Trepte spre lumină în
Doar cu pana inimii: tanka de Vasilica Grigoraș

Orice carte dăruită implică convingerea autorului că meriți să fii părtașul celor ce-au fost scrise între cele două coperte, să empatizezi cu stările sale, să te miri, să te bucuri de la o pagină la alta, să-l descoperi și să-i descifrezi coordonatele interioare. Este ca o invitație în sanctuarul secret al creației, în care oglinzile scrisului ne vor dezvălui încă o față a sa, până acum neștiută. Așadar, sunt în posesia manuscrisului, viitoare carte Doar cu pana inimii, poeme tanka, autor Vasilica Grigoraș, editura PIM, 2016, ediție bilingvă, română-engleză, în traducerea Alinei Lavinia Grigoraș. Structurată într-o manieră neconvențională și originală, cartea ne invită într-o călătorie spirituală, pe verticală aș spune, o piramidă în opt trepte, pe fiecare treaptă primenindu-ne urcușul „tatami-ul” frumoaselor poeme, miniaturi concentrate cu interpretări multiple. Pornind de la observații exterioare, simple dar care provoacă între spirit (kokoro) și gând (omoi) acea osmoză poetică ca între om și natură, simplă și de efect, specifică stampelor nipone, se rotunjesc filozofii de viață în frumoase poeme.
Tanka, poate unul dintre cele mai vechi genuri de poezie japoneză, din care s-a desprins și haiku-ul, era apanajul unei clase sociale elevate, cultă și privilegiată. Prinți și prințese cu pașii mărunți, gheișe fermecătoare în kimonouri, cu evantaie și broșe în păr, își desenau și scriau astfel de poeme pe hârtii de orez, pe suluri de mătase, într-un alt timp, într-un altfel de ritm, numai de ei știut. Și să nu uităm de carnavaluri, teatrul umbrelor, ceremonia ceaiului, exotismul efemer al florii de cireș (sakura), admirația lor (hanami), al respectului față de natură, al adorației față de imperiu sau farmecul schimbării anotimpurilor. Maxima simplitate, delicatețea și lirismul dar și puterea de sugestie a spiritului nipon ajung până la noi nealterate în poeme tanka, haiku, renga și haibun, pur și simplu vrăjindu-ne și cucerindu-ne, grație unor poeți ca: Fujiwara no Teika, Matsuo Bashō, Kobayashi Issa, Yosa Buson, Masaoka Shiki dar și contemporani. La noi în țară inegalabilul Șerban Codrin, dar și Magdalena Dale, Maria Tirenescu. Și, poate că, autoarea, cum singură afirmă cu umor, într-un interviu RO-KU, să fi trăit într-o altă viață poezia armoniei, de ce nu?!! starea și filozofia zen nefiind întâmplătoare având în vedere studiile, formarea sa profesională și vocația filozofică, acest volum și nu numai.
Vom întâlni pe parcursul lecturii procedeele stilistice proprii liricii nipone: paradoxul, antiteza, elipsa, poemele atingându-și scopul, adică să spună puțin și să semnifice mult. Poemul tanka are două componente: versurile de sus (kami no ku), trei versuri 5-7-5 silabe, și cele de jos (shimo no ku), două versuri de 7-7 silabe, despărțite de linioară (cezura kireji), cele două părți completându-se armonios.
La baza piramidei se află Primenirea, fin presărată cu umor, pentru ca urcușul, vorbeam mai sus de trepte, să fie unul lin și plăcut: Fluturi bezmetici / căutându-și rostul / printre trandafiri – unii se-ndreaptă spre flori / însă alții spre stomac.
Pentru Estivale definitorie și esențială este celebrarea anotimpului specific titlului, plinătatea naturii, dăruirea și revărsarea frumuseții în ochii privitorului, iar spiritul ludic ține isonul naturii generoase cu firul gândului și imaginației, pentru întregirea poemului, ca aici: În zorii zilei / pajiștea plină de flori – în zborul lui / și cucul a amuțit / văzând sânzienele.
În Melancolii frecvente sunt umbrele, bătrânul cocor, singurătatea, frunzele căzând, amintirile, toate fiind ipostaze succesive ale marii treceri prin toamna vieții / răsfoind cartea verii /.
Florile iernii sunt nelipsite în Armonii de Cleștar, gerul nu va știrbi frumusețea poemelor, vor străluci în lumina zăpezii ca și gândul din care izvorăsc: Iarna sădind / flori de gheață în geam / și bujori în obraji – și soarele pălește / de-atâta frumusețe.
Pe treapta Iubiri cuvintele se așază în forma poemelor controlate doar de ceea ce căldura inimii imaginează, trăiri ordonându-se aproape cronologic. Vom întâlni iubirea din pruncie față de bunici, părinți, apoi primii fiori: șoapta dulce răzbate-n / dialogul ochilor; îndrăgostirea: Primul vis din an – mă oglindesc în seninul / din ochii tăi dragi / cucerind împreună / cerul plin cu stele; autoarea nu uită să ne amintească de înțelepciune și iubirea divină: Plimbarea în parc – din pruncie până la adânci bătrâneți / e-o rodnică lectură / despre iubirea vieții.
Urmează Introspecții, cea mai consistentă parte a cărții, ca număr de poeme dar și ca mesaj. Toate poemele au o notă voit ascendentă, vorbesc despre trăiri lăuntrice, aspirații, elanuri, despre amintirea zborului înscris în ființă, într-un cuvânt, focul veșnic, sinele: ex Corabia vieții / hălăduind pe valuri – îngenunchind / deschid inima spre Cer / să pătrundă lumina; sau Căutând calea / alerg ușor tremurând – speranța m-ajută / s-aud iarba cum crește-n / tainic murmur de izvor.
Cum altfel dacă nu cu răbdare ajungem la Florile Nădejdii, un grupaj de poeme, care vorbesc despre pioșenie, cu privirea ațintită spre tăriile cerului: pregătindu-ne / de-nviere prin moarte / spre tăcerea albastră, despre binecuvântare și credință. Și poemul, aș spune de suflet al autoarei:

Noaptea așterne
pagini albe în calea
pașilor timizi –
doar cu pana inimii
scriu poezia vieții

Penultimul vers dând și titlul cărții.
Pe ultima treaptă, denumită La izvorul neamului, numită de mine cea a Înălțării, se regăsesc poemele de mulțumire și recunoștință, cuvintele și limpezimea imaginii urmărindu-ne și după lectură. Ex. Pe vechiul sipet / stă cartea de căpătâi – doar în lumină / învățăm alfabetul / de aur al iubirii.
Am parcurs volumul structurat inedit în cele opt părți, cu onoarea și atenția pe care o merită munca de creație și cunoaștere a valorii cuvântului scris, tandru atins nu numai de pana inimii dar și de seninătatea și echilibrul interior al autoarei, Vasilica Grigoraș. M-am pierdut și regăsit în lectura acestei cărți, cu bucuria recunoașterii unui gen de poezie drag mie, călăuză fiindu-mi imaginile, ideile, trăirile, dăruirea, caracteristice autoarei și universului ei inefabil.( Ana Urma/10.01.2016)