Frunza de stejar a Cenaclului de Seară

“Arta nu are reguli, sau, dacă vreți, regula ei este să placă, să-l scape pe om de grijă ierarhică, să-l înalțe la idee, adică la Dumnezeu, să-i creeze confortul unei alte realități, să-l facă să trăiască în această ‘realitate paralelă (superioară)’. De la natură, de la Dumnezeu, ea nu are decât scopuri estetice. Arta este viață. Iisus este viață. Cine e ales de Dumnezeu să creeze, are în el ceva din natura lui Iisus. Are, înainte de toate, vocația răstignirii.
Creația este o Golgotă, e un drum al răstignirii.
Dar și bucuria că ai făcut-o pentru a-i face fericiți pe ceilalți”.
(Grid Modorcea – din eseul “Chilia”)

Și iată că o nouă sâmbătă ne-a adunat în Rotonda 13 a Muzeului Literaturii Române pentru a răspunde provocării pe care efervescentul Petre Fluerașu ne-a aruncat-o prin lectura eseului “Poezia modernă, sau sentimentul ca argument”.

În absența lui Lupișor, ‘ostilitățile’ au fost conduse de domnul Ion Rațiu, care a deschis sesiunea de cenaclu dând citire obișnuitei frunze de stejar.

Petre Fluerașu, un personaj deja cunoscut celor ce iubesc literatura mai mult decât ca simpli cititori, participând activ la multe cenacluri și reviste literare și fiind membru pe mai multe site-uri de profil, a dat dovadă și prin alte articole că, deși aflat la o vârstă a începuturilor, îi place să ia atitudine, să arunce provocări, să adune într-un material mai multe puncte de vedere pe care apoi să le supună spre dezbatere.

Redau în cele ce urmează, atât cât pot, din opiniile exprimate de cei prezenți pe marginea problematicii ridicate de eseul citit sâmbăta aceasta.

Ion Rațiu – Petre este și firesc un teribilist, aflat la vârsta la care e gata să preia foarte multe idei, inițiative, să le interpreteze personal și să le dea noi dimensiuni. Pentru a-l înțelege pe Petre Fluerașu trebuie pornit de la premisa că „un copil nu face ceea ce i se spune ci ceea ce vede”.

Florin Iordache, recent întors printre noi după participarea într-o comisie de bacalaureat declară că se poate impune o estetică unei nații întregi, chiar și sub formă de bacalaureat, de ce nu s-ar încerca asta sub formă de Petre Fluerașu. Ceea ce ne propune Petre este un fel de lecție despre „cum să scriem ca să ne atragem cititorii”. Tânărul Fluerașu vrea să ne convingă că ceea ce se întâmplă la noi e o rămânere în urmă față de informațiile ce ne parvin din străinătate. Dom’ profesor‚ îi dă dreptate – cititorii citesc doar ceea ce le place, nu sunt critici literari.


Intervine din nou Ion Rațiu legându-se de titlul eseului. El susține că în titlu „poezia” poate fi înlocuită cu orice: motocicletă, Nicoleta Luciu, orice produs care se dorește a fi promovat pe piață. Conținutul eseului nu susține titlul – unde apare sentimentul ca argument? Petre Fluerașu uită că poezia nu are o definiție, nu are niște reguli. E adevărat că eseul este bogat în idei dar unele se contrazic cu altele.

Florin Iordache consideră că eseul este un text frust, ideea care răzbate din el fiind „renunțați la tot ce știți și veți obține premiul Nobel pentru literatură”. Are sau nu dreptate Petre Fluerașu în acest eseu? Trebuie sau nu să uităm tot ce am citit și să devenim o tehnică de a scrie? În opinia lui Florin Iordache a smulge sentimentul din artă este o gravă eroare. Nu îl interesează să citească ceva în care sentimentele nu mai există.
Totuși, consideră el, problematica pusă e interesantă, fiecare e liber să aleagă dacă vrea sau nu să obțină premiul Nobel pentru literatură.

Ion Rațiu nu poate fi de acord cu afirmația din eseu „este foarte simplu să te consideri neînțeles”. Cum e când înțelegi? În plus, consideră eseul sărac în exemplificări.
Statornicia în poezie nu poți s-o confunzi, nu poți să schimbi totul la următoarea luare de atitudine. Îi adresează autorului întrebarea: „Ce cultivi: poezia sau nimicul? Faci din poezie pretext pentru nimic”. În concluzie, Ion Rațiu are sentimentul de a fi asistat la o informare de partid din perioada veche: „vrem să vedem efectele, să simțim rezultatele palpabile”. Îi recomandă tânărului Petre să-și stabiliească clar prioritățile.

Alexandru Ciocioi este nemulțumit de tonul agresiv, sentențios al eseului. Consideră această abordare drept impardonabilă ca atitudine vis-a-vis de artă. Din plecare Fluerașu face o mare greșeală: îi consideră pe poeți simpli oameni. Nu știe ce e aceea poezie și creator. Fiecare creator are un har care îl ridică deasupra celorlalți. O altă afirmație cu care Alexandru Ciocioi nu este de acord: „dacă oamenii nu înțeleg vinovat e doar creatorul”. Nu e adevărat, poate cititorul nu se ridică la înălțimea ideilor citite sau poate cititorul și creatorul sunt la fel de capabili dar se situează pe linii paralele. Și nu în ultimul rând, o a treia afirmație care îl irirtă pe nea’ Sandu este aceea că „poezia are o reputație negativă”. FALS. Oamenii au nevoie de sentimente, se citește poezie.

Andrei Sofron face o afirmație interesantă: ceea ce spune Petre Fluerașu nu e nou, totul pare preluat din manifestul proletcultiștilor. Eseul nu este altceva decât o nouă diversiune, neoproletculistă, venită sub altă formă, din occident. Un îndemn la anticivilizație și anticultură.

Un punct de vedere echilibrat și obiectiv aduce Ovidiu Oană care încearcă să mai domolească spiritele aprise spunând că nu avem voie să negăm nimănui un moment de căutare. Petre Fluerașu are dreptate din unele puncte de vedere. Petre se raportează pe sine la o chestiune actuală lăsându-se apăsat de elemente de matematică și statistică. Ceea ce îi reproșează totuși Ovidiu lui Petre este faptul că se referă la poezia scrisă sau transmisă mai departe, nu vorbește despre poezie ca stare. Petre folosește cuvinte și imagini care vor să șocheze, dar este obligat la asta, pentru a impresiona și a ajunge la cititor. Mesajul poetic nu interesează pe toată lumea. O altă greșeală pe care o face Petre este aceea că nu personalizează articolul, îl lasă să plutescă, nu și-l asumă. Când vorbești despre poezie, chiar într-un eseu de sinteză, ar trebui să te limitezi la o anume parte a poeziei. Generalizările sunt periculoase. Îl felicită pe autor pentru abordarea problemei, afirmând că înțelegerea acestei chestiuni este un lucru lăudabil. Locul poeziei în contemporanitate în urma exploziei informaționale și a creșterii presiunii vieții de zi cu zi, poate fi discutabil, dar poezia rămâne o componentă de stare a umanității. Eseul încearcă o evidențiere a valorii în contextul social actual dar nu sunt prezentate criterii de evaluare în contextul social contemporan. Ovidiu concluzionează că acest eseu este o căutare a lui Petre Fluerașu și îi adresează acestuia întrebarea: „ce se va întâmpla cu tine peste doi ani, vis-a-vis de acest eseu? Ești sigur de ceea ce scrii aici? Ce-ai vrut cu acest eseu? Dacă a scrie poezie la tine e căutare mai ai mult de muncit”. După părerea lui Ovidiu Oană, Petre Fluerașu este un perfect exemplu al categoriilor pierzătorilor de vreme, un tînăr care vrea să devină formator de opinie pentru a obține puterea. Încercarea rămâne lăudabilă. Dar atât.


Conu Marius îl felicită pe Petre pt text, constatând o evoluție față de un eseu anterior adus în dezbaterea cenaclului de către autor. Marius crede că Petre Fluerașu a reușit ceea ce și-a propus: să și-i ridice pe oameni în cap pentru a vedea cine e de acord și cine nu.
Problema pusă de Petre este de mare actualitate, câtă vreme suntem oameni care scriem și difuzăm poezie. Canalul de comunicare e important! Dar nu e de acord cu a face marketing din poezie. Poți face poezie cu mesaj, cu stare de revoltă care se va vinde în contextul social, dacă asta urmărești, adică vânzare mare la momentul prezent. Altfel, poezia se transformă în texte, eventual cu o linie melodică. Din păcate acesta e drumul spre care se îndreaptă poezia. Ceea ce aprobă Conu Marius, din eseul lui Petre: dacă scrii un text în care vrei să îți impui un punct de vedere nu o poți face cu mîini gingașe și cu gesturi delicate. Consideră lăudabil gestul lui Petre de a lua atitudine, de a aduce în discuție acest subiect.


