Poetul Emil Vora (Maroiu) s-a născut la 14 septembrie 1906 la Meriș - Broșteni, Județul Mehedinți și a murit la 17 martie 1979 la București.
A studiat la Liceul „Traian” și Școala Superioară de Comerț din Turnu Severin.
În anul 1929 se stabilește în București și lucrează ca funcționar la Ministerul de Finanțe între anii 1930 și 1935.
În anul 1934 a absolvit Academia de Înalte Studii din București.
În această perioadă se împrietenește cu Ion Mălăescu (Iancu Mălăescu-Gorj), director și editor al revistei „Brazda Literară”, apărută în anul 1931, din al cărui colectiv de redacție face parte alături de D.C.Filip, Gh. Manovici, I. Vlad și în paginile căreia publică sub pseudonimul Liana Cedru, prietenie care va dăinui peste ani, fără a se mai putea revedea timp de peste 30 ani.
Colaborează la revistele „Convorbiri literare”, „Curentul Literar”, „Luceafărul”, „Provincia” (severineană), „Ramuri”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar” etc.
Volume de versuri:
1). Floare amară - 1936 - Editura Cruciada Românismului
2). Fântânile tăcerii - 1940 - Editura ziarului „Universul” București, str. Brezoianu, Nr. 23 - 25
3). Cartea plecărilor - 1941
4). Înalte vânturi - 1943
5). Poarta destinului - 1969
6). Nestinsa uimire - 1974 - Editura Eminescu
7). Marea curgere - 1981 - Editura Eminescu
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din aprilie 1946.
A obținut premiul Academiei Române în sesiunea din iunie 1945 pentru volumul „Înalte vânturi” (1943).
Emil Vora este un poet de tradiție clasică și simbolistică, cu semnificative influențe din partea poeților Rainer Maria Rilke (4.12.1875 - 29.12.1926) și Lucian Blaga (9.05.1895 - 6.05.1961).
Poezia sa nu trece neobservată în presa vremii.
Astfel pentru volumul „Fântânile tăcerii”, în ”Nădejdea” nr.241/242(6) din 14 aprilie 1940, Liviu Bratoloveanu face o cronică elogioasă acestuia, apreciind calitățile artistice ale poetului de „cântăreț al confesiunilor, - îmbinare subtilă de biografie și explorări emotive în singurătăți insulare sfâșiate de nostalgii”.
„Există un Emil Vora confesional, subtil, discret, original, modest și cuviincios, dar și unul sentențios, resemnat și sceptic în spiritul lipsit de comprehensiune al celor care-i ascultă plângerile.”
I se pot reproșa unele asemănări ale vocabularului cu acela folosit de preferință de poetul Virgil Carianopol.
„Emil Vora rămâne un poet major, cu inepuizabile resurse de introspecție și transfigurare, dar persecutat pe alocuri de unele imprecarități care îi descumpănesc nota originală a verbului.”
În volumul „Înalte vânturi”, apărut în anul 1943, Emil Vora încearcă o nouă experiență: frontul.
După cum afirmă Ion Șiugariu în „Viața poeziei” publicată în Revista Fundațiilor Regale, an X, nr. 10, octombrie 1943, „aceste poezii au un accent de o mai autentică sinceritate, sensibilitatea bogată a autorului curgând lent, în versuri clare și firești, fără riscuri stilistice și fără sforțări de expresie.
O emoție densă și profundă, cu vecinătăți metafizice și umane, de respirație întinsă, susține, esențial, fiecare strofă.”
Și adaugă:
„Emil Vora este ... mai mult un intimist visător fără frământări sufletești de mare tragism ... Cred că aici trebuie căutată valoarea lor adevărată.”
Despre ultimul volum de versuri apărut în timpul vieții, „Nestinsa uimire”(1974),Ion Mălăescu scria într-o scrisoare adresată poetului la data de 4 februarie 1975:
„ ... vreau să rețin poeziile din grupajul „Cântare țării”, care demonstrează în mod convingător declarația ta, că de la „Fântânile tăcerii„ a trecut mai mult timp și de bună seamă poezia ta a făcut salturi calitative de justă atitudine față de spiritul vremii în care trăim!
În acest scurt grupaj ai versuri nemuritoare, ce închid în cuprinsul lor o înaltă filozofie a vieții. Ce pană măiastră ar fi putut scrie poeziile: „Lauda cea mare”, „Țara de mâine”, „Să cânt această țară”, „Patria eternă”, „Celui fără odihnă”.
Sunt versuri ce caracterizează bogatele idei și sentimente noi, care nu numai că au un limbaj modern, dar prin încărcătura lor afectivă și trăirea lor până la cea mai pură abstracție fac să recunoaștem o autentică originalitate în poezia ta, constând în împletirea cea mai pregnantă între gândire și simțire.”
Despre poezia sa poetul Emil Vora scria într-o scrisoare adresată lui Ion Mălăescu, prietenul său, la data de 27 ianuarie 1975:
„Poezia de acum e mai abstractă, mai încărcată de meandre, ideile și sentimentele, atât câte sunt, fiind împinse mai în umbră. Caut să fie totuși atrăgătoare și comunicativă pe cât posibil, cu un limbaj mai modern (pe ici, pe colo) pentru a nu sucomba, acuzat fiind de formă vetustă ...”
Generațiile actuale vor putea extrage ideile și sentimentele ce li se vor părea potrivite cu timpurile, păstrând vie o pagină din istoria literaturii.
BIBLIOGRAFIE:
1.Roman Ileana - Dicționarul enciclopedic al județului Mehedinți, Ed. Prier, 2003 (pag.474)
2.Bratoloveanu Liviu - Despre Emil Vora: „Fântânile tăcerii”, Poezii. Colecția „Universul Literar” București; „Nădejdea”, nr. 241/242(6), 14 aprilie 1940
3.Băghină Marian - Remember, „Quark Press”, ianuarie 2007
4.Șugariu Ion - viața poeziei. Editura Marineasa, Timișoara, 1999, Ediție și tabel cronologic de Lector univ. dr. Marcel Crihană (text publicat în Revista Fundațiilor Regale, an X, Nr. 10, octombrie 1943)
5. Mălăescu Ion - Arhiva personală. Corespondența dintre Emil Vora și Ion Mălăescu. Cărți cu dedicație
Redactat:3-4.01.2011,Gabriel-Vincențiu Mălăescu