Drumul dintre mister și fizică

Despre una dintre căile nelămurite ale cunoașterii Newton spunea: ,,inspirația,, este cea care arată accidental omului câte ceva dintr-o lege, legile fiind necuvântătoare pentru om și perfect ascunse în natură. Inspirația nu este un produs demonstrabil al logicii, mai degrabă este un eșantion din fondul neconștient al gândirii. Ceea ce se știe astăzi în fizică nu sunt decât simple consecințe, pipăibile de către om, ale unor stări concrete, sau doar ,,fizice,, ale naturii.

Fizicienii, fără a fi și credincioși, nu pot continua. Fizica meștesugită așa, stințiific, este discontinuă, ruptă în segmente și primitivă. Este necesară o fuziune între fizică, ca și știință a naturii, și conceptele total necunoscute nouă a creației pragmatice a acestei lumi. Fizicienii vor trebui să aprofundeze pe o linie nouă lumea, printr-o filozofie într-o formă cvasi-religioasă, vie și în același timp reală. Acum, un amestec între fizică și religie este o imposibilitate, dar în viitor științele se vor contopi din nou, într-o așa măsură, încât nu se va mai putea face un pas, decât prin ideea religioasă a ivirii lumii din ceva de o anume factură, ,,ceva,, care va putea fi abordat doar cu condiția însușirii ideii de natură la modul distinct, o natură care există.
(Adică din afara premiselor paradigmatice de creație, de evoluție și acțiune a omului.)

Noțiunea de religie, adoptată aici, într-o posibilă relație cu fizica viitorului, este de fapt o filozofie nouă, ce își asteaptă nașterea. O filozofie a naturii care să descopere principiile pe care s-a construit materia, sub-materia și dimensiunile pe care se sprijină menținerea viului si neviului. Aceste principii nu sunt astăzi cunoscute, oamenii de știință, cercetatorii din fizica fundamentală însă, resimt tot mai acut faptul că aceste principii există, chiar așa neintuibile și necercetabile.

Științele par a se despărți astăzi pe felii supraspecializate, ele se vor înscrie pe linii distincte, toate convergente într-un singur punct: Dumnezeu. Nu este vorba de o împăcare istorică între dialectică și metafizică ci de o abordare care va renunța la ambele aceste subdiviziuni. Și această situație va fi obligatorie la un moment dat, pentru că tot spărgând materie oamenii vor avea surpriza să nu găseasca în final nimic. Această situație va fi începutul căutării, în acest nimic care va avea consistență doar prin viziunea unei acele filozofii de care vorbeam mai sus și care astăzi nu există dacât în sâmburele religios.

Poate de aceea a și rămas acestă idee, studiată doar de filozofii, rămânând însă ca o parte idealistă a acestora și neabordată de știință. Această formă metafizică s-a conservat ca aparținând religiilor și ca atare în ultimele mii de ani nici nu s-a pus problema unei gândiri de această factură.

Încercând să înțeleagă ceea ce nu a înțeles Newton și apoi Boltzman, care extinsese ideile mecanicii clasice în termodinamică, Einstein a dezvoltat o teorie care rămâne la rândul ei un caz particular, față de ceva care acum stagnează, numai că ceea ce nu au înțeles primii doi nu a înțeles nici al treilea și nu întâmplător, sau nu nejustificat, motivul fiind că fondul de înțelegere care a lipsit celor trei mari oameni ai lumii se regăsește în acele principii la care s-a făcut referire. De aceea am și dat acest exemplu din istoria gândirii ștințiifice pentru a arata că există un perete de netrecut pe drumul de pătrundere în înțelesul adânc al legilor naturii, legi ce nu se lasă cunoscute.

Vrem sau nu vrem, ne referim astfel la mister, și îl legăm de acest subiect pentru că în definitiv conceptele inexistente dar posibile, ascunse în necunoaștere, sau în necunoscut cum este mai rezonabil a spune, care au statutul de a se dori cunoscute sunt și aceste legi intime ale naturii, la care au meditat atât marii gânditori. Cum spunea un filozof: ,,științele noastre dragi sunt cele mai necunoscute și neînțelese mistere,,. Misterul poate fi elucidat doar prin inspirație, sursă de cunoaștere ce rămâne exterioară naturii umane și așa ne întoarcem la afirmația lui Newton. Ce scapă azi științei este modalitatea de a opera cu informații de genul așaziselor mistere, în așa fel încât rezultatul să fie palpabil și real. Fizica viitorului va avea ca obiect de studiu un astfel de câmp, cel al informațiilor fundamentale, care prin puterea unor relații structurale să poată determina apariția unor stări energetice și apoi materiale.

Fizica este astăzi dușmanul, arma de luptă împotriva misterelor și a fenomenelor cu un sens ce ne scapă, sau care se produc în zona ,,supranaturalului,,. Supranaturalul este o zona în care omul nu poate pătrunde din cauza ustensilelor sale primitive, viitorul însă va deschide privirii și această zonă. Fără să ne dăm seama, plaja dintre real și supranatural se deplasează continuu, tot mai multe mistere devin pe nesimțite realități explicabile și simple. Fizica va fi cea care va înțelege prima și va da posibiltatea de a utiliza supranaturalul în scopuri practice. Telefonul mobil este un ,,supranatural,, al secolelor trecute, devenit astăzi un serviciu banal.

Obstacolul cel mare al fizicii este cel al folosirii predilecte al calculului matematic. Nu se poate închipui acum ce anume va lua locul matematicii în fizică, dar acest loc trebuie cedat unei noi științe, care va trebui să opereze cu elemente informaționale noi, în locul celor de natură matematică.

Misterul are doar limita imaginației umane. Însă imaginația umană, cea la nivelul unor generații și a unor populații, nu poate crea forme imposibile. Doar o imaginație imposibilă crează forme imposibile. Însemnă că forme imposibile și imaginate nu există și că tot ceea ce este imaginabil și acceptat istoric ca imaginat va deveni într-un viitor, oricât de îndepărtat ar fi, o realitate simplă.


2001