agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-24 | |
Nancy Popa
Tu trăiești în castele Și citești în suflete de femei Călătorești în clipe Atingi stele Și ți-e zborul albastru Globetrotter călătorind Pe un astru Să-ți fie viața izvor de fericire. Dumitru Cioacă Genuneanu Relațiile dintre proletarul Genuneanu si capitalistul imbuibat Eduard Þone sunt din ce in ce mai incordate... moto: "Fabrica de iubire" (Titlul unui poem de Eduard Tone) eu cu greu mai prind o toantă pe cand Þone în neștire în fabrica-i de iubire lucra la bandă rulantă p.s. cel mai rău m-a supărat că Þone căinos la fire în fabrica-i de iubire nu m-a vrut ca angajat La mulți ani și numai fericire și succese pe toate fronturile Eduard Þone! Mihaela Merchez Nu te-am citit, recunosc! și nu doar din motive de…dietă... evident era prea mult! ...ciocolată, caramel, adevărat că ceaiul e fără zahăr dar deja eram pornită „să nu”. Și a venit „Dreptatea lui Marquez” și amintirile din trecut și mai ales din viitor și carmel, un verdict de aprilie și iar caramel și culori revoltate și caramel și produse noi dar și ...caramel... și hai să vad cine e prințesa aceasta care nu e tentată deloc de caramelul zidurilor!? M-au năpădit personajele ca dintr-un film văzut pe ecran mare, într-o sală cu puțin fum, cu puțin parfum, cu un mic refren cântat printre dinți: Que te importe que te ame/Si tu no me quieres ya?/El amor que ya ha pasado/No se debe recordar. «Castelul… » tău e o radiografie corectată pe alocuri, cu unele trăsături îngroșate, cu linii de fractură marcate cu roșu și fragmente înconjurate frumos cu o carioca albastră. Atat pentru astazi. Tănăsescu Nicolae Constantin să ai grijă de ele să ai grijă de tine de-oranjul prozei scurte și de prințesa Caramel că-s faguri de albine să îmi primești urarea cu ochii mari căci vine într-un moment frumos de gală da Eduard Þone-ține trei balonașe colorate, trei fete deocheate, trei dulci Havane-mparfumate, ia-le tu toate! ia-le tu toate! Elia Ghinescu am să ascund marea necroșetată între petale de magnolia un ceai de vară cu aripi de izvoare ce răsar galben dinspre est voi mesteca porțile de caramel lăsînd prințesa să doarmă a dans visat dimineața ai iubit mai mult curcubeele revoltate în verde și cucii fără nume pe ochi de șevalet alb-negru colorate amintiri ai schimbat pe visul sortit- o inima devine albastră și e inima ta Lucian Preda Nemișcare mi-am spus că noaptea doare așa cum vântul rece se sparge la adierea focului. mi-am spus că toamna plânge așa cum aripile păsărilor călătoare fredoneaza cântecul primăveri mi-am spus că liniștea mări crește din valuri zbuciumate precum un crin alb mi-am spus ca privesc, iar lumea mă urmarea... nemișcată Dora Violet Amintește-ți azi, mai mult ca oricând acele Anotimpuri din alt timp. Acum, uite, doar câteva frânturi în dar, dinspre ele spre tine. o primăvară A ta... Câteodată, cocorii aduc cu ei veșnicia și tare nu te-ai mai desprinde în veci de zborul lor. Cocorii cunosc doar cuvântul fericire și dacă ai avea vreodată norocul să le vezi nunta vei ști că zilele nu contează și că ridurile sunt doar căi pentru lacrimi. Nu privi în urmă, doar muntele mai poartă basmale de nea! O barcă, un suflet, un drum printre nuferi, e tot ce-ți poți surâde, e reverie și cântec; inventează tărâmuri promise și lasă-le libere-n lume: milioane de aventurieri își vor boteza corăbiile după numele lor. Deasupra e albastru, dedesubt e albastru și doar verdele pe care ți-l dorești împrejur te va îmbrăca atunci când îți va fi mai zâmbet. A mea Nuntă între alburiile păsări, lăsând în urmă cocori fără riduri, simple fericiri îmbrățișând rostul cu doar un lotus pe ape, mirându-se lin de o reverie a spinilor ce nu au mai crescut de-atunci trandafiri. Tărâmuri fără de albastru nu s-au inventat decât o singură dată, pe vremea când voi fi fiind zâmbetul muntelui stâncos de la poalele vieții. Mai știi ce târziu s-a făcut mâine, când verdele s-a răsucit într-o elipsă de rouă? O vară A ta... Invazie de oranj. Bătălii terminate în crâmpeie de înțelepciune. Câmpurile de luptă n-au avut niciodată cadavre, doar duhuri amețite de sirene cu gene lungi ce trag la umbra amintirilor. Întoarce lacul, privește: peștii pleacă spre cer – tăcute fântâni arteziene de solzi strălucitori. Pielea devine loc de joacă. Ai vrea să aștepti? Dulce e așteptarea. Ai vrea să pleci? Niciodată nu-i plecarea. Ai vrea să devii? Întinde o mână. Poveștile se țes pe îndelete acum: nu lega niciodată pietre de spatele oamenilor. S-ar putea să-i doară mai târziu. A mea Paradisul se îmbracă în portocali, ți-am povestit peste alți o mie de ani, și iar râzi ca ploile între vise! Cât să mai îndur a-ți înălța cântul ondinelor mai aproape de fruntea îngemănată în alb de pește tăcut? Cerurile au cumpene vii, spre carnea lor jocul se face polen de stele. Ai vrea să descânți acum și caisele rumene de amiezi înfirbântate, făclii? Niciodată nu este ajungerea ruginită, niciodată apele nu corodează viața. Voi deveni. Mâinile mele se răsfrâng în nisipuri strivind perle pe alte șiraguri de vieți. Voi lua pietrele, Sisif își duce acum veacul în ape. S-ar putea să scriem un mit mai aproape, mult mai aproape de noi. … Păstrează-ți sfânt oranjul paradisului tău. Codrina Verdeș imaginează-ți că te-ai trezi într-o dimineață verde aruncă timpul în jurul ei (câteodată cocorii aduc cu ei veșnicia) decupează și îndepărtează pescărușii oamenii plaja uită de gândurile rătăcite-n cearșafuri așează-ți mantoul pe umerii zărilor închiriază-ți sufletul toamnei plângi în furtuni ce nu scutură frunze (niciodată copacii nu cresc așa cum vrei tu) și inventează continente pentru vacanțe eterne poveștile se țes pe îndelete acum un tablou în culori revoltate împrăștie răsăritul în fluturi galbeni vestind depărtarea Maria spune poveștile tale licuricilor stelelor căzătoare... și ce dacă porți tricoruri deocheate doar păianjenii își construiesc povești pe care le ascund dincolo de firele nevăzute prințesa cu ochii ei verzui la dangătul florilor aprinde culorile emisferei de dor părul ei de aroma cafelei îmbracă chipul în dimineți somnoroase sub foșnetul curgător al pasului numele ei desenează povești ne veselim în tăcerea unei zile adusă la marginea lui cuptor cerul și pământul cu fir de mătase coase anii sub talpa ierburilor trecătoare tu povestitor neînfricat așezi gânduri alergate prin cuvinte tivești soarele în argintul cerului cu lună la răstimpul nopții să-ți putem asculta povestea a fost odată ca ... un douăzeci și patru de iulie așezat într-o poveste cu prințese de Caramel |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate