Doi tineri dansează pe un câmp de grâu; având soarele în spate, siluetele lor dispar din cauza luminii foarte puternice a apusului. După ce obosesc se aruncă la întâmplare pe pământ în interiorul cercului pe care l-au făcut, culcând grâul. Privesc amândoi înspre cer, la norii care trec. El îi arată ei ceva pe cer, ea se uită atent apoi începe să râdă și îl lovește cu spicul cu care se juca. Apoi se ridică în picioare și începe să fugă; El se ridică repede din urma ei și începe să alerge după ea. După câțiva pași o prinde, și fără să se oprească, fug în continuare ținându-se de mână. Treptat, cei doi se depărtează atât de mult încât nu se mai văd; imaginea se luminează foarte mult.
Acum în cadru apare El cum stă cu capul sprijinit pe genunchi. Are un măr în mână, mușcat. Din spate apare Ea, și se așează lângă el. El îi întinde mărul, ea îl refuză cu un gest scurt. Apoi privind lanul, îi spune fără a-și întoarce priviea:
Ea: tu ai să mori necopt, mă băiatule.
Camera urmărește o albină care zboară deasupra unui lan de floarea soarelui.
El (vocea ): Cred că mi-ar plăcea să fiu albină,
Albina se așează pe o floare și începe să o cerceteze de polen.
El (continuă): să fac mierea de floarea-soarelui pe care s-o mănânce în fiecare dimineață.
Albina își ia zborul, îndreptându-se spre înaltul cerului: imaginea se luminază brusc.
Ca după un bliț, vedem fața Lui; ne dăm seama că imaginile de mai înainte fac parte din gândurile Lui. Pe față are o expresie de fericire. Pe lângă capul lui trec picioarele Ei. El se trezește brusc, speriat, o privește cu ochii întredeschiși, apoi se culcă la loc, lăsând capul să-i cadă într-o parte. Ea se așează cu capul pe burta lui. Se aude foarte clar cântecul greierilor.
El: auzi greierii?
Ea: stomacul tău se aude mai tare.

El: știu, n-am mâncat decât un măr. M-am săturat de grâu crud.
Ea: și eu ce să fac. Tu ai vrut să vii cu mine...
O tăcere stânjenitoare, timp în care el se ridică în cot și întreabă.
El: n-ai văzut vacile alea de ieri. Poate puteam să le mul...(gem)
Ea: Nu.
El e vizibil deranjat de faptul că îl întrerupsese, își dă seama că nu poate purta un dialog cu ea fiindcă e nervoasă, așa că se culcă la loc.
El (vocea): e adevărat că nu m-a obligat nimeni să merg cu ea, ba din conta, eu am insistat să mă ia.
Începe să-și potrivească mai bine o mână sub cap. Undeva în spatele lor se vede un rucsac, un bloc de desen, un aparat de fotografiat, o cutie cu culori.
El (vocea): Era într-o dimineață dintr-aceea în care toată lumea se grăbește la serviciu, în care toți merg repede și te lovesc fără să-și ceară scuze. Nu-mi mai amintesc de ce plecasem atât de devreme, știu doar că mergeam somnoros, cu ochii în pământ, iar atunci când i-am ridicat am văzut-o stând drept în fața mea. Stătea dreaptă, de parcă mă aștepta. O priveam mut. Ea m-a întrebat dacă nu vreau să-i cumpăr o floare. I-am cumpărat o floare,
În timp ce El spune acestea, spectatorul vede exact toată povestea, apoi îi arată pe amândoi cum dorm pe câmp înveliți de tablouri. El stă cu capul pe burta ei. Ea se întoarce pe o parte, iar capul lui alunecă puțin, dar nu cade de tot.
El (continuă): și după aceea m-a prins ca o vrajă rea fără de care nu poți trăi.
Acum începe visul lui.
El (vocea): Sunt singur într-o barcă fără vâsle pe o apă liniștită, atât de liniștită încât apar unde în ritmul bătăilor inimii mele. Am numărat 19 cercuri mari alternând cu încă 18 mai mici. Sunt blocat în mijlocul unui lac imens, fără maluri, fără vâsle. De jur împrejur se văd doar stele clare, mari, albastre. Am visul ăsta de când am cunoscut-o,
Spectatorul vede exact ceea ce povestește El. Toate sunt învăluite de o lumină albastră foarte slabă, astfel încât negrul predomină. Apoi îl vedem pe el în aceeași poziție de mai înainte, numai că acum stă cu capul pe pământ.
El (continuă): și nici măcar nu știu exact ce reprezintă.
Deschide ochii brusc și se ridică într-o mână, iar pe cealaltă o pune streașină la ochi, pentru că-l orbește soarele. Se uită în jur până o găsește pe Ea stând în fund, la picioarele lui, cu spatele, cu un cadru pe brațe, pictând.
El: te-ai trezit de mult?
Fără să se întoarcă înspre el, răspunde:
Ea: nu mi-au dat pace, iar acum îi pictez.
El se ridică în fund.
El: credeam că pictezi numai lanuri, nu și țânțarii din ele.
Ea: și unde mai pui că e ultima pânză.
Se întinde spre rucsac și scoate o sticlă, acum, goală.
Ea: apa o cauți? Nu mai este. S-a terminat când mă spălam. Va trebui să mergi la fântână să umpli sticla.
El se ridică în picioare cu o expresie dezamăgită pe față. Acum ea pune tabloul alături (lângă sticla goală), se întoarce cu fața la el și îi spune:
Ea: dă-ți jos tricou’.
El se dezbracă de tricou fără să spună un cuvânt. Expresia de dezamăgire se atenuează puțin, dar nu dispare, ci mai degrabă face loc unui zâmbet parșiv. Ia sticla de jos și în același timp ia și tabloul pe care-l pictase Ea. Tricoul mototolit rămâne undeva pe jos .
Ea: ai grijă ce faci cu el; îmi place.
El se îndepărtează cu tabloul în mâna dreaptă. Aruncă la întâmplare sticla, apoi privește tabloul cu un fel de răutate, încruntat.
El (vocea): știu eu ce-i și cu pictorițele astea... niște excroci.

Într-un atelier plin de șevalete și elevi care desenează sau pictează. El stă pe postament ca model într-o poziție care vrea să inspire disperarea, mila. Se uită la Ea.
El (continuă): Știam ce este un pictor: învățasem la școală: este un om care după ce s-a uitat bine la tine, se gândește cum să te scuipe din ochii lui pe o hârtie.
Vedem cum Elevul șterge foarte des planșa. Vrea ca tabloul lui să arate perfect.
El (continuă): Pictorița se diferențiază de pictor: ea folosește corpul viu pe post de planșă. Fiindcă culorile din tuburi nu pot reproduce natura.
Ea folosește culorile direct din tub, în timp ce Elevul continuă să șteargă și să deseneze. Acesta face un tablou ce poate fi comparat cu o fotografie, în timp ce tabloul Ei arată mediocru.
El (continuă): Ea dorește perfecțiunea, și cu puțină străduință o și obține.
Îl vedem acum pe El (la bustul gol) cum se întoarce cu rama tabloului în mâna stângă. Rama arată murdară de roșu într-un colț, de parcă ar fi însângerată. Privirea lui este aprigă.
Când ajunge în spatele Ei se oprește. Fără să-l privească Ea îi întinde pe spate tricoul, acum măzgălit, adică pictat.
Ea: ia, am terminat.
El se îmbracă cu tricoul, iar pentru asta aruncă rama undeva în fața ei, astfel încât să o vadă. Ea ridică rama cu un gest de durere și o privește ca pe un copil mort. O mângâie ușor apoi se întoarce cu fața la el și-l vede îmbrăcat cu tricoul, cu o gaură în mijlocul pieptului, cu lumina în spate. Arată diabolic. Ea se sperie și începe să fugă. Pe drum se împiedică, cade, se ridică, fuge mai departe până dispare de tot.
El (vocea): Ca un șarpe de-ncredere se insinua în paradisul meu de cuvinte,
Imaginea începe să se întunece...
El (continuă): dar mi-am dat seama la timp.