agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-14 | | Aleksander Mertz - "Maraton spre fericire" – roman-document în versiune românească de Alexei Rudeanu. Apărut sub egida fundației Gnomes’ Land în 2007, ca revenire după 20 de ani a scriitorului Alex Rudeanu pe piața cărții (din păcate piața meschină pe care o știm), "Maratonul ..." se axează pe biografia unui compatriot de-al nostru, “autoexilat” peste Atlantic: eminentul medic anestezist, erudit în multe domenii, sportiv ambițios și autor de cărți pentru popularizarea medicinei, Mircea Mocanu. Biografia românească și biografia americană se împletesc într-un mozaic de ipostaze, mărturisiri și aduceri aminte, un grafitti colectiv, așa cum spune chiar Herr Schreiber, autorul travestit al biografiei. Dar nu numai atât ... pentru că orice biografie individuală se încadrează într-un tipar existențial. „Românii pe care i-am cunoscut cu prilejul unei recente vizite în America, spune un personaj al romanului, se împart în două categorii. Pe primii i-aș numi cei ce fug – de destin, de țară, de nevoi, de necazuri, de răspunderi. Deci, de propriul sine. Cei care se mulțumesc să trăiască oriunde și oricum, cu condiția să aibă o ciosvârtă de ros. Ceilalți, în schimb, sunt cei ce caută: sens, valoare, personalitate, avere – deci, propriul destin. Cei care se află în veșnica goană după mai bine, mai mult, mai relevant, mai semnificativ”. Exemplele reale ale unor români care fac și ei parte din a doua categorie vin să întregească biografia personajului principal, ca si membrii (cu nume fictive) ai familiei doctorului Mocanu: fiul Dany, medic stomatolog realizat, cetățean american prin adopție; soția lui, Diana, biolog cu studii la Sorbona, fiică a anesteziologului român Ion Cristea; mama lui Dany, doctorița Miriam, o aromâncă care nu și-a uitat tradițiile culinare și obiceiurile; unchiul Flavian, inginer constructor. Poveștile se împletesc într-un aspic savuros, pe durata ficțională a unei petreceri de familie. Desăvârșirea personalității multilaterale a doctorului Mocanu e recompusă (nu neapărat cronologic) din toate fragmentele de mozaic: omul de artă care începe prin a se instrui la Luvru, parcurgând metodic galeriile destinate maeștrilor picturii, găsind explicații tulburătoare privirii Giocondei și expresiei ochilor marchizei de La Solana a lui Goya; maratonistul care își uimea colegii de drumeție prin rezistență și prin precizia orientării pe cărările de munte; călătorul obișnuit să observe și să învețe ceva din orice loc vizitat; cititorul avid și atent – de la colecția „DOX” a copilăriei la tratatele de specialitate; adolescentul care privește uimit și întrevede, fără să înțeleagă pe deplin lumina, esența și extazul din „taina zămislirii” – prefigurându-l pe amantul voluptuos de mai târziu dar și pe autorul capitolelor de educație sexuală din cartea sa dedicată adolescenților; altruistul care și-a ajutat frații trecând peste toate opreliștile, o singură dată păcătuind printr-o furie de moment cu consecințe ireversibile. Fără a mai vorbi despre pașii în formarea ca medic: stagiatura de medic la țară, în ținutul noroaielor și al prafului invincibil; munca de pionierat de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul Floreasca; lecția daneză și practica pariziană; experiența latino-americană a Surinamului – țară mai săracă decât România, dar explodând de vitalitate. Și în fine, consacrarea americană în Þara Făgăduinței urmată de gustul amar al ingratitudinii oficialităților patriei-mamă către care s-a îndreptat munca de pedagog voluntar a medicului ce și-a dedicat ultimii ani publicării seriei enciclopedice de educație „Sănătatea optimă”, chintesența unei experiențe de o viață. Tonul autorului, câteodată grav, alteori plin de un umor fin, arta de a crea suspans din întâmplările mărunte cum e “dezastrul” casnic al inundației reședinței lui Dany în chiar patria perfecțiunii tehnologice, rezolvată surprinzător în final, arhitectura inedită care include și face “digerabile” cititorului și inserții îndeobște mai aride ca interviul cu Caroline Juler ori citirea unei lungi scrisori de către simpatica Ionela, și chiar inspirata ilustare grafică semnată de Done Stan – toate acestea fac lectura plăcută. O carte frumos construită în care punctul forte (și nucleul generator) e până la urmă “tomografierea” fenomenului emigrării (în special peste Ocean), cu motivația celor care o aleg, cu parametrii și variabilele ecuației americane în viziunea rezolvitorilor români. Și nu în ultimul rând, o lecție interesantă, cu toate că povestea nu e didacticistă, despre reușită și despre căutarea potențialului maxim. PS. Despre Aleksander Mertz și Alexei Rudeanu se pot citi mai multe pe site-ul fundației Gnomes’ Land ... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate