agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3141 .



Romanian Dream revolution
articol [ ]
dezintoxicari

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cosmin dragomir ]

2006-04-11  |     | 




Mă duc în piață, cumpăr carne, zarzavaturi, pîine, o bere, ulei. Vreo nouă bonuri plus ceva mărunt, cam un euro jumate. Îmi aduc aminte de salariul minim pe economie și parcă îmi vine să o iau razna. Îmi este foarte clar că noi, românii, suntem antrenați pentru supraviețuire. Adică, mai clar, țara asta este un episod lung, de vreo sută de ani, din celebrul și trendy-ul serial "Lost". Încă nu îmi vine să cred că Robinson Crusoe nu a fost inventat de noi. Era cam greu, pe vremea lui Defoe, la noi se vorbea de croaziere pe Dunăre cu bușteni legați cu liane. Noi nu avem o istorie marină pînă la flota lui Băsescu, nu am avut vikingi, zei ai mării, și pînă la urmă se pare că nici Insula Șerpilor nu am colonizat-o ca un surogat de istorie colonială., să ne fi fost: „Perla Voievodatului Valah”, „Giuvaierul Þării Românești”.

***
Nu știu dacă ar trebui să mă bucur, dar o fac. Văd că între timp sîrmele pentru uscatul rufelor, anexate iremediabil oricărui bloc gri-șobolan, s-au rărit. Nici pe la geamuri, pe dedesubtul inimioarelor Maggy mozaicul pitoresc al rufelor îmbălsămate cu Lenor și curățate cu Ariel, verde și automatic, nu se agită ca pe timpuri. Ori lumea nu își mai spală rufele, vezi prețurile, ori am început să le întindem în casă. S-ar părea că apartamentele, în spatele unor termopane fumurii, house tuning, dețin niscaiva sîrme curățate cu grijă de rugină și praf. Ba, numai de praf că am înlocuit lița cu șnururi din material plastic.

***
Am o problemă. Cînd eram mic, și mi-am tras buletin, în plină efervescență exibiționistă m-am semnat așa, cum să vă spun, lung, lung de tot. Exact așa cum nu ți-ai dori să semnezi dacă ai da autografe, dacă ai fi primar sau contabil șef. Era o chestie începînd cu "Cosm", după un "#" urmat de un "drago..."pierdut iremediabil într-o încrucișare de dungi aleatorii, pentru unii, dar inevitabil aceleași pentru mine. Între timp, chestia aia am cam arhivat-o într-o semnătură ceva ceva mai lejeră.Tot nu e bine.
Mă duc să plătesc cu cardul, de, m-am asezonat acestor „legături bolnăvicioase” cu tehnica. Mi se întinde aparatul, bat PIN-ul, mi se întinde bonul la semnat, și nici Co nu apuc să scriu că mîna întinsă își cere cu insistență ustensila de scris. Mă uit jenat în ochii vînzătoarei, cerîndu-mi scuze pentru lăbărațarea numelui meu. Ce să fac, dacă eram mic și tîmpit, na! acum ce pot face?, și dacă nu o scriu pînă la capăt riscă să fie falsă. Ea nu înțelege. Eu n-o înțeleg. Tot ce înțeleg e că în locul ei nici eu nu m-aș înțelege. Înțelegere bună români.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!