O SERBARE CU GHINION
teatru

Dragos Nonciu

„Numai de pasiuni depinde tot
binele și tot răul în această viață.”
Descartes



ACTUL I

Scena I

Pe scenă mobilier normal de living, factură medie, fotolii puțin cam roase, o canapea, mai într-o parte o măsuță cu un mileu ponosit, aproape nimic anormal într-o familie de ținută medie. Doi bărbați stau aproape să se împungă, unul lângă măsuță, iar celălalt pe unul din fotolii. Fiecare soarbe zgomotos din ceașca de cafea, încercând să se abțină la a deschide cuvântul, pentru a nu începe cearta, dar se dorește ca intriga să fie pornită întotdeauna bineînțeles, de către adversar. O doamnă își face apariția spărgând războiul tacit. Este o femeie bine făcută, îmbrăcată un pic cam conformist, totuși nasturii de sus ai costumașului, o dau de gol, arătând că mai este ceva foc pe acolo.

AMANDA
-V-am auzit sorbiturile broscoase, tocmai de afară! Auzi mă, da voi n-aveți muncă, chemare, nimic?

STATE
-Mie mi-a dat șeful liber, uite-așa!

AMANDA
-Auzi, vezi tu, vezi, că prea multă libertate strică!

ARISTIDE
-Scumpă și frumoasă doamnă Amanda! Să lăsăm să iasă… ce este mai bun… din tangibila noastră ființă.

AMANDA
-M-aș mira să mai iasă ceva bun din voi mă, s-a dus vremea noastră, mai domol acum!

STATE
-Am pus…

AMANDA
-Nu mai pune nimic, Stătică! Ultima oară l-ai pus pe Gogu, acum las-o baltă!

STATE
-Am pus de gând să participăm și noi! La serbarea…

ARISTIDE
-Are dreptate, numai că nu suntem de acord cu… cine să…

AMANDA
-Să intre primul?

STATE
-Este important!

AMANDA
-Păi, normal mă! Că s-ar putea ca al doilea să nu mai fie necesar.

STATE (către Aristide)
-Uite, vezi! Am dreptate! Până și…

ARISTIDE
-Aveți dreptate, normal! Doar dormiți în același pat, nu?

AMANDA
-Aici, ai dreptate! De la un timp dormim (către State), cam mult!

ARISTIDE
-Lăsați, doamnă Amanda, au mai fost unele…

AMANDA
-Amintiri vrei să zici, nu? Aristide! Tu să taci.

ARISTIDE
-Nu, ă… nu, vroiam să zic că…

STATE
-Las-o mă! Poate ne dă o sugestie bună cu serbarea.

ARISTIDE
-Adică, ce sugestie mă, să intre familia State, că-i mai înaltă sau ce! Păi eu ce-am? (se scoală în picioare)

AMANDA
-Lasă Aristide, că-ți cunosc, toate înălțimile, așa că…

STATE
-Adică, cum? Toate înălțimile, ai? Și eu care credeam că-mi ești un bun sfătuitor, uite ce-am crescut la sân! Să nu-mi spui că acum vorbim de…

AMANDA
-State! Mai ușor, dragă! Vorbeam de înălțimile lui culturale, dragă! Ce te înfierbânți așa!?

ARISTIDE
-Cred că-i face bine, doamnă Amanda, puteți să-l duceți în dormitor, poate mai scoateți vreun Goguț!

AMANDA (către Aristide)
-Te ții tare, nu? Noroc că nu-și dă seama cu cine seamănă mai tare!

STATE
-Ce șușotiți voi acolo?

AMANDA
-A, nimic! Îi spuneam amicului tău, s-o lase mai moale, pentru că… sunt sigură, ce să mai, Stătică… tu ai clasă, mă!

ARISTIDE
-S-o înghit și p-asta acuma, Amanda!

AMANDA
-Lasă Aristide, că am înghițit și eu, destule!

STATE
-A, și-ncă cum! Nu știm noi, câte a făcut Amanda, pentru serbarea noastră, în trecut.

ARISTIDE (iese aproape bolborosind)
-Ah, lasă! Ne mai vedem noi!

AMANDA (iese și ea aruncând replica din mers)
-Aproape că era gata să strici totul, State.

STATE
-Scopul scuză mijloacele Amanda, acum voi fi primul care va lua cuvântul.


Scena II

State este în culmea fericirii, de bucurie, aproape că sare în sus. În scenă intră Mizet, companioana lui Aristide, o femeie tânără, frumoasă.

MIZET (vorbind singură neobservându-l pe State)
-Domnule, ce comități decăzute, așa ceva, rar mi-a fost dat să înțeleg! Nu mai există rezon pe lumea asta, toate s-au îngroșat al maxim.

STATE
-Vă deranjez, domnișoară Mizet?



MIZET
-A, domnule State! Tocmai m-am contracarat, cu domnul Popovici, cel cu discursurile despre masa populară, trebuie să-l știți!

STATE
-A, acum… îl văd, da cum să nu, domnișoară Mizet! V-a deranjat cu ceva sau altceva? (State devine grijuliu)

MIZET
-Cine, domnule State? Doar știm foarte bine, cine a fost și mai ales cine este Popovici!
STATE
-Se poate spune și astfel. Da' vă rog, luați loc!

MIZET
-Am venit la voi, stai c-am uitat, dacă m-ați luat cu vorba!

STATE (încercând să se apropie)
-Da', stați liniștită! Nu-i nici o grabă!

MIZET
-Ar cam fi! Ar cam fi, pentru că…

STATE
-Ascult, domnișoară Mizet.

MIZET
-Da, nu ne-aude nimeni?

STATE
-Aristide e la trei stații de clădirea asta.

MIZET
-Și, ce-are Aristide de auzit?

STATE
-Iar nevastă-mea a plecat, hăt… departe.

MIZET
-Tare!


STATE
-Ce-i aia? Domnișoară Mizet, nu mă mai fierbeți atâta! Sunt prea bătrân pentru atâtea du-te vino, de-astea.

MIZET
-Și-atunci ce mă domnișorești atâta, mă!

STATE
-Credeam că-ți place!

MIZET
-Mi-a plăcut odată mă, acuma!

STATE
-Și tu!

MIZET
-Auzi State, dacă ai probleme de memorie, eu am plecat, ai auzit?

STATE
-Lasă asta, mai bine mi-ai spune care-i treaba cu Popovici.

MIZET
-Iar mă încălzești degeaba! Știi că ultima oară ai adormit ca un bebeluș!

STATE
-Mizet, știi că nu vreau să te supăr, omul mai…

MIZET
-Dacă îmbătrânești, ieși la pensie! Un parc, un șah, rațe pe lac sunt destule!

STATE
-Credeam că la tine, voi găsi înțelegere, Mizet.


MIZET
-Auzi, ia uită-te atent la mine! Semăn eu cu maica Tereza?

STATE
-Un pic așa…

MIZET
-Auzi, gata cu… vezi că Popovici te sapă, ba mai mult, cred că-ți pune și ceva cornițe.

STATE
-Mizet, știu că nu am fost prea bun ultima dată, dar nu cred că e nevoie să mă bagi într-un război dintr-ăsta. Popovici nu are decât o gură mare…

MIZET
-Crede-mă, mai are și altele mari.

STATE
-Doar nu vrei să spui că…

MIZET
-Stătică, eu sunt o femeie tânără, doar nu vrei să spui că aștept milă, de la toți pensionarii!

STATE
-Ah, cum ai putut, Mizet, dar eu te…

MIZET
-Iubește-o pe Amanda, că doar de-aia are grijă de tine, mă!

STATE
-Ei, vroiam să zic, că tu ești altceva, cu totul și cu totul special.

MIZET
-Acum am glumit, dar data viitoare, dacă nu ești cuminte, apelez la…

STATE
-Ah, Mizet, Mizet! Cum mă înfierbânți tu pe mine!

MIZET
-Cum altfel să te fac mai luptător, dragă.

STATE
-Popovici are zilele numărate, de asta poți să fii sigură.

MIZET
-Așa i-am spus și eu, dar nu m-a crezut!

STATE
-Da', unde ai auzit despre toate astea?

În scenă intră Popovici.

POPOVICI
-Bună seara! Am intrat fără a fi oprit până aici și iată-mă! Sper că nu deranjez?

STATE
-Bună seara! Ați făcut foarte bine domnule Popovici, eu cu domnișoara, eram la o discuție liberă.

MIZET
-Bună seara, domnule Popovici! Șarmant ca întotdeauna.

POPOVICI
-Am avut și zile…

STATE
-Și o să mai aveți dacă…

MIZET
-Sunteți la fel de…

STATE
-Luptător.

POPOVICI
-Noi, cei din familia Popovici, am fost niște băgăcioși.

MIZET (către sală)
-Și-ncă cum!

STATE
-Sper că, în sensul pozitiv.

POPOVICI
-Domnule State, noi avem toate sensurile, pentru că…

MIZET (către sală)
-Și-ncă ce sensuri!


STATE
-Tocmai îmi spunea domnișoara Mizet, că sunteți un bun orator, domnule Popovici, de fapt…

MIZET
-Mai ales! Domnul Popovici, are o încărcătură deosebită.

STATE
-Aoleu!

POPOVICI
-Sunt într-o perioadă bună, astăzi de exemplu, am dărâmat recordul!

STATE și MIZET
-Cum așa?

POPOVICI
-Am redus la tăcere, vreo câteva persoane ce-mi făceau atingere la integritatea…


STATE
-Adică…?


MIZET (către State)
-Doar nu te-ai înmuiat, tocmai acuma?

STATE
-Înseamnă că i-ați avut cu ceva…

MIZET
-Mult mai grav, decât ați crede dv.

STATE
-La mână! Adică… sunteți tare! Ce să mai!?!

POPOVICI
-Da, asta încercam să vă spun! Până și pe so…

MIZET (îl acoperă, către Popovici)
-Să nu sărim calul prea tare, e cardiac!

POPOVICI (între ei)
-Nu vroiam decât să-l încălzesc un pic.

MIZET (între ei)
-Păstrează-ți energia pentru mine!

POPOVICI (între ei)
-Acum înțeleg, nu cumva ești geloasă?

STATE
-Ce vroiați să spuneți?

POPOVICI
-Vorbeam de sora mea.

STATE
-Ați făcut război în familie? (către Mizet) Mizet, ăsta este un dur, dragă!

MIZET (între ei)
-Mie-mi spui?

STATE
-Auzi? Te văd, cam…

POPOVICI
-Domnule State, dacă vă supără, spuneți-mi mie, că am eu ac de cojocul…

MIZET
-Întotdeauna ne-am supărat…

STATE
-Acolo, unde ne-a mâncat! (către Mizet) Cred că aplici o teorie… parcă știam eu!

POPOVICI
-Dacă vrei să fii șef, trebuie să-i pui piciorul pe grumaz bestiei, să-i arăți asta!

MIZET
-Păi, nu? Cum altfel?

STATE (pune mâna pe gât și se dă doi pași înapoi)
-Păi, cum altfel?

MIZET (către State)
-Aproape că ai fost la înălțime, State! Mai cu talent!

STATE (între ei)
-Crezi că sunt pe drumul cel bun?

MIZET
-Destramă și vei învinge.

STATE
-A! Și vei guverna! Parcă știam eu ceva.

MIZET
-Târziu!

POPOVICI
-Niciodată nu trebuie să-l lași pe adversar să ia ață. E total diferit, față de pescuit.

STATE
-Sunt convins, numai că.... dacă ața e tare, poți să faci înconjurul bălții un pic cu el!

MIZET (către State)
-E bine! Þine-o așa!

POPOVICI
-Da, numai să știi ce prieteni are acolo în baltă, că vine racul și ciuft, ți-a tăiat ața cu cleștele.
STATE
-Ciuft!… (pune mâna la gât) Ã… cu cleștele!

MIZET (către State)
-Las-o mai domol că-ți tai ața și… e tare greu în libertate.

STATE (către Mizet)
-Adică Popovici, nu era… până mai adineauri, cel care te supăra, Mizet?

STATE (către Popovici)
-Cred că aveți o deosebită dreptate, domnule Popovici. De fapt, cine mai pescuiește în ziua de astăzi, în ape atât de tulburi?

MIZET
-Parcă eu trebuia să fiu.

POPOVICI
-Păi întotdeauna, femeile au fost un motiv serios de ceartă, între două tabere. Dar nu cred că domnul State, se supără din atâta lucru?

STATE
-Domnule Popovici, sunt un provincial păcătos!

POPOVICI
-Păcătosule, atunci nu pune mâna pe…

MIZET
-Să lăsăm toate războaiele, pentru serbarea ce ne așteaptă, domnilor.

POPOVICI
-Că bine zici! Eu am șters-o, v-am pupat și la serbare!

STATE și MIZET
-La serbare!


Scena III

Aristide bate scena de colo, colo nervos.

ARISTIDE
-Ah, Popovici, Popovici, nu-mi cazi tu mie în plasă, ce te-oi mai târî!

STATE (intră la fel de nervos)
-Salut, domnule Aristide!

ARISTIDE (calmându-se)
-Să trăiești! Cărui fapt datorez nervozitatea dumitale, așa devreme?

STATE
-Am fost atacat de bestie!

ARISTIDE
-Cum, și tu?!

STATE
-Nu numai că a pus mâna pe… (pune mâna la gură) ce-i al nostru, dar ne provoacă la scena serbării.

ARISTIDE
-Asta cu serbarea, mai du-te vino, da… cu mâna, e-onoarea mea!

STATE
-Acolo… o replică două, hai că nu-i bai, poate e mai talentat omu’ sau poate chiar le are! Da, mâna e mână!

ARISTIDE
-Nu se poate! Nu…

STATE
-Așa ziceam și eu! (către sală) Cum, era chestia aia învrăjbește și… da,
în sfârșit să vedem ce iese.

ARISTIDE
-Trebuie să luăm măsuri State, Popovici e în stare să ne…

STATE
-Să ne ia de fraieri?
ARISTIDE
-Să atentezi la volanele…

AMANDA (intră degajată)
-O! Bună domnilor, dar ce-i cu zarva asta, așa în toiul dimineții? Despre ce volane era vorba, domnule?

STATE
-Draga mea, vorbeam de mașini!

ARISTIDE
-Mașini de curse, rezistente.

STATE
-La curse grele!

ARISTIDE
-Chiar foarte grele, unele ditre ele!



AMANDA
-Mai ușor, că m-ați amețit! Despre ce mașină este vorba? Știți doar că tatăl meu, a deținut o bună perioadă de timp, un Garaj auto.

STATE (către Aristide)
-Cred că am ales greșit domeniul.

ARISTIDE (între ei)
-Mie-mi spui? La cum arată Popovici!

STATE (între ei)
-Ah! Nu vroiam să zic de asta Aristide, dar stai liniștit, omul va plăti taxa de rigoare.

ARISTIDE (între ei)
-Sunt convins că voi fi răzbunat, până la ultimul…

AMANDA
-Nu mai șușotiți atâta, spuneți-mi și mie care e problema?

STATE
-Problema e, cam mare!

AMANDA
-Stătică, aș vrea să văd și eu probleme de-astea; da' n-am parte de ele!

ARISTIDE
-Nu, doamnă Amanda! De data asta, suntem puși la pământ!

STATE
-Cred că… te-ai înmuiat bătrâne!

AMANDA
-Mie-mi spui?

STATE
-Cum adică, păi…

AMANDA
-Nu te uiți la el că e galben tot, o să rămână fără replică la serbare, crede-mă!

STATE
-A, asta era!

AMANDA
-Cred că State are dreptate, nu trebuie să-ți faci probleme, este doar o chestiune de strategie.

ARISTIDE
-Am găsit! Cred că o vom folosi pe doamna Amanda, drept momeală, să vedem cum…

AMANDA
-Bă! Bagă-ți mințile-n cap, păi eu sunt soția lui State, mă!

STATE
-Bagă-ți… mâinile în buzunare și...și du-te după ajutoare!

AMANDA
-State are dreptate, trebuie să dezbatem problema…

ARISTIDE
-Într-o ședință extraordinară…

STATE
-Amanda are dreptate! Este cazul să facem odată și-odată ordine, ce să mai!

ARISTIDE
-Atunci mă duc, chiar acuma… mă duc! Da, pe cine… să aduc?

STATE și AMANDA
-Momeala!


Actul II


Scena I

Scena, o garsonieră de lux, mărime deosebită, cu mobilă stilată. Într-unul din fotolii stă Mizet uitându-se pe fereastră, cu o ceașcă în mână. Se aude soneria, în scenă intră valvârtej Aristide, care o ia în brațe fără a-i spune o vorbă. Mizet acceptă, însă puțin cam rece, rămâne în continuare cu ceașca în mână, pentru a demonstra aceasta.

ARISTIDE
-Mizet, mă întorc în brațele tale.

MIZET
-Suficient de pierdut, ca să nu mă mai saluți, da?

ARISTIDE
-Iartă-mă Mizet, știi bine ce înseamnă să fii hăituit de bestie.

MIZET (grijulie, ironic)
-Ei, cum să nu, mai ales când bestia se numește…

ARISTIDE
-Nu-mi spune că nu mă mai iubești, așa… măcar un pic acolo, suntem un cuplu model, doar.

MIZET
-Cred că modern, s-ar potrivi mai bine.

ARISTIDE
-Mizet, am fost batjocorit în fața singurului…

MIZET
-Singurului prieten de suferință, da?



ARISTIDE
-Nu! Vroiam să zic, în fața singurului drept de a te iubi până la moarte, Mizet.

MIZET
-Hai, c-ai început s-o dai în lalele! Mai bine spune-mi repede ce te doare, că ți se expiră timpul și cam costă!

ARISTIDE
-Mizet, îl vreau pe Popovici, în lasou.

MIZET
-Da' ce mă, e lepros? Auzi Aristide, dacă vrei să-l ții la distanță, lasă-l acolo unde este, mă!

ARISTIDE
-Da, numai că am auzit că este bun orator și mă tem de el…

MIZET
-Este bun ora…

ARISTIDE
-Mizet, să nu-mi spui că…

MIZET
-Auzi bă, puterea se mișcă, iar eu sunt o fată sprințară, n-am timp de glume!

ARISTIDE
-Adică, sunt pierdut!

MIZET
-Nu știu, asta depinde de tine și numai de tine, ce scor vei lua…

ARISTIDE
-Sunt pierdut, știam eu!


]
MIZET
-Într-o oarecare privință, s-ar putea să ai dreptate, oricum pensionarilor nu prea l-e mai aminte de…

ARISTIDE
-Adică, eu sunt pensionar?

MIZET
-Inclusiv amicul tău State.

ARISTIDE
-Mizet, dar eu credeam că…

MIZET
-Pierzi putere, deci pierzi și puicuțe! Ar fi cazul să te uiți după outoare, sunt mai eficiente!

ARISTIDE
-Mizet, eu care… te… iubesc!

MIZET
-Hai, varsă tot Aristide, oricum… nu prea mi-e drag Popovici.

ARISTIDE
-Credeam că te-am pierdut!

MIZET
-Aristide, nu mă mai fierbe, că am o grămadă de treabă.

ARISTIDE (o ia pe după gât și încearcă să-i explice în timp ce iese din scenă)
-Cred că Popovici nu joacă cinstit și atunci ne-am gândit să-i întindem o cursă…






Scena II

Aceeași garsonieră, numai că de data aceasta, este vizitată de Popovici. La ușă se aude soneria, Mizet intră în scenă îmbrăcată într-un capot, ca și cum ar ieși din bucătărie.

MIZET
-Of, pisălogii ăștia, nu mă mai lasă să-mi termin cartofii prăjiți, e singura mâncare pe care știu s-o gătesc. Sunt vremuri grele în ajunul serbării, asta e. (sună din nou) Da, intră! E deschis, pentru oameni buni!


POPOVICI
-Sărut mâinile! Așa mă gândeam și eu, doar nu mă crezi o brută, nu?

MIZET (către sală)
-Mi-a venit friptura! Stai să vedem dacă are garnitură!

POPOVICI
-Respectuos, mă aplec în fața dumitale.

MIZET (către sală)
-Garnitură, inclusiv desert! (către Popovici) Ce plăcere, să mă vizitați tocmai dv. domnule Popovici! Mă gândeam ...cu atâta stimă, la dv.

POPOVICI
-Ce cuvinte frumoase domnișoară, îmi vine să zbor ca un fluture.

MIZET (către sală)
-Aș zbura și eu, dacă aș avea burta plină ca a ta.

POPOVICI
-Sunt în culmea fericirii, alături de dumneata!

MIZET
-Auzi, n-ai vrea să-mi împărtășești frumoasele intenții, în timp ce îmi astâmpăr foamea, sunt lihnită!

POPOVICI
-Draga mea, dar de ce nu spui, cuvântul tău este lege pentru mine.

MIZET
-Așa te vreau! Mă duc să-mi pun ceva pe mine și vin imediat.

POPOVICI
-Dacă n-ai fi atât de înfometată…

MIZET (spre ieșire)
-Știu, m-ai prefera dezbrăcată!

POPOVICI
-Ooo, cât de poetic!

Popovici rămâne singur în mijlocul scenei, de nervozitate încearcă să-și muște degetul.

POPOVICI
-Ah, dacă n-aș ști că este cu dușmanul, parcă m-aș simți mai bine, dar așa…

MIZET (din afara scenei)
-Ai zis ceva, dragule?

POPOVICI
-Sau poate că nu e, uită-te la ea cum vorbește de frumos, "dragule"!

La ușă se aude soneria, Popovici intră în panică.

POPOVICI
-Mizet, cine poate fi la tine, la ora aceasta?

MIZET (din afara scenei)
-Stai liniștit! O fi poștașul cu vreo factură.

POPOVICI (mai liniștit)
-A, poștașul! Am și uitat că mai sunt pe lume.

MIZET (din afara scenei)
-Uneori sunt utili.

POPOVICI
-Cine? (soneria se aude din nou)

MIZET (din afara scenei)
-Poștașii!

POPOVICI
-Mă duc să deschid!

MIZET (din afara scenei)
-Nu! Vino să-mi tragi fermoarul la rochie.

POPOVICI
-Poștașule, este rândul meu de data asta!

MIZET (din afara scenei)
-Așa, mulțumesc! Acum stai aici cuminte, până termin eu cu poștașul, știi… nu dă bine la serbare să fii văzut aici.

POPOVICI (din afara scenei)
-Da, bine, bine! Ai dreptate!

Soneria sună din nou, de data aceasta mult mai insistent.

MIZET
-Stai ușor, că nu arde! Intră, că era deschis!

STATE
-Mizet, ești în mare pericol!

MIZET
-State! Stai mă puțin jos, să nu faci infarct! Rămân ăștia fără deschidere, la serbare!


STATE
-Mizet, nu-i vreme de glumele tale, trebuie să te salvezi!

MIZET
-Și unde să mă arunc, dacă nu-ți este cu supărare?

STATE
-Pentru început, în…

MIZET
-În brațele tale, știam eu! Auzi, ia ascultă, ți-ai trimis lingăul să mă ducă de nas și acum vii tu să vezi dacă am marcat…

STATE (în genunchi)
-Mizet, iartă-mă, sunt un neghiob!

MIZET
-Stai liniștit, că sunt și alții la rând.

STATE
-Adică?

MIZET
-Adică… neghiobi!

STATE
-Mizet, adu-mi pacea și spune-mi că-l rezolvi pe Popovici!

MIZET
-Să vedem!

STATE (consemnat cu mici semne de nervozitate)
-Adică după tot ce ne-a făcut porcul ăsta, tu îmi spui „să vedem”?

MIZET
-Mai bine te-ai abține, pentru că…


STATE
-Sunt absolut convins că totul se va juca pe o singură carte, iar miza vei fi tu, Mizet, (cade din nou în genunchi) numai tu, Mizet.

MIZET
-Lasă asta State, mai bine te-ai duce la nevastă, sunt sigură că ea te va înțelege.

STATE
-Una două, mă trimiți la Amanda! Da' ce sunt eu, copilul…

MIZET
-State! Dacă nu vreți să rămâneți cu ochii în soare, ai face bine să pleci, acum.

STATE
-Asta este o promisiune?

MIZET
-Depinde!

STATE
-Spune-mi de cine, să mă duc să-l rezolv!

MIZET
-De voi, cu clanul vostru nenorocit!

STATE
-Aaa…

MIZET
-Adică, dacă nu săriți la cap cu ceva consistent, vă las pe drumuri, nenorociților!

STATE
-Mizet, să știi… că… cu toate…


MIZET
-Da știu, ai acceptat să fiu în ochii lumi, ai lui Aristide, dar ai pus și tu bani la garsonieră, la ultima serbare! Ei bine, știu State și acum valea, că am treabă!

STATE
-B… b… bine! Cum vrei tu Mizet, dar să știi că te iubesc!

Mizet face un gest de nervozitate, bătând din picior.

STATE
-Aaa…

MIZET
-Adică!

STATE
-Nu… am plecat!

POPOVICI (cu o carte în mână)
-Cam insistent poștașul tău, nu știam că îți place literatura!

MIZET
-Poștașii, întotdeauna sunt insistenți.

POPOVICI
-Acum că am scăpat de el, să mergem la restaurant, dragă Mizet. Îmi dai voie să îți zic așa, nu?

MIZET
-Să mergem, Popovici!







Scena III

Popovici și Mizet intră în garsonieră distrați, veseli.

MIZET (râzând)
-Mi-a plăcut la nebunie cum l-ai pus la punct pe ospătar! Ia, ia… mai spune-mi o dată, că nu mai pot!

POPOVICI (un pic cu chef)
-Da' ce mă, un milion bacșiș, e puțin?

MIZET (râzând)
-Un milion bacșiș! Ha, ha, ha…

POPOVICI
-Mizet, aș putea…

MIZET
-Poți orice vrei tu, dar nu în seara asta.

POPOVICI
-Mizet!

MIZET
-Domnule Popovici, am o migrenă, (către sală) de n-am cu cine să mă culc la noapte!

POPOVICI
-Poftim?

MIZET
-Ei, dacă-ți spun! Cred că de la icrele alea vopsite!

POPOVICI
-Ce icre vopsite?

MIZET
-A, nu știu, mi s-a părut așa!

POPOVICI
-Deci mă alungi, Mizet?

MIZET
-Mai poate omul să facă ceva, după o așa masă?

POPOVICI
-Mizet, tocmai mă gândeam că poate ai vrea să stai într-un loc mai confortabil, mai la centru.

MIZET (devine dintr-o dată nervoasă)
-Auzi, dacă la cârciumă n-ai reușit, aici ai făcut-o! M-ai îmbătat Popovici!

POPOVICI
-Știi, atunci când a venit poștașul, m-am simțit un pic cam înghesuit acolo.

MIZET
-Interesant! Mai spune, că a început să-mi placă.

POPOVICI
-Știi, o mână de ajutor, nu mi-ar strica, tabăra cealaltă este mai numeroasă.

MIZET
-Și un pic cam panicată!

POPOVICI
-Asta îmi place să aud, Mizet.

MIZET
-Domnule Popovici, oferta este tentantă, nu zic nu, dar aș vrea să știu acum, care este plata pe care trebuie să o…

POPOVICI
-Mizet, nu trebuie decât să-i lași în plata Domnului pe…



MIZET
-Nu te pronunța domnule Popovici, dacă oferta rămâne deschisă, voi mai reflecta.

POPOVICI
-Încă mai ții la…

MIZET
-După ultima noapte a dumitale petrecută aici, aș putea spune că nu.

POPOVICI
-Mă ții la distanță Mizet și asta mă încălzește la culme.

MIZET (către sală)
-Eu ce vreau!

POPOVICI
-Deci, care este hotărârea ta?

MIZET
-Invită-mă la o firmă imobiliară și vom mai vorbi.

POPOVICI
-Asta înseamnă, da.

MIZET
-Insistența dumitale mă obosește și mai tare, sunt contrariată încă, acum nu e momentul, să încheiem seara frumos.

POPOVICI
-Atunci bună seara, Mizet! Sper că nu te-am supărat prea tare.

MIZET
-Bună seara! Mai vorbim.

Popovici iese din scenă, iar Mizet se așează și începe să plângă. Soneria însă, n-o lasă prea mult cu sine.

MIZET
-Nu intra, e deschis!

AMANDA
-Bună seara, Mizet!

MIZET
-Bună seara, Amanda!

AMANDA
-Da, ce-i cu tine, copila mea?

MIZET
-Ce să fie Amanda, joc pe post de minge și acum sunt la mijlocul terenului.

AMANDA (își pune mâna la piept)
-Atunci fă-l pe arbitru să fluiere începerea meciului.

MIZET (aproape zâmbind)
-Aproape că n-aș mai vrea să joc. Pot să mă dau accidentată, Amanda?

AMANDA
-E spre binele tău să joci, ca minge pe gazon, e greu să te dezumfli, Mizet.

MIZET
-Așa mă gândeam și eu.

AMANDA
-Acuma că ne-am hotărât că trebuie să lupți, fă-te că aluneci în terenul nostru.

MIZET
-Da, nu mai vreau să mă rostogolesc…

AMANDA
-Uneori e mai bine, ai văzut vreo minge să fie hulită-n vreun fel?


MIZET
-Aș vrea să fiu jucător, să nu mai fiu lovită.

AMANDA
-Draga mea, un jucător trebuie să iasă la rampă și acolo sunt îmbrâncelile de rigoare. Stai liniștită, n-ai rezista la atâtea înghionteli!

MIZET
-Dacă spui tu.

AMANDA
-Eu îți spun să te aduni și să stai în terenul nostru, noi ne-am înțeles întotdeauna.

MIZET
-Poate că ai dreptate Amanda, cel mai bun loc este cel cunoscut. Dar temerarii, nu mai au nimic de spus?

AMANDA
-Ba da, Mizet, dar nu te aventura pe cărări nemarcate, sunt periculoase, iar unele dintre ele sunt făcute chiar de animale și nu știi niciodată când ajungi la vizuina ursului.

MIZET
-Știam că ursul nu atacă oamenii.

AMANDA
-Unii sunt pașnici! Ehe!

MIZET
-Ei bine, chiar mi-ar plăcea să mă joc cu un mormăilă, nu de altceva, dar e mai palpitant așa!

AMANDA
-Mizet, sunt convină, că și eu eram la fel de ambițioasă, până să-mi pună State căpăstrul. Acum sunt așa de calmă!


MIZET
-Aristide, nu cred c-o să-mi pună vreodată căpăstrul.

AMANDA
-De ce spui asta? El este un ambițios.

MIZET
-Un ambițios căruia, îi e frică să lupte și se ascunde în spatele unei fuste.

AMANDA
-În situația dată, chiar și eu mă ascund după aceeași fustă, deși port și eu.

MIZET
-Ei, să zicem că tu ceri ajutorul…

AMANDA
-Stai liniștită! Crede-mă, am încercat să rezolv problema, dar n-a ieșit mai nimic, mă rog… unele chestii frumoase pe care o să mi le amintesc, dacă State…

MIZET
-Cred că ai dreptate, State merită să fie primul la serbare și apoi ai avut și tu accidentele tale în trafic, nu?

AMANDA
-Unele plăcute, altele…

MIZET
-Te cred și eu, Popovici o să rămână doar o amintire…

AMANDA
-Ce e bun…

MIZET
-Și lui Dumnezeu…

AMANDA
-Deci, te-ai hotărât?

MIZET
-Amanda, știi că te respect foarte mult, dar dă-mi voie să mă mai gândesc puțin.

AMANDA
-Frumoasă perie, păcat de utilizator.

MIZET
- 'Om vedea Amanda, timpul…

AMANDA
-Tocmai asta este, timpul s-a cam scurs, fata mea. De ce nu sunt eu…

MIZET
-Stai liniștită ești, numai că de data aceasta sunt eu, cea care a fost aleasă.

AMANDA
-Eu am încercat, sper că nu mă condamni pentru asta.

MIZET
-Nici prin cap nu-mi trece. Sunt convinsă că vom supraviețui cu bine.

AMNADA (spre ieșire)
-Sper că ai dreptate, pentru că nu știu ce m-aș face dacă… La revedere, Mizet!

MIZET
-La revedere!

Mizet se așează pe fotoliu cu un surâs rece.
MIZET (singură)
-Cel puțin sunt la conducere, de data aceasta.

Se îndreaptă către bucătărie să-și pună ceva de băut. Soneria sună nervos. Mizet lasă paharul gol pe măsuța de lângă fotoliu.


MIZET
-Astăzi, e deschis pentru toată lumea. Intră!

ARISTIDE
-Bună seara, Mizet!

