BÂRGÃU, VALERIU, n. 7 martie 1950, în satul Mileștii de Jos, comuna Parincea, județul Bacău - m. 3 ianuarie 2006, Deva, județul Hunedoara. Scriitor. Fiul funcționarului Nicolae Bârgău și al Valeriei, casnică. Își începe studiile primare în satul natal, cu învățătorul Ichim și le continuă în satul Văleni, absolvind în 1965. În 1969 este admis la școala Militară „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu a Ministerului Apărării Naționale, pe care o absolvă în 1972, fiind încadrat la Divizia 67 Mecanizată Brăila. Începe să scrie poezie la 13 ani, în 1969 debutând cu un grupaj în revista Ateneu, la recomandarea poetului Ovidiu Genaru și a prozatorului George Bălăiță. Colaborează apoi la publicația Înainte, a Armatei a II-a, care în 1971 îi acordă Premiul pentru poezie. În același an e însă exclus din Uniunea Tineretului Comunist și din cadrele active ale armatei, pentru că a adus critici vestitelor Teze din iunie de la Mangalia ale Comitetului Central al Partidului Comunist Român privind ideologia, restrângerea și controlul traducerilor din literatura străină. Trimis să lucreze ca docher în Portul Brăila, este șicanat și îndepărtat, găsindu-și în 1973 un loc de muncă tocmai la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, singura unitate care l-a acceptat să-și câștige pâinea zilnică. Aici, devine membru al Cenaclului literar „Flacăra“ al scriitorilor din Hunedoara, dar după câteva ședințe este exclus, pe motiv că purta barbă! La intervenția poetului Neculai Chirica e reprimit în cenaclu, un an mai târziu primind Premiul I pentru poezie la Festivalul de Poezie de la Costești - Sarmisegetuza Regia. Suita recunoașterilor continuă, în 1975 devenind laureat al Premiului pentru poezie al revistei Luceafărul a Uniunii Scriitorilor, sub îndrumarea poetului Ion Gheorghe începând o colaborare de durată cu publicația bucureșteană. Veșnic nemulțumit, în 1976 înființează Cenaclul „Lupta“ al Sindicatului din Combinatul Siderurgic Hunedoara, militând pentru promovarea valorilor autentice, împotriva unor condeeri locali ce se credeau geniali. Își adună poemele în placheta "Epistolele tânărului Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab" (Deva, 1976), încercându-și totodată șansele la concursul de debut al Editurii Cartea Românească, unde trimite manuscrisul "Floarea soarelui sau Mâna de lucru". Premiat în 1977 de un juriu prestigios (Ion Caraion, Mircea Ciobanu, Marin Preda, Florin Mugur, Cornel Popescu), volumul va apare un an mai târziu, marcând astfel debutul editorial al poetului. Tot în 1977 devine laureat al ziarului Scânteia tineretului și primește Premiului Uniunii Tineretului Comunist pentru poezie. Peste doi ani, Comitetul Central al U.T.C îi acordă Premiul pentru Poezie pe anul 1978, fapt ce îl determină pe Ion Caraion să scrie în revista Luceafărul fulminantul articol "Fabulosul râu", inclus apoi în volumul "Jurnal I". Prestigioasa editură a Uniunii Scriitorilor îi publică, în 1980, cel de-al doilea volum de poezie – Alfabetul straniu în care vă vorbesc –, versurile sale începând să apară în mai toate publicațiile literare ale vremii. Tot în acel an devine membru al Uniunii Scriitorilor, iar Ion Caraion îi face acasă la el primele mărturisiri legate de viitoarea sa plecare din țară, solicitându-i în acest sens asigurarea unui alibi. Își diversifică paleta editorială, publicând la Cartea Românească volumul de reportaje Jurnal de uzină (1981), urmat aproape an de an de noi și noi volume: Tulburarea naturii (versuri, Editura Facla, Timișoara, 1982), Utopia profesorului Dunca (roman, în colaborare cu Neculai Chirica, Editura Eminescu, București, 1983), Plantele din fereastră (versuri, Editura Albatros, București, 1984), Steaua de pământ (reportaje, Editura Eminescu, 1985), Noima de aur (versuri, Editura Cartea Românească, 1986), Poezii în zori (poezii pentru copii, Editura Ion Creangă, București, 1988), Semne particulare (roman, Editura Facla, 1988). În pofida acestei ascensiuni rapide în lumea scrisului, are în continuare o viață agitată, în 1982 fiind exclus din colegiul revistei Ritmuri din Deva, pe motiv că a fost în relații de colaborare cu Ion Caraion, pentru ca doi ani mai târziu să devină președintele Cenaclului „Ritmuri“. Începând din 1984 și până în 1988 participă la mai multe tabere de creație ale tinerilor scriitori, începând cu cele de la Oradea, Râmnicu Vâlcea, Focșani, Iași, Timișoara, Deva, Reșița, Suceava ș.a. Verva sa publicistică, depistabilă relativ ușor prin cele peste 2000 de articole, cronici literare, recenzii, opinii etc. apărute de-a lungul anilor în ziarele Scânteia tineretului și Scânteia, în revistele Albina, Argeș, Ateneu, Astra, Convorbiri literare, Contemporanul, Cronica, Familia, Flacăra, Luceafărul, Orizont, România literară, Steaua, Tomis, Transilvania, Tribuna, Vatra ș.a., a fost nu numai remarcată, ci și răsplătită cu încredințarea unor rubrici permanente. Astfel, în 1985, Ion Cristoiu îl invită să susțină rubrica de critică literară „Scriitorii tineri și cărțile lor“ în Suplimentul literar artistic al Scânteii tineretului, iar peste doi ani, prozatorul Vasile Sălăjan îi acordă în Tribuna rubrica de interviuri cu tinerii scriitori ai Generației ’80, intitulată „Generație și creație“. Rodul acestor ambițioase întreprinderi dedicate generației optzeciste va fi materializat, în primul caz, în volumul "Generația ‘80: Precursori & urmași" (Editura Călăuza, Deva, 1999), iar în cel de-al doilea va fi răsplătit, în 1988, cu Premiul pentru interviu al revistei Tribuna. În 1989 are o nouă tentativă de a intra în presă, dar, ca și în alte rânduri, este refuzat din pricina dosarului E declarat, în schimb „Om al anului pentru literatură“ și prezentat în ediția engleză din 1989 a Who’s Who International Authors and Writers. La finalul anului, pe 25 decembrie, participă la manifestația revoluționarilor din Deva, fără ca ulterior să solicite titlul de revoluționar, și încă din primele zile ale anului următor lansează, împreună cu alți colegi de scris, inițiativa editării unui ziar independent. Dezamăgit și dezgustat de reacțiile unora, împrumută bani și, la 1 februarie 1990, înființează Călăuza, primul ziar liber din județul Hunedoara, vândut într-un tiraj inițial de 60.000 exemplare. Concomitent, pune bazele Editurii Călăuza, devenind director al publicațiilor și al editurii ce apăreau sub acest nume. În 1992 aderă la Uniunea Ziariștilor Profesioniști, publicând, la propria editură, volumul "Sfârșitul lumii". Între 1994 și 1996 e, totodată, director al revistei de cultură Constelația Dragonului, în acest din urmă an apărându-i volumul de poezii Apocalipsa după Valeriu (Editura Helicon, Timișoara) și fondând revista de cultură Ardealul literar și artistic. În 1998 i se decernează Premiul „General Gheorghe Magheru“ al Fundației cu același nume, urmat în 2000 de Marele Premiu al Societății „Mihai Eminescu“ din Sydnei (Australia) pentru poezie și pentru revista Ardealul literar și artistic. La rândul său face un gest de mare prietenie, îngrijind – împreună cu George Mițin Varieșescu – antologia poeților români din Australia și S.U.A., "Dincolo de orizont & Poeți români din exil", apărută în același an sub egida editurilor „Mihai Eminescu“ din Sydnei și „Călăuza“ din Deva. Prolificul scriitor e, de altfel, prezent nu doar în revista Mihai Eminescu din Sydnei, ci și în alte publicații ale diasporei românești, între care amintim Lumina și Tibiscus (Iugoslavia), Lumină lină (S.U.A.), Nistrul (Ucraina). În 1999 înființează Tipografia Călăuza, iar peste un an lansează colecția „Poeți români definitivi“, destinată celor mai importanți autori din țară, deosebirea față de alte inițiative editoriale fiind că seria se întregește la propunerea scriitorilor, fiecare poet apărut propunând următorul nume al colecției. Ca editor a publicat peste 350 de cărți de poezie, proză, critică, teatru, istorie, dar și lucrări științifice, manuale și cursuri etc. În 2000, la împlinirea unei jumătăți de veac, Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu“ îi consacră biobibliografia "Valeriu Bârgău la 50 de ani", sărbătoritul primind și Ordinul de Merit „General Gheorghe Magheru“. În timp a fost, de asemenea, inclus în antologiile Pasărea de foc (1975), Panteonul nestinsei iubiri (1978), Incursiuni în fantastica realitate (1982), Planeta cărbunelui (1984), Flori pentru mama (1997), Antologia copilăriei (1998) etc., dar și în Dicționarul scriitorilor bănățeni (1996), Who’s Who International Authors and Writers (1989), Personalități băcăuane (2003) ori Dicționarul general al literaturii române (2005). Ales în fruntea Asociației Scriitorilor hunedoreni, regretatul reprezentant al generației optzeciste își văzuse publicasă anul trecut antologia "Alfabetul straniu în care vă vorbesc" și urma să definitiveze cartea de interviuri cu colegii de generație, care, ca și noi, deplând dispariția sa prematură.