agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3669 .



Îndemn la regăsirea de... noi!
eseu [ ]
(1)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dafinul ]

2011-01-22  |     | 



Se vorbește cu năduf în popor că zeul, în mărinimia sa, a dăruit pământul nostru cu toate bogățiile și frumusețile dar că, nu se știe din care pricini, i-a lipsit pe români de dreptul, forța și libertatea de a se bucura în pace de ele. Această tristă realitate, emblematic, a exprimat-o rapsodul popular prin cunoscuta jelanie: "Munții noștri aur poartă/ Noi cerșim din poartă-n poartă!"
Nu știu cum sunt alții dar parcă noi, românii, am fost blestemați să ne luăm mereu la trântă cu istoria. Spațiul etno-geografic originar reprezintă un fel de bosfor și dardanele prin care istoria curge de la Răsărit spre Apus și invers. Talazurile ei ne-au lovit necruțător, necontenit, dar nu ne-au strivit și nici nu ne-au îndepărtat de matcă. Am ieșit din istorie și am intrat în istorie, de fiecare dată făcând istorie. Am pătimit cu gândul mereu la Dumnezeul nostru și în momentele în care acesta ne-a părăsit am făcut din Speranță un alt Dumnezeu. Ne-am închinat la sfinții altora dar, din suferință și disperare, am născut propriii noștri sfinți și ne-am purificat în lacrimile lor (Emil Cioran).
Înnotând mereu împotriva istoriei, asemenea păstrăvului în susul râului, am devenit fără să ne dăm seama un neam de martiri și de sfinți. Secretul supraviețuirii ar putea consta în faptul că am reușit să "profanăm" cu "urmele" noastre sacrul exterior și să sacralizăm profanul din noi. Ne-am născut creștini, dar am căpătat identitate prin metamorfozarea creștinismului în etnicitatea noastră. Românismul este modul nostru de a supraviețui și de a ne "odihni în ortodoxie" (Nae Ionescu), reprezintă o fericită simbioză a credinței cu pământul și patimile noastre, devenite mod de viață, spiritualitate distinctă în acțiune, substratul nostru existențial. Marile înfăptuiri, sedimentate și cristalizate în memoria etnică drept momente istorice, sunt revărsări vulcanice, izbucniri la suprafață ale acestui temei ancestral.
Românitatea este magma primordială care curge continuu sub forma culturii și civilizației de astăzi ca un torent ce-și află izvoarele într-o matrice profund originală. Istoria nu a putut să ne facă altceva decât să ne împingă temporar către o margine sau alta, dar noi ne-am regăsit mereu și-am revenit pe firul central al albiei noastre naturale, firești. Destinul hărăzit ne-a fost o succesiune de bulboane și limanuri prin care istoria și-a pus pecetea asupra devenirii și fizionomiei noastre. Aproape că nu au existat întâmplări și evenimente marcante în trecutul omenirii care să nu ne influențeze, multora dintre ele fiindu-le părtași activi. Ne-am intersectat, prin strămoșii noștri, cu perșii, cu marea civilizație greacă, am dat piept cu Imperiul Macedonean, am devenit fii și urmași ai mândrei Rome, am suportat "vizitele" barbarilor și înspăimântătorilor mongoli, ne-am încăpățânat să rămânem piatră de hotar între cele trei mari imperii vecine (habsburgic, otoman, rus), am fost în centrul celor trei conflagrații mondiale etc.
Cumplite vitregii au trecut peste noi, dar am rămas în calea furtunilor în vatra strămoșescă zidindu-ne, prin trudă și jertfe, prezentul și viitorul. Revoluția română din decembrie '89, cea mai recentă bulboană, căreia, de voie sau de nevoie, i-am devenit cu toții actori a reprezentat, înainte de orice, o mare speranță dar treptat iluziile de prosperitate, emancipare și intrare rapidă în lumea celor bogați și puternici s-au diminuat, convertindu-se în frustrare și deznădejde. E greu de stabilit cât datorăm proprilor slăbiciuni și cât faptului că am fost obligați să greșim. Bunăstarea și opulența Occidentului continuă să ne sfideze dureros, amplificând mirajul civilizației apusene. Se pare că, în pofida unor declarații binevoitoare și promisiuni ce se dovedesc de complezență, noi românii, din nou dezmoșteniți, rămânem condamnați să gravităm, probabil încă mulți ani, în jurul polului sărăciei europene, rezervându-ni-se un rol minor și o poziție periferică în noua configurație continentală. Admiterea, cu drepturi depline, a României în organismele integrate s-a tergiversat suspect. Și după ce se întâmplă în politică și economie se pare am fost constrânși la a plăti biruri grele pentru a se împlini. Acum, includerea noastră în spațiul Schengen e obstrucționată de către cei care cred că interesele nu le-au fost suficient satisfăcute. Ajutoarele, de care se face mare caz, se dovedesc inaccesibile și aproape simbolice, comparativ cu nevoile noastre, urmărind parcă, mai degrabă, să ne amplifice haosul și slăbiciunile. Se întrezărește spectrul periculos al unei tranziții fără de sfârșit și al unei crize din nou de structură, se acumulează periculoase contradicții care amenință însăși ființa biologică a neamului, existența statului național unitar.
Noii noștri internaționaliști, unii urmași ai celor care ne-au „integrat” imperiului sovietic, parcă neobservând realitatea, se întrec în a demonstra "desuetudinea" și "primitivismul" naționalului în favoarea conținutului salvator, mesianic al formulelor europeniste și mondialiste. Abia evadați dintr-o utopie ni se flutură alte utopii în ambalaj modern și stil occidental, menite să ne estompeze neliniștile și durerile ce vin din imediata și apropiata vecinătate, să ne cicatrizeze răni ce nu pot fi vindecate sau să alimenteze speranțe deșarte. Ni se vorbește până la saturație despre permeabilizarea frontierelor, ni se flutură hărți de reorganizare a lumii pe arii geopolitice în încercarea de a ne face să uităm conturul țării și de a ne obișnui cu ideea dispariției fruntariilor noastre tradiționale, ca o primă condiție a acceptării noilor proiecte. În loc de drepturi, mai marii lumii, ne îmbată cu himera apartenenței la democrație, cel mai puternic drog pentru a nu mai resimți atât de acut că am rămas infirmii Europei cu grave amputări, de-a dreptul vitale, în trupul țării.
De mai mulți ani este declanșată o amplă ofensivă împotriva istoriei și a culturii naționale cu scopul de a ne anestezia și a ne șterge memoria etnică, de a ne dezrădăcina, dezorienta și sărăci spiritual. Ni se contestă originea daco-romană, identitatea și autohtonia în spațiul nostru etnogenetic. Se încearcă insinuarea sentimentului inferiorității prin demolarea valorilor culturale, credinței, tradițiilor, obiceiurilor, a tot ceea ce constituie pilonii de rezistență și supraviețuire ai neamului. Se neagă aportul românesc la istoria și civilizația universală, de multe ori performanțele și realizările noastre de prestigiu fiind atribuite altora. Este jignită grav mândria și demnitatea națională, afirmându-se mai mult sau mai puțin tranșant că suntem un popor primitiv, exponent al unei civilizații minore și nu s-a scăpat ocazia de a fi prezentați drept handicapații, bolnavii, chiar leproșii Europei. Se încearcă culpabilizarea noastră imputându-ni-se crime și atrocități (părtași la holocaust) incompatibile cu firea și spiritualitatea noastră, pe care nici un român nu le-ar fi putut înfăptui. O istorie întreagă a trebuit să stăm în fața poftelor nepotolite ale veneticilor și ale imperiilor de lângă granițe, care, pentru satisfacerea propriilor interese, ne-au tâlhărit și spoliat, s-au hrănit din jertfa noastră, ne-au rescris istoria după cum au dorit ori ne-au interzis limba în speranța că le vom uita, i-au asmuțit pe unii dintre vecini împotriva noastră, ne-au dat ultimatumuri sau ne-au impus umilitoare condiții și dictate. Și pentru că dreptatea și adevărul nostru s-au dovedit mai presus decât armele și lanțurile inamice s-a apelat la perfidia și ipocrizia minciunii turnate în mitologii, ideologii și religii menite să ne aburească mintea, să ne otrăvească credința, slăbească voința și să ne înrobească sufletește. În fața trădării, a șantajului, vrajbei, urzelilor și intrigilor de tot felul ne dovedim mai vulnerabili, împotmolindu-ne de multe ori în capcanele, abil și ispititor țesute. După ce, prin credulitatea și lașitatea noastră, ni s-a furat aproape tot începem să ne obișnuim a sta cu mâna întinsă. Vegetăm în amorțire și somnolență, în timp ce neguțători de pripas ne scot la mezat suveranitatea, economia, hotarele, averile și ce aveam mai sfânt.
E vremea regăsirii ca ființe responsabile și ca nație, fie și acum în al doisprezecilea ceas. De prea multă vreme dansăm pe o melodie neromânească. Probabil de aia am și început să încurcăm pașii. Doamne ferește să nu-i uităm! Ar fi păcat și criminal să fie înlocuit călușul de către un step irlandez ori de cazacioc! (continuare)


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!