agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-22 | |
iluzii ieftine
ILUZII IEFTINE TABLOUL I Într-un han Scena I Chelnerul [către pădurar]: -Ordonați! Pădurarul: -De ce să-ți ordon? Chelnerul: -Aveți epoleți. Pădurarul: -Și? Chelnerul: -Înseamnă putere. Pădurarul: -Sunt pădurar. Chelnerul: -Dar aveți putere. Pădurarul: -Am, că sunt tânăr. [Râde]. Chelnerul: -Aveți și grad. Pădurarul: -De pădurar. Chelnerul: -Eu, soldat în rezervă. Dumneavoastră nu sunteți pădurar în rezervă. Deci, aveți putere și... grad. Pădurarul: -Mda. Chelnerul [repede]: -Superior. Pădurarul [încet, ca pentru sine]: -De cunoștințe. Chelnerul [uimit]: -De caporal. Pădurarul: -Bine, de caporal. [Strigă la chelner]: Soldat, comanda la mine! [Dezolat]: mâna mi s-a izbit de pahar, și am ratat o cursă nebună de mână. Ești vinovat că n-ai eliberat drumul mâinii, de pahare. Chelnerul: -Și de destine. [Ia paharele. Vrea să iasă]. Pădurarul: -Stai! Mă cunoști? Chelnerul: -Nu. Pădurarul: -De ce te consideri soldatul meu? Chelnerul: -Pentru că aveți pălărie. [Pădurarul își dă pălăria jos]. Chelnerul: -Pentru că ați avut pălărie. Pădurarul [vrând să-l încurce]: -N-am avut pălărie. Chelnerul [râzând ușor]: -Clientul nostru, stăpânul nostru. [Iese]. SCENA a II-a Un prieten al pădurarului. Amicul: -Să trăiți! Pădurarul: -Nu mă saluta așa... Te-ai trezit? Amicul: -Din poezia pădurii? Niciodată. Pădurarul: -Atunci, hai! Amicul: -Unde? Pădurarul: -La pădure. Amicul: -De ce? Pădurarul: -Ai mușchi la tine? Amicul: -De ce? Pădurarul: -De ce, de ce... Să ridicăm, din trestii, o căprioară rănită. Amicul: -De dragostea mea pentru pădure... Hai! Pădurarul: -Stai, a fost numai o probă a ceea ce spui. Amicul: -M-ai verificat. Pădurarul: -Numai în ceea ce privește disponibilitatea ta la efort pentru binele pădurii. Amicul: -Și al căprioarei. [Despre sine, bătându-se cu pumnul în piept]: fiul pădurii. Pădurarul: -Și al căprioarei. Amicul: -Tarzan autohton. Pădurarul: -Eu, Jane. Amicul: -Eu, Tarzan. Pădurarul: -Parcă aud în jur lei. Amicul [mimând starea de spaimă]: -Unde, unde? De luptă sunt gata. Îi apuc de coame, prin săli îi trântesc... Sunt Taaarzan. SCENA a III-a Un mesean [sărind de pe scaun]: -Eu, Jane. Te voi smulge din sălbăticie. E secolul vitezei. În mașini te voi purta să vizitezi orașul. Pădurarul [furios numai în aparență]: -Te scot cu pușca din rol. [Pune mâna pe armă. Strigă scurt]: Chelner! SCENA a IV-a [Apare chelnerul] Pădurarul: -Am pușcă. Chelnerul: -Să trăiți! Pădurarul: -Trăiește tu, că te scot eu și pe tine din rol. Chelnerul [speriat]: -Din rolul vieții? Pădurarul: -Adică să te dau afară din slujbă? [Dezamăgit de ceea ce a înțeles chelnerul]: O, nu! Chelnerul [către sală, rar, aparte, uimit]: -Mai rău, din al vieții? Pădurarul: -Rolul vieții! Să-ți explic... Cel mai bun lucru pe care-l poți face în viață, să servești... La masă! SCENA a V-a [Din cauza tonului imperativ, unii indivizi –un fel de cerșetori, iau replica drept îndemn pentru ei, și se îmbulzesc la mese]. Chelnerul: -Ce e cu voi? Pădurarul [încă o dată, la fel de tare]: -La masă! [Cerșetorii, de bucurie, dau impresia unui joc de glezne]. Chelnerul: -Dansați de bucurie? Vă dau eu vouă dans. [Începe să lovească în stânga, în dreapta, cu șorțul din dotare]. Unul dintre cerșetori –lovit: -Hau! Hau! [parcă latră]. Altul, deși nu e lovit: -Miauuu, miauuu! Cerșetorii, patru la număr, toți o dată: -Auuu! Auuu! Chelnerul: -Intrarăți câini și ieșirăți lupi. Pădurarul [cu arma înspre cerșetori]: -Stați! [Cerșetorii se întorc toți o dată, extrem de tăcuți și docili. Unul stă ca o pisică -mâinile sugerând gheruțe, altul, precum un câine]. Pădurarul: -Că vă dau un foc pentru scheunat, altul, pentru miorlăit, în fine, pentru urlat. [Umblă la armă]: Am cocoșul pe voi. [Cerșetorii fug, dar înainte de a ieși din scenă, unul spune în grabă]: -De l-am avea în plasă ori pe umeri, ca la naș... Cucuriguuu! SCENA a VI-a Pădurarul, amicul. Pădurarul: -Ce faci? Amicul: -Aștept. Pădurarul: -Ce? Amicul: -Ziua de ieri. Pădurarul: -Vrei dulcețuri? Amicul: -Da. Pădurarul: -Trei lingurițe, cât? Amicul: -Cât ți-e inima de largă. Pădurarul: -Poftim! [Scoate dintr-un borcan, câteva lingurițe pline de dulceață]. Amicul: -Ai o inimă de trei lingurițe... Pădurarul: -La nivel de dulcețuri, destul de mult. Amicul: -Revarsă în hohote dulceață, dar nu pe cea de vișine. Pădurarul: -A din suflet, na! Are capac. [Râd amândoi]. Cei doi, chelnerul. Pădurarul ia un corn de lângă scaun. Suflă în el. Scena a VII-a Apare chelnerul. Dintr-o geantă, scoate șorțul: -Bonjour, bonjour. Pădurarul: -Te-ai franțuzit. Chelnerul: -Am înfrunzit, nu se vede? [E îmbrăcat în verde]. Am fost săltat în rang. Pădurarul: -Chiar dacă răspunzi la apelativul „chelner”? Chelnerul: -Șorțul e a doua față a mea. Pădurarul [cinic]: -Din păcate, cu ea te afișezi în public. Chelnerul: -Dacă dau jos șorțul, gradele de pe umeri vor străluci mai tare. [Arată cu degetul către epoleți. Două lingurițe, parcă ieșite de pe epoleți. Tare către lingurițe]: Parcă ați fi ieșite din cești. [Le lovește cu mâna]: Stați cuminți, imediat vă cufund în dulceață, spre deliciul gurii certărețe. [Plescăie încântat]. Pădurarul [ignorând cele spuse de chelner, către amic]: -Soața, domnule, o iarnă, cât n-a fost de muncă, a stat cuminte. De când s-a ieșit la muncă mă amenință: „te spun că ai vânat. Mai știu eu în plus și despre unele care de lemne”... A luat banii și a plecat la ai ei. Amicul: -Așa făcea și maică-sa. Prin primăvară, de frica muncilor, găsea motiv de supărare, și, pe nepusă masă, pleca... Bineînțeles, luându-și fetele de mână. Pădurarul: -Așa am auzit și eu, mai încoace, dar de ce mi-ai recomandat-o? Amicul: -Pe chelner de ce ți-l recomand băiat de casă? Pădurarul: -Pentru lingurițele-trese. Ãsta [arată spre chelner] parcă dă papă la ciori. Eu le rup ghearele și pliscurile, ca să-mi justific o parte din muncă, și el le face grase. Amicul: -De plesnesc penele pe ele. Pădurarul [cu ochii peste un gard]: -Ce se aude pe drum? Amicul: -Lăptăreasa, lăptăreasa... Pădurarul: -Da, da, e nevastă-mea. Amicul: -Spuneai că nu muncește. Eu nici n-o mai recunoșteam. Pădurarul: -Plimbă tu cercul. Amicul: -Și umflă cecul. [Cortina cade]. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate