• MEMEX

În anii '30, cercetătorul american Vannevar Bush a conceput memex-ul: un fel de "memory extender", o "memorie virtuală" destinată stocării de informație pentru mediile academice. Astăzi, Vannevar Bush este considerat "bunicul" hypertextului, de către teoreticienii în domeniu, pentru că, în ciuda faptului că studiile sale au rămas în stadiul de proiect, a intuit direcția către care avea să se îndrepte dezvoltarea tehnologică și a încercat să găsească o rezolvare pentru problema "arhivării" informației culturale - din ce în ce mai diversă și mai consistentă.

• XANADU

Ted Nelson este cel care a inventat seria de termeni consacrați, care stă la baza internetului, așa cum îl cunoaștem astăzi. În 1960, a venit cu ideea construcției lui Xanadu, un program global care să funcționeze atât ca server hyper-textual, cât și ca mediu literar universal. Nelson se gândea la Xanadu ca la o imensă bibliotecă virtuală - în spirit borgesian - "docuverse" (joc de cuvinte pornind de la "document" și "universe").

• HYPER-TEXT

În 1965, înainte ca Julia Kristeva să folosească pentru prima oară noțiunea de "intertextualitate" (exclusiv în legătură cu textele literare), Ted Nelson vorbește de "hyper-text", un tip de scriitură non-secvențială, ale cărei componente nu sunt făcute să fie citite într-o ordine prestabilită sau într-un flux textual ordonat. Este în același timp un proces mental și o unealtă digitală, după expresia lui Paul Gilster.

În interiorul hyper-textului, accentul se pune pe procese, relații, haos și instabilitate, ca fundamente ale realității. Prin natura sa discontinuă, hyper-textul este unul dintre modurile de scriitură caracteristic postmodernismului. Cititorul unui hyper-text se transformă în utilizator, el are libertatea de a-și alege pistele narative. Hyper-textul este o construcție de noduri și legături, în care conținuturile pot căpăta diverse forme, în relație cu apariția noului mod de construcție și percepție, anume navigația. Textul devine un fel de cartogramă electronică, în care cititorul se orientează cu ajutorul markerilor metatextuali.

Apropierea dintre intertextualitate și hyper-textualitate se poate face prin acceptarea caracterului relațional al fiecăreia cu alte categorii de texte. În cazul intertextualității, relaționarea se face printr-o întindere de trimiteri la corpul întreg al literaturii. Dacă în cadrul intertextualității se include și hyper-textualitatea, avem de-a face cu un fenomen IT global (și reciproca este valabilă).

• HYPER-MEDIA

Termenul a fost inventat de Ted Nelson în 1965 și desemnează sisteme hyper-textuale care cuprind elemente media combinate (text, imagine, animație, sunet, video).
Hyper-media, în accepția dată de 3 trasaturi principale: este interactivă; presupune o varietate de combinații de diverse tipuri mediale; din punctul de vedere al formei, este non-liniară (nu are început, mijloc sau sfârșit).
Principala calitate a hyper-media, din punctul de vedere al teoriei perspectivei, este deschiderea pe sistemul "cutiuțelor chinezești", formând astfel un fel de tunel vizual, în care proiecțiile mentale ale utilizatorului se întâlnesc cu deschiderile digitale ale programului computerizat. Pentru exemplificare, gândiți-vă la email: se află la intersecția dintre hyper-text, hyper-media și multimedia (dacă luăm în considerare maniera și posibilitățile de scriere și formatare a textului dar și a mesajului, considerat în întregul său).

• "AUTHORING"

Termenul a fost introdus de teoreticianul american John Slatin ("Order and Coherence in a New Medium") și s-ar putea traduce aproximativ prin "autorificare", descriind interacțiunea cu un hyper-text: se scrie (writing) și se citește (reading) simultan.
Rezultă de aici cele două maniere de receptare a unui text (sau navigare prin textul respectiv):
- conectivitatea productivă, care înseamnă indicații de lectură în funcție de termenii la care s-au oprit cititorii și pentru care optează, în interiorul unui hyper-text (există posibilitatea unor continuări diferite); continuitatea poveștii este întreruptă
- adnotarea avansată, care înseamnă trimiterea către un nod hyper-textual care oferă cititorului un surplus de informație, fără a fractura continuitatea poveștii parcurse.

• "Browser", "user", "coauthor"

John Slatin a definit 3 tipuri de cititori:
- browser-ul (navigatorul) care navighează fără scop pe internet, dar e atent la ceea ce vede;
- user-ul (utilizatorul) este cititorul cu scop precis, însă adesea limitat;
- coauthor-ul (coautorul) este acela care intervine direct pe hyper-text, modificându-l.


• "Twelveblue - a story in eight bars"

Pentru cei interesați de teoriile despre hyper-text, recomand vizitarea site-ului www.eastgate.com, unde află o lucrare clasică în domeniu, a profesorului Michael Joyce, "TwelveBlue - a story in eight bars" . Michael Joyce a scris, printre altele, și povestirea "Afternoon - a story", un hyper-text de mare impact, la momentul apariției. Din păcate, Michael Joyce nu mai menține o prezență activă pe Internet. O parte din lucrările sale și referințe cu privire la activitatea sa se pot găsi în arhive și în paginile dedicate colaborărilor și interviurilor pe care le-a oferit, de-a lungul timpului.

Lectură plăcută!