FILIMON BOGHIU

(tragedie istorică în cinci acte)

PERSONAJELE:

Filimon Boghiu, “căpitan-partizan», ultimul haiduc din codrii Basarabiei, în vîrstă de 40 de ani.
Olimpiada, soția lui.
Ecaterina Vidrașcu, învațătoare din satul Cîșlea.
Ștefan Volontir, unul din amicii lui Filimon Boghiu.
Dorel Ciucaru, finul de cununie al lui Filimon Boghiu, muzicant, poreclit “Bucilă”.
Anastasia, sora Olimpiadei.
Ionel și Iulia, copii proveniți din Olimpiada și Filimon Boghiu.
Ilarion Kutuzov, general KGB.
Vladimir Putin, ofițer, securist fără naționalitate.
Þărani, soldați ai armatei roșii, doi copii-călăreți, demnitari comuniști-internaționaliști.

Acțiunea pare să se desfășoare în anii 1946-1950 la Chișinau și în localitățile din zona Codrilor Basarabiei.
ACTUL 1
Centrul Chișinaului. În aer plutește melodia cîntecului popular “Frumoase-s nunțile-n colhoz” gata să cedeze altei melodii – “La colhoz pe dealul mare”… Jos, pe caldarîm, niște soldați ruși, înjurînd de mama focului, pun temelia viitorului monument al lui V.I.Lenin. Mai încolo se văd umbrele unor oameni cu fețe uscate, tăvălind trupurile umflate ale unor cadavre care gem adînc, pronunțînd «Dați-ne de mîncare!”. Arcul de Triumf e împodobit cu inscripții în limba rusă “Spasibo tovarișciu Stalinu za nașu sceastlivuiu jizni!” și “Slava starșemu bratu, velicomu russcomu narodu!”. Cînd se stinge melodia, se aud scîrțîind roți de căruțe încărcate, pocnituri de biciuri și voci care îndeamnă boii “Hăisa!” “Ceala!”. Acele orologiului măsoară clipele ce trec “Tic!Tac!Tic!Tac!..” Desprinzîndu-se din acest vacarm, în scenă apar doi puștani, unul mai mare decît altul, încălecați pe două bețe de răsărită, închipuindu-se drept eroi.
Vladimir Putin strunește calul, ștergîndu-și fruntea de sudoare) Tr-r-r! Roibule! (Privește în jur iscoditor). Și, care vasăzică, fundătura asta, unde nici să te piși n-ai unde, se chiamă Basarabia…Să tot trăiești și să cucerești…
Ilarion Kutuzov: (Vajnic pe calul lui, cu pieptul plin de decorații, meșterite stîngaci din scînduri, din tablă și din frunze uscate) Asta-i țara mea ș-a ta, dom…Pardon. Tovarășe.
V. Putin : (se uită încruntat la convorbitor ) De-ajuns! Lasă dracului proprietatea privată. Bună sau rea, asta-i țara mea. Uită-te la el.(Arată cu bastonul de mînat calul în direcția, de unde se aud scîrțîind carele). Rusia așteaptă pîine coaptă gata, că a eliberat Europa. Pămîntenii noștri din Vologda suferă de foame. Apropo, unde-i Suvorov?
I. Kutuzov: A rămas cu mîrțoaga lui la Tiraspol. Ați uitat?
V.Putin: Era cît pe ce să uit.Trebuie să facem ca moldovenii să uite că-s romîni. Þi-i minte ce-au făcut ei în 1918? N-aștepta să-ți amintească tovarășul Stalin, că o să-ți scoată și celălalt ochi.
I.Kutuzov: Îmi pare rău, tovarășe Putin. Eu acum ce fac? Am pus sîrmă ghimpată pe Prut.Le i-au pîinea de la gură. Le i-au pămîntul și dobitoacele de pe lîngă casă. Le las doar ochii să aibă pe unde-și stoarce lacrimile de jale.
V.Putin: Vă felicit, tovarășe general!
I.Kutuzov: Mulțumesc, dar după tovarășul Stalin nu primesc… Unde mă trimite Patria, acolo mă duc… Am luptat pe front, te-am învățat pe tine la Academie cum să lupți cu aborigenii din provincie, și acuma, iată-mă, după ședere răcoroasă la Port-Artur, am venit din nou în țările calde…
V.Putin: Spusu-mi-se că v-ați pricopsit și cu un dom nou, ce se asemănă cu un conac! Cică, e una din vilele criminalului de război…( chipurile, se gîndește) Þiganului cela, cum îl chiamă?..
I. Kutuzov: Antonescu. Mare cinste! Chiar în centrul orașului, împrejmuit cu grădină, viță de vie...Acaret, nu alta! E bine! La Port-Artur, unde am slujit pînă la război, n-am avut parte de o asemenea domină! Deși între pereții ei, drept să spun, miroase a romîn... Spasibo! Dar tu, june?..
V. Putin: Eu nu m-am ales decît cu o căsuță nearătoasă la Malina Mică. Aparținuse unui pedagog, care, speriat de-a doua noastră eliberare, cea din “44, a dat bir cu fugiții peste Prut.Ha-ha!!!...Degraba-i aduc aici de la Haricov pă soacră-mea, soția, că-i gravidă... Pentru început e bine că avem acoperiș de-asupra capului. Să ne înșurubăm cît mai bine, că de-aici nu plecăm niciodată...Bunăstarea mea se datorează activității mele de protejare a vieții dumitale!
I. Kutuzov: Spasibo! Căsuță zici că ai?... Nu te grăbi, Micola. Curînd începem deportarile aborigenilor. Listele sînt deja gata. Pîna una alta, pune ochiul pe-o vilă care-ți place mai mult, iar în rest e treaba noastră. Rușii, ukrainenii, demult trebuie să fie stăpîni aicea...Stăruiește, nu dormi, fă mai mulți copii, adicătelea urmași...Politica tovarășului Stalin prevede stabilirea noastră veșnică în Basarabia...Ha-ha!!!
V. Putin:De ce mergeți la serviciu atît de dimineață, Aron Nicolaevici?
I. Kutuzov: Păi, cum altfel? Trebuie să facem ordine în turma asta de berbeci amețiți, care numai a cînta, a juca și a munci știe! (încruntîndu-se, îl țintește cu priviri piezișe pe locotenent) Dar dumneata, ce ai a mă ischiti, hai?!! Ia poziție de drepți: mergi încolo, vino încoace, ești la slujbă... (În vreme ce Vladimir Putin prinde a defila prin fața lui, dîndu-i onorul, ca tropăitul cizmelor să acopere scîrțîitul roților de căruțe, el mătăhăește amenințător din cap). Pe loc repaos. Te cunosc de la academie….Ai fost și ești ucenicul meu credincios…Asta ți-a mai rămas...Să demonstrezi gloria soldatului sovietic în această Piață de hoituri. Mai obraznică nație decît moldovenii n-am întîlnit.
V.Putin: De ce spuneți așa, tovarășe general?
I.Kutuzov: S-o știi de la mine,june!... Tot ce spun eu, este adevărat și întemeiat pe experiență de viață...Nația asta nu merită să fie stimată…I-am distrus odată izvoarele culturii și religiei ce le-a mai putut avea. Acum renasc prin niște progenituri ce îndrăznesc să ni se opună. Obrăznicie ce n-a murit cu moarte bună... Privește cum trebuie să-i distrugem în văzul lumii, pe piețe, pe străzi și uliți. Așa trebuie să ni-i supunem, tinere!
V. Putin: Văd și mă mir în mintea mea cum de răzvrătitul codrilor nu vrea să înțeleagă lucruri simple. Al șaptelea an bandițește! Nu-i glumă...
I. Kutuzov: De aceea te-am și chemat încoace, să ne unim eforturile întru stîrpirea Basarabiei și basarabenilor.
V. Putin: Eu, tovarășe general îi studiez pe moldovenii iștea din străfundul istoriei. Au o singură filă de glorie, întitulată Ștefan cel Mare. Se fălesc ei și cu Dumitru Cantemir, unul plin de poiezie și filosofie, dar le-a părăsit țara. A schimbat viitorul moldovenilor pe votca rusească, închinîndu-ne-o nouă țara lui cu tot cu oi și boi, ca să nu zic, independență…Independență vrea ciotul ista, Filimon, care nu-și dă seama că-i un paiangen, o căcărează, de capul căruia nimeni nu s-a interesat…Îl stîrpim ca pe un țînc, în zilele care urmează.Vă asigur!…
I. Kutuzov: Că bine-ai zis, Filimon Boghiu, ciot?!.. E un bleaghi de clasa și nimic mai mult! Mare lucru că a împușcat cîțiva activiști de partid. Ei dovediseră să-și facă treaba: i-au deportat pe toți culacii, au organizat exproprierea țărănimii, au făcut colectivizarea, acum luptă contra religioșilor…El, un nespălat de fierar de la Mîndrești, să ridice mîna împotriva Puterii sovietice!..Trebuie prins și castrat, ca pe acest pămînt mănos să nu se nască niciodată asemenea stîrpituri.. I-a sosit și lui sorocul...Azi, hai să ne isprăvim cu hoiturile din piață, apoi, după defilarea militară, le căsăpim berbecilor, haiducul!
V. Putin: Stau și mă gîndesc că moldovenii trăiesc la sate, o să ne vină greu să-i stîrpim pe cei de la oraș...
I. Kutuzov: Orașele trebuie să cînte, civilizat. Mă piș eu pe ia-chișa și ia-chișa al lor.Iar la moment, basarabenii trebuie să scoată toată pîinea ascunsă prin hambare. La Vologda oamenii nu trebuie să moară de foame. Las’să moară moldovenii, că prea mulți s-au plodit pe pămîntul pe care Pușkin a cîntat-o pe țiganca Zamfira!..
V. Putin: Doamne, cît de răbdători și buni de inimă sîntem noi, slavii. Învățăm minte toate lepădăturile. Dar știți cum ne numește banda condusă de acest Filimon Boghiu? Cotropitori, tovarășe general!
I. Kutuzov: Asta pentru că ei nu știu că Petru cel Mare al Rusiei ne-a lăsat testament cu poruncă sfîntă pe care nici tizul meu, nici Sașa Suvorov n-au putut s-o aplice în practică. Acuma, cu tovarășul Stalin i-am cotonogit, i-am îngenunchat definitiv! Și cale întoarsă nu există. Conform testamentului, vom supune toate popoarele din jurul nostru! Așa ne-a hărăzit soarta, tinere! Moldovenii sînt înapoiați și, ca să-i facem să uite cine sînt, trebuie să le servim și nițică carte rusească.
V. Putin: Adică să le amestecăm lumina cu întunericul, cum înțeleg eu. ( tropăiește din căputele cizmelor) Bun și acceptat. Iar acum plec la Telenești, cu misiune specială...O să acționez pe teren. Vă asigur că mă întorc cu plinul....O s-avem izbîndă curînd... Apoi voi veni la raport.
I.Kutuzov: Oare o să se întîmple și asta după 6 ani?
V. Putin: Numaidecît o să se întîmple!...Am și găsit niște moldoveni care mi-au promis să mi-l aducă sub scut…
I. Kutuzov: Bună sămînță de oameni are Basarabia! Ceea ce nu putem face noi, eliberatorii, ne ajută ei să facem, numai întinde-le 30 de arginți, vorba ceea...
V. Putin: Am observat și eu această trăsătură a caracterului lor. Dă-le ceva bogăție și îndeamnă-i, că ei se căsăpesc unul pe altul pînă la exterminare.
I. Kutuzov: De aceea eu și cred că banditul v-a fi exterminat ca năpîrca cu toate progeniturile lui! Zarurile sînt aruncate!..De cum dau grîul la stat, direct din gară…toți culacii iștea moldoveni, să fie încărcați în vagoane de vite și duși în Siberia. Așa este ordinul tovarășului Stalin…
Vladimir Putin ( ia poziția de drepți, dă onorul și lovește aprig din căputele cizmelor): Ordinul nu se discută, ci se execută, tovarășe!…
Gălăgia roților de car, îndemnurile răzlețe ale țăranilor față de boi curînd începe a se contopi, ca mai apoi sa iasă în evidență pașii cadențați ai unei unități militare, care, cu cîntec, defilează pe caldarîmul plin de gropi ai piețeii. Unii dintre soldați cu automatele în spate, apucă negligent de picioare și mIini cadavrele și le aruncă peste sacii cu pîine, în carele țăranilor, curățînd piața, pe care încept să mărșăluiască din ce în ce mai multă armată. Fanfara cîntă solemn “Proșceanie slaveanchi”Pe spațiul îngust al scenei lăsat de cortină apar cei doi călăreți.
Primul: Hai să fugim. Nu cumva să creadă spectatorii că noi într-adevăr sîntem ruși: și să ne cotonogească.
Al doilea: Nu te teme.Poporul nostru cum a adormit în timpul foametei, așa și continuă să doarmă.
Primul: Măcar părinții să nu ne cunoască.

ACTUL II
Zona de Codri din preajma Teleneștilor. În zare se vad coline împadurite. Într-o parte sclipește apa unui iaz, în altă parte se văd cîteva morminte proaspete, adumbrite de copaci. De-asupra unui bordei fîlfîie o zdreantă în trei culori. Þăranii poartă cojocele, opinci, bărbații au pe cap cușme negre țurcănești. Femeile sînt îmbrobodite în șalinci, cu rochii în catrințe.
Dorel Ciucaru: ( După ce acordează strunele viorii îi tot zice virtuos cîteva melodii de jale, de le curg șiroaie de lacrimi celora care-l ascultă.) Și ziceai, nănașule, că în Polonia te-ai întîlnit chiar cu Ștefan Bandera? I-o minune, nu altceva. Ia om de ispravă. A reușit să adune o țară împotriva muscalilor…Cred eu că și dumneata, nașule, cogea căpitan-partizan, vei fi în stare să ne aduni pe noi, moldovenii, contra rusălăilor…Chiar ai stat de vorbă cu Bandera?…
Filimon Boghiu: Tot răul cu binele lui, finule. Dacă nu mergeam, ca toată lumea, după cartoafe, poate că nici nu-l mai întîlneam...Pot sî-ți spun mai mult. Mi-au plăcut oamenii din anturajul lui. Hotărîți, neclintiți, devotați, gata în orice clipă de isprăvi. Nu sînt ca moldovenii: fiecare trage jarul numai la turta lui. Rutenii din Galiția sînt adevărați oameni cu credință în Dumnezeu. Nu-i casă pe lume fără icoană… Iar sîmbăta, duminica, în zilele de sărbători – toată lumea merge la biserică! Ghetul nărod de-acolo înțelege durerea și necazul nostru.
Dorel Ciucaru: De Bandera vorbește-ne, nașule, nu de lumea lui.
Filimon Boghiu: Păi el, e om al armatei și mai mult ascultă decît vorbește. Totuși, știți ce mi-a spus la despărțire? A zis ukrainește că cică, Basarabia ar fi pămîntul lor și ea…trebuie să devină a Ukrainei. M-a dat gata cu vorba asta a lui.
Olimpiada: Nu te da gata la orice suflare de vînt, bărbate…Bine că te-ai întors acasă viu și nevătămat. Ai adus cîteva țuhale cu cartoafe. Să ne ținem cu zile pînă vin ai noștri și ne întoarce pămîntul…Ar fi bine să mergi la Chișcăreni, să-ți faci alte documente la miliție, pe nume străin, să nu-ți mai deie nimeni de urmă. Nu de alta, dar avem de crescut copii și de dus viața înainte. Nu-i așa, finule?
Dorel Ciucaru: ( în loc de răspuns își face semnul cruci, apropiindu-se și mîngîind un sac plin cu cartofi) Sa-ți dea Dumnezeu puteri și sănătate, nănășelule... Puradeii mei sînt lihniți de foame, trăiesc numai cu nădejdea la mata. Cît despre vorbele lui Bandera, lasă-le să se ducă cu vîntul. Nu-i cum a vrea omul, da-i cum dă Domnul. Principalul e să ieșim cu bine din foame, iar celelalte…cum a da Dumnezeu! Dac-o să-mi dai cartoafe, te voi ține minte toată viața și te voi mulțumi împreună cu femeia și copilașii…
Filimon Boghiu: Dau, finule, din ceea ce-am adus, dau la toți obidiții. Cîte oleacă să ajungă…Trebuie să facem ceva ca să salvăm nărodu, că altfel rușii au să ne distrugă… Dacă nu ne vom ajuta noi unii pe alții, cine să ne salveze? Moare lumea pe un capăt, iar călăul de Stalin ne mătură încontinuu podurile cu postavca lui… Ca mîne putem muri cu toții, dar nu trebuie să ne dăm porcălăilor…Avem oleacă de mîndrie ori nu! Ce înseamnă viața omului? Pămînt, Þară și Libertate. Iar dacă vin dușmanii și îți iau casa, masa, pămîntul, apoi trebuie să luptăm, să le asigurăm viitor copiilor noștri. Chiar dacă lupta asta ar fi să ne coste viața…Dacă nu-i oprim, comuniștii au să ne ieie pămîntul, au să ne ducă în Siberia. Ați văzut cum zmulg crucilițele de la gîtul copiilor noștri?
Dorel Ciucaru: Asta am văzut și eu, nănașule. Numai să nu murim, căpitane-partizan, ferească-ne Dumnezeu! Am copchii…Doamne, Dumnezeule,păzește-ne și apără-ne!…
Ecaterina Vidrașcu: Poate o lăsăm cu lupta asta, căpitane partizan? Toate-s trecătoare pe lume. S-a terminat războiul, parcă și foametea e pe sfîrșite. De ce ar trebui să luptăm cu rușii, de-acuma 5 ani, cînd simt eu c-o să trăim bine? Pe cine a trebuit să-i învățăm minte, parcă i-am învățat. L-am pus la punct pe Cosovan, care rupea cruciulițele de la gîtul școlarilor, pe al-de Turea și Klaikneht, i-ai pus și au băut apă de o șchioapă din Ciuluc…Netrebnicii se învață minte…
Filimon Boghiu: Dacă stai cu capul plecat nu faci nimica, rusul vine și te omoara în casă, îti batjocorește nevasta. Oare n-ar fi mai bine, sa-i poftim să iasă pe aceiași ușă prin care au intrat cu tot cu activiștii partidului și cu comsomoliștii lor?!
Olimpiada: Măi, Filimoane, măi! Las-o mai moale…Rusul e viclean.Te lasă, pînă cînd îi vine momentul potrivit, și te căsăpește…
Filimon Boghiu: Muiere-hăi, nu mă smotri! Cît o sa ne mai temem de-atîta grohăit străin pe pămînturile noastre? Crezi că rușii sînt cu patru boașe și nu le poate nimeni veni de hac? Călăresc atîta lume și ei trebuie să rămînă neatinși? Am să mă răfuiesc cu ei toată viața, căci frică am numai de Dumnezeu. (Se apropie de unul din morminte). Aici doarme mama și tata. N-au murit la război și nici de vreo boală… Au murit de foametea înscenată de comuniștii ruși! Muscalii dracului!…Trebuie să alegem una din două: ori ei pe noi, ori noi pe ei. Nu doresc să mor de foamete, cum au murit toți acei din mormintele ce ne înconjoară. Parcă-i văd că li-i rușine în mormînturi de batjocura ce-au suferit-o. Dă-le, Doamne, pacea cea de toate zilele, dacă pîinea le-au luat-o hoții…
Ecaterina Vidrașcu: Da eu te-ascult, căpitane-partizan, și nu pricep cum să luptăm cu ei.Aseară am ascultat la radiou, cum unul zicea că azi rușii îs mai puternici decît acum în urmă un an sau doi. Pînă nu demult se spunea că vor veni să ne elibereze de sub ei Anglia sau America, dar acum și ei se tem de ruși. Spun că sovieticii au inventat și experimentat bomba atomică. Nu-i de glumit cu ei…
Filimon Boghiu: Porcul e de nebiruit pînă îi pui sîrmă în rît….E posibil să mă omoare, dar… încaltea le voi dovedi că nu sîntem noi, moldovenii, de măligă. Decît o viață în geninchi, mai bine o moarte în picioare. Am să fac la ferărie un cîrlig de oțel călit cu care am să-i pun pe dînșii să meargă în genunchi… Codrule, codruțule…
Dorel Ciucaru: Că bine vorbești, nănășele. (rîde cu poftă silită) Numai să nu fie de deochi!(își face semnul crucii)…Da-mi o toșilcă de cartoafe că m-așteaptă puradeii. Dacă se limpezesc timpurile și scăpăm cu zile, am să-i fac pe toți muzicanți. Lasă-i să cînte să înveselească viața oamenilor că numai una ni-i dat să trăim, Doamne! (măsoară un sac, apoi altul, și dispare bucuros).
Filimon Boghiu: La noi, în Basarabia, sînt cele mai bune vii din lume, dar ce folos de ele, dacă veșnic nu aparțin băștinașilor…Acum ni le-au luat rușii în kolhozuri.
Ecaterina Vidrașcu: Las’, Filimoane, că văd eu: Oamenii noștri ce lucrează la vii, sînt intelighenții, oleacă altfel decît acei care cresc cartofi...Zicea un moș de-al meu din Dondușeni, că rușii vor să deschidă multe școli. Oare nu e cazul să ne îndemnăm copiii la carte și, cu încetișorul, cu încetișorul, poate că ieșim din întuneric… Romînii de peste Nistru, așa au procedat, și acum unii dintre ei sînt miniștri la Chișinău. Parcă-l văd pe Ionel al dumitale, venind cu soră-sa în mașină de stat.
Olimpiana ( schimbă cursul vorbei): Știi, Catincă, cojocul de pe el i l-au dăruit ukrainenii!
Filimon Boghiu: Bandera, personal, mi l-a pus pe umăr.( apare Dorel Ciucaru cu un tobultoc în spate, face cîteva plecăciuni repetate și dă să plece). Măi Dorele Ciucarule, văd că ești mulțumit, nevoie mare.
Dorel Ciucaru: Mulțumit, căpitane partizan, nănășele! Mulțumim, încă odată!
Filimon Boghiu: Văd că ești fericit, dar nu înțeleg cine sînt eu pentru tine:nănaș ori «căpitan-partizan”?
Dorel Ciucaru: Mai glumim oleacă, nănășele. Dar dacă e pe drept, apoi te putem numi și așa și așa…
Olimpiada: Þi-am ținut cununia în biserică, cînd Filimon era numai așa, și nu altfel. Și tu ai cîntat la vioară tot numai într-un fel. Ca nimeni altul, de-ai rupt inimile din piepturile nuntașilor.
Dorel Ciucaru: Taci, nănășică. Atunci au fost alte vremuri, iar acum îs cu totul altele.
Filimon: Atunci, stai finule. Lasă țuhalul jos și încearcă să ne cînți ceva pe potriva timpurilor de azi. Cîntece dintre cele vechi, care vei zice la înmormîntarea mea.
Dorel Ciucaru: Doamne ferește, nașule. Cum se poate una ca asta. Ce ne facem noi fără căpitan-partizan?
Filimon Boghiu: Mîine pleci la Chișinău?
Dorel Ciucaru: Da. Vreau să văd cum mai merge tîrgul de vite pe-acolo.
Filimon Boghiu: Nu-ți pare că ai prea îndesit-o cu tîrgul din capitală? Ce, nu-ți încap vitele în ocol? Vreai să mai cumperi ceva ca să dai în colhoz ori ai alte trebi acolo, ori poate ți-ai găsit o rusoaică tînără și-i spui cum o ducem noi pe-aici?
Dorel Ciucaru (făcîndu-și speriat semnul crucii): Da să crăp aici pe loc, să mă ardă pe mațe, dacă spun un cuvînt cuiva despre nașul meu drag…(se rîde plin de mulțumire, lasă sacul la o parte, ia vioara și începe să cînte ca la nunta lui, mai și chiuind din cînd în cînd).
Filimon Boghiu:( către Olimpiada) Iată cu ce ne-a vrăjit el inimile, că altfel, demult îi dădeam foaie de drum. Vioara lui mă tulbură și acum… Unse cu melodii de-acestea, pînă și ticăloșeniile ți se par lucruri sfinte…Doamne, iartă-mă!
Olimpiada: Să-l ierți și tu pe dînsul, Filimoane! Ce nu s-ar întîmpla. Doar el te face cu muzica lui să îndrăgești mai mult și țara și viața. (Muzica se întețește, iar din ea se desprinde vocea lui Filimon)
Filimon Boghiu: Nimic mai rău nu ni se mai poate întîmpla… Oameni buni! Propun ca în ajunul lui Arhanghel Mihail, să ne întîlnim la Mîndrești ca să chibzuim asupra acțiunilor noastre… Iar acum lăsați vioara să cînte. (la îndemnul lui, tot alaiul se destramă. În aer mai persistă cîntecele duioase de vioară).
ACTUL III
Un birou, cu pereții jerpeliți pe care se văd portretele lui Dumitru Cantemir și Iosif Stalin. La masă, străjuită de multe scaune cu spetezele învechite, stau, îmbrăcați în haine de gală, Ilarion Kutuzov și Vladimir Putin.
I. Kutuzov: Ca să vezi, moldovenii ne arată nazuri! Unde s-a mai pomenit!? Ne-a parvenit vestea că lîngă pădurile din preajma Teleneștilor se cuibărește banda lui Boghiu. Cică ei, chipurile, luptă împotriva ocupanților! Adică, a noastră!..( arată spre portretul lui D.Cantemir). Toromacii! Au uitat că voievodul lor ne-a adus Þara pe tava, împreună cu toată oastea? Stai numai și te potrivești prostimii, și îndată pierzi și calea spre Marea Neagră și speranța la Dardanele. Ori poate n-am dreptate…?
V.Putin: Nu pot găsi, la moment, nici un argument în favoarea lor. Totul trebuie să ne aparțină!
I.Kutuzov: Iată că ne-am și înțeles. ( Ceva gîndește în pauză) Ce lucruri noi ai constatat, june, în această săptămînă la fața locului. Raportează!
V.Putin: Înainte de-a vă mărturisi, vreau să amintesc ceva despre marele cărturar. În copilărie părinții mi-au spus că în oastea lui Cantemir, care ne-a dăruit Basarabia, era un mare logofăt, Putină….De altfel, cuvîntul “putină” e de origine dacă…De unde putem conchide că și eu sînt un fel de romîn.
I. Kutuzov: Foarte bine. Minunat de bine! Folosește din plin motivul pentru a-i pune la punct pe rebelii de aici…
V. Putin: Tovarășe general, doar știți că munca e în toi. Într-o săptămînă am pus temelia unei rețele trainice de agenți secreți și turnători…Din chiar rîndurile celor ce urăsc puterea sovietică. E greu să-i înțelegi pe acești indivizi: ba-s împotriva noastră, ba-s gata să colaboreze cu noi pînă în pînzele albe. Aceștea nu-s ca cecenii. Ca să le dovedesc că sovietele înseamnă puterea oamenilor a trebuit să-i mint că se vor bucura totdeauna de mari privilegii: vor deveni nacealnici, deputați ai norodului nu numai ei, da și progeniturile lor. Puterea sovietică, le va da saci cu bani și cele mai neașteptate favoruri. Nu vă temeți, oameni buni, le-am spus. În viitor, din rîndurile turnătorilor vom crește scriitori, artiști, savanți, ingineri… toată elita intelectuală va fi din rîndurile voastre! Am observat că numai o simplă enumărare a minciunilor, are asupra lor efectul unei ghipnoze…Le tremură mîinile cînd semnează obligațiile, privind păstrarea tainei de stat… Îți vine să zici ca dînșii: lăcomia pierde omenia.
I.Kutuzov: Bine că le-ai explicat că principiul de bază al colaborării noastre este păstrarea secretului…
V. Putin: Mai mult, i-am preîntîmpinat că în caz de trădare vor fi șterși de pe fața pămîntului.
I. Kutuzov: Cum reacționează la depunerea jurămîntului?
V.Putin: Nici nu clintesc din ochi… Stau ca oile la strungă numai să fie înscrise în armata noastră de agenți secreți…Îmi place, e popor de treabă! De-ar fi ca dînșii caucazienii, n-am mai avea probleme. Am impresia că în Basarabia asta prăpădită nici nu face să ne implicăm în păstrarea ordinii. Se mănîncă bine ei înde ei. Am constatat după o oră, că majoritatea răzvrătiților sînt din sud și din centru. Cei din așa-numitul nord preferă bani și posturi de conducere. Dă-le bani și posturi și ți-o ucid și pe mama lor. Și asta, cred, ne este cea mai bună salvare. Asmuțăm moldovenii, contra moldovenilor să obținem un pustiu în care ne pripășim noi, rușii.
I. Kutuzov: Dar ce ne facem cu bulgarii, găgăuții, ukrainenii, țiganii de aici?
V. Putin: Minoritățile naționale de aici n-au ochi să-i vadă pe băștinași. Amintiți-vă cum au procedat rușii, ukrainenii, evreii ce au nimerit în “Sfatul Þării”?…
I. Kutuzov: Da, lasă-mă în pace cu istoria Basarabiei… N-am învățat-o, n-o cunosc și nici de gînd nu am să-mi macin creierii cu ea.
V. Putin: Totuși, să fac o remarcă importantă. Așa-numitele minorități, sînt înclinate să colaboreze cu noi, și în alt aspect…
I. Kutuzov: Sînt curios să aflu…
V. Putin: În decursul istoriei, acestea nici n-am avut alte interese, decît să …supravegheze activitatea băștinașilor în toate domeniile…
I. Kutuzov: Chiar și agenților băștinași?
V. Putin: Inclusiv…
I. Kutuzov: Bravo! Se vede că ai trecut școala mea! Mă mîndresc cu tine, fiule!
V. Putin: Slujesc cu devotament puterea sovietică!..
I.Kutuzov: Adică, unicul ciot în calea noastră este acest Filimon Boghiu?
V.Putin: Da, el și numai el. În această ordine de idei, am și o surpriză…
I. Kutuzov: Raportează, tinere nu tărăgăna! Timpu-i pasăre zburătoare.
V.Putin: L-am racolat, pe însăși finul. Pe lîngă majoritatea din gruparea lui bandițească, la urmărirea și prinderea lui Filimon Boghiu e de acord să participe și un fin de-al lui.
I. Kutuzov: Încă odată, bravo! Pentru această trebușoară voi dispune să fii avansat în grad, junele meu! Pentru merite remarcabile în lupta contra bleaghilor de clasă…
V. Putin: N-am spus că sînt și eu de obîrșie moldovenească? Ba am spus și ca dovadă vi-l pot înfățoșa acum și aici pe strămoșul meu, devenit fin al banditului Filimon Boghiu.
I. Kutuzov: Glumești, tinere, ori vorbești serios?
V. Putin: Vi-l pot prezenta chiar acum. Abia așteaptă bietul să vă vadă.
I. Kutuzov: Nu cumva vreai să spui c-ai venit cu dînsul?
V.Putin: Ați înțeles corect.
I.Kutuzov: Atunci, să intre! Să intre imediat.
(Se deschide ușa biroului și în spațiul de dincolo pare a fi agitație. Se văd mai mulți oameni, din care grup se desprinde Dorel Ciucaru, purtînd zăbun vechi, cușmă țurcănească, opinci, pantaloni bufați. Are vioara în mînă...Face cîteva temenele și bolmojește în strădania de-ai saluta militărește pe cei doi, dar scapă vioara din mînă).
V. Putin: Închinăciunile la comuniști sînt o rămășiță a trecutului...
Dorel Ciucaru: Da eu nu, că eu cer…iertare și îndurare, boieri Dumneavoastră! ( rîde slugarnic ca gîdilit)…
I. Kutuzov: Nu da în gropi cu boierii. Mai bine spune-ne: ai mîncat, ai fumat? Ai primit solda, raționul de mîncare ori nu?
Dorel Ciucaru: Primit, “nțămăsc și bogdaproste, tovarășe nacealnic! (Ca dovadă că-i sătul încearcă cu arcușul strunele viorii, chiar închiagă o melodie revoluționară. Cei prezenți rămîn uimiți, bat din palme).
V. Putin: Lasă muzica. Să luăm boul de coarne. Unde-i nănașu-tu? De ce umblă fugar și ucide activiștii noștri? Unde se ascunde lepra?
Dorel Ciucaru: Acum e în sat. Seara trecută a fost pe ospețe la noi, mi-a adus un tobultoc cu cartoafe din Bucovina, unde a trăit cîțiva ani. Sau din Polonia, nu știu. Am mîncat ciulama, mămăligă și carne de iepure, apoi am stat de vorbă la un pahar de vin.
V. Putin: De mult e în sat, ce zice el?
Dorel Ciucaru: De multișor. Ieri a fost la Ciuluc, alaltăieri a arat și boronit… Mîine, pe la amează, ori după chidie, are de gînd să plece la Chișcăreni…
V.Putin: Ce treabă are la Chișcăreni?
Dorel Ciucaru: Să-și întocmească acte noi, pe nume străin…Nănașul, sireacul, și-a dat el seama, vrea să trăiască liniștit! Hî-hî!...
I.Kutuzov: Informația, cred, e bună. Cu ce te putem mulțumi?...
Dorel Ciucaru: Ia, acolo, dacă se poate, dați-mi iapa colhozului și cîteva căpițe de fîn să pot scoate iarna în capăt...M-aș muta cu traiul la vădana lui Mihai Corman…
I. Kutuzov: Dacă. La toate ce ai cerut, cu…iapa, o să-ți mai dăm și un sac de ovăz...( Vorbește cu țigara în gură, iscălind totodată cîteva hîrtii pe care le aruncă pe birou. Dorel se uită la ele, le ridică cu prudență, după care le vîră în buzunarul zăbunului… Se repede să sărute mîinile stăpînilor, dar, nereușind, trece din nou la temenele, pînă dispare în direcția de unde a apărut.).
V. Putin: E foarte greu să lucrezi cu aborigenii iștea. L-ai auzit, să-i dăm vădana…
I.Kutuzov: Ai văzut-o, cumva, e măcar muierușcă de treabă?
V. Putin: N-am avut răgaz pentru asemenea investigații…
I. Kutuzov: Înțeleg moldovenii!…E bine că am reușit să-i lichidăm pe cei cu știință de carte! E rău, însă, că țărănimea nu vrea să intre în colhoz de bună voie…În Basarabia o să acționăm cu îngăduială. Nu cumva să ne pară rău pe urmă.
V. Putin: Trec zece-douăzeci de ani și vine altă generație care nu-și va închipui viață fără de colhoz. Parcă văd, vor bea rachiu cu ciutura și vor abandona familiile și vor căuta o bucățică de pîine în Siberia noastră ori în alte părți, iar în locul lor vom aduce oameni de-ai noștri…Le vom scoate și limba din gură.
I. Kutuzov: Bravo, june!…Nici nu intuiam că vei deveni atît de deștept. Acum văd că numai cu oameni ca dumneata vom instaura puterea sovietică și vom construi comunismul.
V. Putin: ( Măgulit locotenentul, îi dă onorul. Apoi face o mică defilare cu pași cadențat în jurul generalului, care-l aplaudă). Cu moldovenii trebuie să fii șmecher!… Îi sărăcim, îi hărțuim, împlem pușcăriile cu ei, să nu le mai ardă a duce sfatul cu țara… Doar așa m-ați învățat, la Academie, tovarășe general?..
I. Kutuzov: Strămoșul meu le-a lăsat ochii să plîngă, dar eu am să le scot și creierii din cap..Cît a suferit Rusia în războiul ista ca să-i eliberăm, ca pînă la urmă – cică, i-am cucerit!
V. Putin: Alte propuneri concrete aveți, magestate? Trebuie să prezint raport la Kiev...
I.Kutuzov: Nu te grăbi, june...Mai întîi îi masacrăm pe răzvrătiți, apoi...(se plimbă nervos dincolo încoace) Apoi știi ce plan mai am eu? Să-i deportăm la mama dracului pe toți romînii din Basarabia în Siberia, Kazahstan, ca pe ceceni, și pe tatarii din Krimeea...Acum timpurile sînt de-așa natură, încît putem să ne batem joc de soarta tuturor popoarelor…
V. Putin: Accept cu bucurie planul Dumneavoastră, cu atît mai mult cu cît el vine în armonie cu propriile mele planuri. Să le traducem în viață, însă, cu mai multă dibăcie. Mă refer la șantaj și învrăjbire. Ciucară ne ajută să-i nimicim nănașul, îi dăm vădana. Asta nu-l acceptă, el se năpustește asupra ei. Ea se apără prin mijloace nepermise. Îi judecăm pe toți și-i trimitem știi dumneata unde, tovarășe general. Și așa mai departe. Nici n-au să observe de unde le vin relele.
I. Kutuzov: Ce minte luminată ai! Simplu ca buna ziua. Descoperim o mie-două ca alde Bucilă, așa-l poreclesc în sat pe Ciucaru, și-atunci, nu vom mai avea probleme o sută de ani înainte.
V. Putin: Tocmai de aceea zic să trecem imediat la fapte și să-l lichidăm ca dușman de clasă pe acest nenorocit Boghiu...De 7 ani ne tot corcolim cu el. Îl ucidem și-l îngropăm ca pe un cîine, undeva într-o rîpă. Nici de numele lui să nu se mai audă….Se zvonește că posedă armă și este un adevărat cuțitar...
I. Kutuzov: Nu te aprinde și nu fi categoric, june! Întîi, chibzuiește cumpănit, apoi pornește în atac. Nu uita că el a știut să adune în jurul său și pedagogi și oameni care prin intermediul emisiunilor străine de radio cunosc mai multe despre politica lui Stalin...Nu este Filimon chiar atît de prostălan cum crezi tu...Nu te aprinde, că numele familiei tale dovedește că ai și tu rădăcini de moldovean...Ai face mai bine, dacă ai organiza un grup de oameni de-ai tăi adunați ca și cum de un moldovean, care, după moartea acestui bandit să aibă grijă…
V. Putin: … să ascundă de urechile lumii crimele lui politice…
I. Kutuzov: Și asta este important. Dar, mai întîi, trebuie să i se creieze un nume de criminal de drept comun…Nu te supăra, dar asta trebuie de făcut neapărat.
V. Putin: Nu mă supăr pentru că eu cunosc adevărul!… Cîndva, poate, străbunicul bunelului meu, a făcut parte din oastea lui Dimitrie Cantemir. Dar, să știți, străbunii mei totdeauna au fost cu rușii...Și aici e o chestie. Gospodarul de atunci, a dăruit Basarabia și întreaga Moldovă rușilor pentru totdeauna! Deși am izbutit s-o eliberăm ceva mai tîrziu, trebuie s-o ocrotim de...moldovenii încăpăținați în numele viitorului !
I. Kutuzov: În cele mai strălucite tradiții ale străbunilor noștri… Doar la eliberarea Basarabiei a participat și tizul meu, nu-i așa, june! Deaceea zic că banditul codrilor să fie înjunghiat ca un godac, ptiu!
V. Putin: Gloria Rusiei v-a dăinui în veacuri! Rusia este țara care va cuceri tot pămîntul!.. (privește satisfăcut la ceasul de pe mînă) Nu mai rămîne mult timp pînă la împlinirea acestui vis al lui Petru Întîi…
(se încleaștă într-o îmbrățișare frățească, după care pornesc spre direcția de unde năvălesc marșuri și marșuri de triumf…)
ACTUL IY
Ferăria lui Filimon din preajma casei țărănești de la Mîndrești acoperită cu stuf. În ogradă se joacă fiica și feciorul, Filimon ascute bărdița la polizor. În pragul ferăriei atîrnă un cioroi împăiat, bălăbănindu-se în vînt, iar pe tăblița prinsă de picioarele ei citim :”M-am ouat, m-am tot ouat, dar pe Stalin nu l-am săturat...” Olimpiada cîrpește niște haine, mereu trăgînd cu ochii în jur, năzărindu-i-se că aude ceva suspect...
