Într-o vreme în care lumea întreagă e marcată de teribilism în cele mai neașteptate forme ale sale, iată că tocmai domeniul artelor vizuale – unde parcă manifestările de gen ating cote mai înalte decât în oricare alt domeniu! – ne rezervă surprize plăcute. Dacă tot mai mulți artiști plastici se aruncă în meandrele așa-zisului abstracționism încă dinainte de a reuși să stăpânească în mod satisfăcător legile primare ale desenului și/ sau ale culorii, încă mai există artiști care execută pașii în ordine logică și firească și, mai mult, alții care pot fi lesne catalogați drept neo-plein-air-iști, aceia care se întorc la zona generic denumită figurativă, la natura îndeobște recunoscută drept primul maestru al oricărui învățăcel într-ale artelor vizuale.

Surpriza avută în vedere în momentul de față vine din partea d-lui Florin Stoenescu, domnia-sa oferindu-ne și supunându-ne atenției o pleiadă de ipostaze preponderent peisagistice - dealuri, căpițe de fân, sălcii, vulcani noroioși. E vorba cu precădere de imagini ale dealurilor Buzăului, aici elementul subiectiv-sentimental intervenind în mod clar și nemijlocit, pentru că este vorba de locurile de unde se trag obârșiile artistului.
Viziunea picturală nu exclude episoade de alunecare în zona decorativismului. Dar demersul tehnic este mai mult decât limpede, el putând fi lesne descoperit și urmărit de la “nebunia” îmbibată de dinamism a contrastelor cromatice către un areal mai așezat, susținut de rafinate valorații coloristice, de solarități calme și discrete, elemente care se fac răspunzătoare de crearea unei anumite atmosfere, poate lucrul cu adevărat definitoriu pentru un artist.
Fantasma literaturizantă, ispita descriptivistă, toate acestea se inhibă treptat și practic se topesc, jinduind spre pictura pură, spre culoarea generatoare în același timp de lumină, de ritm, de formă… Motivul se convertește tot mai pregnant în pretext pentru culoare, balanța calorică înclină tot mai des spre gama caldă, strălucitoare, aflată sub imperiul ocrurilor. Împăstările aplicate spontan cu lama cuțitului de lucru se pierd în țesătura moale și cuminte a tușelor. Pictorul Florin Stoenescu ni se dezvăluie oarecum dual, totodată ca un senzual și ca un rafinat, seva suculentă a culorii păstrându-și însă savoarea de fiecare dată.
Privitorul este invitat să iasă din registrul înfiorat, aproape convulsiv al crepuscululului, al furtunii și să pătrundă cu bucurie pe tărâmul moldav cu întinderi calcinate de soarele amiezii, ritmic punctate prin tonuri de verde, violet, griuri colorate.

Natura statică apare aici drept o frumoasă excepție, ce repune în actualitate inepuizabila dezbatere mai mult sau mai puțin filosofică asupra scurgerii inexorabile a timpului (clepsidra). Tratată aproape monocrom, ceea ce o înnobilează cu o aproape surprinzătoare distincție, lucrarea oferă un regal de viziune unitară între mesaj, redarea plastică și elementul tehnic. Dar rămâne o abordare oarecum stingheră în cadrul acestei galerii de tablouri, probabil fiindcă în peisaj autorul își găsește certitudinile și permanențele de care are nevoie. Zodia teluricului sau a Gaiei ne confruntă cu materia veșnic regeneratoare și născătoare de viață, iar procesul germinativ devine practic detectabil la nivelul auditivului.