni cineva cu niște date deosebit de interesante. Facem un pact! Informațiile, în schimbul vieții mele! Nimeni nu va ști că nu m-ai executat. Mă retrag, îmi schimb fizionomia și toată lumea va fi mulțumită! Ce zici?
Cerniatinsky : Tot cameleonic ai rămas, „Corbule”! Și trădător!

( Îl lovi violent peste față, Barsumi prăvălindu-se greu peste un fotoliu, gemând)

Cerniatinsky : Să-mi scot trusa de „prim ajutor”, ustensilele care au făcut multe voințe să se înmoaie ca fierul pe nicovală. O să spui tot, te asigur!

- va urma -

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!