agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-04 | |
CÂTEVA CUVINTE DESPRE EPIGRAMÃ
Trăim într-un secol al tehnologiilor de vârf și al globalizării, dar și al luptei pentru resurse. Lumea de azi este într-o continuă mișcare, într-o evoluție care până nu demult ar fi părut de domeniul științifico-fantasticului. De aceea poate credeți că este un demers desuet să ne aplecăm asupra unui subiect ca epigrama. Cu atât mai mult cu cât ea a fost considerata de multe ori drept o Cenușăreasă a literaturii sau un simbol al decadenței. Și totuși, epigrama a rezistat timpului mai mult decât alte genuri literare considerate la vremea lor prințese sau chiar regine. Desigur, istoria ei a suferit nenumărate schimbări impuse bineînțeles de timp și de moravuri dar iată că azi, epigrama ni se dezvăluie în plină splendoare ca o pasăre Phoenix născută din propria-i cenușă. La anticii greci ea era doar o inscripție lapidară gravată pe morminte sau pe monumente pentru slăvirea eroilor, cum dealtfel o indică și etimologia cuvântului (epi – deasupra, gramma – inscripție). În fond, majoritatea vechilor epigrame grecești și latine nu sunt decât catrene morale sau madrigale, având mai puține în comun cu epigrama contemporană care este mai mult satirică, sens pe care i l-a dat acum câteva secole limba franceză. În ceea ce privește epigrama românească, putem spune că ea s-a dezvoltat de-abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind favorizată de libertatea națională de după cucerirea independenței de stat. Dezvoltarea ei a fost însă deosebit de rapidă iar epigrama româneasca a recuperat imediat handicapul generat de apariția ei târzie pe meleagurile noastre, acest gen literar potrivindu-se ca o mănușă firii vesele a românului, cu înclinație spre glumă, ironie, ba chiar spre hazul de necaz. Inteligența nativă a poporului nostru și aplecarea lui spre poezie nu sunt nici ele străine de faptul că epigrama și-a găsit un teren deosebit de fertil la noi. Dealtfel, România este una din puținele țări din lume unde ea este cultivată ca gen literar, iar autorii ei sunt înregimentați într-o puternică Uniune și au statut literar aparte. Interesent este că mulți poeți considerau epigrama ca fiind un gen facil, la îndemâna oricui, chiar și a celor fără studii sau netalentați. Puși însă în postura de a scrie o epigramă de valoare, cu sau fără temă dată, au trebuit să recunoască imediat că nu este deloc un gen ușor. În primul rând, pentru a nu fi un banal catren, epigrama trebuie să aibă neapărat așa-zisa poantă finală, cu care sa înțepe, să atingă destinatarul. Astfel, Al. O. Teodoreanu (Păstorel) atrăgea atenția confraților săi epigramiști prin versurile: Le amintesc un mic refren De care-i rog să țină seamă: De-i epigrama un catren, Nu tot catrenu-i epigramă! Împunsătura unei epigrame trebuie sa fie însă amicală, de bun simț, nu grosolană. Nu se admit poante legate de defectele fizice, mai ales dacă handicapul este din naștere. Se admit epigramele cu referire la obezitate (atunci când nu este generată de boală, ci de statutul de mare gurmand al destinatarului), sau care se referă la calviție, mulți dintre epigramiști fiind în etate și având -vorba maestrului Alexandru Clenciu- un păr ce nu există! Pentru o epigramă reușită se cere inteligență, finețe, prozodie perfectă, originalitate, ironie și nu în ultimul rând simțul neprevăzutului. Ea ar trebui să-i placă îndeosebi destinatarului, adică persoanei vizate. Cu alte cuvinte Epigrama este jocul în care inteligența mustește ca șampania după cum spunea Șerban Cioculescu. Lungimea unei epigrame este de doar patru versuri, fapt care l-a făcut pe Cincinat Pavelescu să remarce: Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. În ceea ce privește construcția ei, primele trei versuri ale unei epigrame sunt versurile de susținere, cele care ațâță curiozitatea cititorului, care îl țin încordat și care trebuie să ducă la neprevăzutul din poanta finală aflată în versul al patrulea, ba chiar în a doua jumătate a versului ultim, dacă este cu putință. Iar aici trebuie să mărturisesc că și mie îmi reușește extrem de rar chestia asta. În cele ce urmează încerc să vă prezint câteva epigrame reușite ale unor confrați, maeștrii ai genului de la noi: LA VENIREA RUȘILOR Pe drumeagul din cătun Ieri venea un rus și-un tun; Tunul - rus Și rusul - tun! (Al. O. Teodoreanu – Păstorel) UNUI CONFRATE PUÞIN INSPIRAT Mă jur și fără ironie Că eu mă prind să scriu o dramă În timpul cât ți-ajunge ție Să-mi faci o biată epigramă. (Cincinat Pavelescu) UNEI EDUCATOARE Dânsa a-nvățat cu trudă Arta celor ce educă: Dacă pruncii i se udă, Ea îi bate de-i usucă! (Alexandru Clenciu) LA MEDIC La medic mergi ca la oracol, Ieșind de-acolo poți să speri Că nu mai e niciun obstacol Spre lumea fără de dureri. (George Corbu) PENSIONARII Doi bătrâni ca două poame Stafidite stau la sfat: Unul zice că i-e foame, Altul, că s-a săturat! (Elis Râpeanu) POEÞII Pe piața literară-naltă, Poeții sunt un soi ciudat Ce se consumă laolaltă, Dar se mănâncă separat. (George Zarafu) Și-acuma o întrebare pe post de poantă finală: credeți că ar fi de bun augur editarea unei antologii de epigrame care să îi cuprindă pe cei mai talentați și mai prolifici dintre membrii site-ului? Dacă da, puteți veni cu câteva sugestii în acest sens? -Epigramist- |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate