FADE IN
Un bărbat trecut de 20 de ani, îmbrăcat în negru complet, stă în picioare, lângă o femeie îmbrăcată complet în alb. Sunt pe malul Dunării, dar nu se vede celălalt mal. Ea e soția lui, el stă cu spatele. Ea este vizibil stresată, agitându-se lângă el. Bărbatul se așează.

Ea (întorcându-se cu spatele la apă)
Oare o să fim împreună în partea cealaltă? Nu vreau ca moartea să ne despartă. Trebuie să existe o partea cealaltă, trebuie neaparat ca să fim acolo împreună.

Imaginea se ridică dezvăluind malul celălalt (Fețele celor doi sunt în gros plan, unsharf, cu malul celălalt clar, vizibil între capetele celor doi care bordează cadrul.)

El (lasă capul în jos și cu un gest fals)
Azi au mâine, nu e totuna? Dacă ar fi să ne luăm după tine, nu te-ai mai hotărî niciodată.

Vocea (se aude de sus, cei doi se înspăimântă; imaginea se luminează brusc)
Uneori viața pare atât de frumoasă. Sunteți ispitiți să spuneți mulțumesc Providenței. Mare a fost mânia mea când ați gustat FructulOprit. Și acum încă mai sunt mâniat pe voi.

Cei doi privesc dezorientați în jurul lor. Bărbatul își arată fața speriată, femeia începe să plângă; are probleme vizibile cu respirația. Se sufocă. Cade. Moare.

Vocea (continuă)
Ești ipitit să-Mi mulțumești? Nu trebuie. Mai bine să stai îmbufnat. Poate Providenței îi plac îmbufnații: încearcă să-i ademenească.

Se întunecă iarăși. El pleacă într-o barcă, dând din vâsle; imaginea coboară ușor pe corpul ei mort.
FADE OUT