Comunităţi - Poezia și tăcerea de bianca marcovici

POEZIA ȘI TÃCEREA

de DR.IOSEF EUGEN CAMPUS

Note de lectură

sursa:
Revista "MINIMUM" NR. 254-MAI 2008-PAGINA 54-55

TEL AVIV

Am crezut întotdeauna că adevărata poezie, poezia adâncă, se află la granița cuvântului. Frizează și reverberează tăcerea. Constituie un paradox.
Și să vorbească, dar nu o poate face integral decît tăcând, într-un anumir fel, al ei. Precum pauza prelungă în muzică, care transmite mai emoționant adâncurile decât chiar sunetele cele mai măiastre.

Bianca Marcovici, poet autentic, a intuit și ea acest adevăr. La un moment dat, în poezia "Manele", ajunge să adreseze creatorului de poezie îndemnul solemn:"Aprinde-ți rugul tăcerii!"

*

Ca și în precedentele volume publicate, și în volumul, frumos intitulat " Lumini diafane" (Editura, Haifa, Israel), ea se luptă cu cuvântul, încearcă să destăinuie tăcerea, se străduie să realizeze irealizabilul, să înfăptuiească minunea realizabilă totuși prin artă. Profunzimea scrisului ei se vădește, între altele, prin inevitabila revenire a unor teme și tonuri care, venind din adîncuri, o obsedează.

De "zidurile de sprijin" nu se poate lipsi. Trăind în Israelul mereu amenințat de atacurile teroriste, spaima nu o părăsește nici o clipă: "înăuntrul unei supraviețuiri,/ am văzut spaima cu ochii mei/ avea ochii mari deschiși/ și un surâs în colțul gurii./ autobuzul explodat,/ scheletul de sub cerul smoală topită...". Doar "fetele mele au prins trenul- Speranței." Ea rămâne mai departe, cutremurată, acolo, la Haifa, rezemându-se totuși cu încredere în Zidurile ei de Sprijin " din orașul cu Ziduri de Sprijin",/ din rana dezrădăcininării,/ dincolo de mentalitatea asiatică,/ în două anotimpuri,/ strigăte-n deșert" ( "Pactul eșecului").

Revin de asemenea, ca leit-motive, muzica și știința, două elemente cardinale care i-au structurat personalitatea de muziciană și ingineră:"îmi tremură mâinile de emoție/ deasupra/clapelor virgine-n cuvânt" ( "Clapele negre"). Dar și: "ți-aș răspunde la o scrisoare, calculul infinitezimal,/ zerourile presupun/ absența fizică a lucrurilor și lașitatea/. De bună seamă inventarul memoriei nu depășește/ spațiul echedistant, esențial, al abcesului de dinți./ victimizare ?" ( Mediterana). Sau, împletind, în aceeași strofă, muzica și știința: "eu pot transpune/integrala minții tale/ pe muzică" ("Șlefuiesc viitorul"). Revin mereu, coordonatele esențiale, România natală și Israelul în care s-a înrădăcinat, valorile culturale rămânești și cultura iudaică, limba română și ebraică, în care caută o posibilă salvare: "acum mă rog, vineri de vineri, / în puține cuvinte citite în arameică, în fața lumînărilor/ mai am o singură dorință:/ salvează-mă, limbă ebraică, e timpul" ( "E o boare de aer venită dinspre tine").

Feminitatea, cu întreg farmecul și misterul ei ("Aburi de femeie" –Editura Haifa, cum sună titlul unuia din volumele anterioare,) învăluie persistent poezia Biancăi Marcovici. Adulmecăm adesea mirosul intim al cafelei rituale, cafeaua de "azi e amară". Alături de versuri generalizatoare, întâlnim nu mai puțin realizate tablouri de cotidian banal devenit poezie. Așa, de pildă, când povestește cum, într-o bună zi, totul i-a mers pe dos, "în revers", cum spune ea folosind un neologism tehnic:" tot ce am făcut ieri a fost în revers,/ începând de dimineață./ dacă aș putea să sar peste ziua de ieri/ din memoria hoață/ să șterg cu buretele/ migăloasele cuvinte muncite-n răstimpuri,/ a fost revers/ am dat înapoi cu mașina iubirii/ în mașina lipită, / vrând să trec bariera, neridicată, împotmolită/ în noroaiele vieții ( "Revers").

*

Talentul Biancăi Marcovici e de o mare bogăție. Izvor viu, care țâșnește la tot pasul. Imaginile îi răsar, iar și iar, Parcă de la sine. (După părerea mea, nu ar strica să le pună nițel frâu. Alunecă uneori în verbiaj.)

*

Imaginile sunt nu numai numeroase, ci și neașteptate, sugestive:

"să mă dezumflu ca un balon luat de la gura/ copilului", "mâna/ să nu rămână suspendată, ca o consolă de balcon", "aspiratorul- nu înghite numai praful de sub canapele, riscul/ celzui care- caută pe dedesubturi de vise- riscul de a te căuta în fostele Tale replieri de cuvânt", "pulsul/ care sare mereu de la trambulină- direct în marea mediterană-, "trebuie să-ți scriu cu degetele pierdute ale /cuvântului, "scrisori filigranate de flacăra chibritului, " tot ce a fost ieri/ îmi amintește de pagina asta albă/ pictată de ploaie,/ de gardurile zăpăcitoare ce se înalță mereu/ să nu ajungă pasărea visului peste coliseul dărâmat de trilul canarului!/" tot ce a fost ieri-căruța virtuală- am răsturnat-o/ intenționat./ poemul asfaltului cifrat/ s-a închis în mine cu iz de răcoare".

Uneori, imaginea în forma unei definiții poetice: "cuvântul e miere albastră", "inspirația nu-i o scrisoare către un necunoscut/ e alba îngemănare/ cu cerul-apă,/ culoare pe care tu nu o descifrezi,/ e linia vieții și linia cunoașterii". Și totuși, dacă pare a reveni, la Bianca Marcovici, dintr-un prea plin, spontan, nu se poate spune că poeta disprețuiește importanța "travaliului", a muncii de șlefuire, conștientă și perseverentă. Un singur exemplu: alegerea titlurilor. Frumos în sine, poetic, delicat, e titlul:" Poem cu picioarele desculțe". Alteori, titlu completează textul poeziei. "Citindu-ți în palmă" indică o situație pe care, din textul alăturat, cu greu îl putem imagina, "Clipa" aduce ceva cu totul inedit în text, îl comentează indirect, căci textul vorbea, cu durere, dintre neînțelegrea "lui", de năzuința "ei" la Zidul Plângerii:"Cuvântul e în noi.- înflorește-l Doamne!".

Dimpotrivă, titlul poeziei "Aș cuceri marea" face parte integrantă din text, trebuie neapărat citit primul vers al frazei ce continuă cu versul ce deschide poezia, și fără de care acest vers nu ar avea sens: " ca pe un bărbat".

Dacă bogăția imagistică te încântă la tot pasul, poezii care să te impresioneze prin ansamblul lor unitar sunt mai rare. Aș alege, ca exemplu, poemul care a fost socotit demn de a figura pe a patra copertă:"Apartenență":Inimile deschise s-au copt la soare,/ au devenit precum rodiile,/ le-au crescut aripi/ și au zburat în văzduh,/ uitându-și trupurile,/ pierzându-se între stele./ Și-au dat seama,/ cu mult mai târziu, că,/ purtându-și trupurile bolnave,/ precum niște haine vechi,/ inimile n-au nici o șansă/ comunicarea,/ dragostea,/ iarna cuvintelor nespuse încă".

*

Volumul cuprinde două părți distincte. Prima, intitulată "Ensemble –Pace", este bilingvă, română și franceză. A doua poartă titlul "Scrisori filigranate" și conține poezii numai în limba română. Traducerea franceză a făcut-o cu pricepere, NICOLE POTTIER. Textul francez sună-așa cum se cuvine-franțuzește, deși rămâne foarte aproape de originalul românesc:

"mon mur de soutien/ protège mes arrières"-"Zidul meu de sprijin/ îmi apără spatele" (Septembrie). Uneori îl precizează, îl explicitează, înlocuind un anumit cuvânt (ea-une autre și silaba ta-la syllabe"toi": voi viețui alături de o ea- je vivrai à côté d'une autre; silaba ta mă doare- la syllabe "toi" me fait mal".

Nu știu dacă e necesar.

*

Actuala plachetă, poeta și-a intitulat-o, frumos și semnificativ, "Lumini diafane". Așa cum spune și ea în poemul " Eo boare de vânt venită dinspre tine", a tins să păstreze ceva din dragostea trecută, din "lumini diafane"Și "statornicia mâinilor/ o mai caut!/ luminile mele diafane./ poate voi avea și eu ceva al meu/ dragostea a rămas pe undeva/ în urma cuvintelor./ Tu, mă poți privi./ Sunetul închipuit mi te adunce-n/apropierea/ turbionară,/ dar eu nu mai pot trezi ispite de o clipă/ statornicia mâinilor o mai caut!".

A izbutit oare să prindă poetic, în luptă cu îndărătnicia cuvântului, la granița de vrajă a tăcerii, aceste "Lumini diafane"?

Da, de multe ori. Și mai mult decât atât. În ciuda ispitei de a se lăsa furată de ușurința folosirii preaplinului, a izbutit- și asta e esențialul. Să fie ea, întreagă.

agonia romana v3	Agonia - Ateliere Artistice \| Reguli \| Mission	Contact \| Înscrie-te



Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara