Curgerea timpului nu difera cu nimic de ceea ce era odata amintirile involburate omul cand isi aminteste nu tine neaparat la ceea ce il defineste, eu exist pentru ca m-am nascut si totusi lumina pe care o vad nu o cunoasteam inainte dar o vad, o modelez conform regulilor nescrise ale umanitatii, creierul nostru nu poate discerne atata informatie care vine si va mai veni, ganditi-va la un fluviu ce se izbeste inexorabil de o stanca slefuind-o in timp asa e si omul, noile generatii care vor veni sunt slefuirea intangibila a radacinilor actualelor contemparaneitati , si ei vor crede ca si noi dar nu tot in acelasi mod, pentru ei e mai usor fiindca deja cand se nasc stapanesc in subconstient intrega memorie genetica a prezentului, a obscurului devenind din ce in ce mai irationali, mai precoci, mai varstnici in tineretea lor.

Cand ma uit in jurul meu si vad ca totu-i alb de un alb impur, pe care ochii mei nu il vad dar celelalte simturi striga la unison “Nu mai rataci prin Univers, Cosmosul si haosul din tine e mult mai adanc decat orice planeta ce o visezi, in sinea ta zac comori nestiute extinde-ti simturile cine stie poate ai sa reusesti, nu conteaza sa atingi telul ci calea pe care ti-o creezi pentru a ajunge la el, tocmai acest drum ne caleste, ne face mai puternici, nu intelege un lucru studiindu-i forma, ci atribuie misterului din tine misterul din ea, secretul palempsistic trebuie protejat cu orice pret uita-te dar nu cu ochii, aude cuvantul cum se rosteste, nu ideea ce o exemplifica, nu orice lucru ce-l atingem e si palpabil, (atingand culoarea nu inseamna ca la nivel tactil o si supunem propriilor noastre emotii, ganduri sau sentimente) stapanind cu adevarat rotatia in jurul propriei tale persoane ai sa intelegi ca restul vine de la sine, din tine totul nu e decat o creatie a ta si astfel vei putea suporta usor singuratatea si pustietatea din sufletul tau… Dar ce e Sufletul? Un gol interior plin cu ganduri si dorinte a caror catharsis uneori creeaza geniul, alteori nebunia.

Intind mana si privesc
Cum privirea-mi atinge cerul
Cum pamantul micsorat
Se pierde in zare, si-n zadar eu il rechem
Tot mai mic, pierzandu-si forma
In ceasul rosu de apoi
Insa visul isi ia zborul
Spre alte tari nelocuite
Al caror nume se va pierde
Intr-o ceata involburata
Nesecata de dorinta
De-a zbura, de-a fi totuna

Secretul alb cel al uitarii.


Si totusi credem, credem ca noi am creat stiinta ca am facut progrese, ne amagim cu gandul de a fi inteligenti, rationali, calculati, insa toata aceasta demagogie a noastra creeaza monstri ce se opun libertatilor societatii, esti liber nu atat timp cat nu invadezi, nu vrei spatiul intim al celui de langa tine, ci sa nu gandesti acest lucru, societatea a creat “materialul” pentru nevoile fizice subminand puterea psihica a omului (era un proverb “Omul are nevoie mai intai sa manance si abia apoi sa gandeasca, altfel nu i-ar ajunge niciodata), dar sufletul exista, are marime, culoare, greutate tot ceea ce indentifica si specializeaza un obiect aflat in spatiu real este valabil si pentru suflet dar suntem orbi, nuli sub unilateralitatea evolutiei umane pe care noi insisi ne-am impus-o, nu vedem aceasta culoare, nu-i cunoastem greutatea sau marimea, e un lucru abstract in care ne place sa credem, am creat credinta, am purtat razboaie, am scris mii de carti in numele lui, insa adevarata lui esenta ne sperie pentru ca e nemuritor, sa intelegi infinitul e ca si cand uitandu-te la un tablou ai vedea doar pete de culoare si nu imaginea completa redata de acestea.

Mergand pe acolo unde
Nu fuse pas nici ‘mân de om
Precum un fir ce din deșert
Pierdut de fratii sai mai mari
Plângandu-și soarta, purtat de vant
Se stinge-n norii călători
Moartea sa, destinul crud
Existența înjunghiată


Un ultim sunet
Mut, conturandu-si forma
Ca o rugă-n miez de noapte
Se iveste… intr-un zadar,
Traind, creand, doriind, graind,
“Doamne, da-mi puterea de a fi”
Spatiul meu sa mi-l strecori
Intr-o sita a luminii
Sa pot distinge in tine insumi,
Zi de zi, noapte de noapte
Să pot sterge si alina
Amintirea ta,



Iți promit ca acolo unde
Timpul tau nu va începe

In atomi te vei intrupa,
In chip alb nepieritor
Creat prin tine de al tau crez

Vei fi stapan peste al tau plans


Fara tine, el si ea
N-ar exista
Paradisuri… involburate

Ai trăit ca o himera
Nu stiai nici ca existi
Acum neantul se asterne,
Asupra vietii din desert,.
Preschimbando-n mii de fire,
In secunde … milenare

Dincolo e lumea mea
Am venit, am revenit