|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ LaraicaElbaSavașiDrina 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-05-09 | | Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie: "Primăvara 2015 - agonia.ro" Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante. Cerințe/ Condiții/ Regulament: 1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. 2. Un concurent va înscrie o singură poezie, în limba română, nepublicată anterior (site, internet, volum, concursuri, revistă etc.). Nu se impun restricții privind tematica. Alte genuri literare, precum și (sub)genurile de poezie: epigramă, haiku și similarele nu se încadrează în scopul concursului. Textele care vor dezvălui, prin conținut, identitatea autorului, nu vor putea participa la concurs. 3. Textele vor fi editate (obligatoriu) cu diacritice. Nu sunt admise efecte vizuale și speciale, cu excepția caracterelor italice. Organizatorul va elimina din concurs textele care nu respectă regulile de postare (textele care conțin cuvinte scrise în întregime cu majuscule, nu au toate semnele diacritice, conțin greșeli gramaticale sau de ortografie, conțin limbaj explicit etc.), textele care nu se încadrează în scopul concursului (vezi pct. 2) sau care fac referire la nume de persoane de pe site. Aceste texte vor fi descalificate de organizator și nu vor fi supuse votării. 4. Textul va fi postat sub acest anunț, în căsuța de texte înscrise în concurs (NU ÎN CÃSUÞA DE COMENTARII). Această căsuță va fi activată la începutul etapei de postare a textelor (“Aici poți să înscrii un text la acest concurs”). - Concurentul va înscrie în casetă titlul poeziei și textul NOTÃ: Orice text trimis în altă parte, la Traducere, în căsuța de comentarii sau oriunde poate fi cunoscut ca aparținând unui anume autor, va fi descalificat, pentru că a devenit vizibil. Nu se admit reveniri-corecții la textul trimis, astfel că rugăm MARE atenție la editarea textului de concurs. IMPORTANT: Vor coexista, în etapele de postare și de notare, două căsuțe: cea obișnuită, de comentarii, în care se poate comunica, fără a abuza, cu organizatorul, și o a doua - cea în care se vor introduce textele pentru concurs și notele, în ferestrele de timp prevăzute pentru etapele respective. Ceea ce se introduce în căsuța de Comentarii (cea obișnuită) e vizibil pentru toți. Ceea ce se introduce în căsuța de “Texte înscrise în concurs” rămâne ascuns (vizibil doar pentru organizator, în vederea mutării la etaj, atașării numelui în final etc.) 5. Textele (și implicit numele autorilor) nu sunt vizibile după postare. Se va putea observa, totuși, avansul contorului de texte înscrise pentru concurs. Dacă aveți dubii privind completarea acțiunii de postare, puteți întreba în spațiul destinat comentariilor. Încercați să nu abuzați. Dacă aveți dubii privind completarea tranzacției de postare, puteți trimite textul din nou. Dublurile vor fi eliminate și acțiunea nu va fi considerată ca o abatere de la regulament. În mod excepțional, dacă o poezie este introdusă greșit (la Comentarii sau altundeva) și devine vizibilă cu autor cu tot, ea poate fi înlocuită cu o alta, TOTAL DIFERITÃ (astfel ca să nu permită în nici un fel identificarea autorului ei), respectând fereastra de timp alocată prin acest regulament. Această prevedere nu va fi abuzată prin trimiterea de modificări la poezia deja postată. Ce s-a trimis unde trebuie, prima dată, rămâne bun trimis. 6. Postarea se va face în perioada 20 mai 2015 – 10 iunie 2015, încheindu-se la ora 24 a zilei de 10 iunie 2015 (ora Bucureștiului). 7. După terminarea perioadei de postare, organizatorul va muta textele la etaj, sub acest anunț, fără numele autorilor, expunându-le publicului, spre votare. Autorul care constată o eroare la transpunerea textului său o poate semnala printr-un mail pe adresa: [email protected] Atenție: orice eroare privind textele afișate după încheierea perioadei de postare va fi semnalată pe adresa mai sus menționată, nicidecum în spațiul destinat comentariilor (pentru a evita divulgarea identității) 8. Poeziile înscrise în concurs vor fi notate de public cu note între 1 și 10, cu eventuale fracțiuni zecimale (de ex.: 7,5, 7,8, dar nu 7,75). Poate vota oricine are un cont valid pe site cu nivelul minim de acces 0. Nu vor fi admise voturile trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. Concurenții pot vota, dar nu vor putea vota pentru textele proprii. Perioada de votare este 12 iunie 2015 – 22 iunie 2015. Votarea se va face în forma : Număr text - Notă. Ordinea textelor va fi cea afișată la etaj. 9. La calcularea punctajului fiecărui concurent, organizatorul va lua în considerație toate notele acordate de public. Notele acordate vor fi făcute publice la încheierea concursului. Numai după terminarea votării, adică după ora 24 a zilei de 22 iunie 2015, pot fi postate comentarii privind poeziile înscrise în concurs (în căsuța de comentarii): mi-a plăcut poezia aceea, critică la text etc. Cei care nu vor respecta această prevedere, comentând oricând înainte de terminarea notării, riscă sancțiuni, iar în cazul în care sunt concurenți, eliminarea din concurs. 10. Clasamentul poeziilor/concurenților, în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut de fiecare text (de fapt, clasamentul autorilor), va fi afișat în cursul zilei de 28 iunie 2015, moment în care numele concurenților vor fi atașate textelor din concurs. DUPÃ terminarea concursului, deci după anunțarea punctajelor și a clasamanetului, toți membrii Agoniei sunt invitați să comenteze textele din concurs, premiile, etc. Nu sunt admise comentarii pe site pe durata concursului, care să dezvăluie identitatea concurenților. Se admit numai comentarii privitoare la organizare. Orice comentariu, indiciu privind numele autorului va atrage descalificarea poeziei respective din concurs și posibile sancțiuni (scădere nivel) pentru cel care le face. După terminarea votării, organizatorul poate semnala sau anula voturile pe care le consideră suspicioase - voturile date prietenilor, voturile neîntemeiate etc. și, dacă va fi cazul, organizatorul poate anula aceste voturi. În timpul concursului nu se admit contestații și comentarii altele decât cele privind organizarea. Chiar dacă vi se pare că recunoașteți autorul unei poezii, nu faceți acest lucru public, pentru a păstra secretul autorilor până la afișarea rezultatelor. Câștigătorul va primi Trofeul "Primăvara 2015 – agonia.ro" NOTÃ: În cursa pentru "Marele premiu - Agonia 2015" vor intra doar cei care participă la cel puțin 2 ediții din concurs Organizator Eugenia Reiter  44. Aerial silk - Antonia-Luiza Zavalic - 162 puncte viața merge mai departe, castelele din aur masiv se lovesc de cavalerii sihaștri ai pământului și de aici ne pomenim că drumul ce ni se deschide este însăși inima noastră prinsă între cele mai crunte zboruri. Soptești încet de tot cumva te eliberezi, redevii copilul din verile trecute când degetele tale miroseau a flori de câmp și hainele pline de ploaie se rostogoleau în vânt. Nu-ți păsa dacă cerul se făcea negru și toate păsările cădeau de pe sforile lor. Singura teamă era ca nu cumva să crești 10 ani într-o secundă și să dispari în lumina unui fulger albastru. Atunci nu-mi puteam imagina că bunica a avut cândva o tinerețe, că-n părul ei alb, împletit au mai rămas câteva fire de păr de culoarea florii în care soarele s-a ascuns pentru veșnicie. De atunci am visat-o o singură dată, ferestrele miroseau a ploaie și îngerii umblau desculți pe noroi. Bunica stătea în fața casei cu poze în mână plângea și printre lacrimi mi-a spus că Dumnezeu are un loc preferat pentru singurătate. Acum din tot acel pământ a rămas o cruce rece pe care o decupez și mi-o pun la inimă. *** 42. în valea cascadelor - Valentin Busuioc - 156,4 puncte în valea cascadelor e un talcioc unde se vând potcoave noi și ruginite clasoare cu timbre prea mult expuse la soare icoane cu vreun sfânt căruia i-a căzut fața curele din piele de șarpe pene și bilete de papagal inele purtate sau rupte haine vechi și pantofi care au tocit lumea poezii scrise pe șervețele cu urme de ruj iar spre ieșire se află vestitul raion cu oglinzi în care dacă privești te vei vedea așa cum ești cu adevărat însă numai dacă te uiți fix în ochii tăi tu cel din oglindă la cel ce umblă prin târguri de vechituri ca prin memorie fără nicio speranță fără niciun regret ducând viața de mână ca pe copil la tăierea împrejur *** 35. Eu, animalul - Daniel Dăian - 146,1 puncte Din tatăl neasemuit am apărut noi ceilalți tributari sticlei unde orice trăsătură se lasă atinsă cu frumusețea palmelor de odinioară când mamele se iubeau în grup la fel cum banda rulantă transportă pașii și trupurile lor cumplite unde am scufundat batalioane și furtuni fregate și naufragiați grumazul lanțurilor care ne priveau ruginind de ură Din mamele mamelor am colindat sfârșitul orașelor am desfundat trotuare și le-am cântat sângele uscat ca un compliment în obrazul doamnei am cântat absența dragostea din viol în viol am umblat prin oameni și am cântat pustiul pustiului durerea epuizată a fiarei am cântat până când am dat în mintea epavelor și ne-am înecat oamenii din suferințele noastre am umblat pământul de toate relele până nu ne-au mai crescut gropile în suflet Dar nu ne-am sfârșit din nicio poruncă din nicio fugă nu am încetat viața turmele se țineau scai de cuvintele noastre din eprubete ne întindeam stăpânirea pentru că aveam ochi să vedem și urechi să auzim viclenia celorlalți vii care săpau gropi în pietre care aruncau nopțile la gunoi pentru că nu mai știau să fie noi care umblau în somnul sfios al fecioarelor viitorul istovit al tuturor mireselor dintr-o singură limbă de moarte a rostit porunca să înflorească copilul copilului și amintirea celui care bărbat fiind și-a irosit sufletul pe cruce Primul Cântec Rugăciune Al Fricii: teme-te de tine însuți Până când dumnezeul fricii să ne mai stăpânească gândurile ca un alai din cifre să ne numere plecările iernile cu uși deschise în locul gurilor pădurile oamenilor dezbrăcați de credință răcnetele femeilor înainte de marele pat unde se moare prima dată cel mai bine jumătatea bună lăsându-se miruită de jumătatea rea lanțul bestiei legănând în gol încheietura cioplită din chipul mamelor zâmbind întunecat spre marea moarte a primului și ultimului consumator de vină rugurile construite să ne încălzească frigul din mâini erau doar mijloace de transport în comun prin sufletul sticlei care ne proteja monstruos copilăria Cine sunt eu din tine să te acuz de zile? Cine ești tu biciuirea mea cea de toate nopțile? Frică ție! așa ne-am urat după fiecare pahar tânăr care ne-a alunecat pe gât Să ne lepădăm sufletele ca pe niște haine murdare am urlat în locul gândurilor să construim blocuri și balamuc autobuze goale să ne traverseze carcasele transformate în plantații vânt să ne scuipe în corabie glasul de frică al frânghiei ce a putrezit de mult în vrabie să ne adoarmă din ochi tot roșul să fim necunoscuți în lupta aceasta pentru disperare! lacrimi prin vene să ne alerge prăbușirea urmei înaintea umbrei mila cu mâinile la piept zidul după împușcare Asta ne-a întâmplat! Din cauza ei ne-am blestemat mintea în alb și negru în blond ne-am iubit brunetul și apa deșert am crescut din inimile noastre și sare am elucidat mai mult sau mai puțin astăzi sau astăzi mai greu de ucis cuprinsul când suntem asemănători și sinceri frumoși și plini de rugăciuni rupestre ne aruncăm adânc din noi și lumea sare din toate lacătele diplomat curva naște samariteanul de mai târziu până la cuvânt iubind nevinovat crimă din sângele rece al șarpelui care a uitat de ce suntem intacți în numele lui de ce fugile curg ca niște ultimatumuri prin sufletul unui altfel de Iuda nu știu cât durează timpul probabil în bătaia sabiei umerii noștri desfrânați vor înțelege cât de mult au putrezit sub greutatea libertății Împotriva lor am strigat din cer dumnezeul să cadă încă o dată din toate rugăciunile l-am urlat șase zile până când ne-am odihnit din artere tot sângele am alunecat pagină după pagină rânduri după rânduri am umblat să pierdem totul de la începutul epocilor am strigat din liberul arbitru care a blestemat pământul să redevină om și umbră să moară fericit din bătrânețea noastră! -- Numai cuvintele au dreptul să putrezească la fel cum lumina se lovește în pielea celui care a decis că singurătatea este o boală mintală! Ceea ce spun eu creatorul omului de a treia zi vă este dezlegare pentru păcatele viitoare. Acel mișcător în elementul mișcător, are chip de fiecare dată când se lasă umblat de ceilalți. Așa puteți să moșteniți gena răului până când binele este întemnițat în probabilul da. Iar dacă intențiile iadului sunt pozitive, nimic nu se oprește din considerentul unui conflict. Niciun război nu a durat suficient să elimine întreaga voință a unei rase. A ucis doar numărul corect înainte de a capitula. Din acest motiv vă spun: aruncați din voi toată bunătatea cinei! Nu este loc de samaritenism, de căldură într-o lume care respiră canibal. Transformați sinuciderea într-o artă. În singurul adevăr care demonstrează că moartea te conduce în pământ și nu în cer. Vinovații de îngerie vor fi pedepsiți pentru faptele lor. Îngropați în tot viul pe care l-au provocat. Intențiile nu au loc într-o lume vinovată de oameni. Prezentul este cea mai iremediabilă consecință a viitorului. Eu sunt vocea, trecutul și ruga albului. Pentru că albul este fuga aceea care nu doare niciodată. Și am alungat din sufletele noastre toată foamea spahiii sângeroși ne-au luat fuga prin teritoriul fricii au călcat pașii abandonați de alții au dăruit zâmbet și sabie din vârful urletelor lor au ucis și au violat din umbră în umbră au călcat printre gândurile noastre au privit cum ne lăsăm nimeriți de împușcături în zâmbet cu uimitoare credință ne-au condus spre frica fricii ne-au aruncat mâinile care împărtășeau crima din dragoste pentru mâine au dăruit murind până când am început să ne speriem din toate prezenturile! până când am înviat frica în noi! *** 8. scrisoare - Gela Enea - 144,8 puncte dragul meu public, află despre mine că sunt bine sănătos, chiar dacă fachirii trec nestingheriți peste cuiele boante ale truismelor; istoria literaturii, o cățea -pe unii îi latră, pe alții îi mușcă, prea ușor saltă coada... am privit cum cei căzuți dintre filele ei își cară în spinare mormântul, dar eu sunt bine sănătos, nu-ți face griji, dragul meu public, pe-aici dragostea se-aprinde din chibritul secundei, luminează o vreme pivnițele memoriei , până zboară puii de cuc din labirintul său cu ața la picior; dragul meu public, te iubesc desuet, ca în anii 80, fără să întreb cine ești , regele pe tabla de șah, transfug în geometria singurei regine, contorsionist pe câmpiile albe ale spaimelor mele ori poate pictorul bisericii, unde inimile sfinților se țin la murat; dragul meu public, printre rânduri îți spun că sunt bine sănătos, chiar dacă în fiecare noapte cerul ucide câte-o stea, iar fiii noștri colectivi , sincretici și vai, anonimi, circulă prin viu grai de la orfelinat, până la spitalul de boli nervoase; acolo învață repede că singurul animal ce nu se lasă îmblânzit este foamea... când vor fi mari, o vor pune în lanțuri, vor porni prin lume să lipească afișe, să participe la mitinguri, vor candida pentru un fotoliu în loja transfrontalieră a Poeziei, cum fac toți copiii , care doresc să calce pe urmele părinților și nimeresc alături, dragul meu public. *** 17. Pentru altă zi - Carmen Măcelaru - 143,5 puncte ne despart atât de multe lucruri ne despart ape, pământuri și mai ales oameni vise mocnite distanța a devenit o vertebră comună pe care am pus bucăți de carne, bucăți de viață primăvara facem o boală de piele care supurează prin pereții contagioși strigăte, chemări depărtarea e un copil care se naște în fiecare zi un lanț împletit din venele noastre fiecare din noi undeva are o realitate o mască, un travaliu adânc sub pământul lui ne lăsăm luați de curenți, încâlciți în noi înșine precum cerbii bolnavi în tăcerea ghimpată pierdem sânge, frați nu mai contează ce pulsează încheietura, prăpăstia... da, da, tristețea e un animal de talie mare cu blana cenușie, de plumb pe sub oase stratul dumnezeiesc ne dă de gol plecăm mai departe, deși ne despart atâtea lucruri ne îmbrățișăm pe stânci înalte acolo unde doar condorii sunt poezii complet mute se face dimineață, se face dimineață întunericul se fărâmițează bob cu bob lumina vindecă orice plagă soarele sparge în mine o nișă ca un sisif într-o carieră o pedeapsă fără sfârșit cuvintele încep să se miște precum omizile speriate de foc urcă înapoi pe degete ca pe crengile unui copac înapoi în creier, în ou, în spaime, pentru altă zi *** 2. Scrisoarea luptătorului cu amnezia către fiul său - Vasile Mihalache - 139,3 puncte Eu care am uitat și locul de dat cu capul din pernă, vechi luptător cu amnezia, obișnuit cu drumurile scurte la cutia poștală; cel înarmat cu virgule inadvertente, îți scriu în timpul întâmplării gândului bun. Nimic despre șirul renunțărilor, lumina, gazul și apa deschise de ieri sau bătăile insistente în ușă. Fiule, nu știu când am ieșit și cum am ajuns la marginea lumii! Într-un loc viran, un ins așezat strategic pe un pachet de cărți răsfoiește cu obrăznicia furtunii; sigur îi vor cădea dintre filele numărate economii nevăzute: în clipa aceasta. Îl întreb -oamenii aidoma ție, abia ridicându-și creștetele de pe tabacherele cu imagini și vorbe nu te recunosc. Încotro, se grăbesc pe lângă, cei cu frunți aplecate, care butoneaza în ziduri? De ce merg în gol ca televizoarele; nu se opresc să se privească în ochi, să-și rostească peticele de adevăr? Trec unul pe lângă celălalt cum rulează avioanele pe un aerodrom de aiurea peste smocurile de iarbă crescute în rosturi. Și, iată, astrul zilei coboară în zare. Precum un strugure strivit în teasc înroșește cerul. Anticarul cu degetele prinse între coperți zâmbește în toiul durerii celeste, sau așa îmi închipui. De pe chip i se desprind foițele de aur ale propriilor întrebări: când mintea de acum e ocupată cu viața de ce se tulbură sufletul la cele de apoi? De ce rămâne ascuns și se bucură cu bucuria mea Cel Care îmi arată dupa noapte iarăși dimineața? *** 37. dandelion, ammunition, wind and trust - Gabriel-Nicolae Mihăilă - 135,6 puncte te-au mințit the end of the world nu e doar ceva fără însemnătate spus cu accent britanic el o să vină când o să încetez să exist eu și toate cele ca mine poezia e un adulter care nu va fi demonstrat niciodată poeții lipsesc de lângă femeile lor doar când îmi scriu în urma mea o dâră de aripi ca o cărare către Dumnezeu așa cum nu pot spune aici cât de tristă sunt aș țipa în poezie nu poți spune cât ești de tristă că iubești că i-ai furat bărbatul uneia pentru mai mult de o noapte că l-ai lăsat să se întoarcă dar nu a mai reușit și a rămas ca un câine care îți păzește singurătatea asta lil(i)aq care te face să ieși în oraș cu umerii goi cu spatele gol iar în final ajungi să te întrebi cum niciun bărbat nu poate să rețină mai mult de atât iar dacă ți-ai lua o umbrelă roșie toți ar spune suntem daltoniști așa ne-am născut afară plouă și nu am primit decât un nume nearticulat de sfânt dar uite cum a trecut un an iar sângele s-a accelerat din singurătăți din sporuri de vechime cum bărbații se schimbă mai ceva ca o pereche de pantofi care te-au lăsat la greu ca un toc rupt prin care se ejaculează toată feminitatea din organism și știi la noi pe stradă sângele ăla harnic a fost înlocuit de un sânge cald care crede că i se cuvine totul după cum ziceam a mai trecut un an iar venele noastre sunt mai groase mai groase decât niște conducte din fontă prin care nu se mai aude nimic prin care se despart lumi și se uită dumnezei am devenit femeie la 19 ani la marginea orașului într-un oltcit cu un vecin văduv tot ce am primit de la el a fost un walkman și o casetă cu dirty diana am zis că aia e iubirea apoi am mimat-o vreo 20 de ani până a început să iasă foc sunt o piromană top 5 piromane de succes 1. eu în prezent 2. eu acum 5 ani 3. eu acum 10 ani 4. eu acum 15 ani 5. Dumnezeu și restul lumii citindu-mă femeile ca noi întind cearșafuri albe noaptea în biblioteci pentru bieți somnambuli cu femeile ca noi bărbații mor în poezii *** 22. Tigrii siberieni și avioanele experimentale. – Eugen Bot - 134,7 puncte Toate zilele noastre începeau cu statul. Statul la coadă pentru vodcă și ciocolată. De la japonezi n-am preluat decât ciorba sărată de pește și gastrita și atunci când ne venea pe nepusă masă durerea de stomac noi ne țineam de burtă cu mâinile și mimam râsul vorbind despre camarazii vegetarieni din china care nu reușeau să ridice un avion rusesc de la pământ. Toate zilele noastre începeau cu statul. Statul la coadă pentru doza de vodcă și de ciocolată. Adevăratul tigru stătea mereu ascuns în adâncul fiecărui aviator de rând pe când inginerii și generalii nu erau decât niște oameni ascunși în spatele unor birouri oameni lipsiți de inimă dar cu scaun la cap. Toate zilele noastre începeau cu statul și se terminau cu aceeași călătorie sprâncenată din care unii nu se mai întorceau niciodată îmi povestea tatăl meu vitreg ce făcuse armata-n kamceatka. *** 45. Vântul din neguri - Simion Cozmescu - 134 puncte e o vreme opacă un bandaj zgrunțuros peste iadurile și cerurile deschise între noi nu de mult nu ne-am mai auzit inimile vorbind măcar cu acea ultimă îndârjire diluată în disprețul de rămas bun vântul din neguri ne ocrotește pierzându-ne unul de altul amintiri mă privesc în batjocură din vremea când ne iubeam de sângeram prin ochii și urechile celuilalt prin buze și piele mușcându-ne amețitor viețile încolăcitoare formam lanțurile polinucleotidice ale unei iubiri stranii și înspăimântătoare părul ne gemea în încleștările furibunde de la marginea nebuniei lucide îmi era teamă c-ai să te volatilizezi într-o ultimă îmbrățișare și am să câștig acest război dintre sufletele noastre înrudite ridicând mai apoi... se pedepsește oare incestul sufletelor? ...o troiță în locul în care ai pierit din viața mea unde voi trece arar și voi răsuci câte o țigară fumând-o până la încheietura eternității pentru a-i atrage atenția de la tine nu voiam să te pierd dar mi-era teamă că tu ai să mă îndepărtezi neregretând o secundă minutul când se va întâmpla aceasta că voi dispărea ca un card expirat într-un bancomat nici măcar o ultimă chitanță nu îți voi putea oferi doar câteva rânduri anoste pe un ecran albit de soare dar am secătuit amândoi sincronizați doi delfini în orgasmul perfect al unei despărțiri neanunțate de nimic umplându-ne instantaneu cu un dispreț și acea aproape ură de celălalt insuficientă pentru a ne păstra totuși unul lângă altul cred că se pedepsește... rătăcesc pe muchiile zilelor care îmi taie tălpile picioarele mi se despică până spre genunchi nu știu cât vor mai rezista bieții mei mândri genunchi inflexibili în fața ta caut imaginile din promo-ul ce anunța cândva îmbătrânirea ta alături de îmbătrânirea mea doar un flash cu plopi nătângi crescuți din ochii noștri ce se țin de frunze lungi și ne mai iubesc de amândoi de unul de altul atât mă mai cutremură *** 12. despre gânduri și mesteacăn - Dan Herciu – 133,8 puncte - nu e bine, mă, nu e bine deloc! pe cine ai mai văzut tu, în zilele astea, să-și plimbe gândurile, așa, fără botniță? - da’ nu le plimb mă, nu le plimb mă tot cară ele de-o vreme de fiecare dată sub alt soare tot mai departe mă, de-mi ia mult timp să mă-ntorc îmi ia tot mai mult - păi lase-le să piară odată și sărăcește-ți fuga că ești slab ca un ciur și ai albit mă, ai albit... mesteacăn la drumul mare te vor face și-și vor râde de tine - le-am ascuns prin beciuri ca pruncii-n femei - le-am lăsat mă, așa goale, fără dumnezei și draci să chiuie și să urle să cânte și să se tânguie dar ele tot spun că prea târziu s-a făcut, și altă treabă n-au *** 47. concert pentru bangladesh - Dan Petruț Camui - 129,3 puncte de câte ori aud cântecul cobor niște scări arcuite ca sprâncenele tale mă tragi de cravată până în dormitor rămân fără haine îmi simt brațele trase din locul lor lucrurile dispar atât de repede ne rotim în căutarea intrării te joci cu unghiile pe spatele pregătit să se transforme într-o coamă de leu îți înfigi mâinile ca și cum ai rupe în două pâinea frământată acasă iubirea cântă dominant trupul umed îmi arată tot ce ar putea să-mi inspire de parcă nu mai ajung să-ți desfac buzele mă împing și mă trag alunec pe podeaua de stropi fugiți de pe coapse dezvelesc o statuie până și moartea suspină sunetul face să vibreze spațiul din care luna toarnă ceva în ochii mei aburii împietresc pe rochia de seară calc instinctiv cu zâmbetul descompus de dorință dimineața te acopăr și-mi va fi dor ca unui olar de căldura lutului în mișcare *** 29. Venea un gnostic de la o mare schizmă - Valentin Ionuț - 125,4 puncte Marea mea figură Este un cuib rubick [on] – taie! Un cub, Un „perplex mobile”, Rotitor Peste toate, căci, ca o pană: Ce este Spiritul? Mâzga ce rămâne în capac Ul de stilou? Și nu se taie. Cred că în tot timpul ăsta aș fi fost ca un marathonist Care se pregătește de o probă nouă: Învață perfect doar avântul De pe fiecare pereche de pantaloni Care își întărește muchiile. De mic simțitor am lăudat mult plânsul. Nu mă băga-ntre blăni!, cântam din copaie. Chiar și acum, când simt că mă îneacă demonul patetic, Umplu cada, aștept să suspine floarea dușului, caldă. Se face noaptea gaură de cheie, eu șarpe prin inel. De afară sunetele se lasă scurse de departe. Pe stradă, Mașinațiuni, fluturi câte steaguri, chestii, Geamantane Negre care scârțâie din iarbă. Când umplute cu zăpadă și pe loc deșertate – iată Greierii din sticlă, cei care sub picioare scârțâie zăpada – Când devin mătăsoase, devin iarbă pentru cuvinte Cum...furnică ar fi ținerea de minte. N-am hotărât anotimpul cum alții amână data nunții. Îmi fac țăndări inima de toate geamurile orașului. Tăcut mă primește în carnea lui, Întoarce celălalt obraz: lunca, Piața, străzile, străinii, Liniare de clădiri. Aerul e încins parcă stăm sub o țâță caldă. Cerșim de ploaie cu palmele întinse ca O fereastră joasă care scoate din foc furnici cu perdeaua. Lanterna mea nu ruginește un cotor de măr cu oarba ei lumină - Cam cât țin în banduliere jaluzelele casei de care Þânțarii stau suspendați ca niște mingi negre. Cireșele au calote roșii (episcopale). Puțoaie vegetale care atârnă lucioase, Lumea, din contră, multe altele mai puțin religioase. *** 31. Mai... - Neculai Luca - 124,5 puncte Sub dealul înstelat cu păpădie, Pe râpi, salcâmii-și prind cercei de floare Și albele podoabe capilare Le freamătă când boarea-n văi adie. Glazuri ca de smarald s-aștern pe glie, Iar norii-și mână umbrele fugare În dimineți cu ciuturi de răcoare Scăldate în izvor de apă vie. Prin liniști de cucernice vecernii, Ca fulgii cei imaculați ai iernii, Petale de salcâm îmi cad în plete Și-arinii gârlei, aplecați pe unde, Șoptesc smeriți, dând glas înspre niciunde, Că-i vremea când din iarbă cresc sonete. *** 27. cu ochii vii - Mioara Băluță - 124,1 puncte nu te lăsa pradă poeziei fiul meu nu te opri muzica ei uimitoare te va atrage înăuntru fii mai mult decât mine fii mai mult decât cei pe care îi știi mintea ta e o hartă nevăzută un mănunchi de chei și tot atâtea uși nedeschise încă ai un munte în față ai un munte în piept potrivește-ți pasul cu stâncile lui nu-ți fie teamă dă-i timpului vise trupul să-ți rămână viu dă timp rănilor și se vor vindeca singure altfel ești și vei ajunge ca nisipul un animal flămând care înghite orice respiră orice curge în orice direcție bate vântul nu-l poți ucide nu-i poți prinde inima doar inima ta e o țintă și poezia un arc un cerc poleit pe fruntea unuia despre care se spune că a murit cu capul în piept și pieptul de piatră bacovian *** 20. pentru o oră de liniște - Teodor Dume - 118,2 puncte te părăsesc iubito e doar un gest pentru a-mi curăța rănile pline de așchii ...și începe să plouă fără vânt și fără nicio legătură cu Dumnezeu (deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat) stropii mi se lipesc de piele ca o durere de parcă toată rostogolirea asta ar începe din mine din toate slăbiciunile îmi fac ziduri printre care mă plimb apoi mă furișez înspre singurul loc neatins... din singurătăți îmi construiesc biserici la altarul cărora o să vină toate femeile pe care le-am iubit nici nu știu cum să-mi definesc întâmplarea mai las un pic să-mi ard neliniștea și clipa în care-am mărturisit că am iubit și am fost tot ceea ce nu mai pot să fiu e târziu și-n deșertul din mine nu se mai întâmplă nimic mă închid în întunericul din umbră și tac te părăsesc iubito e doar un ultim gest... *** 28. În măduva inimii - Mihaela Aionesei - 115,3 puncte Astăzi va trece încet kilometri negri de tăceri mă leagă și mă dezleagă nu știu când sunt nod ghem sau vârtej deșirat la fel ca ieri... rezist/ plâng/ iert/tac. Strânsoarea poate fi insuportabilă până la un moment dat când valuri de melancolii vor încerca să mă purifice trecându-mă prin toate căile ferate, Înghit munți/ ape/ prăpăstii și văi cum aș lua pe sufletul gol împărtășania după o secetă îndelungată. Spre dimineață câteva vinișoare roz dau semne de viață cu tine în brațe închid ochii și o iau de la capăt... Aș putea folosi telefonul sigur ar răspunde la capătul lui cineva/să-mi aducă o țigară un gin tonic/ otravă sau acel ceva care m-ar aduce în echilibru cu peștera/ cu luna cu liliecii mei dar... S-ar sfârși primăvara asta care mă roade de la încheieturi până în vârful unghiilor și n-aș mai simți susurul în măduva inimii, înțelegi? *** 9. Nimic nu se dărâmă, doar se înalță - Silviu Someșanu - 114,8 puncte Nopțile se perindă monotone, o liniște se descompune și curge din pereți, nu se poate locui casa bântuită fără să deschizi larg ferestrele, să pătrundă sunetul stelelor și lumina lunii. Catedralele cerului se simt goale, în ziduri poartă duhurile Anelor lumii ce-și cer eliberarea să-și ierte pe bărbații ziditori, să-i cheme la ultima liturghie înaintea plecării-n mănăstirile cosmice la penitență. Rugile din cuvintele lor au picioare de plumb, greutatea sub care se zbate pământul putrezește în oasele timpului, nimeni nu se încumetă să cântărească piatra lumii cu inima zdrobită. Aici a intervenit lumina, se lucrează ziua și noaptea, nimic nu se dărâmă, doar se înalță până prinde conturul din gândul de început în care pășesc turlele spre infinit cu păsări cu tot. Clopotele se declanșează singure, clipele plâng cu sunete sparte alungate în moarte să se întregească. Înainte de a-și lepăda pielea în sângele trupului din alt trup, șarpele crește în umbra lemnului uscat care riscă să se aprindă și odată cu el pădurea. Cerul rămâne cu respirația rănită, o zeiță a memoriei veghează cum se îngroapă fărădelegea sub nisipul mișcător al pustiului orb și se retrage-n lumea sa. *** 18. До свидания (da svidania) - Radu Ștefănescu - 113,6 puncte noapte de noapte urcăm pe muntele Dostoievski să-i dezgropăm pe-ai noștri săracii stau acolo ca știuleții și-și răsucesc mustățile stau acolo și-și petrec copilăria stau acolo și dezamorsează mine ei cred că de fapt totul e un experiment noapte de noapte ridicăm fruntea târnăcoapele izbim în iarba moale târnăcoapele se rup se rup din steaua Nordului orgile tună - o scripcă scârțâie printre uluci cu lumină umple Domnul sufletul celor mulți noapte de noapte spre zori ne-ntoarcem le jeux sont faites șoptește blajinul domn Fedea și de pământ ne șterge la gură - da svidania oameni buni pe mâine noapte de noapte spre zorii underground ne-ntoarcem *** 5. Apărea din nimic - Liviu Ioan Mureșanu - 112,1 puncte apărea din nimic, unde nu credeai, rămânea o senzație fină a trecerii, încet, încet, teritoriul devenea prezență în care să te scalzi spre contopire, să te ghemuiești, să te învelești în puful invizibil al timpului prin care și-a țesut devenirea. creștea peste tot, eram peste tot, noțiunile căpătau alte sensuri, îmbrăcat unul cu celălalt, înțelegând unul prin celălalt, escaladând unul pe umerii celuilalt, am ajuns într-o lume stranie; aici apăreau din nimic, unde nu te așteptai, cai și iepe călărind unii pe umerii celorlalți, lei și leoaice mușcându-și reciproc mușcăturile, turme de bivolițe albe zburând deasupra turmelor de bivoli pestriți. nechezatul se auzea de sus și de jos, tropăitul din zi și din noapte, răgetele din anotimp și din timp. pentru că nu înceta să apară, pentru că nu mă săturam să mă scald, puful devenea tot mai fin, atractiv, visam pare-se o realitate în care deveneam vis, multiplicat pe milioane de perne uriașe visam milioane de realități. miliarde de albine zumzăiau prin milioanele de pajiști în floare și ea apărea din nimic și fiecare milionime de vis se mutiplica în milioane de milionimi și ea apărea din nimic. dă-le un nume îmi șoptea dumnezeu, dă-le naibii un nume viselor tale, iar milioane de șoapte, ale milioanelor de dumnezei, se depărtau spre toate dimensiunile și ea apărea din nimic. *** 46. camelii de lorca - Ottilia Ardeleanu -- 109,6 puncte tăcând ne pierdem timpul sorbit pe-ndelete întunericul ca o cafea tare te ține treaz în fața nefericirii moartea face schimb de viață la distanță mi se pare nepotrivit să ne tatuăm semne pline cu noapte iubirea este sâmburele fructului dorit îi suntem carnea tăcerea ne mănâncă tacticos la masa ei ne-ar face bine să recapitulăm îmbrățișările fierbinți în zăpezile de altădată pețitoare tăcerea avea gânduri bune cu noi ne lăsa să ne cunoaștem cum cunoaște bărbatul pe femeia lui și-acum se bagă între noi cu pălăria de paie oprește soarele fictiv strecor nisip printre degete și meditez cum trece viața *** 3. Rugăciunea din Vamă de 2 mai - Sorin Lupu - 109,4 puncte Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat ce să mi se fure Cum îți mulțumesc pentru veștile rele îți voi mulțumi și pentru cele bune Și-ți voi tot cere să mă ajuți să disting între ele Îți mulțumesc, Doamne, că ai răbdare cu mine și că ești alături de mine Și când cred că e bine, și când cred că e rău Îți mulțumesc, Doamne, că îmi conduci fiecare pas către situații doar de tine bănuite Și că totuși eu nu mă depersonalizez și nu mă transform în propria stafie Îți mulțumesc, Doamne, că mi te-ai arătat în toată măreția ta și că măreția ta crește Cu fiecare rugăciune și iartă-mă, Doamne, pentru momentele când m-am îndoit de tine Știu că am mult de plătit și că multe lacrimi ale pierderilor mele se vor scurge până să-mi spăl toate păcatele Dar și pentru asta îți mulțumesc, Doamne, și te laud, eu, atât de mic și de neînsemnat, dar atât de iubit de tine Pierderea mea de azi cea în care mi s-au furat lucrurile cu mine dormind în camera unde eram cazat în Vamă Nu este decât o picătură în marea clipelor mele negre Care se luminează când și eu le iert greșiților mei datoriile Și, Doamne, dă-mi puterea să-ți cer zi de zi să-mi ierți păcatele Știu că trebuie să plătesc pentru tot ce am furat de la tine Și nu uita că accept oricând să-mi dai alte lucruri minunate spre păstrare. *** 19. s.o.s! - Vasilica Ilie - 106,9 puncte fusese o iarnă blândă dar cum se mai întâmplă sfârșitul lui februarie a dat spectacolul de gală a nins ca în povești omătul s-a așternut pe dealurile pleșuve în curte am făcut o cărare cu oameni de zăpadă de o parte și de alta bucuria copiilor au jucat baba oarba trei zile a ținut joaca dintr-o dată soarele s-a proptit ostentativ pe cer până a topit toată zăpada. un zgomot asurzitor venea de departe parcă toate dealurile plecaseră la plimbare la radio un ventriloc anunța că primăvara a fost tăiată de pe lista anotimpurilor tocmai când voia să explice adevăratul motiv un trăsnet s-a auzit atât de aproape de mine emisia s-a întrerupt dealurile m-au înconjurat apele cu mâl au gâlgâit și-n ochiul lor m-au înghițit pluteam în derivă în burta unui balaur voiam să mă agăț de ceva salvator și dintr-o dată un gând cu un dor de ducă (se trezise în el haiducul din mine) m-a adus cu picioarele pe pământ și mi-a spus: mai bine te-ai împrieteni cu balaurul. sigur mi-am zis și tocmai când prietenul își schimba pielea am strâns câțiva solzi strălucitori și am scris pe frontispiciul gândului: s.o.s. salvați pădurile eu nu am ajuns încă să mă fac frate cu ele! *** 14. Surprinzător - Nicolae Diaconescu - 106, 1 puncte Azi m-a sunat Marcela Servus dragule, sunt fosta ta colegă de bancă Reprezentai speranța mea că am să înțeleg teorema bisectoarelor, ți-amintești? În serterașul cu amintiri mi-aminteam doar de Marcela de la etajul trei Era cea mai frumoasă fetiță din lume N-avea cum să fie ea, doamna de la telefon îmi cerea să ne vedem pentru a sărbători ... Și unde va avea loc sindrofia? Cum unde, la școală și apoi la cel mai faimos restaurant! N-am să te recunosc! Te cred, am îmbătrânit, m-am îngrășat, spune, ai să vii? Neapărat! Nu-i așa că ești fetița căreia îi apăreau pistruii când începea primăvara? Râde! Chiar așa, până la urmă ți-ai amintit Daa! Cetatea dacică din vârful dealului, colinele cu liliacul înflorit și bilețelele de dragoste ascunse în cartea de algebră. Spune-mi, ce mai face Domnica, bruneta svăpăiată din banca întâi? A murit acum 15 ani! Of Doamne! Dar Stan, sportivul clasei? A ajuns colonel de poliție, a murit acum trei ani! Carmen, Rodica, Dorin s-au prăpădit și ei. Nu-mi mai vorbi despre moarte că mă apucă depresia, la revedere, ne auzim, sper să ne și vedem! Nu mi-am închipuit că telefonul Marcelei mă poate bucura atât de mult! Despre dragoste, speranță și reîncarnare discutam atunci, în clasa a opta ne întâlnisem prima oară cu moartea, ne părăsise o bună colegă după ce se întorsese din vacanța la mare... Tot azi, adevărata lecție de viață mi-a dat-o Mihaela! E doar un cap viu, e ca în povestea lui Beleaev, Capul profesorului Dowell! De la gât în jos e inertă, nu-și poate folosi mâinile, picioarele și tastează literele cu limba! Zâmbește, plânge, are speranțe! Poate că ea, dar în mod sigur eu, n-am învățat încă să mor! *** 38. nicio piatră pe inimă - Carmen Tănase - 104,7 puncte în miez de noapte somnul s-a despuiat de vise și a încălecat poemul în care dorințele sunt cotate la bursă după moda timpului ce ne traversează locul acesta unde iluzia adoră să-și facă de cap unde cad ninsori și prin mine poemul înaintează greu