agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5678 .



De ce nu mă simt \" ACASÃ \" în România (1)
articol [ Presa ]
publicat în Acum (www.acum.tv) - 14.02.2010 și în Jurnalul Săptămânii - 25.02.2010 - Tel Aviv, Israel

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Vlad Solomon ]

2010-03-10  |     | 



Prin anii 90, puțin timp după revoluție, am fost invitat la un congres medical internațional, al medicilor originari din România. Aveam destule dubii înaintea plecării, dar am fost primiți cu multă căldură, chiar dincolo de așteptări. La sfârșit s-a organizat o ședință, în care trebuia sa fie stabilită o platformă viitoare, să se constituie o "Ligă internațională a medicilor români". Am participat la această adunare, în cadrul căreia , spre uimirea mea, cineva mi-a dăruit o medalie care reprezenta alipirea Basarabiei de România . I-am spus că mi se pare deplasat acest gest, am venit la un congres medical, nu la o întrunire cu caracter politic. Când s-a citit ciorna statutului acelei organizații, am rămas neplăcut surprins, era plină de expresii precum "reîntregirea neamului românesc", "simțim românește", o droaie de lozinci, cu conotații religioase și naționaliste. Am ripostat că nu ader la declarație și, fiind israelian și evreu, mă exclud. Nu am fost singurul, nici cei din Germania, Italia, Elveția, Ucraina, nu au vrut să semneze un asemenea document. Am sugerat transformarea lui într-o formulă care să cuprindă pe cei originari din România, care au afinitate pentru cultura română, valorile democratice și dorința de colaborare stiințifică și culturală. S-au acceptat propunerile mele, mai ales datorită susținerii românilor din celelalte țări.

La plecarea din sală, am auzit pe cineva, în spatele meu, exclamând - tocmai paragrafele cele mai importante au fost scoase, a venit jidanul să ne dea lecții! Nu am dat importanță, un caz izolat, mi-am spus, e normal, poate, după comunism, să se manifeste naționalisme, xenofobii, oamenii sunt dezorientați. Liga, în timp, s-a dizolvat.


Simțiți românește?


După o lună, tot la București, a avut loc o întrunire a oamenilor de afaceri originari din România, am fost rugat de un prieten bine intenționat să îl însoțesc, el fiind ardelean cu limba maternă maghiară. Au sosit participanți din multe țări, nostalgici, au lăcrimat la un păhărel de țuică și mititei, au fost primiți de Iliescu (nu m-am dus, mi se părea o pierdere de vreme, am preferat să-mi văd foști colegi), au ascultat cântece populare și au conceput planuri de viitor și iluzii de pinguin.
Dar au fost șifonați când s-au auzit fraze declamative de genul: "Noi vrem să știm că vă pasă, că simțiți românește, că vreți să ne ajutați, dar nu avem nevoie de lecții, aduceți banii și tehnologia, dar lăsați-ne în pace, nu avem nimic de învățat de la voi și nu ne vindem țara. Voi sunteți cei ce trebuie să-și spele păcatele".
Ei, o să treacă și valul ăsta, m-am gândit, oamenii încă nu realizează, e o perioadă de tranziție...

În decursul anilor, am vizitat de câteva ori România. De obicei, pentru congrese medicale, sau la evenimente culturale. Mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu prieteni din copilărie, să depănăm amintiri, m-am atașat de oameni cu care mențin legătura, ne scriem, schimbăm idei... De unii m-am apropiat într-atât, încât simt nevoia, din când în când, să le aud vocea, să știu că sunt sănătoși, să le întind o mână, când se află la ananghie, chiar să mă sfătuiesc cu ei, în anumite dileme. Comunicarea pe Internet facilitează dialogul, un prieten mi-a scris că, deși sunt departe, îmi simte prezența, alături de el, ca si cum aș locui în același orășel.


