Am, periodic, bucuria de a dialoga cu oameni de teatru, actori importanți sau ale caror cariere sunt pe cale de a se consolida, intrând în conștiința spectatorilor, regizori, critici de specialitate, cărora am luat inițiativa de a le adresa un set de întrebări, mereu aceleași, în încercarea finală de a desprinde trăsăturile dominante și nuanțate ale condiției teatrului și actorului român la început de mileniu. Să încep cu întrebările :


1. Arta actorului înseamnă asceză și jertfă. Actorul își asumă gesturile lumii și le întoarce către lume. În relație cu viața reală, care este astăzi alternativa pe care o oferă teatrul ?


2. Actorul se înstrăinează de sine însuși în fiecare seară, preluând structura personajului pe care și-l asumă. Într-un perpetuu joc de teatru în teatru, care este dialogul dumneavoastră cu personajul pe care-l interpretați ?


3. Ce credințe vă ajută să treceți prin acest veac frământat și instabil, continuând să-i îmbogățiți pe ceilalți ?


4. Pe măsura schimbărilor ce se produc în viața reală, este de presupus că și teatrul va suferi modificări. Care este, după opinia dumneavoastră, viitorul teatrului sau, altfel spus, teatrul viitorului ?


Astăzi răspunde actrița

ANTOANETA ZAHARIA





Scena din spectacolul cu piesa " Plaja ". Antoaneta Zaharia a doua din stanga.


Vârf de lance a tinerei generații de actori români, nu are, datorită vârstei, prea multe roluri la activ, dar tot ceea ce a făcut i-a adus notorietatea printre colegii de generație. Anul trecut a obținut premiul de interpretare la Piatra Neamț și premiul special al juriului la Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Brașov pentru rolul copilei din spectacolul « De ce fierbe copilul în mămăligă « de Aglaia Veterany, pus în scenă de colectivul Teatrului Odeon, în regia lui Radu Afrim.
Anul acesta am revăzut-o pe Antoaneta Zaharia la o nouă ediție a Festivalului de la Brașov, de această dată în spectacolul Teatrului « Maria Filotti « din Brăila cu « Plaja « de Peter Asmussen, în regia aceluiași Radu Afrim care avea să fie distins cu premiul special al juriului pentru regia spectacolului.
Antoaneta Zaharia este garanta succesului în spectacolele în care evoluează, fiind înzestrată cu o expresivitate ieșită din comun, cu o nuanțare particulară, încadrată unui tip de actor greu de găsit și, tocmai de aceea , extrem de prețios.
Dialogul cu tânăra interpretă s-a înfiripat imediat după consumare ultimelor replici rostite pe scenă, în cabina impregnată cu inefabilul trăirilor abia consumate, cu dimensiunile și particularitățile personajului de care nu se îndepărtase încă.

Pentru mine, prezența în apropierea actorului, în momentul unei treceri spre propriile date personale, reprezintă o experiență pe care întotdeauna o trăiesc cu emoție și cu prețuire față de cel care mi-a dăruit, cu numai câteva clipe înainte, o parte din ceea ce a sădit mai adânc și mai expresiv în propria ființă.
Nu mă așteptam ca răspunsurile să aibă consistența unor desfășurări teoretice exhaustive. Visam doar să pot surpinde inefabilul unei stări speciale, proprie artiștilor și emoția prelungită dincolo de aplauze.





1. Pentru mine, ca actor, teatrul este singura modalitate autentică de exprimare și lucrul acesta mă împlinește și îmi dă un sens. Devine o necesitate în afara căreia nu mai este posibilă viețuirea reală. Aceasta deoarece, prin exercițiu, ajungi să trăiești și să îți subordonezi niște stări extreme și dobândești nevoia de a te exprima și de a-ți manifesta energia care se acumulează în tine. Pur și simplu devii nu un sclav al acestei meserii, ci dăruit meseriei, te acaparează prin toate segmentele prezenței sale în viața ta și a oamenilor pe care îi adună sub patrulaterul magic de sub lumina reflectoarelor. Pentru mine este o modalitate de exprimare care îmi împlinește trăirile și, într-adevăr este o jertfă, pentru că este un exhibiționism sufletesc pe care actorii îl practică .Nu e ușor să fii autentic și să-ți asumi tot ce trăiești, să recunoști ceea ce trăiești și să cauți în așa fel încât să nu te minți niciodată în viață. Asta este un lucru foarte greu, dar foarte frumos.

2. Mi s-a întâmplat în ultima vreme un lucru ciudat. Înainte de rol trăiam în realitate materialul sufletesc pentru personajul respectiv. După ce îl lucram pe scenă, trăiam iar o perioadă cu trăiri care se puteau întrupa în viitorul personaj pe care urma să-l fac. E un lucru surprinzător care mi se întâmplă de un an și ceva , iar pentru mine ca actor este o stare de grație , pentru că am de sondat adânc , dar foarte aproape și nu trebuie să caut amintiri îndepărtate. Dintr-odată simt că toate aceste trăiri, indiferent de personajul pe care îl am în față, ca material al muncii mele zilnice, le am în permaneță proaspete. E, într-adevăr, un sondaj în timp.

3. Societatea de astăzi este pusă pe o șină total greșită, din punctul meu de vedere. Este o lume a batjocurii, a subaprecierii oamenilor, a criticii inutile. Oamenii sunt toți foarte speriați .Încep să se apere și devin extrem de agresivi unii cu ceilalți. Eu trebuie să fac mereu un exercițiu, în așa fel încât să nu mă doară fiecare vorbă pe care mi-o spun, să nu-i mai iau foarte în serios. La un moment dat ajunsesem la un gen de epuizare psihică, la modul că nu mai vroiam să vorbesc cu nimeni. Nici să le mai acult poveștile, pentru că ale mele îmi erau suficiente. Mă ajută credința că banul nu are valoare, că înțelepciunea are valoare, că evoluția spirituală a fiecărui om are valoare în această lume și că, așa cum spunea Nichita Stănescu – nu țin să dau citate, dar, pur și simplu, este un lucru care îmi aparține și mie – « atunci când va fi să nu mai fim, voi duce după mine numai dragostele noastre, urile noastre « . Cred că, în mare parte, vom duce numai dragostele noastre. Eu pentru asta trăiesc.


4. Există multe modalități de manifestare a actorului. Prin gest, poate uneori fără cuvânt, spectacole construite din lumini, din replici, dar cred foarte mult în relația care se stabilește între actori, între actori și public și, mai ales, emoția pe care trebuie să o transmită în continuare spre public, prin toate mijloacele moderne care apar. Te poți folosi de televizor, de proiecții, de lumini, de gesturi sacadate, de tușe expresioniste sau suprarealiste. Atâta vreme cât teatrul va rămâne o oglindă pentru această societate, de acum și din viitor, teatrul va fi necesar în permanență.