agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4190 .



Puncte cardinale
eseu [ ]
Reflectii si meditatii Colecţia: Texte Filozofice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [rockyr ]

2010-08-23  |     | 



Punctele cardinale îmi circumscriu persoana construită din vocale în care îmi scriu limitele pozitive și consoane în care sunt cuprinse limitele negative, înscrisă în tiparul vocabularului viu.
Aria fiindului are ca extremități Nordul, Sudul, Estul, Vestul, iar în centru se află sinele.
Nordul transcende sublimul, Sudul transmigrează neputința și spleenul, Estul înnoiește desuetul și Vestul modernizează concretul.
Între Nord și Sud se circumscrie voința, iar între Est și Vest se înscrie putința, și între parantezele nației îmi aflu locația eului căutându-și esențele specifice.
Unesc punctele cardinale în arce de cerc și obțin cercul ființial, cu aria reprezentând totalitatea întâmplărilor incluse în zile și cu centrul sinele.
Diametrul are la capete Nordul și Sudul reprezentând axa verticală a personalității coagulate de evoluția spiritului.
Iar transversal, diametrul unește Estul și Vestul într-o orizontală semnificând platitudinea vieții înscrisă într-o monotonie fără stări oscilatorii.
Deosebirea dintre ego Nord și alter-ego Sud îmi întregește trăsăturile și reliefează antiteza dintre calmul înghețat fără emoții și afectele febrile necontrolate de rațiune, însă ambele ipostaze îmi aparțin.
Asemănarea dintre mine însumi ce vreau să devin și altul care sunt tot eu dar neputând să devin ce vreau să fiu, mă încadrează în matricea eurilor ale căror luminiscențe deslușesc un infinit personal aparent și artificial.
Linia cu sinuozități întâlnind personificarea unei sfere întruchipând perfecțiunea și în interiorul căreia sunt înscrise o infinitate de cercuri ființiale taie abscisa, iar extremitățile sunt Estul și Vestul și secționează ordonata cu extremitățile Nordul și Sudul, însă la intersecția dintre axa abscisei și axa ordonatei se află nimicul, un zero absolut.
Vectorul îndreptat de la Sud spre Nord exprimă evoluția având afinități cu perfectibilul, iar vectorul orientat de la Est către Vest descrie eterogenitatea mulțimii grupate în nații al căror spirit diferă în funcție de geneza acestora.
Axa verticală ce cuprinde Nordul și Sudul se prelungește până atinge transcendentul, în timp ce axa orizontală în care sunt incluse Estul și Vestul caracterizează teluricul în aria căruia ființează oamenii fără spirit.
Toate lucrurile, toți oamenii și natura sunt delimitate de puncte cardinale reprezentând extremitățile.
Punctele cardinale există și înlăuntrul ființei, încadrând emoțiile longitudinal de la Sud la Nord și transversal de la Est la Vest.Suprafața, fațada, ceea ce se vede la om, ca o eterogenitate de figuri geometrice care însumate trasează conturul corpului, este delimitată de puncte cardinale reprezentând periferiile.
La nivel planetar, zenitul reprezintă Nordul și nadirul Sudul, iar dreapta care le unește trece prin centrul pământului, un fel de sine incandescent care răbufnește uneori la suprafață sub formă de lavă.
Nordul și Sudul se află într-o permanentă antiteză, la fel ca Estul și Vestul : dacă Nordul semnifică concretul, atunci în mod obligatoriu Sudul reprezintă abstractul, dacă Estul are conținut logic, în consecință Vestul este încărcat cu absurditate.
Mă definesc în puncte cardinale, dar și matematica mă caracterizează : sunt conturat din sfere, piramide, cercuri, poligoane, triunghiuri, în segmente, în arce de cerc și în linii frânte, căci figurile geometrice capătă formele multiple ale spiritului și umplu golurile.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!