Evreul Isus și complotul iudeo-mason


Zburam cu Tarom, spre București, alături de mine, o măicuță și un preot, despre care am aflat ulterior că slujeau într-o biserică, la Ierusalim. La un moment dat, măicuța m-a întrebat cum am putut, noi, evreii, să-l ucidem pe Isus. I-am explicat, cu răbdare, că și Isus, dacă a existat, era evreu, că în acea zi eram gripat și nu m-am putut deplasa la Ierusalim, dar, oricum, acuzarea de deicid mi se pare absurdă, mai ales când vine din gura unei urmașe a Romei. Am refuzat să intru într-o situație conflictuală, mai ales că măicuța și preotul erau cam sărăci cu duhul.

În timp am realizat că punțile care mă leagă de locurile natale sunt foarte fragile. Am emigrat în Israel la 18 ani, fără îndoială că perioada de adolescență și-a lăsat o amprentă asupra evoluției mele, mai ales cultura, educația, interacția cu oamenii. Și îmi amintesc că, deși părinții mei au făcut efortul să fiu "asimilat" (au evitat să-mi povestească despre Holocaustul românesc, despre deportarea lor în lagăre de concentrare, în Transnistria, de evreii asasinați în timpul regimului Antonescu, despre pogromuri, lagărele de muncă și legile rasiale), din când în când eram obiectul unor remarci cu caracter antisemit. Deși citisem " Cartea Neagră" și " Am fost medic la Auschwitz", abia după mulți ani, în Israel, am aflat detalii zguduitoare, istoria suferințelor familiei mele, înjumătățită în timpul celui de-al doilea război mondial. Această tristă realitate nu mi-a creat, în nici un fel, resentimente față de români, dar mi-am dat seama că nu am fost niciodată considerat român de cei din jurul meu.

Vizitele în România mi-au oferit ocazia să discut cu persoane din domeniul medical sau artistic, cu politicieni, cu oameni de rând, pe diferite teme. Astfel am aflat multe lucruri noi despre mine însumi - nu numai că l-am asasinat pe Isus, dar și că "voi evreii, ați adus comunismul și ați plecat, lăsându-ne pe noi să tragem ponoasele", "ați revenit acum, să ne exploatați, să jupuiți țara de bogății", "voi conduceți finanțele lumii și ne sărăciți pe noi", "există o conspirație internațională, un complot iudeo-mason care are ca scop destabilizarea României", "ați inventat Holocaustul, să ne luați banii", "deși ați fost străini de neam, ați fost tolerați, dar ne-ați răsplătit ospitalitatea cu pretenții și obrăznicii, în loc să stați în banca voastră"...


Democrație și alteritate


Pe de altă parte, am fost întrebat dacă, acolo, în "Izrael", nu mi-e dor de "acasă". Și mi-am pus întrebarea ce înseamnă acest "acasă". De câțiva ani am reînceput să scriu în românește, să public într-un săptămânal israelian de limbă română, să colaborez la publicația "Acum", să lucrez la un roman cu caracter autobiografic, ba chiar particip la discuții pe forumuri de limbă română. Uneori văd, prin cablu, programele TV și mă șochează expresii de genul " rrrrrrrrrromâni adevărați, care simt rrrrromânește" sau "rrrrrrrromâni pur-sânge".

Ajuns în România, nu mă miră lamentările oamenilor, când se referă la clasa politică, la corupție, la problemele de ordin economic, acestea le întâlnesc peste tot în Europa și în Israel, "tutto il mondo e paese", spune un proverb italian. Dar îmi lasă un gust amar comunicarea între oameni și tonul de ciudă, ostilitățile, dorința permanentă de răfuială, invidiile și răutățile de care mă ciocnesc la tot pasul. Și aruncarea vinei, în permanență, asupra politicienilor, care nu dau "exemplu", de parcă nu ar fi fost aleși în mod democratic, de cetățenii români. Aproape fiecare interlocutor îmi povestește că a fost dizident, că a luptat, în felul său, împotriva regimului comunist, dar toți vecinii săi erau securiști și trebuie pedepsiți. Mi se vorbește de noua orânduire, de democrație, dar nu se realizează nici pe departe că democrația înseamnă, în primul rind, acceptarea alterității, a dreptului fiecăruia să fie diferit, el însuși, nu înregimentat într-o uniformă naționalistă, mai ales de la aderarea Romăniei la Uniunea Europeană. Recunosc, deseori mi-e greu să-mi înțeleg interlocutorii, parcă vorbesc o limbă diferită, complicată, pe lângă subiect, aluzivă, neclară, fără a spune lucrurilor pe nume, fără a căuta punctele de acord și dezacord în mod civilizat, fără pătimă.


