Bine că s-a făcut ora cinci, după-amiază – oră potrivită începerii unor activități încărcate de noblețe, cum sunt cele ale descoperirii-descrierii, cercetării-dezvoltării și proiectării-implementării. Altminteri vorbind, numai după ora cinci după-amiaza te poți dedica/deda liniștit oricăreia dintre aceste chestiuni nobile, așa cum am spus, mai sus, că ar fi ele, fiindcă marea majoritate a oamenilor cuprinși fiind de febra lucrurilor și lucrărilor opțional-personal-banale (să-și părăsească slujba-n grabă, să ajung-acasă, să mai facă o cumpărătură, să-și mai rezolve o treabă ce nu suferă amânare, să pună-n gură ceva, să-și piardă puținul timp dedicat relaxării cumva … etc.) te vor lăsa-n pace, adică abandonat complet preocupărilor tale, nobile cum le-am mai zis, deși, luând lucrurile la bani mărunți, cu toții, până la urmă, ne scăldăm într-o mare criză, din respect pentru regulile igienice elementare (în ciuda faptului că stăm rău la capitolul consumului de săpun, pastă de dinți, detergenți și alte enervante suporturi bine mirositoare corporal și ambiental).
Ei bine, în ciuda acestor evidențe emise în urma cercetărilor pieței, enervant rămâne numai faptul că orice ține de rezultatul cercetărilor științifice și de al oricărei atitudini apostazice, ambele sunt, și rămân a fi, tratate asemănător, opinia publică scuipând și rezultatul și atitudinea, de parc-ar fi, ambele, dracul gol!

Una dintre temele generoase de cercetare-dezvoltare, asupra căreia stau aplecat de multă vreme, este: “asumarea răspunderii săptămânale a guvernării, cu posibilitatea prelungirii pe termen mediu și prea lung”. Fac mențiunea, de bun simț, cum că mulți dintre alți cercetători ai problemei (alții decât mine!) sunt convinși că-i vorba despre “asumarea responsabilității politice”. Nimic mai fals, spun eu: fiind vorba de altceva, dar nu vă pot spune amănunțit cum stau lucrurile, decât numai după ce finalizez cercetarea* și stabilesc pilonii temporali de dincolo de bunul simț ipotetic consimțit.

Pentru a nu mă învinovăți că mă joc de-a baba oarba cu dumneavoastră, afirm că guvernanții, de azi și de ieri, sunt niște pompieri ce joacă, liniștiți, cărți, cărțile fiind ignifuge. Populația e liniștită: are pompieri care veghează; nu mai are cărți; are, însă, din belșug televiziuni care-ntrețin flacăra vie a spiritualității (oamenii fiind astfel mai aproape de natura umană, de propria identitate în mod manifest, natural, spontan și dezinvolt!). Nu consider că greșesc afirmând că suntem, astfel, în plin fundament al iubirii, privit și analizat cu artă și măiestrie în nuanțele lui.

Contrar tuturor demersurilor științifice favorabile conceptului și procedurilor ce statutează ceea ce se numește “metoda arborilor de pertinență”**, eu susțin că noi avem deja un instrumentar etic formidabil, care se numește: “metoda arborilor de impertinență”. Cu alte cuvinte, etica bate de departe știința la fund de mulți ani la noi.

Indiscutabil!


Note:

* Imediat ce “săvârșesc” studiul, îl voi face public, din motive etic-cetățenești.

** În mod curent, analiza prin “metoda arborilor de pertinență” se centrează pe anumite variabile considerate “dependente” (cum ar fi: populația, instituțiile, migrația teritorială, structurile profesionale, mobilitatea socială etc.) a căror evoluție și variație depind de alte variabile considerate, la rândul lor, “independente” (printre care figurează: sistemul economic, deciziile politice strategice, diviziunea muncii, evoluția situației internaționale etc.); cu specificația că acțiunea acestora din urmă asupra primelor se studiază prin diferite metode, investigându-se starea lor aflată în funcțiune, pendinte de obiectivele evoluției și dezvoltării sistemului social respectiv.