“Tree by Leaf”, Cynthia Voight, Atheneum, New York, 1988
“What the Dickens”, Jane Louise Curry, McElderry Books, New York, 1991
“Victory”, Susan Cooper, McElderry Books, New York, 2007

În acest episod voi încerca un „simultan critic” și mă voi opri asupra a trei cărți, având ca numitor comun nu doar faptul că toate se adresează copiilor și adolescenților, ci și acela că autoarele lor au o îndelungată și prodigioasă carieră în slujba acestui gen literar. Cynthia Voight este cunoscută în America în special pentru seria protagonizată de copiii Tillerman, care, abandonați de mama lor își iau în primire o existență pe cont propriu, pe parcursul căreia învață din propriile greșeli și se maturizează. Jane Louise Curry, o scriitoare tot americană, s-a remarcat prin romane de aventură, de mistere, de călătorie în timp având ca protagoniști copii, unele din ele trasfigurând vechi povești magice ale indienilor americani. Faima a obținut-o cu ciclul “Abaloc”, a cărui acțiune se desfășoară în splendidul Ohio Valley și împrejurimi, facând punte între contemporaneitate, Evul Mediu și preistorie.
În fine, cea de a treia autoare, Susan Cooper, o englezoaică măritată în America, unde trăiește în prezent, este cunoscută în special pentru seria “The Dark Is Rising”, operă de aventuri fantasy, bazată pe vechile mituri britanice, cum ar fi cel al regelui Arthur. Publicul român ar putea fi familiar cu tema ciclului, pentru că el a fost adaptat într-un film pentru DVD, “The Seeker” (Căutătorul”), ale cărui efecte speciale au fost realizate în studiourile de la Buftea.
Nu mă voi opri însă asupra genului de aventuri fantastice, foarte la modă de altfel după ce Harry Potter i-a deschis porțile notorietății. Am ales din creația fiecăreia o carte mai degrabă atipică și de sine stătătoare, trei povești protagonizate de preadolescenți, ale căror probleme și responsabilități sunt total diferite de cele pe care – în contemporaneitatea noastră, autohtonă – am ajuns să le considerăm specifice acestei categorii de vârstă. Tocmai de aceea consider că ar trebui citite la noi. Ca să se știe cu ce se confruntau și cum se maturizau copiii din alte timpuri, aspect poate uitat sau ignorat astăzi.
Voi începe cu Clothide Speer, personajul principal din “Tree by Leaf”, fetiță de 13 ani în perioada de după Marele Război (Primul Război Mondial) care și-a lăsat amprente adânci asupra vieții ei și a comunității dintr-un mic orășel american. Copil interiorizat și cu un ascuțit spirit de observație – dublat de o oarecare malițiozitate specifică vârstei – Clothide are o comunicare specială cu natura, fiind stăpâna de drept a micului ei colț de rai, peninsula Speer, parte a unui vast domeniu de familie. În pericol ca mama să vândă acest pământ – unde care ea cunoaște fiecare copac și fiecare frunză (de aici probabil titlul romanului), fetița începe să comunice misterios cu ceea ce ea numește “Vocea” și pe care și-o închipuie ca fiind însuși Dumnezeu. Cartea nu alunecă însă într un senzaționalism facil. Demersul lui Clothide este pe deplin justificat psihologic. Absența și presupusa trădare a fratelui, sărăcia în care ea și mama ei sunt aruncate de disprețul bunicului bogat, treburile casnice – din care fetiței îi revin îndatoriri clare și indiscutabile, tatăl care se întoarce cu o oribilă rană pe față și care se vede nevoit să se izoleze într-o magazie de bărci, undeva la marginea domeniului, tachineriile colegilor de școală, concedierea servitoarei – singura ei prietenă dar mai ales, cum spuneam, posibilitatea ca pământul ei iubit să fie înstrăinat, o fac să caute (cu un sentiment de revoltă) răspunsuri la întrebări mult mai generale și mai grave asupra existenței umane. De aici comunicarea cu “Vocea” și cele trei lucruri pe care ea I le cere. În momentul în care ceea ce a cerut se împlinește sumbru și imprevizibil, vine maturizarea, odată cu înțelepciunea de a accepta o lume imperfectă. Seriozitatea desăvârșită a scriiturii face cartea la fel de tentantă și pentru cititori maturi. Epilogul este cu totul neașteptat, prin dezvăluirea identității personajului și a tâlcului poveștii.
Cu un doi mai mici decât Clothide, gemenii Cherry și Sam Dobbs ne țin în suspans cu aventurile lor din “What the Dickens”, petrecute în anul 1842, de-a lungul unui canal navigabil din Pennsylvania și pe o prelungire feroviară a acestuia. Cherry, o mare admiratoare a lui Charles Dickens, sosit chiar atunci în vilegiatură pe meleagurile americane, surprinde într-o librărie de mâna a doua o discuție secretă. Deducând că este vorba despre doi indivizi năimiți să sustragă jurnalul pe care-l ține “celebratul Boz”, ea și fratele său geamăn pornesc într-o urmărire cu peripeții, cu răsturnări de situație și cu o mulțime de surprize pentru cititorul care se lasă purtat în lumea ambarcațiunilor familiale de cabotaj propulsate de cai sau de catâri, cu obiceiurile și personajele ei pitorești – negustori cu familiile lor, pastori itineranți, artiști pompoși de teatru ambulant, pasageri pe packet-boat-uri, toți navigând în sus și în jos pe canal. Totul e privit prin ochii copiilor, care au – în buna tradiție a meșteșugului – sarcini precise, acelea de a mâna cu rândul animalele și de a le manevra la poduri și la ecluze.
În quest-ul lor ieșit din comun, ei își folosesc resursele intelectuale – cu o tenacitate demnă de “Emil și detectivii” – pentru a dejuca complotul tâlharilor și a câștiga sprijinul întregii comunități care stă sub ascultarea legii. Meritoriu pentru autoare e faptul că în nici un moment nu cade în capcana clișeelor din alte scrieri și filme, care îi acreditează uneori pe copii să recurgă la mijloace fizice împotriva adulților, lucru care mi se pare extraordinar de dăunător din punct de vedere educațional, indiferent de noblețea cauzei puse în joc în opera de ficțiune.
În sfârșit, tot într-o librarie și tot în jurul unei cărți se înjghebează și acțiunea lui “Victory”, cel de-al treilea roman pe care vreau să-l prezint publicului român. Cartea veche, o biografie a amiralului Horatio Nelson în care este lăsată o bucată din pânza unui drapel de luptă, devine o punte între doi copii pe care îi desparte mai bine de un secol, dar între care se țese o punte emoțională și telepatică care va duce la rezolvarea unei probleme de viață. Cei doi copii sunt Molly, o fetiță de 11 ani din Anglia zilelor noastre care trece prin experiența, aparent traumatizantă, a schimbării stilului de viață, urmându și mama care se recăsătorise în Statele Unite și Sam, un băiețel de aceeași vârstă care este înrolat cu forța în Royal Navy ca “powder-monkey”, ajutor la căratul săculeților cu explozibil, în vremea războaielor cu Napoleon. Paralela între cele două destine se conturează clar, de la început, fiind limpede că amândoi, smulși din “habitatul” lor firesc, au de luptat pentru adaptarea la o nouă situație de viață. Ceea ce însă le deosebește este tocmai situația de viață propriu-zisă: a lui Molly este doar neplăcută și frustrantă, în timp ce Sam are de înfruntat asprimea vieții pe mare, abuzurile sub acoperirea disciplinei și primejdia morții. Deși la prima vedere ar putea fi considerat demn de “bulina roșie” (pentru că, așa cum ne putem aștepta, există și scene “blood & guts”), romanul crează în realitate o atmosferă plăcută: există dragoste și protecție între frați și surori, dușmanii se împacă la final, iar persecutorii, puști teribiliști, nu fac decât să se dea mari și pleacă rușinați atunci când înțeleg că au provocat suferință. Deznodământul nu pedepsește și nu este moralizator. În buna tradiție a cărților pentru copii toate secretele sunt dezvăluite și toate problemele rezolvate. Sam scapă cu viață din bătălia de la Trafalgar iar Molly trece peste criză și înțelege că de fapt, are toate motivele să se simtă fericită. Singurul aspect tulburător este chiar cel ce rezultă dintr-un adevăr istoric: prezența copiilor în luptele navale, care era o practică uzuală în toate flotele de la acea vreme. Interesant de altfel conturat contextul istoric (documentarea asupra vieții pe mare în lungile intervale de timp dintre bătălii este minuțioasă) și modul în care amiralul Nelson, erou al copilăriei autoarei, apare ca liant între personaje.
Concluzionând, aș putea spune că în timpurile noastre, când a-i citi pe marii clasici ai copilăriei părinților noștri, ca Twain ori Dickens, e poate considerat demodat de către tinerele generații (conotând cumva cu ideea neplăcută de “lectură obligatorie”) cărțile de care am vorbit pot fi o alternativă sau un supliment. E oricând interesant să faci o incursiune în trecut, ghidat de un profesionist al scrisului, fie el și contemporan cu noi, cum este cazul tuturor celor trei scriitoare. Nu în ultimul rând, în aceste vremuri în care unii psihologi de școală nouă le născocesc neîncetat celor aflați la vârste fragede tot soiul de probleme, e poate un exercițiu de maturizare să înțelegi că pe lângă adevăratele și marile probleme (sărăcia, războiul, pierderea celor dragi, persecuția) restul vine numai din lipsa de preocupări, de responsabilități și de idealuri.