De la București la Ierusalim


Deseori îmi renasc amintiri din trecutul meu, chiar devin nostalgic, oare mă simt mai legat de România decât de Franța, Italia, Germania, sau orice altă țară europeană? Îmi plac mâncărurile românești, în Tel Aviv, din când în când, mă duc la restaurantul Mamaia, să-mi potolesc pofta de mititei, brânză de burduf, zacuscă sau sarmale. Dar, în aceeași măsură, îmi place bucătăria franceză, sau cea italiană, și prefer ștrudelul savarinei, sau sarailiei, care, oricum, nu sunt românești, la origine.

Citesc cărți în limba română, sunt autori pe care îi apreciez, dar nu vibrez la versurile lui Minulescu mai mult decât la Prevert, îl prefer pe Gide lui Sadoveanu, pe Moliere lui Caragiale. Nu mă impresionează carul cu boi al lui Grigorescu, în schimb pentru Marcel Iancu am făcut o adevărată pasiune. La fel pentru Brâncuși, dar și pentru Henry Moore. Iar pe Victor Brauner sau Fondane îi percep la valoarea lor universală, fără legătură cu faptul că s-au născut în România.

Nu mă încântă sârba, nu intru în horă la Perinița, nu îmi saltă inima când aud doinele și baladele, nu mă atrage Cișmigiul copilăriei mele mai mult decât Jardin de Bagatelle, iar Castelul de la Bran mă lasă total indiferent, nu simt " istoria neamului", când ajung pe plaiurile lui Mihai Viteazul, nici când văd, din goana trenului, Posada, sau Mărășești. Când urmăresc un meci de fotbal între Steaua și Manchester United, prefer să învingă echipa mai bună.

Nu mă simt implicat în politica română, nu o urmăresc în mod constant, dar, deseori, mă uimește lipsa de rafinament și noblețe din comportamentul multora dintre liderii români.

Imnul României, "Deșteaptă-te, române", nu îmi spune nimic, dar, în general, nu sunt sensibil la simboluri, drapele, nu lăcrimez nici când se intonează "Hatikvah", imnul israelian.

Si totuși, îmi pasă de ce se întâmplă în România, de oameni, de prieteni, vreau să aibă o viață tihnită, să le fie bine într-un stat democratic, cu valori universale. Dar România nu reprezintă, pentru mine, noțiunea de "acasă". "Ca acasă" pot să mă simt în multe locuri, în Israel, la Ierusalim, Tel Aviv sau Kiriat Ono (unde, într-adevăr, sunt "acasă"), pe malul lacului Como, la Paris, Roma, în Alpi, la Seefeld, la Stresa, la Montreux, la Salzburg...

"Acasă" este o percepție subiectivă, individuală, un sentiment de identitate, loialitate și apartenență, diferit de la om la om, o stare de spirit, cred că e unică, diferențiată de senzația de "ca acasă", care poate fi efemeră, legată de o dispoziție sufletească de moment.

Despre identitate și apartenență, care conferă noțiunii de "acasă" o semnificație particulară, ce implică și acceptarea valorilor democratice, a alterității și a universalității, incluzând autenticitatea, și, totodată, conceptul de "cetățean al lumii", în numărul viitor.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!