agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3317 .



Blogăreală
eseu [ ]
despre bloguri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cugetatorul ]

2009-06-15  |     | 



Marele avantaj al unui blog este că îl poți ține din orice colț al planetei; nu ai nevoie de propria casă sau propriul birou, computer pentru a-l umple ci de acces la internet. Poți astfel să mai bagi cîte un new post și de pe cel mai jenant de slab computer secăndhiend dar care, culmea, e conectat la net.
Marele dezavantaj este nu doar că nu-l poți scrie decît dacă ai computer și furnizare net valabilă ci că el, blogul, aparține strict spațiului virtual. Oricine poate da un copy-paste de pe textele tale și băga apoi în textele lui. Din fericire, orice blogger care se respectă (cît de cît?) n-o să comită (teoretic) o asemenea eroare morală, nu de alta dar egocentrismul caracteristic acestor ființe ține cu toți dinții (virtuali!) la exprimarea unică, personală și originală.
Ce nu vrea să știe orice bloger care se respectă cît de cît este că blogul tău nu e, de fapt, al tău ci e ceva care funcționează în regim de C.A.P. capitalist – adică la comun și pe neve. Nu prea știu ce-ar putea reprezenta simbolistica sintagmei neve în acest context; deși am cîteva idei, mai lucrez la ele șî uo sî li explicitez cu altă ocaziune-televiziune-vizuină. Dar, ca să nu-mi perd șirul la idee: tu (acest nefericit de tine ambiguizat prin voință proprie, un Neo realo-mitico-simbolic! )te strofoci ca să realizezi ditamai rîndulețele de proză hai-ku și ignorantul, hackerul, cretinul x vine și ți le fură in a blink of a mouse-click.
Io, subsemnatul – deși termenul este destul de impropriu căci nu semnez nimic pă nicăieri!; ar trebui mai bine să zic subvirtualizatul dar dăm în alte perle – am luat full contact cu this trăsnaie ocolitoare de realități cam la vreun an juma după ce mi-am tras-ras internet; asta venea, la rîndul ei, cam după ce mi se scurseseră pe apa weekendului almost 30 years of life, după ce o faimoasă editură autohtonă îmi refuzase colecția de 17 povestiri pe motiv că ar trebui să încercați la ziare și reviste culturale și apoi reveniți la noi cu, eventual, un roman; vă așteptăm cu căldură! – și după ce realizasem sec că pierdutul timpului în fața monitorului cu diverse strategy/shooter games chiar e pierdere de vreme. Adică, redundanistic explicînd, timpul ăsta parșiv, după ce că zboară subversiv prin fața la ochii tăi scurși, mai poate fi și stors de creierul tău odihnit pînă la ultima picătură de idee de picătură astfel încît, la capătul a 8 ore (extenuante, thrilled!?) de evadare în cea lume pixelată să exclami… Chiar așa? Ce să exclami? Mamă, ce cool m-am jucat? Cît de cool am putut fi că l-am frăguit p-ăla în ‘nșpe mii de bucăți? Hai fugi cu cercu’-n soare!
Cred că cine ține un blog doar pentru el este ori unul care n-are ce face ori unul care vrea să n-aibă ce face. De fapt, cred că foarte puțini sunt cei ar ține un blog doar pentru selfamuzament. Sau selfmasturbare. Există, poate, și un potențial literar în toată afecerea asta – cel puțin așa am crezut la începutul aventurii mele bloggeristice, un altfel de comunicare virtuală. În sfîrșit comunicarea virtuală mult așteptată!
Cum ar fi reacționat oare la acest fenomen mucilaginos un, să zicem, M. Eliade, G. Călinescu, Camil Petrescu sau M. Preda? Sau Dostoievski sau Tolstoi? Bine, rău? S-ar fi apucat și ei de așa ceva, ar fi înfierat treaba cu vîrf de peniță îndesată-n foaie pînă iese pe partea aialaltă? Chestia e că poți foarte bine să te apuci să încropești un jurnal (fie scris de mînă, fie scris cu ajutorul unui program de procesat texte) în care bagi și poze (eventual porno cu tine însuți că tot nu ți le vede nimeni) și ce mai vrea mușchiul inimii tale. Căci un blog se ține pentru că știi că te citesc alții și apuci astfel să dai cu privirea la rubrica comments. E un fel de messanger + email alambicat, hibridizat în timp nereal de real!
S-ar putea, desigur, din aceste ultimele rînduri, extrage și următoarea concluzie: păi dacă n-am avut comments (deci scriam și io ca fraieru’ niscaiva rîndulețe-puțulete doar că să zic că nu frec mangalul’ pi digiaba) normal că acuma tun și fulger împotriva blogosferei. Nu zic că nu-i adevărat (nu de alta dar tot ceea ce declar poate fi lofosit împotriva-mi!) numai că treaba care m-a îmbolnăvit de nervi vreme de aproape 1 month de cînd descopeream blogul, a fost legată, dincolo de orice alte considerente, de faptul că se vehiculează idei șocante doar de dragul de a fi vehiculate și ca să se umple spațiul de new post cu something new.
Blogul e astfel un altfel de a face ziaristică – cel care te citește poate să te și comenteze – sau chiar, prin extensie, un alt mod de a face literatură… de consum. Proastă, desigur, superficială, pornografică, miștocardă, cocardă, bastardă, catericizantă, imbecilizantă. Faptul că poți să-ți publici ofurile doar prin clipala la mouse e ceva atît de înnebunitor că uiți orice alt considerent literar. Domle, m-am autopublicat! Cool! Și mai e și moca căci plata abonamentului de cablu+net nu se pune.
Unde sunt vremurile alea cînd scriai o carte (de ficțiune!) vreme de cîțiva ani și apoi așteptai, vreme de cîteva luni, apariția recenziilor? S-au dus ca cînd nici n-ar fi fost, date cu delete de această halucinant de rapidă mișcare numită blog. Web-log. De la conectare la rețea. Gen Matrix. Vorba aia: Matrix-Matrix da’ să n-o știm și noi! Las-o așa că merge; nu ne trezi din dulcea visare superficială că s-ar putea să facem urît! Adică te dăm imediat pe blog; te dăm de nu te vezi!
Treaba scrofuloasă e că blogul îmi apare ca un soi de expresie intelectuală a superficialității numită Internet; în loc să te ocupi cu trasul muzicilor, filmelor, jocurilor te preocupă updateul zilnic al blogului. Îți exprimi liber opțiunile visceralizat-mentale, alții te comentează, tu îi comentezi pe ei și astfel expresiunea corbul blogger la alt corb blogger nu-și scoate ochii capătă un sens cît se poate de real. Dacă ai picat la facultatea de Jurnalism de atîtea ori încît ai devenit un jurnalist ratat sau chiar dacă ai intrat dar, undeva, deep inside, ai rămas un nostalgic convins al noțiunii de jurnalist ratat, atunci merită să ții un blog. Cum analiștii politici se bucură ca drogatul aflat sub sevraj de orice năzbîtie politicianistă căci, na, li s-a dat materie primă de bătut apa-n piuă timp de una bucată săptămînă (sau mai mult) așa și bloggerul constant (profesionist) nu-i altceva decît ceea ce analiștii politici sunt: parazit/paraziți ai realului.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!