Bogdan - 9 ani,
Florin - 17 ani, fratele lui Bogdan
fata - 10 ani, tunsă băiețește
omul care mănâncă napolitane
femeia care vine sa colecteze banii cerșiți

Bloc în construcție, neterminat. Lumină caldă de amurg. Bogdan și Florin joacă "la perete" în această camera (fără geamuri, fără uși, fără tencuială, fără lumină, cu găuri în pereți) plină de haine murdare, rupte. Așezată pe o pătură, învelită cu o pătură doarme fata.
Florin (câștigă): Mai bine te-ai gândi și tu ce să-i spun lu' aia când o veni să-mi ceară banii pe azi.
Bogdan: Băi, eu chiar nu te înțeleg! Dacă știai că vor să te bată, de ce dracu nu te-ai cărat când i-ai vazut?
Îl vedem pe Florin stând pe o cârpă in pasajul de la metrou, în fața intrării, cu o iconiță în față, făcând mișcările obișnuite ale cerșetorului. Pasajul e pustiu. Apar două găști de aurolaci, cu bâte: una dintr-o parte, una din cealaltă. Florin se ridică, strângându-și lucrurile în grabă. Vrea sa intre la metrou, dar se oprește brusc.
Florin: Unde vroiai să fug? Să intru la metrou? Dacă mă prindea moș Vasile direct la școala de corecție ajungeam. Tu nu știi, ca n-ai fost... nici să n-ajungi.
Îl vedem pe Florin încolțit de aurolaci. Aceștia se apropie din ce în ce mai mult de el, lovind cu bâtele peretele. Florin privește în stânga și în dreapta, căutând o soluție. Cel ce pare a fi șeful, nu e înarmat, se joacă cu o moneda. Vedem din unghiul subiectiv al lui Florin, acesta micșorându-se de parcă s-ar transforma într-un animal scund (câine, șoricel). Apoi vedem din același unghi subiectiv, cum acesta încearcă să evadeze, trecând cu succes printre picioarele aurolacilor, aproape reușind. Vedem cum o bâtă îi blochează trecerea. Îl vedem pe șeful lor cum îl ține pe Florin de gât, lipit de perete. Detaliu cu monezi căzând pe pardoseala pasajului, montaj cu moneda ce cade lângă perete:
Florin câștiga încă o dată.
Florin: Băi, tu mă lași să câștig, sau mi se pare mie?
Bogdan: Da mă, te las! Gata... nu mai joc.
Florin: Și crezi că-mi sunt de ajuns monezile astea? (Numără banii, apoi îi pune în buzunarul unei haine blănite, ca o vestă, știm din imaginile de la metrou că e haina lui) Las' că azi iau bătaie sigur de la tanti Sanda. Dacă aș avea bani, m-ar lăsa și ea în pace, așa cum m-au lăsat ăia azi când le-am dat banii; dar nu mai am nici un leuț...
Bogdan: Eu am facut azi mult mai mulți bani ca de obicei... nu știu de ce a fost lumea așa de darnică. (scoate un teanc substanțial de bani dintr-un buzunar secret, și i-l întinde lui Florin) Ia și-i numără. Îi dăm pe din-două, că doar suntem frați, nu?

Fata (tresărind de sub pătură): Tanti Sanda!
Bogdan, dă la o parte niște cutii de carton, se lungește pe jos și lipește urechea de podea. Se aude pe ciment zgomotul tocurilor unei femei, apoi o clanță și scârțâitul unei uși.
Femeia (urlând): Băi dobitocule, crezi că alea sunt pentru tine?!
Bogdan (ridicând capul înspre Florin): E șucărită.
În prim plan, îl vedem pe Bogdan culcat pe jos, cu urechea lipită de ciment și ochii măriți. În planul secund îl vedem pe Florin cum numără în grabă banii. Schimbând sharf-ul, vedem o pisică trecând prin fața obiectivului.
Bogdan (întinzând mâna înspre pisică): Aici erai Săndele?! De când te așteptam... (apoi lui Florin) Liniștește-te că de data asta nu-mi mai scapă. Dacă nu era el nu spărgeam globul ăla de cristal de la mama. Îl mai ții minte? Ala cu cabana din munți...
Vedem cum mâna lui Bogdan caută ceva cu care să lovească pisica... Prinde mai întâi o cutie ușoară de carton, apoi o sârmă, o carte fără coperți, apoi dă peste haina lui Florin, pe care o trage cu putere.
Aparatul de filmat coboară prin podea în camera cu bărbatul și femeia. Pe jos se pot vedea ambalaje goale. Bărbatul cu față de debil se silește să strângă ambalajele. Femeia poartă un costum roșu, demodat; e plină de bijuterii.
Femeia (gesticulând cu gedetele strânse ca pentru rugăciune): E ultima dată când te mai avertizez...
Bărbatul (cu voce neutră, dorind să pară neintimidat): Le-a adus umflata aia de la cămin. A zis că sunt pentru copii. Că cică măcar de ziua lor să mănânce niște...
Dar nu apucă să termine fiindcă din camera de deasupra se aude o bufnitură puternică, mai mult un zgomot de sticle sparte.
Femeia (privind în sus): Las' că vin eu și la voi.
Detaliu cu mâinile micuțe ale lui Bogdan, ținând o jucărie de sticlă spartă. Apa a curs din ea. În globul de sticlă din care au mai rămas câteva cioburi, se află o cabană din bârne, cu acoperișul stricat.
Florin (trecându-și mâna prin păr): Nu pot să cred! Pe ăsta l-ai stricat înainte să-l primești.
Detaliu cu pisica moartă. În jurul ei cioburi. Transfocare până la detaliu cu capul pisicii; în ochii acesteia lucește o lumină moartă. I se pot vedea dinții. Se aude plânsul băiatului, ca un smiorcăit.