agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1654 .



sfarsitul lumii
scenariu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tolik ]

2004-11-04  |     | 



O dimineata de primavara, cand ma trezeste soarele, ce da libertate razelor sa bantuie, sa le fure somnul celor ce au dormit prea mult, ce au dormit mai putin, ce abea s-au culcat...
Raze ferbinti, ce ard aerul pe care-l respiram, ard copacii, arde marea, arde nisipul. Arde toata rasuflarea care avea libertatea de la dumnezeu, sa traiasca sub cerul fara acoperis. Pamantul se transforma intro cenusa, ce ramane ferbinte o vesnicie. Nu, nu e fara sfarsit. Orce vesnicie are un sfarsit. Orce se naste- moare, Orce moare, vreodata se va naste din nou.
Un vis viu, ce se face fum, topit in netinere de minte, de cum apare prima raza de soare ce-mi sparge pleoapa, imi lumineaza ochiul si striga creerului: Se incepe o zi noua! Ma trezesc, dar ii simt mirosul inecacios, imi impaiengeneste imaginea, ca sa-mi dau seama, e realitate.

Dragoste.E un sentiment injectat pe care ni la spus cineva cum se numeste, dar nu ne-a spus, ce putem face cu el.

Aveam 18 ani, cand m-am indragostit. Era 1943. Lumea era pierduta in haos. Timpul bataliei pentru viata si moarte.Timpul cand mor mai multi de cat se nasc.
O chema Elizaveta. Era dintro familie instarita.Era un vis viu. Frumoasa, ochi verzi, parul lung, impletit intro gata groasa. Avea o pele moale,parca unsa cu ulei, ce parea bronzata anul imprejur. Era cam timida, nu prea la dadea atentie barbatilor. Nici nu stiu cum, nu pot sa explic, ca asa a si ramas o enigma, cum a avut curajul sa vorbeasca cu mine, mai bine zis, sa ma asculte. A fost o zi fericita, destinata sortii mele. Am discutat, ne-a placut, am hotarat sa ne mai intalnim. A durat ceva timp, pana ne-am dat seama ca ne iubim. Eram ca un tot intreg. Gandirile se diluau si dadeau evolutie unei singure, puternice. Eram fericiti, se putea spune in eminentul sens al cuvantului.
Parintii ii erau cei mai buni prieteni. Cand au aflat cine-i este alesul, au incercat sa vorbeasca cu ea, sa-i deschida ochii. Spre marea lor mirare, fiica, nu mai semana deloc cu ceea ce ei au educat. Pentru prima data le-a spus-o raspicat:"Nu va bagati in viata mea, deja nu sunt un copil, pentru a-mi spune voi ce sa fac!". A fost silita sa aleaga intre mine si ei...
Se sfarsi razboiul. Scapasem si de asta. Ne iubeam si incepea o viata noua, dar...A fost sa se petreaca ceea, ce era scris. Foametea, deportarile in siberia. Parintii ei erau pe lista, era si ea. Am furat-o, am vrut sa fugim, am fost prinsi si deportati. Am fost despartiti pentru tot restul vietii(daca ceea ce ne silea sa existam, se putea numi viata).

Minune, numim ceea ce ni se pare supranatural, irealitate, dar , minunea are si ea un locusor pe planeta, exista.

Era februarie lui 51. Am auzit de ea, adica de numele ei, dar eram sigur ca era ea. Dorinta de a o vedea era mai presus de cat viata. Nu era departe. Nu vroiam sa cred ca m-a uitat, am auzit ca era sotia unui comandant.
Noaptea geroasa, cu spulbere severe, a fost cea mai frumoasa, cea mai dulce din viata mea. Ca prin minune am reusit sa fug, ca prin minune am gasit unde locuia ca sotie, ca prin minune am intalnit-o in usa de parca m-astepta sa vin.
A ramas la fel de frumoasa, cum era, doar ceva era accentuat, ochii ii erau tristi, impodobiti cu riduri mici.Am privit-o in ochi si i-am soptit fara glas "Cat de mult te iubesc...". Cat am fost cu ea nu eram eu idealul, imi dadeam seama de asta, dar nici nu stiu cum as putea descrie fericirea ei, cand m-a vazut, lacrimile din ochi ce-i curgeau fara sfarsit, erau toate pentru mine. O femeie libera, sotie de comandant si...un prizonier. Nu stiam ce sa-i vorbesc, nu stiam daca trebuie sa plang. Am vrut sa-i spun sa... . M-a luat de mana ca pe un copil si mi-a facut semn, trebuie sa fugim.Eram liberi, eram iarasi in doi, eram fericiti din nou...
Doi oameni necunoscuti, schinjuiti de soarta, cu nesfarsita incercare a vietii, sa fie nimiciti, sant acum aruncati pe un camp, alb si curat, un camp ce n-are margini, nu se stie unde e nordul sau sudul. Gerul le strange in pumn oasele. Stau culcati pe spate, strans apucati de maini si privesc la cer. Stele, nori, ce arunca fulgi peste ei si iar stele. Ea-l priveste cu lacrimi in ochi si-i zambeste. Nu i-a putut desparti nimeni. Buzele-i tremura, vrea sa-i sopteasca ceva. El i-si apropie capul si-o saruta saruta usor, stie ce vrea sa-i spuna, cat au fost impreuna, i-o repeta mereu, acum aude ca un ecou:"Te iubesc mult, dragul meu, mereu v-oi fi cu tine!". O priveste in ochi, cuvintele-i sant de prisos. Etern. O fericire de neinvins.

...va urma

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!