Al Bănulescu declară că ceea ce s-a citit sunt lucruri care s-au mai scris, chiar dacă au și elemente de originalitate. Să nu uităm că în subconștientul nostru se găsește adevărata bogăție.

Violeta Stika se consideră mulțumită de eseu, per ansamblu. Petre Fluerașu, spune Violeta, aplică teoria darwinistă. Cine nu se adaptează nu supraviețuiește. Dar Violeta nu e de acord cu faptul că Petre face din poezie o marfă. Susține punctul de vedere a lui Petre cum că autorul e vinovat dacă nu este vândut precum și faptul că într-adevăr mai trebuie schimbat ritmul, trebuiesc introduse elemente noi peste tot, deci și în poezie. Eseul își spune o părere asupra evoluției poeziei în zilele noastre.


Liliana Hanganu - Liloo întărește și ea părerile antevorbitorilor, descoperind multe contradicții în idei. Nu este de acord cu negarea modelelor propusă de Petre, cu renunțarea la tradiții. Eseul nu vine cu nimic nou. Vehiculează nume, fără o argumentare a prezenței acelor nume în context. Și concluziile pe care le trage sunt slab sau deloc argumentate. Îi recomandă autorului să mai citească, identificând în text expresii defectuoase și greșeli gramaticale. Liloo este nemulțumită de faptul ca tânărul Fluerașu folosește în eseu tehnici de manipulare, multe imperative.

Robert Toma consideră că în acest eseu Petre Fluerașu are un punct de vedere destul de frivol. Articolul aruncă în joc niște idei curente: problema popularității și cea a valorii. Dar aceste probleme se pun în mod eronat. Meritoriu este faptul că reușește să surprindă. Scoate în evidență o criză de receptare a poeziei, care de fapt a existat întotdeauna, dar Robert nu e de acord cu această abordare mercantilă. Există două realități: una prozaică, de zi cu zi și o alta, a poeziei, care îți dă sentimentul desprinderii de cotidian. Poezia, în substanța ei, scapă oricărei determinări, oricărei formule. După părerea lui Robert Toma, Petre Fluerașu este în pragul unor confuzii pe care probabil le va depăși. E mai ușor să negi decât să afirmi. E mai ușor să faci pe neînțelesul decât să lupți.


Adriana Ursulețu se declară surprinsă de eseu. Descoperă printre cuvinte doi Petre – unul care nu trebuie să facă poezie pentru marketing și un altul care asta își dorește, conștient că aceasta e calea spre mult doritul premiu Nobel. Dorința lui de a vrea și a putea să educe publicul țintă. Remarcă și ea folosirea frecventă a imperativului. Trebuie! De ce?


După dezbaterile înflăcărate, care au accentuat parcă și mai mult canicula, venindu-i rândul să răspundă opiniilor exprimate Petre Flurerașu recunoaște că folosește tehnici de manipulare, acesta fiind și scopul său declarat. El consideră că avem nevoie de șarade frumoase. Surprinzător, declară că nu este de acord cu tot ce a scris în eseu, nefiind toate părerile sale, el a vrut doar să aducă în atenția noastră un subiect care îi preocupă poate pe mulți, dar pentru care nu își fac timp.

Mulțumim Petre! E într-adevăr un punct de pornire. Sper să revenim asupra subiectului!

În partea a doua, Ovidiu Oană a adus printre noi atmosfera Rășinarilor lui Cioran și Goga, de unde s-a întors recent, dar și tristețea resimțită față de atitudinea autorităților față de păstrarea memoriei oamenilor care au avut ceva de spus în cultura română.

Sâmbăta viitoare, 21-iulie-07, orele 17.30, vă așteptăm din nou în Rotonda 13, unde subsemnata vă va supune spre disecare și analiză câteva din creațiile proprii. Pregătiți-vă pumnalele.

Clipa dă Sens!

Adina Stoicescu - Gavroche