agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2775 .



iluzii ieftine
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dan Ionescu ]

2007-01-22  |     | 



iluzii ieftine


ILUZII IEFTINE


TABLOUL I
Într-un han

Scena I
Chelnerul [către pădurar]:
-Ordonați!
Pădurarul:
-De ce să-ți ordon?
Chelnerul:
-Aveți epoleți.
Pădurarul:
-Și?
Chelnerul:
-Înseamnă putere.
Pădurarul:
-Sunt pădurar.
Chelnerul:
-Dar aveți putere.
Pădurarul:
-Am, că sunt tânăr. [Râde].
Chelnerul:
-Aveți și grad.
Pădurarul:
-De pădurar.
Chelnerul:
-Eu, soldat în rezervă. Dumneavoastră nu sunteți pădurar în rezervă. Deci, aveți putere și... grad.
Pădurarul:
-Mda.
Chelnerul [repede]:
-Superior.
Pădurarul [încet, ca pentru sine]:
-De cunoștințe.
Chelnerul [uimit]:
-De caporal.
Pădurarul:
-Bine, de caporal. [Strigă la chelner]: Soldat, comanda la mine! [Dezolat]: mâna mi s-a izbit de pahar, și am ratat o cursă nebună de mână. Ești vinovat că n-ai eliberat drumul mâinii, de pahare.
Chelnerul:
-Și de destine. [Ia paharele. Vrea să iasă].
Pădurarul:
-Stai! Mă cunoști?
Chelnerul:
-Nu.
Pădurarul:
-De ce te consideri soldatul meu?
Chelnerul:
-Pentru că aveți pălărie.
[Pădurarul își dă pălăria jos].
Chelnerul:
-Pentru că ați avut pălărie.
Pădurarul [vrând să-l încurce]:
-N-am avut pălărie.
Chelnerul [râzând ușor]:
-Clientul nostru, stăpânul nostru.
[Iese].

SCENA a II-a
Un prieten al pădurarului.
Amicul:
-Să trăiți!
Pădurarul:
-Nu mă saluta așa... Te-ai trezit?
Amicul:
-Din poezia pădurii? Niciodată.
Pădurarul:
-Atunci, hai!
Amicul:
-Unde?
Pădurarul:
-La pădure.
Amicul:
-De ce?
Pădurarul:
-Ai mușchi la tine?
Amicul:
-De ce?
Pădurarul:
-De ce, de ce... Să ridicăm, din trestii, o căprioară rănită.
Amicul:
-De dragostea mea pentru pădure... Hai!
Pădurarul:
-Stai, a fost numai o probă a ceea ce spui.
Amicul:
-M-ai verificat.
Pădurarul:
-Numai în ceea ce privește disponibilitatea ta la efort pentru binele pădurii.
Amicul:
-Și al căprioarei. [Despre sine, bătându-se cu pumnul în piept]: fiul pădurii.
Pădurarul:
-Și al căprioarei.
Amicul:
-Tarzan autohton.
Pădurarul:
-Eu, Jane.
Amicul:
-Eu, Tarzan.
Pădurarul:
-Parcă aud în jur lei.
Amicul [mimând starea de spaimă]:
-Unde, unde? De luptă sunt gata. Îi apuc de coame, prin săli îi trântesc... Sunt Taaarzan.

SCENA a III-a
Un mesean [sărind de pe scaun]:
-Eu, Jane. Te voi smulge din sălbăticie. E secolul vitezei. În mașini te voi purta să vizitezi orașul.
Pădurarul [furios numai în aparență]:
-Te scot cu pușca din rol. [Pune mâna pe armă. Strigă scurt]: Chelner!

SCENA a IV-a
[Apare chelnerul]
Pădurarul:
-Am pușcă.
Chelnerul:
-Să trăiți!
Pădurarul:
-Trăiește tu, că te scot eu și pe tine din rol.
Chelnerul [speriat]:
-Din rolul vieții?
Pădurarul:
-Adică să te dau afară din slujbă? [Dezamăgit de ceea ce a înțeles chelnerul]: O, nu!
Chelnerul [către sală, rar, aparte, uimit]:
-Mai rău, din al vieții?
Pădurarul:
-Rolul vieții! Să-ți explic... Cel mai bun lucru pe care-l poți face în viață, să servești... La masă!

SCENA a V-a
[Din cauza tonului imperativ, unii indivizi –un fel de cerșetori, iau replica drept îndemn pentru ei, și se îmbulzesc la mese].
Chelnerul:
-Ce e cu voi?
Pădurarul [încă o dată, la fel de tare]:
-La masă!
[Cerșetorii, de bucurie, dau impresia unui joc de glezne].
Chelnerul:
-Dansați de bucurie? Vă dau eu vouă dans. [Începe să lovească în stânga, în dreapta, cu șorțul din dotare].
Unul dintre cerșetori –lovit:
-Hau! Hau! [parcă latră].
Altul, deși nu e lovit:
-Miauuu, miauuu!
Cerșetorii, patru la număr, toți o dată:
-Auuu! Auuu!
Chelnerul:
-Intrarăți câini și ieșirăți lupi.
Pădurarul [cu arma înspre cerșetori]:
-Stați!
[Cerșetorii se întorc toți o dată, extrem de tăcuți și docili. Unul stă ca o pisică -mâinile sugerând gheruțe, altul, precum un câine].
Pădurarul:
-Că vă dau un foc pentru scheunat, altul, pentru miorlăit, în fine, pentru urlat. [Umblă la armă]: Am cocoșul pe voi.
[Cerșetorii fug, dar înainte de a ieși din scenă, unul spune în grabă]:
-De l-am avea în plasă ori pe umeri, ca la naș... Cucuriguuu!


SCENA a VI-a
Pădurarul, amicul.
Pădurarul:
-Ce faci?
Amicul:
-Aștept.
Pădurarul:
-Ce?
Amicul:
-Ziua de ieri.
Pădurarul:
-Vrei dulcețuri?
Amicul:
-Da.
Pădurarul:
-Trei lingurițe, cât?
Amicul:
-Cât ți-e inima de largă.
Pădurarul:
-Poftim! [Scoate dintr-un borcan, câteva lingurițe pline de dulceață].
Amicul:
-Ai o inimă de trei lingurițe...
Pădurarul:
-La nivel de dulcețuri, destul de mult.
Amicul:
-Revarsă în hohote dulceață, dar nu pe cea de vișine.
Pădurarul:
-A din suflet, na! Are capac.
[Râd amândoi].
Cei doi, chelnerul.
Pădurarul ia un corn de lângă scaun. Suflă în el.

Scena a VII-a
Apare chelnerul. Dintr-o geantă, scoate șorțul:
-Bonjour, bonjour.
Pădurarul:
-Te-ai franțuzit.
Chelnerul:
-Am înfrunzit, nu se vede? [E îmbrăcat în verde]. Am fost săltat în rang.
Pădurarul:
-Chiar dacă răspunzi la apelativul „chelner”?
Chelnerul:
-Șorțul e a doua față a mea.
Pădurarul [cinic]:
-Din păcate, cu ea te afișezi în public.
Chelnerul:
-Dacă dau jos șorțul, gradele de pe umeri vor străluci mai tare. [Arată cu degetul către epoleți. Două lingurițe, parcă ieșite de pe epoleți. Tare către lingurițe]: Parcă ați fi ieșite din cești. [Le lovește cu mâna]: Stați cuminți, imediat vă cufund în dulceață, spre deliciul gurii certărețe. [Plescăie încântat].
Pădurarul [ignorând cele spuse de chelner, către amic]:
-Soața, domnule, o iarnă, cât n-a fost de muncă, a stat cuminte. De când s-a ieșit la muncă mă amenință: „te spun că ai vânat. Mai știu eu în plus și despre unele care de lemne”... A luat banii și a plecat la ai ei.
Amicul:
-Așa făcea și maică-sa. Prin primăvară, de frica muncilor, găsea motiv de supărare, și, pe nepusă masă, pleca... Bineînțeles, luându-și fetele de mână.
Pădurarul:
-Așa am auzit și eu, mai încoace, dar de ce mi-ai recomandat-o?
Amicul:
-Pe chelner de ce ți-l recomand băiat de casă?
Pădurarul:
-Pentru lingurițele-trese. Ãsta [arată spre chelner] parcă dă papă la ciori. Eu le rup ghearele și pliscurile, ca să-mi justific o parte din muncă, și el le face grase.
Amicul:
-De plesnesc penele pe ele.
Pădurarul [cu ochii peste un gard]:
-Ce se aude pe drum?
Amicul:
-Lăptăreasa, lăptăreasa...
Pădurarul:
-Da, da, e nevastă-mea.
Amicul:
-Spuneai că nu muncește. Eu nici n-o mai recunoșteam.
Pădurarul:
-Plimbă tu cercul.
Amicul:
-Și umflă cecul.


[Cortina cade].



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!