Biografie Nicolae Popescu-Meriș
S-a născut la data de 26 octombrie 1907 în satul Meriș din județul Mehedinți. Între anii 1915-1920 face clasele primare la Meriș, apoi gimnaziul tot în satul natal, după care urmează cursurile liceale la Școala Normală de învățători „Domnul Tudor” din Turnu-Severin.
În anul 1926, se angajează ca învățător la școala din Dedovița, Mehedinți.
În toată viața lui, s-a dedicat apostolatului și poeziei.
În 1929 scrie poezia De vorbă cu mama dedicată mamei pe care o venerează.
În 1931 publică, în 2000 de exemplare, Povestește moșul – partea I, la editura Datina românească din Turnu-Severin.
În 1932 se căsătorește cu Ioana Strechescu, învățătoare și ea.
În 1937 publică un alt volum de poezii, Glumește moșul, și partea a doua la Povestește moșul, la aceeași editură severineană.
În 1950 ocupă postul de profesor de limba română la catedra Școlii Generale Broșteni și până în 1968 predă, pe rând, la Roșiuța, Ploștina, Horăști și Motru unde este pentru o perioadă director de liceu.
S-a preocupat și a lucrat și la monografia satului Meriș, dar nu a finalizat-o și nici nu a publicat-o.
Din 1954 începe cursurile de regizor la Teatrul din Craiova.
În anul 1968 se pensionează.
Moare la 9 martie 1994, în vârstă de 86 de ani.
|