|
Biografie Philippe de Beaumanoir
Philippe de Rémi sire de Beaumanoir est un poète et romancier français, né en 1210 et décédé en 1265.
*
Beaumanoir, Philippe de Remi, sire de ~. "Né de Paris emprès... Compiègne" (!), cel ce-a scris, pare-se, -n premieră absolută, un șir de 11 fatrazii, e tatăl autorului unui tratat (pe care-l aprecia și Montesquieu) de jurisprudență, și anume: Costumes de Beauvaisis, și, altminteri, autorul, pe la mijlocul secolului al XIII-lea, a două romane (sau, mai curând, romanțuri!), La Manekine și Jehan et Blonde, a unor poezii de curte sau de factură religioasă, și, mai ales, "surtout", după opinia lui Jean Dufournet (v. "Anthologie de la poésie lyrique française des XIIe et XIIIe siècles", NRF, Éd. Gallimard, Paris, 1989, p. 350), "des Oiseuses [un soi de "șotii", - cărora, azi, le-am spune, poate, lazies! - n.m.] et des Fatrasies." Acestea ultime, după același, țin "... de poezia făr-de-noimei și dezvăluie,-n ansamblul operei [lui Beaumanoir - n.m.], două trăsături deosebite: refuzul închiderii și obsesia unor situații-limită." Cât despre fatrazia ca atare, "...acesta-i un ansamblu de 11 strofe a câte 11 versuri, constând într-o sextină de pentasilabe și un cvintil heptasilabic, a căror compoziție riguroasă nu duce cu gândul la genuri populare sau popularizante, necum la vreo improvizație, conținutul cărora își are sursa în varii tradiții ale Evului de Mijloc: impossibilia, devinhal-ul provențal, stihurile minci(u)noase [Lügendichtung, în germană, n.m.]. Opțiunea pentru cifra 11 nu e aleatorie: în numerologie, nu marchează, oare, ea excesul, nelimita, violența, disonanța, inițiativa strict individuală în detrimentul armoniei cosmice..." ș.a.m.d.
(glosă de Șerban Foarță, din cartea "33 de fatrazii traduse și glosate de Șerban Foarță" (2008))
***
Philippe de Beaumanoir (vers 1250, dans le Beauvoisis - 7 juin 1296), est un jurisconsulte français.
Étant le fils cadet de Philippe de Rémi sire de Beaumanoir avec lequel il fut longtemps confondu (voir la biographie de ce dernier), il n'a pas possédé la seigneurie de Beaumanoir mais est passé à la postérité sous le nom de Philippe de Beaumanoir. Il fut successivement bailli à Senlis, à Clermont (en Beauvaisis), à Tours et dans le Vermandois, et jouit de la confiance de Saint-Louis et de son fils Robert, comte de Clermont.
Il recueillit en 1283, en les accompagnant d'un commentaire, les Coutumes de Beauvaisis, le monument le plus précieux jugé au XIXe siècle selon le Dictionnaire Bouillet de l'ancien droit français ; ouvrage publié pour la première fois en 1690 par Gaspard Thaumas de La Thaumassière, éditée avec beaucoup plus de soin par le comte Auguste-Arthur Beugnot en 1842. Les coutumes sont des décisions, un corpus jurisprudentiel produit par les tribunaux de bailliage essentiellement à l'époque dans la région du Beauvaisis en l'occurrence. C'est un excellent juriste mais il n’a pas fréquenté l’université.
Montesquieu regarde Beaumanoir comme la "lumière de son temps".
|
Texte Recomandate