Filimon: ( mînuiește dibaci foiul, ciocanul pe nicovală...Mai citeștre o dată cele scrise pe tablița păsării împăiate). Oare cînd o să zdohnească nebunul ista de Stalin care călărește de-atîțea ani o lume întreagă...Of... Căcănarul! E hîtru. Lenin l-a învățat să nimicească popoare din rădăcină – de la străbun, la copil…Cîtă lume a omorît, tîmpitul! Și rușii îi țin hangul. Cuceririle sînt crezul lor de veacuri. Ne fac sclavi în Siberia ca să stoarcă alte bogății pentru noi cuceriri. Sînt gata să dau zece vieți pentru una, numai să ne izbăvim de rîia sovietică... Desigur, că n-am s-o isprăvesc nici eu nici copiii mei, dar toporul trebuie să fie ascuțit pentru mulți mulți ani înainte...(bate ciocanul pe nicovală, revine la polizor, strunește focul cu foiul).
Olimpiada: Am zis s-o lași mai moale, bărbate. Nu vezi că viața e mai scurtă decît un cîntec. Hai să trăim oleacă pentru noi. Doar am supraviețuit războiul, foamea, ne-am ascuns prin toate satele Moldovei ca să scăpăm de deportare...Oare nu-i de-ajuns? Vezi, de jur-împrejur lumea parcă se limpezește, fiecare își caută de treabă lui și nu-i pasă nimănui de problemele tale... Pe tovarăși n-o să-i dovedească nimeni…Dar dacă ni-s trimiși de Dumnezeu?!
O voce ca din cer: Sînge de nomad, huni, caracter tătărăsc și haholesc amestecat la un loc, fac rusul, căpitane-partizan…
Filimon: Îmi dau bine seama că n-am să-i opresc eu sau dumeata, nici chiar noi toți luați împreună, căci sîntem o mînă de oameni. Dar vreau să-i mușc și să-i mușc atît de tare ca să-i doară. Să-i doară și să sufere, ca măcar să știe ce-i aceea durere și suferință omenească. Știți de ce se tem sovieticii cel mai tare? Să nu le fie descoperite actele de terorism ce le săvîrșesc. Va veni un timp cînd alde Ionică, Iuliana, Gheorghe, Maria, au să le ceară socoteală…
Olimpiada: Tocmai de-asta mă și îngrijorez, Filimoane! Călăii iștea țintesc mai mult în mentalitatea copiilor. Noi oricum ne-am trăit traiul, ne-am mîncat mălaiul…Poate ne înțelegem să încetăm lupta contra lor și să ne căutăm de treabă. Dumnezeu le va face judecata!…
Filimon: E tîrziu, femeie... Este o vorbă: ai întrat în horă, joacă... Iaca azi, mă voi înțelege cu oamenii noștri și-apoi...Doar nici ei nu vor să se împace cu ceea ce se petrece în jur. Cum oare am putea să trăim fără pămînt, fără plug, fără boroană, fără vită în ocol... Tovarășii ne-au luat totul, iar acuma, ca să vezi, vor să ne ieie și sufletul. ( privește încruntat către fiul Ionel, apoi către fiica Iuliana)... Ia-n spuneți tatei, cine v-au smuls crucilițele de la piept?
Ionel:( flutură o mînă, ca să se înțeleagă că vorbește el întîi) Ieri, au venit la școală doi bărbați și o femeie. Pe cei cu crucilițe în piept, ne-au scos în fața clasei și față de toți ni le-au smuls...
Iuliana: Iar celora din clasa noastră, ni le-au scos, în curtea școlii, la careu școlar...
Filimon: Tot aceleași persoane?
Iuliana: Erau numai doi oameni...Da. Doi…
Filimon: Și unde-s crucilițele?
Iuliana: După ce le-au rupt, le-au aruncat în gîrlă... Noi am început să plîngem, și nenii aceea ne-au silit să plecăm la lecții...
Filimon: E Cosovan, președintele colhozului, cu țațele lui! Ticăloșii! .. La Hirișeni, cred că nu s-a întîmplat așa ceva. Acolo am fost eu mai demult și i-am hotărît directorului școlii, unul Boris Coșciug. I-am spus să nu îndrăznească cumva să scoată cruciulițele de la pieptul copiilor. I-am mai spus să-l cunosc de doi ani, că știu că este comsomolist și că a vrut să transforme biserica în club. I-am cerut să nu admită ca în școală să se facă propagandă antireligioasă. Să încerce numai să-mi iasă din cuvînt…Am să le beau sîngele pentru asta! (Enervat, continuă să ascută toporul la polizor. De curînd în ogradă și-au făcut apariția Dorel Ciucaru, Ecaterina Vidrașcu, Ștefan Volontir)
Dorel Ciucaru: Doamne-ajută, nănașule!..Îți mînțămăsc că mi-ai potcovit iapa...
Ecaterina Vidrașcu: Da de unde te-ai pricopsit, cumetre, cu asemenea podoabă... Să ai murgă în sărăcia noastră!...
Dorel Ciucaru ( cam fîstîcit): Pe vremea războiului, cînd înaintau pe la noi rușii, mi-au luat calul din ocol ca să tragă la tunurile ce se duceau în lunca Culei...M-am plîns pînă și pe la Chișinău și, ca să vezi, tovarășii mi l-au întors...
Filimon: Adică tovarășii pot să întoarcă datoriile! Cel mai de-a mirării este că au început-o de la Dorel al nostru. Cum de-ai izbutit să cucerești simpatia inimilor păgîne ale cotropitorilor, finuțule? Nu care cumva le-i cîntat la cumătria cuceririi noastre? Pentru asta…( Deodată aruncă dibaci barda care zboară și se prinde cu tăiușul lucitor în salcîmul de la poartă)
Dorel Ciucaru: ( speriat) Nașa, spune-i nașului că eu îs om cinstit… Tovarășii m-au chemat la dînșii și, ca unui participant la luptele de la Seseni și Bravicea, au dat iapa înapoi. Să chiorăsc că vă spun adevărul cum a fost.
Olimpiada: Bine că le vine mintea la cap. Parcă văd că peste cîteva luni oamenii de la noi, cei înțelegători, au să se deprindă cu Puterea asta a lor, sovietică…
Filimon: Și cu asta tot ei trebuie să se deprindă…Moldovenii nu trebuie să uite cele iaduri aduse în casa lor.( desprinde bărdița din coaja copacului, încearcă tăiușul de tăria unei ciotce de la trunchi). Nu-i așa, finule ?
Dorel Ciucaru: Mătincă…( în ogradă dau busna o ceată de țărani, îmbrăcați în ițari, în sumane, cu căciuli țurcănești pe cap, în opinci…Se aud voci: “Vrem lămurire, căpitane-partizan! Ne-a fost luat pămîntul și pe toți ne mînă în kolhoz…Muscalii ne-au omorît cu războiul,cu foametea, ne deportează ca pe vite!.. Să luptăm cu ei, Filimoane, hai! Nu se mai poate de răbdat…Hai, să ne izbăvim de rîia asta muscălească. Îs mai răi decît ceilalți ruși.) Mai încet, mai încet ( face tupilări, de parcă pe de-asupra îi zboară gloanțe) Să nu fim auziți, chiar acuma…Dușmanul totdeauna stă de-a gata…
Filimon:( ridică o mînă în sus ca mulțimea să se liniștească. Cu strigăte și țipete pămîntul nu se ia înapoi, oameni buni!.. Iată ce va trebui să facem. Fiecare din voi, în satul lui, să-i pedepsească pe acei slugoi care se dau în bedreagă cu puterea ce ni se impune…Altă pedeapsă nu le trebuie, decît să fie siliți să beie apă de o șchioapă din gîrlă!..Poate că așa s-or învăța minte! Mai bine zis, măcar cu-atîta să-i învățăm minte!
Ecaterina Vidrașcu: Dar azi, azi ce să facem, Filimoane?
Filimon: Sarcina de azi e cea pe care ne-a dat-o Dumnezeu la începutul începuturilor: să lucrăm pămîntul, să creștem copiii, cu dragoste de pămînt, de grai, de neam și de tot ce se numește frumos. Dar vezi că timpuri nepotrivite au venit… Prea din cale-afară nu-s potrivite, timpurile…Muscalii vin și vin, iar rîndurile noastre slăbesc și tot slăbesc…( În fața mulțimii este adus primul președinte al colhozului, Cosovan, care ține într-o mînă o legătură de cruciulițe. Filimon îl apucă de guler, îl aduce pe malul Gîrlei și îl silește să bea apă de un deget… După care îl dă pe mîna unor oameni, care îl duc undeva după culise…) Dumnezeu să-l ierte și pe acesta!..
Olimpiada: Viața omului e tot de la Dumnezeu. Nu-i cazul s-așteptăm alte vremi, bărbate…
Filimon: Dumnezeu dă, dar în torbă nu pune. Timpuri noi vor veni, dar noi trebuie să le aducem prin jertfa noastră, iar pînă atunci, să ne pregătim de drum. Mișcarea este viață, femeie…Poate că acesta este ultimul meu îndemn. Să ne odihnim oleacă înainte de drum. (Se adresează către fiu) Tu, Ionică, să stai de veghe, să nu dea busna oamenii lui Bucilă, iar Iuliana, o să doarmă cu noi în cămară...Dacă o să simți năpasta, strigi, ne trezești…
Olimpiada: Lasă-l să doarmă și el, mititelul, are atîtea de tras în drumul spre Pohoarne…
Filimon: Taci din gură, muiere! El e bărbat! Viitorul nostru! Trebuie să se deprindă cu tot felul de greutăți… Nu așa cum se deprinde finul nostru…
Olimpiada: De cînd finul Dorel a fost la Chișinău, inima mea nu are astîmpăr. Îmi tot zic: Oare nu cumva i-au dat iapa și l-au înhămat pe dînsul împotriva noastră?
Filimon: El, păcătosul, nu-și dă seama ce face. Iapa asta rușii au luat-o de la o femeie din Ghermănești. Au confiscat-o ca avere colhoznică și i-au dat-o neterbnicului….Dar, hai s-o încheiem cu povestea asta. Fiecare culege ce alege. Mergem să ne odihnim înainte de drum, apoi vom vedea ce-o să mai facem...
( Mulțimea se rășchiră care încotro. Numai Dorel Ciucaru se sufocă și încearcă să-i sărute mîna nănașului, dar nu i se dă, Filimon, închide ușa casei și pleacă la culcare) Avem de făcut un mare drum în viață! E foarte lung și foarte greu! Poate mulți dintre noi n-au să reziste, poate nici nu se vor putea întoarce acasă vreodată…
Dorel Ciucaru: Așa-i nănașule, așa-i! (Filimon îi trage un picior în fund și acela dispare speriat în drumul lui).
Filimon: Pleacă de te culcă și tu, mizerie! Cu iapă cu tot!
Dorel Ciucaru: Nu pot, nașule… Oamenii te caută, vor sfaturi…
Filimon: E prea devreme, ca oamenii să se adune. Prea devreme, zic…
Îndată ce se închid obloanele și familia lui Filimon Boghiu pleacă la culcare, ca din senin începe să fulgere și să tune. Casa este încercuită de milițieni și soldați, care fără nici o pregătire, încep a trage haotic din pistoalele și automate. Cartușele ricoșează și pe pereți sar scîntei. Apoi, rafalele sporadice se potolesc, locul lor fiind completat cu huruit de șenile de tancuri. Se aude cum bat tunurile…Nu zăbavă, din casă, acoperind-o pe Olimpiada, Filimon, deschide foc asupra soldaților. Mulțimea militarilor se prăbușește la pămînt, dar împușcăturile reciproce continuă. Pe ferestruica din dosul casei sare mai întîi Iuliana, apoi Ionel. Copiii aleargă spre gardul din fundul grădinii. Împușcăturile se întețesc. După ce sare gardul la vecini, Iuliana este prinsă de cineva care o strînge și o ascunde, iar Ionel nu dovedește să treacă pîrlazul că este împușcat mortal și corpul lui neînsuflețit cade înapoi în grădina casei părintești… Între timp lupta devine din ce în ce mai crîncenă și se potolește abia după ce ambii soți cad răpuși de gloanțe. În grabă mare, soldați înconjoară cadavrele. Se constată că Ionel și Filimon sînt morți, iar Olimpiada, rănită, e urcată într-un camion și transportată în întuneric. Cele două cadavre sînt aruncate sub gardul din nuiele, după care cîțiva soldați zdraveni le duc de-a tîrîta tot în veșnicie. Se aud voci: Netrebnicul! A murit ca o animală. Ce păcat că fiul lor a zdohnit. Meritul îi aparține lui...Ivanov! Ai grijă de fiica lor! Ea trebuie să fie izolată de societate. Vom face din ea cea mai bună trădătoare a moldovenilor”.
ACTUL Y
După 25 ani. Revenită de la închisoare, Olimpiada, îmbrăcată în negru, stă în fața casei, unde cîndva i-au fost împușcți soțul și feciorul. Cu buzele tremurînde, murmură: “Să moară rușii, să moară toți rușii...” Pe uliță trec tineri, care o urmăresc disprețuitor, trimițîndu-i ocheade și cuvinte învățate la școala sovietică: “Pleacă din sat, ucigaș-o! Pleacă cu noaptea, unde te-or duce ochii!” Deși isvoarele mici de lumină se sting, întunericul fuge dînd loc unei zile noi care evidențiază o casă țărănească, veche, pe prispa căreia stau Anastasia torcînd și Olimpiada...
Olimpiada: Nu-mi pare rău că oamenii m-au silit să părăsesc satul. Mi-i silă că multă lume veche și mai nouă… nu știe adevărul despre ce s-a întîmplat cu familia mea, decît doar din minciunile scornite de KGB… Mi-au sfîșiat destinul și nu-mi pot afla astîmpărul... Am să mor de scîrbă și năcaz… Dacă ași ști unde mi-i fiica Iuliana și …unde-i mormîntul lui Filimon m-aș așeza lîngă dînșii ca să-mi număr zilele ce mi-au mai rămas…
Anastasia: Asta puteai s-o faci și în Mordovia, soro…Că aici e pușcărie ca și acolo. Dumnezeu să ne păzească de judecata comunistă...
Olimpiada: De aceea pînă acum nu mi-am pus ștreangul în gît. Totuși, m-am gîndit, trebuie, sînt datoare să las o umbră pe pămînt…Nu pot să uit nici pe o clipă cum atunci, cînd ne-au înconjurat casa și l-au ucis pe bărbatu-meu și pe Ionel. Iuliana a izbutit să fugă…
Anastasia: De ce să te mai chinui soro…Nu mult după împușcarea lui Ionel și a lui Filimon și după ce te-au dus pe tine în Siberia, prin satul noastru s-a zvonit…
Olimpiada: Ce s-a auzit, soro? Spune-mi, te rog. Ce s-a auzit?
Anastasia: Păi, că tot în dimineața acelei zile, fata ta a fost dusă la marginea satului unde enkavediștii, au împușcat-o, apoi... au îngropat-o într-un loc necunoscut…
Olimpiada ( Plînge înfundat și-și șterge ochii cu barizul negru): Vezi, la Dubrovka, în Mordovia, aflîăndu-mă după gratii, sovieticii m-au învățat carte… Am fost mai ieri la arhivă să ridic certificatul de deces al fetei și nu mi l-au găsit… Mi-au spus că, în asemenea cazuri, omul se consideră viu... Mai mult mi-i în grijă să nu fi fost dusă la o casă de copii, să i se fi schimbat actele și azi, poate trăiește undeva prin Altai sau Kirghizia... Tovarășii iștea îs nebuni, ei recurg la ce nici nu te gîndești!Am s-o mai caut... Pînă la moarte am s-o caut!
Anastasia: Liniștește-te, soro, trăește la mine... La Cîșlea, mînia oamenilor nu-i atît de mare ca la Mîndrești...Ați făcut cu Filimon o prostie mai mare decît voi… în trecut...Vei trăi cît ți-a fi dat să trăești de la Dumnezeu...Împacă-te cu ceea ce ai. Mergi mai des la biserică, pocăiește-te, ține posturile...
Olimpiada: Să moatră rușii, să moară toți rușii!...
Anastasia: Nu zi așa...Mă tem de dînșii, că-s șireți și vicleni...Cîtă lume au ucis ei, dar ca să vezi, o altă parte de oameni le poartă respectul... Vezi, prin sate s-au făct drumuri, au instalat lumină electrică, nu ne mai amenință cu foametea. Dar omului nostru cît îi trebuie pentru fericire… Lucrează școala, copiii învață carte. Ei sînt și mai voinici. E rău să te pui cu tovarășii în poară… Nu se mai poate schimba nimic…
Olimpiada: Da eu nu mă mai tem de dînșii. Le-am văzut toate coarnele. Pe mine acum mă frămîntă altele… Vreau să aflu unde e mormîntul lui Filimon și al lui Ionel. Siberia e albă de oasele unor oameni nevinovați...
Anastasia: Cu vreo cîțiva ani în urmă, s-o dat ordin de a demola țîntirimul cel vechi din coastele Teleneștilor. Au făcut o iezătură și acum pe locul cela e iaz… Se spune că atunci cînd buldozerul a nivelat un mormînt, din pămînt s-au ridicat două brațe, care fusese legate cu sîrmă. Mînile omului slobozite de la legătură au început a amenința duhurile rele venite peste noi din răsărit. Tot cam pe atunci, în gazete s-a făcut mare zarvă pe seama lui Filimon… Măiculiță, dragă, să nu vezi cîte i s-au pus în cîrcă! Chipurile, dînsul a omorît o gramada de lume! Lasă-l să-și doarmă somnul de veci, acolo unde i-i scris de la Dumnezeu!..
Olimpiada: De-ar fi cum spui tu, Tasie, ași merge la acel iaz să aprind cîteva lumînări, ca apa absoarbe mai bine lumina și poate că ajunge ea și la Filimon al meu. Oare tovarășii mi-or da voie… La liberare m-au prevenit: dacă fac un pas în stînga, în dreapta, iar mă pot închide, ca și numele să mi se piardă...Dar eu trebuie s-o găsesc pe Iuliana, fie în dreapta, fie în stînga.
Anastasia Ce le mai trebuie, de la tine, Doamne?…
Olimpiada: Nu așa ai pus întrebarea, Tasie. La ce le-ar trebui lor să distrugă atîtea năroade? Iată cum a trebuit să întrebi. Să le jăfuiască, să fie șefi și s-o ducă numai în beții. Zdohni-le-ar năravul. (Tace)…
(Între timp, pe scenă apar Ilarion Kutuzov și Vladimit Putin, îmbătrîniți, ramoliți, dar foarte satisfăcuți):
Ilarion Kutuzov: Mi se pare, n-am trăit în zădar. Am făcut lucruri mari, dragul meu. Lucru mare, mai ales aici, în Basarabia! Romînii de aici își zic pentru totdeauna moldoveni și n-au ochi să-și vadă partia de dincolo de Prut…
Vladimir Putin: Chiar mîine de-aș muri, știu că n-o să-mi pară rău că am trăit…Cît de mult s-au împotrivit moldovenii, noi totuna i-am biruit…
Ilarion Kutuzov: Dar asta nu înseamnă că se poate să slăbim prudența… Fiul tău trebuie să facă și mai mult decît a făcut tata… Să continuie cu înverșunare, defăimarea adevărului despre Filimon Boghiu. Acesta să fie totdeauna dat drept un criminal de drept comun, nu patriot… O pușlama!
Vladimir Putin: Tocmai așa îl știu cei care au auzit de dînsul. Tot așa îl știe și istoria, tovarășe general! (Tot așa dialogînd cu pașii greoi, spriginindu-se unul de altul, cei doi se fac nevăzuți.)
Anastasia: Mi se pare, că-i timpul să plecăm la biserică, soro! Numai unul Dumnezeu mai poate să ne ajute cu ceva…
Olimpiada: Hai să mergem să ridic rugăciuni pentru Filimon, pentru Ionică și pentru Iuliana…Le-am mîntuit pe toate de făcut, nu mi-a rămas decît să bat mătănii pentru iertarea păcatelor lor și ale mele și să-i blestem pe barbarii care s-au lățit peste noi. Moară toți rușii! Să moară rușii!…
Anastasia: Hai să credem că ziua de mîine o să fie mai bună, soro…
Olimpiada: Eu chiar cred că numaidecît o să fie mai bună, pentru că mai rea nu poate fi. Nu-i țară pentru mai rău. Dar mă arde la inimă dorința să aflu unde-i mormîntul bărbatului și al copiilor mei…A trecut atîta vreme, dar eu mă văd alături de campania lor, tînără, fericită și cu încredere în ziua de mîine…Dacă ei sînt morți, oare eu sînt vie, mă întreb? Azi, toate mi s-au spulberat din minte. Mîine va fi un azi de natură nouă...Cînd voi muri, acolo, lîngă ei să mă îngroape. Asta e tot ce te mai pot ruga, sora mea dragă…Acolo mi-a fi cel mai bine… Aș fi cel mai fericit mort dacă aș scăpa de ruși.
Anastasia: Ah, Doamne, ce puțin li se dă unor oameni pe acest pămînt.
Olimpiada: De ce am fost eu soție și mamă, dacă rușii me-au luat dreptul de bunică? S-au terminat toate după acele împușcături blestemate.
( Se aud împușcături și înjurături în limba rusă, după care, pe scenă apare un grup de lăutari cu Dorel Ciucaru în frunte. Cît se interpretează o sîrbă și un hostropăț, Ilarion Kutuzov și Vladimir Putin aplaudă frenetic și se veselesc.)
I. Kutuzov: Chiar dac-am ajuns să nu mă mai servească picioarele, cînd aud muzică țigănească totuna sar în sus. Îmi vine să tropăi ca un flăcău…
V. Putin: Bătrînețe, bătrînețe! Am îmbătrînit, eliberînd popoare și uite cît de bine trăiesc ei acum! Mă bucur ca lăutarii iștea!
I. Kutuzov: E bine, e foarte bine să trăiești o viață, ca la bătrînețe să vezi cum toți ți se supun!
V. Putin: Cînd te știi învingător, și bătrînețile îți par mai ușoare, nu-i așa, tovarășe general!
I.Kutuzov: I-așa, i-așa. Dar asta nu înseamnă că trebuie să slăbim curelele… Lăutarii trebuie să cînte, nu sîrbe și hostropățuri, ci internaționala și „Deni pobedî”...
V. Putin: Așteptați puțin și vă asigur că veți vedea-o, adică veți auzi-o și pe asta.
I. Kutuzov: Ce se mai aude pe la Mîndrești?
V. Putin: Iscoadele noastre mi-au raportat că Olimpiada Boghiu bîiguiește toată ziua: “ Să moară rușii!”…
I. Kutuzov: E cățea lihnită care poate numai să latre, nu să și muște.
V. Putin: Ea nici nu bănuiește că este mereu urmărită și că e de ajuns odată să calce cu dreptul și atît își mai vede Basarabia. Va înfunda din nou Siberia.
I. Kutuzov: Nu în zadar m-am mîndrit mereu cu tine, generale Putin! Ai fost, ești și vei rămîne un soldat exemplar. E timpul să-ți apreciem meritele la adevărata lor valoare.
V. Putin: (Măgulit, satisfăcut, umple două pocale cu șampanie) Să bem! Victoria este a noastră!
(Lăutarii îndesec ritmul melodiilor și cîntă de se înfioară dealurile. Pe acest fundal în locul lor reapare Olimpiada)
Olimpiada: Tot începutul are un sfîrșit. Termină odată, finule parada asta de veselie. ( Viorele amuțesc) Iat-așa a trecut viața mea. Da tu, Filimoane, tu Iulia, tu Ionele, unde sînteți scumpii mei. Toată viața mi-am construit moartea pe întinsuri străine sufletului meu și acum, iată, n-am un loc potrivit lîngă voi. Să-mi așez la odihnă podoaba de construcție. Da ce mi-a venit în minte să întreb - oare nu cumva și tot sfîrșitul are un început?
( Dă să cadă, dar n-are unde cădea pentru că de jur-împrejur se ridică un codru de brațe osificate în semn că lupta cu dezmățul instalat de venetici abia începe.).
( Cortina)