Premisele stabilității în natură, o predictibilitate obiectivă



1. Preambul

Natura are două ipostaze în ceea ce privește stabilitatea sa structurală:
În prima ipostază întreaga sa constituență evoluează, se modifică continuu, la anumite niveluri.
În a doua ipostază există anumite stadii în care se păstrează o stabilitate perceptibilă, însă la alte niveluri, stadii care pot fi subiectul unor percepții și pot fi numite.

Este un continuu miracol faptul că o identitate staționară, perceptibilă și definibilă, rămâne valabilă pentru sistemul cuprinzător al acelei identități. Faptul că lumea, obiectele, lucrurile, ființele rămân și se păstrează într-o structură predicitibilă și stabilă,
( nu se desfac, dizolvă, dezintegrează, etc ) capabilă să îndeplinească funcții cu o definire informațională, poate fi considerat într-adevăr ca fiind un miracol.

(Constituentele proto-elementare, sub atomice, ale electronilor și nucleelor sunt într-o continuă relaționare, în schimb electronii și nucleele se consideră că își conservă o identitate stabilă. Electronii de pe ultimele straturi ale unui atom, pot migra, în schimb atomul (de fier, spre exemplu), rămâne stabil. Componentele materiale, moleculare, în care se regăsește acel atom se schimbă continuu, în schimb identitatea corpului viu sau neviu în care se regăsește acel atom sau moleculă rămâne aceeași.)

Această stabilitate a naturii nu poate fi obținută doar energetic, pe baza forțelor cunoscute ( tare, electromagnetică, slabă și gravitațională ), forțe care mențin într-adevăr și realizează o consolidare a materiei, ci are la bază și un control informațional riguros al relaționării tuturor stărilor și al tuturor componentelor sale, la fiecare nivel, cunoscut sau necunoscut nouă.

Studierea premiselor acestei modalități de control informațional, pentru a fi posibilă o evoluție stabilă a naturii, este tema prezentului text.

2. Relațiile de înțeles ale unei interacțiuni din natură

În conformitate cu ,,teoria dualității lui zero,, (prezentată într-un text anterior) natura utilizează operatorul său informațional: ideea acestui înțeles al lui zero, pentru a face posibilă desfășurarea predictibilă a interacțiunilor.

Se enunță mai jos cele două relații de înțeles din natură, ale unei interacțiuni între două entități (particule, părți, procese, sisteme, etc) x și y.

- Dacă x = y? și x = - (-y) atunci x – y = 0? și deci x = y ?.

Interacțiunea suferă o diferență, potențialitatea – (–y) este doar posibilă și se repetă întrebarea, rezultatul fiind 0?.

- Dacă x = y? și x = - (-y) atunci x – y = 0! și deci x = y !.

Interacțiunea suferă o contradicție, potențialitatea – (-y) se desfășoară și se încheie întrebarea, răspunsul, (rezultatul) fiind 0!.

Ambele aceste relații funcționează pe baza unor tendințe permanente spre limite a lui zero. Reducând relațiile de mai sus prin prisma acestor limite le putem descrie astfel:

,, întrebarea x=y?” prin:

lim (x = y?) = 0?

și ,,răspunsul x=y!” prin:

lim (x = y!) = 0!

Nici una dintre aceste limite nu epuizează limita extremă a lui zero, dacă această limită există, aceste limite fiind în natură niște praguri relative ale înțelesului.

3. Premisele stabilității în natură

În perspectiva a ceea ce s-a prezentat până acum, stabilitatea unei structuri rezidă din controlul informațional sistematic exercitat asupra interacțiunilor dintre componentele sale.
Una dintre posibilitățile de a se exersa acest control în natură se prezintă ipotetic în continuare și are ca bază existența unor codificări ( coduri naturale) ale posibilităților de interacționare descrise ( modelate) prin relațiile de înțeles x =y? și x =y!.


3.1 . Codurile liniare*

Codurile liniare sunt coduri ale posibilităților sau imposibilităților de relaționare prestabilite natural, ale oricâtor entităti, personalizate, așezate pe o axă temporară, limitate la o singură relație: posibilă sau imposibilă la un moment dat, a unei astfel de entități.

(Pentru a se înțelege mai ușor nu se începe prezentarea acestor coduri cu prezentarea celui de ordin zero ci cu al celui de ordin unu.)

3.1.1.Codul liniar de ordin unu

Acest cod se stabilește natural prin posibilitatea 1 și imposibilitatea 0 de relaționare a unei singure entități, ceea ce dă și ordinul codului, adică unu.
(În acest punct al textului se folosesc pentru scrierea codurilor simbolurile 1 și 0, pe baza înțelesului matematic perceptibil în logica matematică actuală.)

Codul liniar de ordinul 1 va avea forma scrisă:

01

iar desfășurarea sa temporală va fi :

0;1 / 0;1 / 0;1 / ......

Ceea ce însemnă că o entitate naturală va putea să fie inițial într-o stare de interacțiune imposibilă din care va intra într-o singură stare de interacțiune posibilă, celelalte interacțiuni, cu alte entități, fiind în acest timp imposibile, urmând ca în următorul interval de timp o nouă interacțiune a entitatății să devină imposibilă. Adică o stare normală de imposibil va fi cea care va fi întreruptă de o stare bine delimitată, de posibil.
Orice entitate (particulă, parte, proces, sistem, chiar ființă, etc) vor avea trecerea (drumul) de la o interacțiune posibilă la o altă interacțiune posibilă numai prin intermediul unei stări intermediare de interacțiune imposibilă.

NOTA 1: Și intervalul de timp dintre cele două circumstanțe ale unei interacțiuni: imposibilă sau posibilă, poate determina stabilitatea. Putând fi mic și stabilind astfel echilibre dinamice sau transformări controlate sau putând fi mare și stabilind astfel o ordine, o constituență valabilă și perpetuată, o consolidare fizică, etc.

NOTA 2: Personalizarea și relaționarea distinctă a oricărei părți a naturii, indiferent de mărimea numărului acestor părți sau de forma lor constitutivă, este unul dintre miracole acesteia. Și sufletele oamenilor sunt niște părți ale naturii! Senzația acestui imposibil o poate resimți intuitiv și omul atunci când se opune acestei codificări naturale. Este atunci când este nevoit să se relaționeze psihologic, în același interval foarte mic de timp, în stări duse la o limită extremă, la mai mult de o singură altă persoană, (coșmar).

3.1.2. Codul linar de ordinul 2

Acesta codifică posibilitățile de interacționare ale unui grup format din două entități dinstincte, la nivelul fiecărei entități, personalizate, pe baza acelorași principii, valabile pentru o singură entitate, descrise de către codul de ordin 1.

Codul liniar de ordinul 2 va avea forma scrisă :

0011

iar desfășurarea sa temporara va fi :

00 ; 01 ; 11 ; 10 / 00 ; 01 ; 11 ; 10 / ......

Desfăsurarea temporară se translatează în sensul trecerii timpului cu un operator pereche astfel încât se vor desfășura stării împerechiate posibile sau imposibile ale acestor entități, (stări percepute neprivilegiat de către ambele entități), în număr de 4, prin care acestea vor fi în ipostaze de a nu relaționa niciuna: 00, de a relaționa fiecare, independent, în situații proprii dar unificate: 01, respectiv 10 și de a se afla în relația completă și posibilă de relaționare, adică 11.

3.1.3. Codul linar de ordinul 3

Codifică posibilitățile de interacționare ale unui grup format din trei entități dinstincte, la nivelul fiecărei entități, personalizate, pe baza acelorași principii, valabile pentru o singură entitate, descrise de codul de ordin 1.

Codul liniar de ordinul 3 va avea forma scrisă :

00010111

iar desfășurarea sa temporara va fi :

000 ; 001 ; 010 ; 101 ; 011 ; 111; 110 ; 100 / 000 ; 001 ; 010 ; 101 ; 011 ; 111; 110 ; 100 / ......

