(sau Cauze și simptome ale abstinenței emoționale)
de Petruța Ionescu

A fost odata un om. Un om care s-a îndrăgostit. Dar poate nu suficient de tare. A fost odată o femeie. S-a îndrăgostit și ea. Nu se știe cât de mult.
Într-o bună zi unul din ei, poate ea, își dă seama că se petrece ceva. Că povestea aceea frumoasă are părți care nu se mai potrivesc.
Persoana care descoperă asta e posibil să nu facă nimic sau mai nimic pentru a îndrepta lucrurile. Poate doar să sufere în tăcere, întorcându-i spatele celuilalt/celeilalte. Până într-o zi. Ziua în care se decide că pentru ea poate să fie și altfel… Într-un alt décor. Fără să părăsească definitiv primul décor.
Dar ce face cealaltă persoană, din așa-zisul cuplu, în tot acest timp? Iubește? Nu iubește? Ia atitudine? Încearcă să pună în ordine, cumva, părțile acelea care deveniseră fie haos, fie inerție, fie rutină, fie durere sau dispreț? Sau lehamite...
Poate că nu face nimic sau nimic din ceea ce s-ar aștepta și ar aștepta cealaltă “jumătate” de altădată. Poate că stă și așteaptă ca jumătatea cealaltă să facă, da, ceva, orice ar fi acel ceva.

Poate că încearcă un alt décor sau chiar mai multe...
…
Ori poate că nu mai vrea nimic, dar chiar nimic, nici de la sine, nici de la fosta potrivită jumătate, nici de la alții, nici de la altele, nici de la viață, soarta, Dumnezeu, profesie etc.

Ei, da, dacă mai privim o dată povestea, în care se poate regăsi fiecare, la un moment dat, ne dăm seama că macar unul dintre cele 2 personaje poate suferi, încă din timpul nefericitei povești de destrămare a cuplului, sau mult mai târziu -, de abstinență emoțională.

De acea nevoie de a ridica ziduri între sine și trecut, între sine și suflet, între sine și alții, între sine și un viitor în care nu mai crede. Între sine și iubire…...



"Iubire, iubire, iubire zici??!? Ce e aia???!? Nu mai cred în așa ceva. De fapt nu mai cred în mine, în nimic" o să auziți persoana declarând. "Nu mai cred, deci mă retrag."
Unde? e posibil să urmeze întrebarea. Iar răspunsul poate fi ori unul fără vlagă, și cu gândul aiurea, ori unul agresiv si defensiv, ori o tăcere lungă și obstinată:
“"Ce contează, pe cine interesează, hmmm?!?”" continuă persoana suferindă. “"Important e că sunt aici, în... …peștera mea."”

……………………………

București, 18 mai 2010, 10:55 PM

...

Când vezi că "zidul" dintre tine și lume/realitate, dintre tine și tine e prea înalt, caută o cale de salvare, de revenire la normal, cerând ajutorul celor din jur, la nevoie.

…