agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-11 | | Înscris în bibliotecă de BSB
Se dedică celor două personaje
Personaje: Godot Samuel Beckett Stradă în pantă, vag animată, în amurg. Godot, un bărbat slăbănog, dar decent îmbrăcat, stă pe trotuar, cu picioarele în stradă. Fumează trist, fără gânduri. În apropiere – un tomberon răsturnat. De undeva, dintr-un punct invizibil, se aude o ușă deschizându-se, are loc o luptă surdă și un al doilea bărbat slăbănog – dar decent îmbrăcat – este îmbrâncit pe trotuar. După cum se va vedea mai târziu, acest al doilea bărbat slăbănog este însuși Samuel Beckett. Personajul aproape că se rostogolește peste Godot. Samuel Beckett: Iartă-mă. Godot: Nu face nimic. Samuel Beckett (Scuturându-se de praf): N-am vrut să te lovesc. Godot: E, asta-i acu’. Samuel Beckett (Aranjându-și pălăria): Derbedei. Peste tot numai derbedei. Godot: E normal. (Privindu-l mai atent). Vezi că ți s-a descusut mâneca. Samuel Beckett (Ridicându-și brațul stâng și căutându-se la subsuoară): Am simțit. Godot: Te-au lovit? Samuel Beckett: Nu. Mai mult m-au murdărit. Godot (Întinzându-i chiștocul): Ia un fum. Vrei un fum? Samuel Beckett: Merci. Godot: Stai jos. De ce nu stai jos? (Samuel Beckett se așază pe trotuar, cu picioarele în stradă) Am impresia că te-au dat afară. Este că te-au dat afară? Samuel Beckett (Ușor iritat): Ai văzut dumneata că m-au dat afară? Godot (Trist): Adevărul e că și pe mine m-au dat afară. Samuel Beckett: De unde? Godot: Din teatru. Samuel Beckett: Când? Godot: Adineauri. Samuel Beckett: Ai avut bilet? Godot: Da. Samuel Beckett: Și? Godot: N-au vrut să joace pentru un singur om. Samuel Beckett: Trebuia să insiști. Dac-ai avut bilet trebuia să te bați cu ei. N-aveau dreptul să nu joace. Trebuiau să joace! Eu așa zic: trebuiau să joace. Și ce dacă erai singur? Trebuia să te bați. Godot: Cu cine să te bați? Ãștia-s oameni cu care să te bați? Samuel Beckett: Nu trebuia să te lași. Rău ai făcut că te-ai lăsat. Ei sunt obligați să joace. Chiar dacă sunt cinci oameni în sală. Nu contează. Sunt actori. Asta e meseria lor. Godot: Poate că s-au plictisit și ei. Alaltăieri au fost exact cinci oameni, așa cum spui. Și au jucat. Înțelegi? Or fi obosit și ei…Toată lumea obosește. (Pauză. Preia chiștocul și trage un fum) Ieri au fost numa’ doi. Samuel Beckett: De unde știi c-au fost numa’ doi? Godot : Unu’ din ei eram eu. (Mai trage un fum) Să-ți arăt ceva… Știi s-arunci chiștocul cu două degete? Uite… îl prinzi așa… Cu degetu’ acesta aici… Și când îl pocnești capătă o viteză… (Aruncă chiștocul pe celălalt trotuar). Ai văzut? Poți să faci așa? Samuel Beckett: Și ce treabă aveai? Godot: Adică ce? Samuel Beckett: Să vii și ieri și azi? Godot: Păi… eu… întotdeauna vin. Seară de seară vin. Samuel Beckett: Mi s-a părut mie că ți-am mai văzut mutra. Godot: Și eu ți-am mai văzut mutra. Nu erai tu acela din fundu’ sălii? Vreau să zic, aseară, nu erai tu cel de-al doilea? Samuel Beckett: Eu eram. Pe toți dracii, eu. Godot: M-am prins că erai tu. De cum te-am văzut m-am prins. Și ce treabă aveai? Samuel Beckett: Eu sunt acela care a scris-o. Godot: Ce? Samuel Beckett: Chestia asta. Eu am scris-o. Godot: E, nu mă-nnebuni. Tu ai scris-o? Samuel Beckett: Eu. Godot: Adică dumneata ești autorul? Samuel Beckett: Eu. Eu sunt. Godot: Înțeleg că exiști. Samuel Beckett: Exist. Sigur că exist. Cine ți-a băgat în cap că nu exist? Godot: Adevăru’ e că m-am prins eu mai de mult că exiști. Deși, de câțiva ani încoace, m-am tot întrebat dacă exiști. Îmi tot spuneam: există sau nu există? Erau zile când mi se părea că nu se poate să exiști. Înțelegi? Sunt asemenea zile. Sunt zile și zile, înțelegi? Fel de fel de zile. Da’ nu cred că toți pot pricepe asta. Cu capu’ ăla-l tău, sec. Samuel Beckett: Poate-ți rad una. Godot: A, vrei să mă lovești? Lovește-mă. Poftim, lovește-mă! (Pauză. Îl privește arțăgos) Află domnule, că m-ai lovit destul! Nu mai trebuie să mă lovești. M-ai lovit destul pân-acum. Samuel Beckett: Te-am lovit din greșeală. Te-am lovit pentru că m-au împins. Godot: Poftim! Nu pricepi nimic. (Fixându-l) Nu vorbesc de seara asta. Vorbesc de general. De ani și ani de zile mă fierbi ca pe un șobolan. Samuel Beckett: Eu te fierb ca pe un șobolan? Godot: Tu! Da! Seară de seară, secundă de secundă, de ani și ani de zile. M-ai fărâmițat, m-ai jupuit, m-ai distrus. Ai făcut din mine o fantomă, o fantoșă, m-ai umilit. Asta-i personaj? (Se ridică în picioare, amenințător) Nenorocitule! Acu’ ai să plătești tot, tot. (Zdrobitor) Eu sunt Godot! Samuel Beckett: Ce-ai zis? Godot: Eu sunt Godot! Îți spune ceva numele ăsta? Simți ceva? Eu aș zice că ți-a sunat ceasu’. Trebuie să simți și tu ceva. Simți că ți-a sunat ceasul? Samuel Beckett: Ești nebun. Nu degeaba te-au dat afară. Godot: Eu sunt nebun? Eu? Tu ești nebun! Și pe mine să nu mă faci nebun. Eu nu sunt nebun. Nebun e ăla care scrie. Așa se scrie? De ce nu te uiți și tu puțin în jur? Să vezi cum se scrie? Unde ai văzut tu personaj care să nu apară? Unde? (Așteaptă răspunsul) Iuda! (Se așează) Samuel Beckett: Pe mine să nu mă faci Iuda! N-ai dreptu’ să-mi ceri socoteală. Godot: N-am dreptu’ să-ți cer socoteală? O, stai să ne-nțelegem! Sunt singuru’ care are dreptu’ să-ți ceară socoteală. Drept cine te crezi? Uite la Shakespeare! Toate personajele apar. Până și stafia apare! Tot ce a scris pe foaie intră în scenă. Și tu? Crezi că mie mi-a fost ușor în tot acest timp? În definitiv, cine sunt eu? Ce sunt eu? Cum e posibil să te joci în halul ăsta cu mine? (Treptat începe să se smiorcăie) Mi-ar fi fost de ajuns și un singur minut… Și o singură secundă… Aș fi putut să spun și eu un cuvânt… Orice cuvânt… De pildă, aș fi putut să spun nu… Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi spus și eu nu? Îți spun că nu s-ar fi întâmplat nimic… Este că nu s-ar fi întâmplat nimic? Samuel Beckett: Nu. Godot: M-am săturat, pur și simplu, m-am săturat! Cum e posibil să plutești așa la nesfârșit? Să fii și să nu fii, în același timp? Eu asta vreau să te-ntreb, înțelegi? Cum e posibil să fii și să nu fii? Samuel Beckett: Nu știu. Godot: Dar trebuie să știi. Cum e posibil să nu știi? Cineva trebuie să știe. Cine vrei să știe dacă tu nu știi? Samuel Beckett: Nu știu. Pur și simplu așa mi-a ieșit. Godot: Poate că a fost un moment de rătăcire… O zi proastă… Oricui i se poate-ntâmpla, nu? Un ghinion… Dar lucrurile s-ar putea vindeca… S-ar putea face ceva… Þi-am spus, nu am nevoie decât de un minut, de un cuvânt, ca să fiu un însumi… (Scoate un teanc de foi din haină) Uite… Poftim… Nu am absolut nici o pretenție… Strecoară-mă undeva… Oriunde… Deschide o paranteză… Fă ceva! Samuel Beckett (Răsfoiește foile plictisit și apoi le aruncă): Inutil. Teatru’ s-a-nchis. Godot (Adunând foile de pe stradă): Nu se poate… Da’ nu se poate să se termine chiar așa… Samuel Beckett: Piesa nu se mai joacă. Godot (Rămânând cu gestul în aer): Cum nu se mai joacă? Samuel Beckett: N-ai văzut c-am fost dat afară? Nu se mai joacă. Nu se mai joacă nicaieri, nimic. Godot: Dar e-ngrozitor, îngrozitor… Samuel Beckett: Asta e. (Pauză) Nu mai ai o țigară? Godot: Mai sunt niște mucuri în tomberon. Samuel Beckett: Draci! Doar n-am să fumez din tomberon. Godot: De ce nu? E tomberonu’ teatrului… (Ridică tomberonul și-l răstoarnă) Poftim… Alege… Samuel Beckett: Nu pot. Mi-e silă. Godot (Răscolind cu piciorul printre obiectele căzute) Adevăru’ e că s-ar putea să ai dreptate… (Preocupat de resturile teatrului) Hardughia se clatină… Nu mai e ce-a fost… Se vede după tomberon că teatrul se duce dracului… Samuel Beckett: Ce-i aia? Godot: O mască… Nu se mai poartă… (Își aprinde un chiștoc) Ehe, ce vremuri… Ce lume… Cine mai știe azi să țină o mască pe față? (Trage un fum. Se așează lângă Samuel Beckett și-i întinde chiștocul. Șoptit) Am impresia că ne ascultă careva. Samuel Beckett (Preia chiștocul, trage un fum, se uită în jur): Unde? Godot (Șoptit): Acolo… În spatele nostru. Un tip. S-a oprit de cinci minute și ne-ascultă. Samuel Beckett (Trăgând un fum și înapoind chiștocul): Dă-l încolo! Godot: Dacă vrei îi fac vânt. Samuel Beckett: Nu merită. Godot: Îi pocnesc mutra. Una-două. Vrei? Samuel Beckett: Stai linistit. Godot: Vreau să fac ceva pentru tine. Nu suport să te văd așa morcovit. Trebuie să fac ceva pentru tine. Dacă-l pocnesc măcar o dată ne mai descărcăm și noi. Samuel Beckett: De ce să-l pocnești? E un om. Tu nu vezi ce pustii sunt străzile? E de mirare că mai trece câte un om. Godot: Și eu am observat că ceva nu e-n regulă cu străzile. Samuel Beckett: Când am venit încoace am trecut prin parc. Câți oameni crezi că se plimbau prin parc? Godot: Câți? Samuel Beckett: Trei. Godot (Trist, fumând): Am vrut să spun trei, dar am tăcut. Samuel Beckett: Acu’ două ceasuri m-am dus să beau o bere, pe terasă. Câți oameni crezi că erau pe terasă? Godot: Câți? Samuel Beckett: Trei. Godot: Naiba să-i ia. Am vrut să spun trei și nu știu de ce am tăcut. Samuel Beckett: Încearcă să te urci într-un autobuz. Pur și simplu simți că-nnebunești. Am venit încoace cu autobuzul. Câți oameni crezi că erau în autobuz? Godot (Triumfător): Trei! Samuel Beckett: Eram numai eu și șoferul! Godot: E clar! Totul se duce de râpă. Samuel Beckett: Șoferul era surd. Când l-am întrebat unde trebuie să cobor a ridicat din umeri. Godot: Niște bestii. Asta nu mai e lume ca să ieși din casă. Cel mai bun lucru e să stai închis înăuntru și să te gândești. Samuel Beckett: Uită-te peste drum. Toate ferestrele sunt închise, toate perdelele trase. Godot: A mai venit unu’. Samuel Beckett: Cine? Godot (Șoptit): Un tip. S-a oprit în spatele nostru și ascultă. Samuel Beckett: Mă doare-n cot. Godot: Nu? Mă bucur că te-ai mai înveselit un pic. Dacă vrei mă ridic și… Samuel Beckett: Nu, nu… Mai bine mai aprindem un chiștoc. Godot: Lucrul de care mă tem cel mai mult… mai mult și mai mult… (Scormonește) Înțelegi… E că mâine n-o să am unde ieși. Samuel Beckett: Adică unde? Godot (Găsește un rest de țigară ceva mai lung): Adică la teatru. Bat pariu c-or să-l închidă și p-ăsta. Samuel Beckett: Or să-l facă depozit de butoaie. Godot: Deja mirosea puțin a varză. Samuel Beckett: Nu e de la varză. E de la canal. (Se apleacă și pune urechea pe trotuar) Curge ceva pe dedesubt. Simți cum curge ceva pe dedesubt? Godot:: Mie mi se pare că stă. (Ascultă) Þie ți se pare că se scurge? Samuel Beckett: Se scurge, dar foarte încet. Godot: Uneori, când mă trezesc dimineața, mi se pare că ceva se ridică din capul meu și se sparge de tavan. E posibil așa ceva? Samuel Beckett: Acu’ vreo câțiva ani era să omor pe cineva cu mașina. După ce am reușit să frânez, am simțit și eu același lucru. Godot: Ce poate să fie? Samuel Beckett: Nu știu. Poate să nu fie nimic. Godot: Bătrâne, să-ți spun ceva. Îmi ești din ce în ce mai simpatic. Samuel Beckett: Să-ți spun și eu ceva. Îmi pare rău de tot ce s-a întâmplat. Dacă vrei, poți să intri la sfârșit, așa cum ai zis. Godot: La ce bun? Teatru’ a murit. Samuel Beckett: A murit, n-a murit, eu vreau să intri la sfârșit. Dă hârtiile. Godot: Vax. Important e că suntem vii. Samuel Beckett: Nu, nu… Vreau s-adaug ceva, eu… (Răscolește printre foi) Unde e finalul? Godot: Bătrâne, ăștia nu merită nici un final. Mai bine îți spun altceva. Am la mine o sticlă de jumătate. (În tot acest timp trecătorii s-au apropiat de cei doi și s-au oprit să-i asculte. Până la sfârșit lumea va face un cerc în jurul lor) Samuel Beckett (Arătând spre sticlă) E din tomberon? Godot: N-are importanță de unde e. important e că e. Și că e la mine. (Scoate sticla din interiorul hainei) Pentru ce bem? Samuel Beckett: Bem pur și simplu. Godot: Nu, e păcat să bei pur și simplu. În lumea asta e păcat să bei pur și simplu. Irosești băutura dacă bei pur și simplu. (Ridică sticla și bea) Pentru teatru! Care tocmai a murit. Samuel Beckett: Naiba să-l ia de teatru… (Primește sticla și bea) Ce mult l-am iubit… Godot: Niște derbedei… Niște ordinari… Să omori arta. (Bea. Efuziv, amețit) Pot să te-mbrățișez? Samuel Beckett (Înmuiat) Acu’, în anii din urmă obișnuiam să mă strecor după draperii… Pândeam din sală, după ușile întredeschise… O, am iubit o himeră… (Cei doi se îmbrățisează) Godot (Pe umărul lui Samuel Beckett) Ce-o să facem d-acu’? Totu’ se scufundă… Trotuaru’ se scufundă… Uite la tomberon: se scufundă-n trotuar… O să murim ca niște șobolani. Samuel Beckett: Nu murim noi. Godot (Smiorcăindu-se) N-o să pot trăi fără teatru… N-o s-o pot duce prea mult… În fiecare seară eram în sală, eram printre oameni, trăiam… Sufeream ca un câine, dar trăiam… Trăiam peste tot, în fiecare cuvânt… Cum de-au putut face așa ceva? Cum de-au putut închide totul? Cum de-au putut da oamenii afară? Ce mă fac eu acu’? Samuel Beckett (Privind stânjenit în jur, șoptind): Taci dracului că râde lumea. Godot: Care? Cine? Samuel Beckett (Șoptit) Nu vezi? Naiba să-i ia. Nu vezi câți s-au adunat? Godot (Șoptit): De unde s-au adunat? Ce naiba vor? Samuel Beckett: Habar n-am. Important e că s-au adunat. Godot: Dacă vrei mă ridic și… Samuel Beckett: Nu… Nu. Să vorbim. Să mai vorbim. S-o ținem tot așa. Godot (Mirat, agitat): Eu nu știu de unde ies oamenii ăștia. Strada e pustie. Cum se pot aduna atât de mulți pe o stradă pustie? Samuel Beckett: Se poate. Orice se poate. Sunt zile când se poate. Godot: Uite-i, au început să s-așeze. Eu zic s-o ștergem. Samuel Beckett: De ce s-o ștergem? Să vorbim. Godot: O să fie prea târziu. Dacă mai stăm un minut o să fie prea târziu. Or să ne sufoce. Samuel Beckett: Așa, așa… Să vorbim. Godot: Despre ce să vorbim? De ce să vorbim? Samuel Beckett: Să vorbim. Cel mai important lucru e să vorbim. Să vorbim despre orice. Godot (Privind înspăimântat în jur la mulțimea care s-a așezat pe caldarâm) Doamne, ce să spun? Samuel Beckett: Întreabă-mă dacă m-au bătut… Între timp eu îmi scot gheata și mă uit la gheată. Dup-aceea mă întrebi ce fac eu aici. (Își sfâșie gheata) Godot (Cu glas hotărât) Ce faci acolo? Samuel Beckett: Mă descalț. Þie nu ți s-a întâmplat niciodată? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate