infinitul și manipularea...


Termenul de infinit după ce îl pronunț, mă duce cu toată
ființa într-un prezent pe care îl percep indeterminabil.
Desigur cele trei elemente de percepere de care ne folosim
ca să ne ghidăm psihicul existenței proprii printr-un sistem
de calcul al timpului pe care il traim de la naștere la moarte, coexistă într-o permanentă formă care se auto-dezvoltă, dacă considerăm că prezentul își pierde valoarea reală în lipsa trecutului, nu însă și în viitor dacă luăm în considerare viitorul ca incert. Însă dacă nu uităm că umanitatea a ajuns în pragul revoluționar de a securiza un viitor destul de îndepărtat care să asigure existența generațiilor următoare.
Consider că umanitatea are o imperială nevoie de a putea conserva trecutul pentru a se putea ghida într-un viitor incert; (incertitudine care este permanent standardizată în secole și generații care au un impact considerabil asupra comportamentului global a-l umanității, în condițiile în care imigrația masivă a unei părți a umanității din zonele sensibile politic, pune toată istoria umanității într-o situație nemaiântâlnită precedent, deoarece amestecul culturilor și religiilor în zonele de interes economic cum ar fi metropolele lumii, provoacă anumite tensiuni în rândul populațiilor de etnii diferite, în societăți în care
nevoia de civilizație,(aici mă refer la respectul față de cel de lângă mine), este primul semn al unei socieăți model despre conviețuirea în armonie, unde agresiunile fizice, spirituale și mentale nu există. Desigur este un vis îndepărtat al istoriei umanității, însă fără succes dacă observăm războaiele din zilele noastre pentru avuție. )
Revenind la termenul de infinit, balanța se înclină semnificativ când încercăm să afirmăm despre ceva anume că este real. Consider real ceea ce căruia îi pot da o explicație care se bazează pe logica informațiilor acumulate până în acest prezent din momentul nașterii mele.
Deoarece materialele care se află în natura înconjurătoare necesare satisfacerii tot mai pretențioase a vieții umane, se află într-o manieră "haotică" logicii umane de a fi puse în folosul acesteia, omul a început să rețină și să înregistreze schimbările fenomenelor și materialelor pentru a le utiliza în urma imaginării unui rezultat dat, unele din ele sunt amestecate după o anumită ordine prestabilită de instinct și logică; logică care este bazată pe informațiile din trecut, iar instinctul este ceea ce simțim ca viitor.
Punând o mare parte de vină creierului uman care deocamdată trebuie să își recunoască limitele, (aceste limite cauzând moartea), acest creier tinde spre realități pe care corpul nu le poate palpa în forma lui naturală, (de ex. creierul a
realizat că cerul înstelat este un spațiu real, însă are nevoie de corp pentru a înregistra, corp care nu rezistă în cosmos din cauza lipsei gazelor care se află pe Pământ, astfel a creat pentru conservarea acestuia costumele și utilajele necesare pentru a explora nemaivăzutul).
În consecință realizez că corpul îmi moare la un moment dat,
însă mai realizez că ceea ce mă formează ca ființă umană 'spirituală' nu moare niciodată, însă ce se întâmplă apoi?
Eterna și 'nemuritoarea' întrebare...


(...continuare...)