Desfășurarea temporară se translatează în sensul trecerii timpului cu un operator format din trei elemente ale unei singure relaționări, astfel încât se vor desfășura stări grupate, posibile sau imposibile, ale acestor entități, în număr de 8, prin care acestea vor fi în ipostaze de a nu relaționa niciuna: 000, de a relaționa fiecare independent în situații proprii dar unificate în grupuri de câte trei: 001 ; 010 ; 101 ; 011 ; 111; 110 ; 100 110 ; 100 și de a se afla în relația completă si posibilă de relaționare, adică 111.

NOTÃ: Capacitatea de relaționare în grupuri formate din orice număr de entități, sub un control codificat, al imposibilului și posibilului unor interacțiuni este premisa obținerii unei stabilități pe diversele nivele de structurare și permite naturii de a crea grupuri stabile la orice nivel al său, formând corpuri, mase, volume, sisteme, ființe, stări, etc.

3.1.4. Codul liniar de ordin n

Peste numărul de ordin 4 al acestor coduri, cod care va avea un număr de 32 de ipostaze ale stărilor grupului format din 4 entități, în mai multe variante, dezvoltarea posibilităților crește atât de mult, 64, 128, etc, adică cu 2 la puterea n, încât nu se mai scriu aici aceste coduri, scriindu-se mai jos forma generală a acestora pentru structura codurilor de ordinul n.
Codurile liniare de ordinul n sunt coduri ale stărilor posibilităților și imposibilităților unor grupuri de entități oricât de mari, nelimitate. Cel puțin așa se poate deduce privind spre „atributul de nenumărabil” al componentelor naturii, la orice nivel, cunoscut sau necunoscut nouă.

Codul de ordinul n are forma scrisă:

0000.........n / 1.......m........0 / 1111.........n

Sau structural :

început / mijloc / sfârșit

Descrierea codului de ordin n :
- Începutul : 0000......n, adică starea ( unică) de imposibil complet al interacțiunilor dintre părțile sistemului format din n entități.

- Mijlocul : 1.....m.....0, starea de ordine a interacțiunilor care au loc între părțile sitemului în care există ,,p = (2 al puterea n) -2,, posibilități, în care fiecare entitate interacționeză cu o singură alta, în același timp, respectându-se trecerea de la o stare posibilă la o alta următoare posilă, numai printr-o stare intermediară imposibilă de relaționare.

- Sfârșitul: 1111......n adică starea ( unică) de posibil complet al interacțiunilor dintre părțile sistemului format din n entități.

NOTÃ: Prin aplicarea acestei ordini a codului liniar se statuează în natură o consistență, o alcătuire structurală și se prezice o stabilitate a acestei structuri. Prin acest cod, de orice ordin, oricât de mare, se stabilește o ordine a intrării în scenă a oricăror părți din natură, adică toate părțile naturii stau la o „coadă” impecabil organizată pentru a exista sau pentru a nu exista sau pentru a-și persista existența dar și nonexistența. Iar starea inițială este întotdeauna cea a imposibilului și a nonexistenței. Numai că în punctul de vedere de mai sus, nu este nici o diferență între existență sau nonexistență. O entitate din natură nu poate să apară, să existe, să se constitue, fără ca aceeași entitate să nu fi fost înainte de aceasta într-o stare identică dar în ipostaza imposibilă de apariție. Predictibilitatea spre stabil constă în trecerea obligatorie a oricărei stări prin cheia imposibilului. Este ca și o spălare obligatorie de păcate înaintea fiecărui început.

- Numărul de perechi de posibilități care pot descrie interacțiuni în cadrul grupurilor de câte n entități și care constitue mijlocul codului, este:

m = (2 la puterea n – 2n ) : 2


3.1.5. Codul liniar de ordin ,,zero”

Nu există niciun membru al nici unui grup, n=0, și deci nici un observator. Și totuși există o potențialitate de relaționare înjumătățiță.

Pentru n=0 se calculează numărul de relații de ordinul doi, adică mijlocul :

m=(2la puterea 0 -2x0)/2= ½,

această ciudată valoare a mijlocului, adică o jumătate din ceea ce ar trebui să fie un întreg format dintr-o pereche, alături de cele două extremități, începutul și sfârșitul, inexistente, se transcrie astfel :

nimic / ½ / nimic

NOTÃ: Filozofic, înțelegerea acestei relații este legată de singurătate: singurătatea pentru sine nu este atunci când mai există și o singură persoană ci aceea și atunci când acea persoană nu mai există ca să se privească. Această relație garantează existența unei singurătăți mai mari decât cea trăită de cel singur, valabilă însă și în tristețe și în bucurie și cu aceași măsură și înaintea nașterii. Nașterea este acea ivire posibilă (½) dintr-un loc înconjurat de nimic care va duce pâna la urmă într-un alt loc înconjurat de nimic. Ceea ce este scris mai sus se referă nu numai la om ci la orice entitate a naturii. Dar ceea ce prezice esențial acest cod de ordin zero este faptul că există locuri înconjurate de nimic și că nu există locuri în care nu există locuri, ceea ce fundamentează și face posibilă lumea. Stabilitatea naturii este mai cuprinzătoare decât cunoașterea omului. Venirea din nimic și ajungerea în nimic sunt doar pentru privirea noastră din ceva. Între ,,început și sfârșit,, este de fapt un stadiu al unui posibil, care este viața, marcat de două stadii obligatorii de imposibil.

Prin definirea mijlocului ca și zonă de relaționare a unor perechi de ipostaze: imposibil, posibil și al naturalului început prin posibilitatea zero, se rescrie codul liniar de ordin zero astfel :

nimic / 0 / nimic

sau : 0

4. Evoluția codurilor liniare în natură și stabilitatea predictibilă

În șirul acestor coduri se disting primele trei coduri, de ordinele 0, 1 și 2, a căror structură, prezentată mai jos, este fiecare atipică.

Ordin cod:
0
1
2

Început cod:
-
0
00

Mijloc cod:
½
-
-

Sfârșit cod:
-
1
11

Structura cod:
-/0/-
0/-/1
00/ -/11

Cod scris în sistem binar:
0
01
0011

Aceste coduri se consideră a fi ,,coduri elementare” pentru că nu au o constituție completă a celor trei părți: început, mijloc și sfârșit. Pe parcursul evoluției codurilor, de la ordinul 0 la ordinul 2, se petrece o formare a primului cod complet, codul de ordin 3. Codul de ordin 3 este primul cod structurat complet, sub forma 00010111, printr-o ciudată asimetrie.

Cele trei coduri elementare privite într-o singură înșiruire sunt :
0
01
0011

Noua natură a înțelesului lui,, zero,, prin ideea de ½, adică a posibilității înjumătățite, duce spre acel zero, cel care este propriu materiei (naturii), oferind în planul semnificațiilor o dublă identitate, la fel de ciudată și de neașteptată, adică zero? și zero!, explicitate prin ideile de drum și de ajungere, sau prin întrebare și răspuns.

Zero ca și cod inițial este sursa de posibilități:
- imposibil sau posibil: 0
- drumul sau posibilul oprit prin imposibil: 0?
- ajungerea sau imposibilul oprit prin posibil: 0!

Folosind ideea de ,,zero,, ca miez al codului liniar de ordin zero cu o singură semnificație a acestuia, aceea înjumătățită, zero conținut de către acest cod liniar este 0?.
Din aceeași idee, adică 0? ca și miez al codului liniar de ordin zero, semnificația ,,1,, cea utilizată în codurile binare, pentru ,,o logică” din natură nu există, există doar semnificația 0!.
În logica de înțeles a lui zero 0! acesta poate fi asimilat ca și semnificație cu unu: 1.

Se rescriu asfel, mai jos Codurile liniare elementare în forma lor naturală:
Codul liniar de ordin zero: 0?
Codul liniar de ordin unu: 0? 0!
Codul liniar de ordin doi: 0? 0? 0! 0!

Și codul de ieșire, de ivire:
Codul de ordin trei: 0? 0? 0? 0! 0? 0! 0! 0!

Înlocuind semnificațiile cu relațiile de înțeles care conduc spre acestea, codurile liniare devin niște ,, funcții de înțeles” :

Codul liniar de ordin zero: lim x=y?
Codul liniar de ordin unu: lim x=y? lim x=y!
Codul liniar de ordin doi: lim x=y? lim x=y? lim x=y! lim x=y!
Codul trei: lim x=y? lim x=y? lim x=y? lim x=y! lim x=y? lim x=y! lim x=y!lim x=y!

s.a.m.d. până la ordinul n

NOTÃ: Prin această reformulare de înțeles a codurilor valoarea acestor elemente componente se produce prin limite, ca urmare a condițiilor, împrejurărilor, condiționărilor, determinărilor, etc, care stau la baza interacțiunilor, iar ipostazele ( valorile întregului cod) devin posibilități din imposibilități sau revin ca și imposibilități, însă în limitele în care componența întregului cod se păstrează, asigurându-se astfel interacțiunilor o predictibilitate completă.

Fiecare parte x și fiecare parte y sunt personalizate ca fiind:

fie, x1, x2, x3, .......... xn,

fie, y1, y2, y3, ...........yn.

într-un șir de combinații care asigură menținerea identității acestora dar în același timp și a întregului care le conține, ceea ce pentru un observator înseamnă percepția unei stabilități.

NOTÃ: Personalizarea, adică păstrarea definitivă a unui identități, este cea mai greu de pătruns idee pe care o utilizează natura. Identitatea stabilă este o informație legată de percepția unui stadiu. Stadiul se supune timpului și nu identitatea unei părți. Identitatea este o stare obiectivă și indestructibilă, nu doar o numire a unei stări percepute de simțuri.

NOTÃ: Codul liniar de ordin zero are în descendență familia codurilor liniare, fiind originea acestora. Dar cel mai potrivit ar fi să se spună că, în acest mod, codurile liniare elementare, de rang unu și doi, au ca sursă naturală codul de ordin zero iar codurile mari sunt susținute în înțeles de către codurile elementare. Acest înțeles al codurilor liniare, constituite din biții naturali 0? și 0!, deschide noi perspective ale acestora și perspective noi pentru o logică nouă a informației.

Codul liniar de ordin zero este posibilitatea întrebării și a așteptării potente și nesfârșite, din cauza prezenței singulare a înțelesului lui 0 ?. Lipsa lui 0! din structura codului liniar de ordin zero are o semnificație de aceeași amploare, dacă nu și mai mare. Este singurul cod, adică singura construcție de posibilități a materiei în care sfârșitul nu există, conținând prin aceasta întreaga construcție a timpului. Se cere astfel a gândi infinitul naturii, ca și semnificație, doar ca pe un sfârșit care nu există.


* Codul liniar este privit ca și o constantă universală de către Nicolae Florean Pinte, fiind inclus în Teoria Speciilor Informaționale-2007






Notă : Pentru a aprofunda textul de mai sus cititorii interesați pot consulta textele următoare, regăsite pe pagina www.agonia.ro, de acelasi autor:

- ,,Atac la ecuație,,
- ,,Reconsiderarea ecuației matematice,,
- ,, Dialog despre realitate,,
- ,, Reconsiderarea filozofică a ecuației – Înțelesul,,
- ,, Reconsiderarea funcției matematice,,
- ,, O perspectivă filozofică a Teoriei speciilor informaționale – TIS
Gândirea prin resituare - operatorii nearmonici,,
- ,,În căutarea înțelesului și a formulei Codului liniar de ordin n.
Codul liniar de ordinul zero,,
- ,,Codul Liniar, Termodinamica și Mecanica cuantică,,
- ,,Zero, sau o discuție despre imposibil,,
- ,,Ideea și înțelesul căutate în natură,,
- ,,Sustenabilitate și natură - I și II,,
- ,,Premisele teoriei dualitații lui zero,,