pe drumul dintre lacrimă și zâmbet gerul mușcă din cuvinte doar piele și os scotocesc prin cele mai albe previziuni să pot legaliza tăceri fără vicii de procedură dimineața nu mai găsesc nicio piatră pe inimă versurile și-au înfipt semnificațiile cât mai adânc în foșnetul paginii de sub pernă *** 13. De dragoste - Zamfir Mihail - 104,2 puncte te lași târâtă prin oraș pretext de plimbare pe străzile putrezite drumul ne poartă printre clădirile kitschos renovate cu polistiren expandat îmbibat în urină ploaia ne ajută să grăbim pasul spre terasele ieftine cu oameni gălăgioși mirosind a alcool a transpirație unde vom bea o halbă de bere în așteptarea momentelor în care ne vom găsi cuvintele (de obicei pe cele nepotrivite) stai tăcută de fiecare dată același oftat prelung de parcă la mesele de lângă noi ar sta foștii iubiți pe care i-ai pierdut dispărând ca măgarii în ceață uitându-te la mine zâmbești cu subînțeles privindu-ți nefericirea nu încerc să te binedispun stau posac nu vreau să fiu clovn de data asta între noi dragostea este aceeași dintre munte și râu râul macină muntele iar în fiecare zi muntele se năpustește mai mult spre râu să-l stăvilească *** 1. inox - Valeriu D.G. Barbu - 103,4 puncte pe aleile desenate în verde zburdă statui răgușite mai pun piedică plictisite câte unui boem împrăștiind pe jos notițe călcându-și ochelarii nu știe să înjure – ia să fi fost un poet consacrat n-ar mai fi îndrăznit acestea la capătul setei îl așteaptă un bar abuziv bea sirop de mentă mințit că-i absint și mai umple fățiș de ascuns o notiță crede grav în iubire – ce altceva să scrie? nu știe că fata pândește în visele lui pe un altul mai pragmatic care ar fi avut la vârsta lui măcar intenția să vâre mâna în buzunarele statuilor ticsite cu eșecuri l-a mințit un premiu și câteva formale aplauze că nici nu ar avea nevoie de lingură supa cosmică este din inox și se bea cu paiul poate fi boem până la judecata de apoi când i se vor plăti drepturile de autor chiar și pentru virgulele lipsă el doar să parcurgă aleile însoțind fata prin visuri ca orice demn Caron *** 10. Fericire freudo-marxistă - Ana Șerbănescu - 103,3 puncte Anunță-mă te rog când o să se încheie contractul furiei, iar dacă are termen nelimitat aș vrea să-i scriu lui Freud că la interior, nu zace nicio pulsiune și că, de fapt, suntem reprimați în mod fals de indivizii plictisiți care planteză idei în fraierii care cred în obsesii. Nu există obsesii. Așa cum nu există nimic la interior. Nimeni nu a așezat straturi peste Eu, ci Eul s-a așezat în straturi căutând scuze pentru că oricine e vinovat... mai puțin eu. Mă dezic de Eu și îți transmit pe această cale că sunt perfect conștientă că niciodată nu voi fi conștientă. Nu cred în conștiință. Cu toate astea cred în puterea oamenilor de a uita cine, cum, de ce sau când - și mai cred în abilitățile supranaturale de a-ți închide ochii atunci când vrei să deschizi gura și să cauți justificări așteptându-ți pulsiunile să se scuze pentru tine. Când pulsiunile vor înțelege cuvântul responsabilitate, atunci o să înțeleg și eu de ce există justificări. La urma urmei, nicio pulsiune nu va sta vreodată să adune bucățele de conștiință ca să o împiedice pe următoarea să ucidă. Nu, Pulsiunile sunt foarte fericite. Iar fericirea nu mai e legală. *** 4. nimeni de aici nu minte - Daniel Lăcătuș - 101,9 puncte nimeni de aici nu minte când se spune că este probabil să vină în curând o zi când se va scrie despre mine ca despre marele poet romantic care sunt în conformitate cu aprecierile primite am cunoscut mulți oameni dar cel pe care îl cunosc mai bine sunt tot eu principala mea calitate este talentul n-am făcut nimic toată viața înafara faptului că am scris despre femeile care m-au sedus dintr-un motiv care îmi scapă majoritatea au fost condamnate la o viață banală prostituție alcool sau terorism toate fostele mele sunt sinonime cu ce se spune despre viață tot asta se spune despre Teddy ce-i de făcut cu femeia asta care a fost sărutată de toți bărbații? sub rujul de pe buze păstrează o blasfemie dulce și o pasăre și o agonie numai ea mai dă un răgaz poetului care zace în mine *** 25. lucruri care contează - Raul Coldea - 100,3 puncte în diminețile reci de vară, încă treaz, când stau și fumez ultima țigară din pachet, acolo trăiesc deocamdată. acolo, în lungul șir al dezamăgirilor pe care nu am învățat încă să le pun într-o ordine logică, în continua mea ratare, băltind liniștit, visând la revoluțiile altora. nu e nimeni aici și timpul trece și nu e nimeni aici să stăm împreună, să-l privim ca și cum am privi artificiile stingându-se pentru totdeauna, sau ca și cum am privi pur și simplu în gol cu privirea stinsă, fără nicio perspectivă, vorbind despre nimicuri și spunând: eu chiar nu sunt nimic. unde ești? ai putea să stai lângă mine câteva minute și să mă ții de mână? dimineți reci și întunecate de vară, ca un cancer pe care nu îl bagi în seamă și care te omoară cât te plimbi prin parcul gol, dimineți de vară, când încă nu am ajuns la anii mei de aur dar nu mai am nicio speranță. apoi, din senin, moartea ca o pauză de țigară, ultima țigară din pachet, de la care nu te mai întorci, de la care nu te mai întorci niciodată. *** 32. femeia trofeu în visul unor bărbați - Dorina Ungureanu - 98,9 puncte marius consiliază juridic despică timpul să navigheze pe fb la job egalează noțiunea de-a face dragoste cu așteptarea unei femei delicate îmbrăcată în bikini imprimați cu mickey mouse apoi conștiința lui prinde aripi de liliac se îndreaptă spre o peșteră cu picturi rupestre și revine deși trădat de vârsta 36 se leagă ocazional cu cordonul ombilical impune o pauză între noi pe messenger ori de câte ori maică-sa e în vizită trec două săptămâni îmi povestește despre o unguroaică din cluj manipulatoare de voci ca jucării sexuale în convorbiri telefonice îl blochez fără să accept ruta de întoarcere în lista de prieteni adaug un cristian criss care s-a incendiat conjugal și a divorțat în stare de urgență în urmă cu doi ani cu toate că își iubește profesia de pompier azi dorește să practice cu noua parteneră tehnologii horticole moderne obsedat de produsele ecologice își aduce aminte rar de mine oricum în cazurile astea de-a dracu nu-mi achiziționez un bax de șervețele *** 33. Îngerul de piatră - Ioan Grigoraș - 98,1 puncte Tăcut, îngenunchiat lângă cavou, Cu aripi negre, îngerul de piatră Privește către cerul altei lumi Pierdut într-o magie idolatră. A dus războaie aspre, nu s-a plâns, Când suflete pierdute-n întuneric N-au înțeles că Dumnezeu e orb Și viața-i un examen ezoteric. A tot sperat că Lucifer va fi Înlănțuit cum o vestise Domnul, Nu s-a-ndoit de vorba sa nicicând... Doar moartea sinonimă e cu somnul. Iar el veghind, aici, lângă mormânt, Un suflet alb, de-a pururi adormit, A învățat să plângă-ntr-un târziu Și-a plâns atât de mult c-a împietrit. *** 23. trenul de la miezul nopții - Ioan Postolache Doljești - 96,7 puncte distihuri cap la cap puse e calea ferată poem monoton plictisitor cu-aceeași rimă dâng-dâng în vagonul aproape plin te simți tot singur ca-n viață un călător anonim moțăie fiecare pe gândurile bucuriile și durerile lui și parcă și ție ți-ar prinde bine-o puicuță de somn n-ai oi și-n cerul vederii e criză de stele rămâne să-ți numeri iubirile duse dar ce-au fost ele altceva decât niște garouri puse din când în când să oprească hemoragia singurătății și doar atât cinci ore de mers cât cinci veșnicii și timpul se cere umplut un fior de niciunde se înfiripă și crește un gând așa s-o fi simțit și dumnezeu când părea că-i nimic și timpul să-l umple în minunății s-a-ntrupat luminând în creier stârnit e mare vânzol noțiuni de tot felul prinse-n tornadă refac ipoteticul film al creației de la primul fior prima coantă în nestăpânit tumult până-n universurilor toate de la minus la plus infinit și el cel fără de început și sfârșit atotțiitorul indestructibil și sfânt părți făcându-se să umple pluralul și-n fiecare tot să fie în spațiul lui definit după voie armonios vibrând dumnezeul meu din el și-a făcut universul lui poezie și-n mic după chip și asemănare pe om să aibă cuvânt ca poezia s-o spună te leagănă trenul și moartea îți vine în gând care îi e menirea că pare fără de sens să-ți faci sosii doar să le ucizi dar nu dumnezeu e cel prost există în toate un rost ca parte din el ești și tu nemurire și să-nțelegi acea poezie ai nevoie de-o mulțime de vieți și viața e-un cumul de clipe trăite cu urme de mizerii paraziți zgârâieturi cicatrici amintirile de ele să scapi prin moarte năpârlești ca un șarpe tot mereu până la final de avataruri când plin de haruri devii poet și-abia atunci ieși curat din oglindă la cina de taină a marelui spirit să te așezi decelerează trenul oprește inerțial te apleci ca-ntr-o rugă grăbită mai sunt două stații alba se iție în părelnic nadir e ceasul câd creieru-i treaz și inima doarme se zice și-atunci de ce îmi bubuie-n piept când treci și la două locuri distanță în dreata cu fața la mine te-așezi tânără ești și frumoasă sub înfățișarea asta eu nu te cunosc și totuși ceva din adâncuri de timp și de mine îmi spune că ești tu oare de unde te știu și deodată se face lumină suntem amândoi amețiți de iubire mă-ntrebi din toate frumusețile și bucuriile vieții de-ar fi să aleg... ți-am șoptit la ureche te-aș alege pe tine gata era să sar să vin și să-ți spun dar brusc în posibila scenă m-am văzut caraghios țăcănit și mi-a fost milă de mine așa că numai în gând ca atunci ți-am șoptit mâna ta a zvâcnit de parcă voia să ucidă un păianjen pe gât... surprins plăcut te-am revăzut dând autografe la târgul de carte normal c-am luat și eu placheta de versuri și la rând ajuns deschizând-o la întâmplare un vers în oci mi-a sărit pe unde-mi rătăcești iubire aici vă rog ți-am zis pentru cine ți-am spus numele meu de tine spus cândva în alint ai tresărit m-ai privit și l-ai scris tremurat mă urmăresc mirate privirile tale la miez de noapte am tren nu știu în el de-ai să fii poate ne vor reîntâlni abia când vom ieși din oglindă cine știe cine va ști... *** 21. atingeri... - Ioan Petru Gârda - 94,1 puncte uneori începeam cu degetul mic de la piciorul stâng îl răsuceam stânga dreapta și invers de câteva ori apoi următorul și următorul și celălat picioruș cântam la fluiere simultan astupând găuri imaginare prindeam apoi rotulele între degetele mari și arătătoare și împingeam înainte-înapoi (nu mă lăsa se gâdila dar mi-ar fi plăcut să fac asta de mii de ori) mergeam în sus pe coapse abia atingându-le... și... alteori îți sărutam creștetul capului adulmecându-ți mirosul gâtul în spate după ce-ți ridicam părul cu grijă (și tot îngâna câte-un au alintat) urechile bărbia nasul ochii fruntea (își încrețea fruntea înaintea sărutului) coboram cu mâinile peste umeri peste brațe până-mi strecuram degetele între degetele tale sânii o sânii cu mâinile căuș îi cântăream parcă fără a-i atinge cu dosul degetelor apoi îi împingeam încet în sus (ușor îmi spunea știi că stângul mă doare) apucam sfârcurile cu buzele cu grijă să nu mușc roteam buricul arătătorului în jurul buricului tău (moașa ei trebuie să fi fost o artistă întotdeauna-i spuneam) și... n-am venit ieri cu flori era o zi cu lume multă știi (trage perdelele îmi zicea ne vedem de colo...) *** 40. alchimie - Vasile Pin - 92,8 puncte suntem o bancă care știe întotdeauna drumul spre săgeată a și u din da din nu inima e la locul ei de frunză albastră așteptând să fie străpunsă o dată de două ori și încă și încă până când se deschide iubirea până la os până când se deschide închisul până la sânge până când oricare plumb se transformă într-un aur de rând până când până când se deschide fără grabă o floare cu pălărie neagră lasă umbra secundei să taie din lună o noapte cu un băț de chibrit *** 41. Ploaie urbană - Marieta Alina Ion - 92,7 puncte Dacă o să vină ploaia în acest oraș de gresie de cuarț se va curața în sfârșit clincherul gri de pe blocurile cardiace, până ce argintiul ferestrelor nude se va răsfrânge printre umbre silicioase, în pori boreali mirosind a unitate economică combinată. Dar pulverulentul popor n-o să se spele de păcate așa de ușor și roți dentrice nemărginite vor călca mai departe pe prize, becuri, pe fiare și contorsionate plastice ude până când vor sorbi din pahare toată apa de ploaie. *** 26. "Uneori sunt eu, uneori" - Narcis Enache - 92,5 puncte Uneori sunt eu să fiu eu cel care freacă puntea corabiei, lemnul zgrunțuros Intermitent ridicându-mi privirea voluptoasă indiferență spre omul legat de catarg. Noaptea dorm să adorm nu-mi trag gluga de pânză pe frunte, pe ochiul cel bun Nu-mi ridic privirea voluptoasă intermitență spre sfoara legată de om. Uneori sunt eu,uneori omul legat de catarg acela ce cu voluptoasă indiferență freacă puntea corabiei, ochiul zgrunțuros Intermitent coborându-și privirea spre pânza învaluită în om. *** 48. Legământ - Ionuț Toader - 90,7 puncte M-am săturat să sângerez Cu sângele vostru! Îl simt cum îmi iese Pe ochi, Cum îmi iese Pe urechi, Cum îmi iese Pe gură, Prin piele Și mă trezesc undeva Unde e numai sânge. Și e rece Si văd cum cresc din sânge Buruieni uscate Și pomi uscați Și țipete Și chinuri Și voci Și văd cum cresc în sânge țipete Și voci Și simt că mi se îngreunează respirația Și tremur. Respir numai sânge Și țipete Și voci. Mi se rup mâinile Și picioarele Și capul *** 15. Cabo de Mundo - Virgil-Florin Duma - 88,3 puncte La celălalt capăt al lumii Sub lampioane chinezești, roșii, La sfârșitul petrecerii. Ploaia a stat; ca și lacrimile-i, părelnice La finalul poveștii. Palmierii singuri par să aducă Simpatie și, asemeni c-un om, Lasă să cadă, ca și o creangă, o mână. Cerul capătă o nuanță de speranță prin frunzele lor. Culorile s-au inventat aici parcă mai pure. Totul e mai dur, mai copleșitor. Deși lumea pare în același timp neterminată. - Privim peste marginea Discului amândoi, într-un hău. Ce se mai poate lua de la capăt? Ce poveste de iubire încă nu s-a mai spus? Ești sigură că merită? Poate destinul Aidoma Soarelui peste Golful de Aur e la apus. Ne vom pierde mai departe spre vest Sau ne vom întoarce În Lumea Veche? Vei hotărâ Asta privindu-mă în ochi sau în marea Ce nimeni nu știe spre ce țărmuri va coborâ? Oricum, timpul e târziu. Seara ne-mbie Cu ceea ce știe mai bine. - Un bun rămas Ca o aducere-aminte a Marginilor lumii unde-am făcut Ultimul pas. *** 11. De la mine - Lucian Preda - 84,4 puncte Fiecare colț Înțelege întregul Ca pe un rest atașat propriului ser Unde începutul se termină, Finalul începe, Rătăcind ... *** 24. Reîncarnare - Ion Cuzuioc - 83,3 puncte E miez de noapte când sufletul a coborât din ceruri și s-a oprit deasupra cimitirului de la marginea orașului într-un întuneric beznă doar ochii câinilor vagabonzi mai strălucesc printre morminte un boschetar rătăcit și el prin cimitir a deschis portița unui cavou cu aspect de vilă și-a întins sacul pe o lespede de marmură s-a culcat pe el cu mâinile sub cap și a ațipit sufletul coborât din ceruri i-a dorit „noapte bună” ca mai apoi să facă o rotație deasupra cimitirului oprindu-se lângă mormântul cunoscut „am venit să te i-au în ceruri trup necăjit să nu te mai deplângă lumea cinică să nu te mai laude cu vorbe de serviciu mai bine o făceau când eram întruchipat în tine să nu te hulească pe la spate știu că ești singuratic și ți-e frig știu c-ai să putrezești și-o să te mănânce viermii c-așa-i viața să se mănânce unul pe altul știu că ești călcat de boschetari, cerșetori și câini vagabonzi știu că ți se aduc flori ca să fie și ele vândute ca și sticlele golite după beții tradiționale știu că se spun bancuri și se râde cu lacrimi se chiuie, se scuipă și se-njură cu poftă se cântă și se dansează ca la petreceri știu că-nduri și frigul și arșița, vântul și ploaia știu că te-ai zgribulit între patru scânduri și tremuri de frică știu că-ți conștientizezi prin mine destinul știu că fără mine ești un pierdut, un gol, un nimeni și de aia am venit să te i-au în ceruri să te duc într-o altă lume paralelă unde se trăiește omenește să te salvez de iadul de pe pământ și să te port în raiul ceresc fii pregătit și ia-te în mâini că din clipă în clipă voi fi în tine și vom fi din nou împreună, un tot întreg…” sufletul a mai făcut o rotație prin cimitir de parcă s-ar fi păzit de hoți ca să nu-l vadă a coborât deasupra mormântului cunoscut ca la un moment neașteptat să se facă lumină la miez de noapte străpunsă de o voce zguduitoare venită tot de sus „unde te-ai pornit și ce ai de gând să faci suflet păcătos? cum de-ai îndrăznit fără voia mea să cobori pe pământ? cine ți-a permis să încalci legile cerești? nu cumva ai de gând să schimbi viața pe pământ suflet păgân ce ești? cine ți-a permis să deranjezi liniștea trupului pe care l-ai părăsit? să nu-ndrăznești să schimbi legile lumești să te mulțumești că te-ai înălțat la ceruri și n-ai rămas lângă trupul tău să te mistui în singurătate să-ți lași trupul să lâncezească-n pământ să-l străpungă ploaia, frigul și înghețul să putrezească și să-l mănânce viermii să se descompună până la scrum uită de el de cadavrul rămas și lasă lumea să i se-nchine și să-l deplângă dacă nu-nțelege că ce-a fost nu mai este și să se-mpace cu realitatea de pe pământ iar ție suflet rătăcit îți voi lua memoria și te voi încarna într-un vierme să-ți mănânci propriul leș până te vor mânca și pe tine c-așa-s legile universului pe care nimeni nu le poate ocoli…” întunericul a înghițit lumina liniștea a potolit glasul din ceruri sufletul s-a pierdut în neant un vierme își face loc în țărână *** 6. Gânduri pentru mai târziu… - Mariana Ciurezu - 79,4 puncte Auzi… la porți de gând bat orologii stricate au uitat unde-i limita dintre zi și noapte, vor să trezească sentimente împrăștiate și să mă-mbete cu licori de mult uitate… Poate acum când primăvara deschide ferestra ș-un cântec minunat interpretează orchestra, aș putea să mă las de muzică purtată într-o lume ireală și fascinantă… Dar muguri de floare deschid emoții uitate iar verdele crud îndeamnă să uit de toate, primăvara mă cheamă să las pentru mai târziu gândurile triste , de la negru la străveziu… Poate și pe tine în nopțile întunecate când stelele-s pe căi lactee întortochiate, te cuprinde o tristețe iremediabilă și-ți aduni gândurile într-o notă contabilă… Bucură-te de ziua frumoasă care vine pe aripile timpului special pentru tine, să ne lăsăm purtați de a naturii frumusețe și să trăim împreună o nouă tinerețe… *** 7. Steaua mea de zi - Ion Rășinaru - 77,6 puncte Pe strada ta s-a rătăcit un pui de magnolie și toți câinii au început să latre. Ai sărit ca arsă să deschizi poarta, să intre ca luna în nori cu tremur de neliniști în plete. Am obosit să tot pășesc din prag în vis la braț cu foșnetul după steaua care a încurcat cărarea și nu a găsit nimeni locul unde-i putrezesc oasele. Puiul a crescut, mângâi cu privirea floarea de magnolie și mâna îmi alunecă pe umărul tău, steaua mea de zi. *** 36. Să ne iubim - Mitică Ion - 74 puncte Să ne iubim din nou ca prima oară, Să n-arătăm că timpul a trecut, Că viața cu imensa ei povară Ne-a transformat de nerecunoscut. În adierea vântului ușoară, Sub cerul plin de stele, dar tăcut, Să ne iubim din nou ca prima oară, Să n-arătăm că timpul a trecut. Și dacă uneori o să ne doară Că multe lucruri încă n-am făcut, În cântec melancolic de vioară, Plătind naturii ultimul tribut Să ne iubim din nou ca prima oară. *** 30. Meridiane (lui Mihai Eminescu) - Luca Cipolla - 69,5 puncte Șorecarul jeluitor cuprinde cu aripi pătura destrămată a desișului, din nori aruncă o carte, paginile smulse înainte de sfârșit; a apei fiecare oglindă răsfrânge ochii autorului, plini de dor și mânie, departe este casa aceea și masa de scris din lemn unde nicicând nu plouă. *** 43. Cutia pandorei - Cristi Tudor - 68,1 puncte iubirea mereu fină și iubita cu pielea ca smochina și aroma parfumată de vanilie totul în nostalgie plecarea departe și ochii la revenire parcă altfel. Mână de mână iarba pătulită vântul adie iubirea o poartă aceeași stradă altă iubită la fel parcă toate jocul iubirii ne poartă dintre toate fructele exotice tu ești cea mai națională buzele tale șoptesc cuvinte vechi ca pergamente: Te iubesc și în dimineți de primăvară pân la răsăritul zorilor iubirea ascendă la fel ca peisajul roz al primăverii tăcerea șoptește iubire explică: iubirea-i atunci când iubita-i aproape iar dragoste când e pe aproape mi-ai spus dulcișor și te-ai uitat la borcanul de miere de parcă el era eu si-atunci am înțeles că tăcerea spune uneori mai multe *** 16. Trec zile... trec nopți - Emil Dănuț Gabar - 67,9 puncte Trec zile ... trec nopți peste a noastră viață, Totu-i prea grăbit, totu-i monoton, Azi ești un copil, mâine-o altă față, Și când nici nu știi mângâi un baston. Totu-i la trecut și adormi cu teamă, Ce-o să fie-n zori când n-o să mai poți? Și de-al vieții somn, tu! o să dai seamă Pentru c-ai pierdut și zile și nopți. Vai! sărman bătrân, poate vreo artistă Vrea să-i luminezi calea cu vreun vers Despre un amor, stins în viața-i tristă De un amorez nătâng și pervers. Dară vrerea ei e ca o sentință: Toată viața ta ai ruinat intens Orice sentiment pentru vreo ființă, Pentru tine-acum totu-i fără sens. Doamne, cum să fac s-o iau de la capăt, Și cel din prezent să-mi fac un alt rost? Fă-mă iar copil, fă-mă un nou țipăt, Fiindcă-acuma știu, care-i drumul prost! Trec zile ... trec nopți, chiar și după moarte, Când apelul vieții ne va da absenți, Poate prin copii, poate printr-o carte, Vom fi amintiți că am fost prezenți! *** 39. Vis cu vis - Sorin Oancea - 63,9 puncte Dacă ar fi să te uiți spre cer ai căuta Soarele, un ghiocel; ai căuta absolutul, o vrabie; ai căuta infinitul, o căprioară; ai căuta pușca?(te-ai mai gîndi?) La ceas te-ai uita la orar să vezi cum stă la minutar? Secundarul cum fuge!? Neonul te-ar păli absurd ca de obicei orice gaz lampant în grota asta de birou. Un tren pleacă din gară dar tu nu ai niciun interes. O să stea pierdut în alt univers cu mii de oameni și multe bagaje. Oricum nu te uiți spre cer. Oricum nu pentru a căuta Soarele. Oricum ai încălzire artificială. Vrăbiile cîntă de la răsărit și grota asta de birou este absolutul, lumea paralelă oamenilor din tren. *** 34. La mila timpului hapsân - Karla Ciucă - 57,7 puncte În ochii-ți cruzi zace speranța, Tresaltă în pașii-ți grăbiți, Plăcerile-s dulci, îți suscită viața Când teama de moarte o uiți. Te-nțeapă dorințe ucise odată, Prea repede puse-n mormânt, Ai vrea să întorci a timpului roată, Dar vremea ce-i dusă, s-a dus. Zile și nopți se strâng în etern, Prea lung ți-e drumul jinduit, Iubite nu mai vreau s-alerg, Se adună ani și am obosit. Am să rămân proptită-n prag, La mila timpului hapsân, Până o să vrei ca să mă lași, Să-încerc din urmă să te-ajung. *** 
Vizionări: 35496
In aceasta etapa textele inscrise in concurs nu pot fi inca vizionate. Asteptati inceperea votarii! |
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
Texte Recomandate
|
