agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7800 .



Generația pro și generația anti
articol [ Polemica ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ancris73 ]

2005-12-19  |     | 



Moto:
Dacă sufletul tău înțelege
De la rock pân’ la imnuri și rugi
Te salut tinerețe-n adidași,
Te salut generație-n blugi

Este destul de dificil să accepți cu stoicism faptul că aparții unei alte generații, anterioare. Este o acceptare implicită a faptului că ai îmbătrânit. Dar, dacă în trecut generațiile se schimbau la 20-30 de ani, în ziua de azi ele se schimbă la un interval mult mai mic, sub 10 ani. Mă refer aici la mentalități, comportamente, modele care suferă modificări de la o generație la alta. Aceste repere se schimbă rapid, urmând liniile generale de dezvoltare a societății, în ritmul rapid al evoluției tehnologice.
Spre exemplu, tinerii născuți în 1989-1990 își mai aduc aminte de telefoanele fixe cu disc, de televizorul alb-negru la care se vizionau două-trei programe și de vremea în care computerul nu era accesibil tuturor, iar de internet nu auzise nimeni. În schimb, cei născuți, de pildă, în 1995, au deschis ochii pe televizorul color cu peste 30 de programe, iar celularul, computerul și internetul fac parte din viața lor cotidiană. Nu e de mirare, deci, faptul că există diferențe destul de mari între aceste două generații despărțite doar de 5-6 ani. Există copii de 10 ani care nu știu ce înseamnă să te joci în fața blocului “rațele și vânătorii”, “elasticul” sau alte jocuri gustate din plin la timpul lor de generația 1989-1990, deci de adolescenții care au acum în jur de 16-17 ani.
Nu e de mirare, deci, ca cei ce erau adolescenți în 1989 să se simtă acum bătrâni, desueți, izolați într-o lume dominată de “generația pro”.
Dar ce este “generația pro”? Este generația care acceptă tot ce i se oferă pe tavă, care îmbrățișează valori impuse din afară, fără discernământ, care îngurgitează idei venite “de-a gata”, fără a le trece prin filtrul conștiinței, care aderă la valori mercantile fără a se raporta la valorile umane intrinseci. Este generația care “gândește liber”, fără să gândească, este generația care nu înțelege și nu aplică dictonul “libertatea mea se sfârșește acolo unde începe libertatea altuia”, este generația care adoptă nonvaloarea firesc, nonșalant, cu conștiința împăcată, este generația care acceptă ca idoli tot soiul de agramați, inculți, ignoranți, afoni, neaveniți. Este generația pentru care bârfa mondenă, “spălarea rufelor” în public, etalarea luxului nerușinat, șmecheria, șmenuiala au devenit repere existențiale. Este generația care acceptă a priori modelele prefabricate ale Occidentului, este generația care își raportează existența la mass-media, este generația care stă cu gura căscată în fața televizorului, creându-și iluzia că viața trebuie croită pe tiparele oferite de acesta. Este generația care își conduce existența pe două coordonate: sex și bani. Este generația manelelor și a telenovelelor. Este generația care rezolvă conflicte prin violență fizică și verbală. Este generația care respectă cu strictețe “legea junglei”. Este generația care dă libertății alte sensuri: libertatea de a avea în detrimentul celui care nu are, libertatea de a da cu pumnul, libertatea de a fi ignorant și de a desfide rațiunea. Este generația care își arogă drepturi pe care nu le are și nu le poate avea. Este generația pentru care dictonul machiavelic “scopul scuză mijloacele” este o idee diriguitoare, conștientizată sau nu.
“Generația pro” este, în concluzie, pro-violență, pro-ignoranță, pro-tot-ce-poate-fi-mai-rău pentru dezvoltarea armonioasă a omului și a societății.
“Generația anti” se opune, desigur, generației pro. Este o generație care se conduce după principii opuse tendințelor actuale. Este generația scârbită de nonvaloare. Este generația anti-manele și anti-telenovele. Este generația care nu acceptă superficialitatea. Este generația care nu adoptă moda și modelele nonvalorice etalate cu ostentație pe toate drumurile. Este o generație anti-ignoranță, anti-violență, anti-șmenuială. Este generația care filtrează conștient informația, raportându-se la valori intrinseci și universale, este generația care nu înghite orice, oricând, oricum, fără discernământ și fără judecată.
Generația anti a cântat “Deșteaptă-te, române” pe străzi, sub gloanțe. Generația pro a sacrificat imnul României pe altarul manelelor. Sute de oameni zac în mormânt pentru libertatea generației pro de a-și bate joc de valorile neamului.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!