MIZET
-În sfârșit! Bună, Aristide! Ce-i cu tine! Ai învățat să-ți folosești bunele maniere, de când te-ai dat cu…

ARISTIDE
-Niciodată n-aș putea concura, fără să câștig. Alături de Amanda și State, o știi foarte bine…

MIZET
-Și atunci, ce ți-ai zis? Ia să facem noi un mic târg…

ARISTIDE
-Mizet, am făcut-o pentru binele comun.

MIZET
- ....Comun cui, Aristide?

ARISTIDE
-Nouă! Doar data trecută văd că ți-a priit! ( privește în jur) De ce nu ți-ar merge și acum?!

MIZET
-N-am înțeles care este partea ta, dacă cedezi, așa, din prima, Aristide?

ARISTIDE
-Să zicem că vom avea părți egale. Da', să știi, altfel, nu vom avea sorți de izbândă!

MIZET
-Adică, dacă mie o să-mi mai crească o cameră, ție ce o să-ți crească la viluța aceea?

ARISTIDE
-Mizet, știu că data trecută împărțeala a fost un pic cam nedreaptă, dar…

MIZET
-Auzi mă, Aristică, păi de ce nu facem noi o mică rocadă, te muți tu la mine și eu…

ARISTIDE
-Știi că toată casa e pe numele mamei, adică…

MIZET
-Adică e a ta!

ARISTIDE
-Da, Mizet!

MIZET
-Și atunci?

ARISTIDE
-Nu e cam mult? Poate un pic de indul…

MIZET
-Aristide! Eu sunt cu tine și am fost foarte indulgentă! De la ultima serbare și până acuma, cu cine te-ai culcat tu Aristide?!

ARISTIDE
-Da', ce mamă, nu ți-a plăcut?

MIZET
-Auzi mă pensionarule, e timpul să te retragi… du-te… la țară, mai vezi tu!

ARISTIDE
-Ei, parcă Popovici ăsta, e mai de soi!

MIZET
-Cel puțin poate, Aristică!

ARISTIDE
-Știi tu, cum e! Orice val… eu rămân aici.

MIZET
-Văd cum ai rămas, Aristide! Văd, te-ai dat cu concurența! Ce au ei mai mult decât noi, mă?

ARISTIDE
-Păi, să vedem! Îi vorbește presa de bine, cuplu perfect, au sprijinul autorităților! Și din afară! Nu mai vorbesc!

MIZET
-Și pe tine cine te-a vorbit de rău în presă, mă?

ARISTIDE
-Ei, mai sunt unele…

MIZET
-Da' ce mă, nu trebuie omul să mai aibă o prietenă acolo, că gata!

ARISTIDE
-Mizet, dacă ar renunța Popovici, influențat de frumoasa ta înfățișare, aș fi bătut numai de unul, da' așa să fii bătut de doi, e greu! Crede-mă!

MIZET
-Și ce te-ai gândit, ia să-l batem noi în doi, poate…

ARISTIDE
-Mizet, tocmai asta e problema, chiar și în doi, nu cred că vom face față.

MIZET
-Mă, da fricoși mai sunteți!

ARISTIDE
-Mizet, trebuie să alegem varianta cea mai bună, prin care să nu pierdem partida.
MIZET
-Exact asta am să fac și eu!

ARISTIDE
-Mizet, lupta va fi dură!

MIZET
-Aristide, încerci să mă intimidezi la mine în casă, nu?

ARISTIDE
-Draga mea, am spus asta, doar pentru că vreau să te protejez și atât.

MIZET
-Vom vedea, miza e prea mare, să mă mai joc cu pensionarii.

ARISTIDE
-Amanda este totuși o putere.

MIZET
-Popovici este o forță greu de oprit, oricât ne-am opune noi. Cred că ai ales greșit tabăra, de data aceasta, Aristide.

ARISTIDE
-Eu am încercat…

MIZET
-Voi... ați încercat, Aristide!

ARISTIDE
-Iartă-mă Mizet! Oare, vei putea vreodată?

MIZET
-Te iert și s-ar putea să mă mai gândesc, dacă-mi dai vila aia, dacă nu!

ARISTIDE
-Înseamnă că mai ții la mine, măcar o fărâmă cât de mică, Mizet!

MIZET
-Cred că împreună…

ARISTIDE
-Da! Oare de ce nu mi-am dat eu seama mai devreme?

MIZET
-Hai, c-ai început să iei ață și nu-mi convine!

ARISTIDE
-Taie ața și dă-mi libertatea să aleg, Mizet.

MIZET
-Eu voi alege copile, eu!

ARISTIDE
-Atunci, la serbare!

MIZET
-La serbare!

Actul III


Scena I

O scenă de culise, de jurîmprejur fotolii, o masă la mijloc, pe ea scrumiere, pachete de țigări, pahare de apă, sticle, cești de cafea și agitație multă. Undeva pe fundal, se aude mulțimea din când în când, aclamând, nimic mai normal pentru o serbare. Toți sunt îmbufnați pentru că nu li s-a acordat decât o singură cameră, pentru pregătirea discursurilor.
Într-un colț, State cu soția lui Amanda, își drege vocea, cu cele câteva file în mână, reprezentând discursul, tot răsfirându-le. În celălalt colț Popovici, cu un pahar de apă în mână, gustă și înghite târziu, pentru a-și proteja vocea. Mizet și cu Aristide stau pe fotolii cu câte o ceașcă de cafea în mână.

MIZET (către Aristide, îi face semn și vin către sală la marginea scenei)
-Te-ai hotărât?

ARISTIDE
-Sunt în pragul falimentului! Dacă pierd pe mâna ta, voi ajunge falit.

MIZET
-Nu mai spune! Auzi, dar dacă ei vor câștiga (arată către State) vei ajunge păpica hienelor, Aristide. Ei nu s-au afișat cu tine, decât pentru a trece apa, dacă o trec bineînțeles!

ARISTIDE
-A… a… ce mă fac!

MIZET
-Adică ești pierdut în ambele tabere, Aristică!

ARISTIDE
-Dar dacă mă aliez cu Popovici, na!

MIZET
-Având în vedere, că tu ești al treilea, adică așa cum spui tu, a cincea roată de la căruță, cu ce vei fi mai bun!?

ARISTIDE
-Deci, tu vrei vila mamei, da?

MIZET
-Nu! Pe a ta! A mamei e mult prea mare pentru gusturile mele! Și apoi, nu vreau să ies prea în evidență, ca alții!

ARISTIDE
-Deci știai!

MIZET
-Ce să știu?

ARISTIDE (lovit)
-Că și tata are sărăcuțu, căsuța lui, știi… nu prea s-au înțeles în ultimul timp, am fost nevoit să…

MIZET
-Foarte nevoit!

ARISTIDE
-Exact cum spui tu, să îi fac o căsuță mai retrasă, pentru a se odihni!

MIZET
-Tocmai de aceea, eu vin în sprijinul familiei tale și m-am gândit că ar fi bine să-i împăcăm pe ai tăi! Mama ta se va muta cu tata…

ARISTIDE
-Te cam întinzi și nu-mi place deloc, Mizet!

MIZET
-Tare mi-e frică, dragul meu, că ți-a expirat timpul.

ARISTIDE
-De ce spui asta Mizet, nu înțeleg?


MIZET
-Prietenul tău State, se îndreaptă către noi!

ARISTIDE
-Și, foarte bine! Poate el are ce-ți trebuie și astfel vei ceda.

STATE
-Porumbeilor! Ce bine-mi pare că sunteți împreună, unde-s mulți…

MIZET
-Stătică, vezi că ți-o iei!

STATE
-Aristide, fii bun și ține companie soției mele, este dărâmată săraca. Toată noaptea a stat mititica numai printre file de hârtie.

ARISTIDE
-Acum, e musai! Mă gândeam că poate ajut și eu cu ceva aici, State.

AMANDA (s-a apropiat pe nesimțite)
-Ce-mi place când toată lumea este mulțumită. Mizet, cred că este rândul tău la mutare. Aristide, te rog, urmează-mă.

ARISTIDE
-Bineînțeles, doamnă Amanda.

MIZET (după ce s-au îndepărtat cei doi)
-„Bineînțeles, doamnă Amanda”! Hai cuțu, cuțu! Mă, da' ce bine l-ați dresat p-ăsta mic!

STATE
-Și avem o surpriză și pentru tine, Mizet.

MIZET
-Ooo, și care anume? Dacă nu sunt…

STATE
-Aristide te va lua de soție și noi familia State, vom suferi toate cheltuielile.

MIZET (bate din palme)
-Frumos, foarte frumos! Auzi, știi ce! Mie nu-mi plac nunțile, sunt lucruri prea grele pentru mine, State.

STATE
-Una din cele mai bune partide! Ești gata să-i dai cu piciorul?

MIZET
-Nu folosesc bombeul! Astăzi am pantofii cei scumpi, dar genunchiul este liber!

STATE (pune mâna în față ca și cum ar fi lovit)
-Ooo! Ce dur!

MIZET
-Altceva, ce ai pregătit State? Nu de altceva, dar Popovici este tare nerăbdător! (își fac semne cu mâinile)

STATE
-Ah, Popovici! Mizet, înțelege că numai alături de noi, vei învinge.

MIZET
-Data trecută, nu mi-ați dat decât o prăpădită de garsonieră și v-am scos din rahat pe toți! Acum, ce mai primesc?

STATE
-Au fost bani puțini ! Atât a intrat, draga mea, Mizet!

MIZET
-Auzi Stătică, eu am simțit că a intrat mai mult!

STATE (formula cocoș)
-Păi, dacă sunt bun!

MIZET
-Vorbeam de vilele pe care le-ați făcut la toate rudele, nu de cocoșelul tău adormit.

STATE
-Da… da… n-am…

Se apropie Popovici, care aproape că-l dă la o parte pe State.
STATE
-Ce, ce… te bagi domnule… e… este…

MIZET
-A expirat, cocoșelule!

POPOVICI
-Domnule State! Am plăcuta onoare de a vă întinde mâna, ... unei puteri aflate în deve…

MIZET
-Lasă-l dragă, a rămas fără glas, nu vezi?

STATE
-Da… domnule Popovici, am onoarea! Tocmai discutam cu domnișoara Mizet, despre deschiderea noii serbări.

POPOVICI
-A! Sunt de acord cu dumneata, deschiderea, dar mai ales închiderea este o treabă deosebit de complexă.

MIZET
-Mai ales când sala este atât de neliniștită, domnilor!

STATE
-Lasă-i săracii! Ei au plătit biletul întreg, nu?

POPOVICI
-Domnule State, tocmai mă gândeam să facem o singură coaliție și astfel vom avea toți câștiguri egale.

MIZET
-Și cei din sală?

STATE
-Cei din sală…

POPOVICI
-Cei din sală nu vor ști nimic, ei vor ieși mulțumiți că au văzut spectacolul.
MIZET
-Nu e cinstit!

STATE
-Cred că ar trebui să discut cu soția mea, domnule Popovici. Dați-mi voie, să mă retrag.

POPOVICI
-Chiar vă rog, domnule!

STATE (salut englezesc)
-Domnișoară Mizet! Domnule!

MIZET
-Auzi Popovici, ai încurcat rău de tot borcanele!

POPOVICI
-De ce, Mizet? Uită-te la ei, ce discuție aprinsă este acolo! Cum era chestia aia: dezbină și…

MIZET
-Da, numai că am fost și eu aici; la… dezbinare și nu-mi place deloc ideea.

POPOVICI
-Astfel, vei rămâne în cea mai mică minoritate, a zilelor tale, Mizet.

MIZET
-Să înțeleg că îți este frică de mine, Popovici? Ai făcut greșeala vieții tale, arătându-mi asta.

POPOVICI
-Și asta nu e totul, timpul tău va fi foarte scurt pe aici!

MIZET
-Nu e bine! Nu e bine să te joci cu șarpele, mai bine mi-ai face o ofertă și am bate palma. Nu de altceva, dar prevăd o luptă foarte strânsă.

POPOVICI
-De data aceasta sunt un zgârcit, Mizet!
MIZET
-Þi-am întins o mână și ai refuzat-o! Cumpără-ți cele necesare, timpul tău a expirat!

POPOVICI (se retrage la ceilalți)
-O luptătoare pe gustul meu.

MIZET (singură)
-Cred că a venit vremea să devin jucătoare.


Scena II

Aceeași scenă, dar de data aceasta, Mizet a rămas singură, iar ceilalți sunt împreună. Cei mulți sunt zgomotoși, numai Mizet stă calmă și-și savurează ceașca de cafea. Din sală partea de fundal a scenei se aude scandându-i numele, cei patru au amuțit. Mizet este tot calmă și se face că nu-i bagă în seamă. Aristide se duce panicat către Mizet.

AMANDA, STATE și POPOVICI
-Aristide, nu!

ARISTIDE (cade în genunchi în fața lui Mizet)
-Iartă-mă, o să împart tot ce am cu tine!

Toată mulțimea amuțește îngrozită.

MIZET
-Cred că este cam târziu, puișor. O să am destul, cât să nu mai împărțim.


ARISTIDE
-Nu mă refeream la partea ta!

MIZET
-Aha! Ca și…

ARISTIDE
-Nu! Nu ca data trecută! Tu vei lua totul, iar eu voi împărți tot ce am, cu tine, Mizet!

MIZET
-Sună frumos! Da…

ARISTIDE (panicat)
-Sunt gata să mai plusez ceva! Uite, de exemplu…

MIZET (oprindu-l)
-Stop! Nu cumva te-a trimis Amanda, să mai vezi vreo strategie, ceva?

ARISTIDE
-Mizet, sunt pe cont propriu!

MIZET
-Da', n-ar fi mai comod să acceptăm ca ei (arată cu degetul) să ne facă nunta, după toate astea!

ARISTIDE (aproape râzând)
-Proști am fi!

MIZET (către sală)
-Are semne bune, dar mai trebuie cercetat!

State, Amanda și Popovici au început să vorbească între ei.

ARISTIDE (dă semne de slăbiciune)
-Hopa! Cred că sunt probleme!


MIZET (către sală)
-Vedeți! Ce v-am spus eu!

ARISTIDE
-Mă duc până la ei, să vedem ce discută!

MIZET
-Alo! Agent 007, stai liniștit aici, că au intrat în panică, tu nu vezi?

ARISTIDE
-Și dacă…


MIZET
-Auzi mă, dacă nu ești hotărât, așează-te în mijloc și fă-ți testamentul!

ARISTIDE
-Poftim!

MIZET
-De fapt, nu te mai obosi degeaba, că oricum îți vor mânca tot, avocații.

ARISTIDE
-Aoleu!

Din sala de serbare se aude din nou scandându-se numele lui Mizet.

ARISTIDE (se întoarce către Mizet)
-Te rog, dar dacă câștigăm, îmi mai lași și mie de-o friptură acolo, nu?

MIZET (către sală)
-E puțin cam slăbuț, dar un câine e bun la casa omului, trebuie să latre cineva, ca de pază!

ARISTIDE
-Cred că sunt gata să bat palma cu tine, Mizet.


MIZET
-Bine faci! Dacă ești atât de hotărât, va trebui să semnezi niște acte, băiețel!

ARISTIDE (mulțimea a mai scăzut din urale)
-Nu se poate să semnăm, după?

MIZET
-După?! Ca să rămân în cămașa de noapte, mă? Nu mai sunt cea pe care o știți voi, acum sunt Mizet!

ARISTIDE (în tot acest timp se face mic)
-Mizet, dar parcă au mai încetat.

MIZET
-Faci cum vrei, amărâtule! (către sală) Și când te gândești că țineam la el, așa, mi-era drag!

ARISTIDE (lovit)
-Pot să mă duc să-mi iau la revedere?

MIZET
-Cuvântul meu e unul singur…

ARISTIDE
-Mizet, nu te pronunța! Mă duc să aflu vești și vin cu ele la tine.

MIZET
-Așa, hai mă, du-te! Oricum nu mi-am scos armele, așa că n-ai ce vinde!

ARISTIDE
-Mulțumesc, stăpâna mea! Ai să vezi că n-o să-ți pară rău, Mizet.

MIZET
-Hai, hai!

Aristide se retrage ca un câine plouat, lângă ceilalți. Rumoare mare în grupul lor.

MIZET (către sală)
-Lasă-l să le arate, că sunt nemiloasă. Iepurele se ascunde, câini latră sau nu era așa… parcă era ceva cu un cal…


Scena III

În centru, de data aceasta este Popovici, stă gânditor cu cele câteva file ale dicursului, în mână. Până acum nimic important, taberele sunt la fel împărțite, Mizet și ceilalți. La Popovici vine State, cu un surâs larg, aproape entuziasmat.

STATE
-Domnule Popovici, vă deranjează ceva, cineva?
POPOVICI
-Nu cred că ar putea să ne deranjeze nimeni, în formula aceasta, domnule.

STATE
-Sunt perfect de acord, domnule!

POPOVICI
-Soția dumitale, face o treabă absolut remarcabilă.

STATE
-Mie îmi spuneți? Sărăcuța, muncește ca o albină!

POPOVICI
-Da, numai că de data aceasta este și stupul meu.

AMANDA (se apropie de cei doi)
-Dragilor, sper că puneți la cale o strategie bună, nu?

POPOVICI
-Tocmai, îi spuneam…

STATE (către Amanda)
-Auzi dragă, ăsta o să ne dea ca la începători dacă…

AMANDA (între ei)
-Stai liniștit State, doar nu le scoatem pe toate la lumină. Ce-ai? A intrat panica serbării în tine?

STATE (între ei)
-Ai dreptate, Amanda! Cum de nu mi-a trecut prin cap?

AMANDA (între ei)
-Vezi!

POPOVICI (dregându-și glasul)
-Așa că, domnii mei!

AMANDA (ironic)
-Nu este un început cam prea moale?
POPOVICI
-Nu făcea parte din discurs, era vorba de…

STATE (către Amanda)
-Vezi, ce ți-am zis?

AMANDA
-Domnule Popovici, sunt convinsă că hârtiile pe care le-am semnat sunt de ajuns, nu?

POPOVICI
-Da, numai că...

STATE
-Suntem la egalitate de puncte. Eu voi fi primul care va lua cuvântul, iar dumneata următorul, însă mult mai convingător, bineînțeles.

AMANDA
-Deci avem fiecare un avantaj pe care să-l speculăm.

Între timp, Aristide se apropie și ascultă.


POPOVICI
-Numai că, eu sunt zdrobitor și voi înduioșa cu mult mai tare inimile celor din sală decât dumneata, domnule State și atunci…

STATE
-Dar primului, i se acordă surpriza nerăbdării, domnule.

AMANDA
-Are dreptate!

Aristide bate din pumni la spatele lor către Mizet, care la rândul ei face semne de îmbărbătare.

POPOVICI
-Oricât de buni am fi, surpriza ce mai puternică ne-o va da Mizet. (uitându—se după ea, îl vede pe Aristide care schimbă semne cu Mizet) Și să nu uităm că îl avem și pe domnul Aristide (Aristide se ferește și face pe nevinnovatul) aici de față, care nu e de lepădat.
ARISTIDE
-Aaa, nu! Voi săpa până…

AMANDA
-Stai mă liniștit, cu săpăturile tale, tu nu vezi, că nu-i nimic de capul tău!

STATE
-Lasă-l Amanda, poate ne aduce noi cunoștințe despre Mizet.

POPOVICI
-Ia să auzim, domnule Aristide!

ARISTIDE
-Doamnă, domnilor! Sunt în pragul disperării, după cum bine observați cu toții! Nu mai pot pune geană peste geană sau pleoapă, mă rog, (toți se uită cu uimire la Aristide, care are un aer oratoric) pentru că lupt pentru binele comun, al nostru, al…

Toți de pe scenă izbucnesc în aplauze.

ARISTIDE
-Vă mulțumesc, dar nu este nevoie!

POPOVICI (cu un aer grav)
-Doamnă, domnilor! (toți se retrag și iau aceeași poziție ascultându-l pe Popovici) Cred că domnul Aristide, aici de față, are…

AMANDA
-Aaa! Credeam că ne spui ceva serios!

STATE
-Ce să ne facă, Aristide?

POPOVICI
-Este un talent înăscut!

AMANDA
-Cine?!

STATE (Amanda face semne către Aristide)
-Doar din primele cuvinte, că după aceea!

POPOVICI
-Domnule! Nu se poate…

MIZET (vine și-l ia deoparte pe Aristide, care oricum e dat la o parte din grup)
-Cred că ți-ai dat seama cu cine ai de-a face, Aristide. Noi doi vom face o echipă bună împreună, nu?

ARISTIDE
-Credeam că mai e ceva de salvat, da....!

MIZET
-Aha, care va să zică vroiai să-ți salvezi vilișoarele împreună cu ei, da?

ARISTIDE
-M… M… Mizet! Credeam…

MIZET
-Lasă-mă! Nu mai vreau să aud nimic!

POPOVICI (iese din cercul lor)
-Mizet, sunt onorat să văd că atragi…

MIZET
-Târâturile lângă mine?

ARISTIDE (se face mic)
-Da' ce-am mai făcut?!

MIZET
-Tocmai asta este că nu mai faci nimic bun, Aristide!

POPOVICI
-Mizet, fii mai blândă cu el, este un pic cam disperat, dar are calități bune.

MIZET
-Domnule Popovici, ai vreo propunere pentru mine?

POPOVICI (se retrage cu Mizet, iar Aristide se duce către Amanda și State)
-Mă gândeam să participăm fiecare așa cum suntem, în această formulă, iar după aceea împărțim roadele.

MIZET
-N-am înțeles! Sau nu prea pot înțelege!

POPOVICI
-Eu voi trage în jos echipa State, iar tu vei triumfa, ca de obicei…

MIZET
-Ca de obicei, eu nu eram decât o reparatoare.

POPOVICI
-Poate o preparatoare!

MIZET
-Mă rog, cum zici tu!

POPOVICI
-Ei, ce zici? Batem palma?

MIZET
-Și ce dorești din afacere?

POPOVICI
-Păi, viluța lui tăticu! Mi se pare mai pe gustul și mărimea mea.

MIZET
-Și eu?

POPOVICI
-Păi, draga mea! Vila lui mămica și-apoi și garsoniera…

MIZET
-Parcă ziceai că n-ai loc, acolo!

POPOVICI
-Ei, în nopțile noastre frumoase, te invit la vila lui tăticu!

MIZET
-Aha! Da', dacă mă invită… ?(Mizet se uită către Aristide)

POPOVICI
-Aristide? Exclus! N-ar face față!

MIZET
-La ce?

POPOVICI (dregându-și glasul)
-Să nu intrăm în amănunte Mizet, deci?


MIZET (se uită cu coada ochiului către Aristide, care acum este izolat de soții State)
-Cred că ți-a intrat frica în oase, domnule Popovici.

POPOVICI
-Spre deosebire de alții, eu nu am ce pierde, Mizet.

MIZET (îi face semn lui Aristide, bătând din degete, acesta vine ca un câine credincios, Mizet îl ia de după gât)
-Domnule Popovici, crezi că eu am?

POPOVICI
-Da, ai dreptate! Ce pot să mai spun?!


Scena IV

Aceeași scenă, de data aceasta stau toți cuminți pe fotoliile din jurul mesei, fiecare uitându-se pe câte un vraf de foi, în afară de Mizet, care stă liniștită.

AMANDA (către Popovici)
-Sper că va spune totul din memorie și așa…

POPOVICI
-Așa vom avea o șansă!

STATE
-Da, suntem salvați! Nu vedeți că nu are nimic pregătit!

ARISTIDE (vorbind singur)
-Ce mă fac, ce mă fac? Dacă pierd, voi fi muritor de foame! (se uită către Amanda, State și Popovici) Dacă mă dau cu ei, poate că o să îi fac lui tăticu un foișor! (se uită către Mizet) Dacă mă dau cu ea, s-ar putea să-mi mai cadă vreo vilă acolo, dar trebuie să împart tot ce am cu Mizet. (se uită cu groază înapoi către celălalt grup) Dacă ei pierd, ceea ce este aproape sigur, eu voi fi un nimic.

MIZET (observă frământările lui Aristide)
-Aristide, cred că s-ar putea să-ți las cotețul meu, așa, pentru vremurile bune, de altă dată.

ARISTIDE (aproape bucuros)
-Au fost și dintr-astea?

MIZET
-Ei, pe acolo pe undeva!

ARISTIDE
-Mizet, mai am vreo șansă în fața ta?

MIZET
-Iată, fiul rătăcitor se întoarce acasă!

ARISTIDE
-Putem să începem o nouă viață?

MIZET
-Dacă semnezi?!

ARISTIDE
-La ofițerul Stării civile?

MIZET
-Aristide!

ARISTIDE
-Știam eu!

MIZET
-Poate și acolo!

ARISTIDE
-Ah, dacă aș putea să ajung la inima ta, la următoarea serbare…

MIZET
-Te vei pensiona!

ARISTIDE
-Păi, nu ziceai tu că sunt deja un pensionar!?!

În tot acest timp, ceilalți vorbesc între ei nebăgându-i în seamă, doar Amanda iese din grup privindu-i cu admirație. Mizet observă că sunt urmăriți și își lasă privirea pentru o clipă, dar imediat se revigorează și ia poziția de luptă. Amanda îi face semne de îmbărbătare. Mizet îi răspunde discret, iar după aceea lui Aristide.

MIZET
-Ei, mai glumeam și eu!

ARISTIDE
-Este adevărat?

Popovici sparge toată povestea aceasta intrând în discuție.

POPOVICI
-Mizet, tocmai vorbeam cu… mă rog, familia State și ne-am gândit să facem o mică…

MIZET
-Mi-ai mai propus singur, treaba aceasta!


STATE și AMANDA
-Ooo! Nu se poate!

ARISTIDE
-Ba se poate!

MIZET (arată către Aristide)
-Nu cumva vroiai vila lui tăticu?

ARISTIDE
-Ooo! Nu se poate!

MIZET
-Ba se poate!

POPOVICI (către ai lui)
-Am făcut-o pentru binele comun! Credeți-mă!

MIZET
-Eu zic să-l credeți, că doar este de-al vostru, nu?

AMANDA (indignată)
-Și nouă ce ne iese la afcerea asta?

POPOVICI
-Păi, n-am vorbit, că părți egale!

Mizet face semne cu pumnii (sâc).

STATE
-Păi! În condițiile în care ai vrut să ne vinzi ca la iarmaroc, nu cred…

POPOVICI
-Domnilor, sunt un om de cuvânt! Fără mine, nu veți avea nici o șansă.

STATE
-Aaa… are dreptate!

AMANDA
-Are dreptate, Mizet! Te-ai înmuiat de tot, Stătică! Păi cum mă, ăsta ne vinde la drumul mare și tot el are dreptate?

STATE
-Amanda, altceva nu avem? Și, decât nimic?

ARISTIDE
-Mai bine-un pupic! Ha!

MIZET (îi face semn cu degetul la buze)
-Aristică!

AMANDA (către Popovici)
-Înțelegerea cade, domnule! Vom face alta care să ne avantajeze pe toți. State al meu, va intra primul și o să rupă gura târgului, fără nici o discuție!

POPOVICI
-Eu o voi rupe indiferent de intrare!

AMANDA
-Numai Mizet poate asta! Sărăcuța de ea!

Mizet dă să se lase, face un pas către ceilalați, dar de data aceasta intervine Aristide.

ARISTIDE
-Mizet!

POPOVICI (către Amanda)
-Doamnă, cred că am hotărât asta! Una peste alta, se compensează.

STATE
-Da, Amanda!

POPOVICI
-Vedeți?

AMANDA
-Eu cred că 70 la 30 este confortabil pentru toată lumea.

ARISTIDE (între ei)
-Amanda eu cred că ai sărit calul, dacă ne lasă Popovici, suntem pierduți.

AMANDA (între ei)
-Aristide, nu uita că vom împărți totul!

ARISTIDE (în gura mare)
-Ce?! Cum adică, vom împărți totul? Domnule Popovici!

POPOVICI
-Citește ceea ce este scris cu litere mici, în contract.

ARISTDE
-Nu se poate!

AMANDA
-Ei, ce zici, domnule Popovici?

POPOVICI
-Cred că dacă acceptați o mică vânzare în familie, vom bate palma.

ARISTIDE
-Ce vânzare, ce?

POPOVICI
-O vom vinde pe Amanda lui Mizet, contra…

MIZET
-Nu cred că pot accepta așa ceva! (Mizet bate iar din degete și Aristide care era în rândul celor mulți se mută lângă Mizet)

STATE
-Ooo! Destul, așa ceva nu se poate și tu, Aristide?

ARISTIDE
-Decât să împart la patru, mai bine la doi! (se gudură lângă Mizet)
MIZET
-Cuminte, cuminte băiatu!

AMANDA
-Ei, acum ce mai aveți de spus, domnule Popovici?

POPOVICI
-Doamnă, sunt gata să accept 35 la 65.

STATE
-65 noi, e bine, nu, Amanda?

AMANDA
-Nu prea cred, 65 Popovici.

STATE
-Dar…

AMANDA
-Tu să taci! Nu vorbi neîntrebat! Domnule Popovici, ce ați spune de 55 la 45, nu credeți că ar fi confortabil pentru…?

STATE
-Mai ales că eu voi fi primul…

POPOVICI
-Iar vorbești neîntrebat!

STATE
-Da… eu…

AMANDA
-Batem palma?

POPOVICI
-Mă învoiesc, doamnă scumpă! (Popovici se scoală și îi sărută mâna)

AMANDA
-Așa, da!
POPOVICI (între ei)
-Nu uitați să treceți pe la mine!

AMANDA
-Negreșit, domnule Popovici!

STATE
-Cum, ce? Ce spuneți acolo?


AMANDA și POPOVICI
-Tu să taci, nu vorbi neîntrebat!

Amanda și tot grupul ei, rămân și vorbesc împreună.

MIZET
-Ei, Aristide?

ARISTIDE
-Acum că sunt afară din clanul meu, ce să fac! Accept… un 70 la 30, e bine?

MIZET
-Pentru mine?

ARISTIDE
-Nu mă bate, am încercat și eu! Da' un 65 la 35, ce zici?

MIZET
-Auzi, mă! (Mizet se scoală în picioare) Ia aport tu, lângă mine, aici!

ARISTIDE
-Am venit și acum?

MIZET
-Am zis jumătate din ce ai tu acum și 25% din ce o să câștig eu acum, te bagi?

ARISTIDE
-Mizet, dar parcă era vorba de 50 la 50, de peste tot, nu?

MIZET
-Asta a fost înainte, dar tu nu ai venit cu nimic de la tabăra adversă. Ba mai mult, i-ai făcut câteva propuneri tentante de altfel, lui Popovici.

ARISTIDE
-Mizet, dar nu vroiam decât să salvez vila lui mămica, pentru tine!


MIZET
-Tocmai de aceea, eu nu sunt calică precum Popovici și o accept.

ARISTIDE (un pic ușurat)
-Așa, da! Vila lui mămica ți-o dau!

MIZET
-Și ceva bonus, despăgubire! Diferențe de…

ARISTIDE
-Bine, cum vrei tu!

Mizet bate din degete și din afara scenei vine o persoană cu câteva file fluturându-le, după care se retrage. Toți privesc muți.

MIZET
-M-am gândit eu la toate și am aici un contract tocmai bun.

STATE
-Nu uita să citești ce este scris cu litere mici, Aristide.

ARISTIDE
-Îmi place că ești o fată… (citind) Ooo! Și casa de la țară!

MIZET
-Este bonusul de care-ți spuneam, dar rămâi cu viluța lui tăticu.

POPOVICI
-Și când te gândești că eram atât de aproape de ea!

ARISTIDE
-Vila lui tăticu n-o dau…
MIZET
-M-am gândit eu!

AMANDA (o privește admirativ)
-Cred că i-ai pus căpăstrul lui Aristide.

ARISTIDE (semnează liniștit)
-Cred că am făcut alegerea bună.

POPOVICI
-Acuma, fă-o până la capăt!

STATE
-Are dreptate, termină treaba, Aristide!

AMANDA
-Hai pensionarule, mișcă mai repede, că ți-o suflă altul! (arată către Popovici)

Mizet așteaptă resemnată de acuma, uitându-se cu teamă către Amanda care îi face semne de încurajare. Aristide îngenunchiază în fața lui Mizet.

STATE
-Așa, că doar acolo îți place cel mai mult, norocosule!

ARISTIDE
-Domnișoară Mizet, acceptați să fiți soția mea?

MIZET
-Nu pot să spun, decât… DA!

Amanda varsă lacrimi. Toți bat din palme entuziasmati.

SFÂRȘIT

Dragoș NONCIU
28.09.2008.
Buzău.