Am și eu ca tot omul o bibliotecă a casei, în camera pe care o folosesc ca birou pastoral. Toți cei care mă vizitează se simt datori să se mire de numărul cărților și să întrebe, unii admirativ, alții compătimitor, dacă le-am citit pe toate.

Ce să le spun? Că da? Ar suna arogant. Că nu? Ar părea că nu sunt altceva decât un snob care vrea să impresioneze. Așa că dau răspunsuri vagi: ”Majoritatea” sau ”Jumătate dintre ele sunt decât pentru referințe” sau ”Aș putea oricând să le vând prin Amazon.com”…

Nu suflu o vorbuliță despre sutele de cărți lăsate în casa părintească, în România sau despre alte sute care acoperă un întreg perete al biroului meu de la biserică… Nimeni aici în Arkansas nu mi-ar înțelege pasiunea pentru cărți într-o vreme când pe de o parte acestea sunt scumpe iar pe de altă parte, informația, dacă ar fi să să vorbim doar despre acest aspect, este oferită gratis pe Internet.

Dar pentru mine nu este același lucru a citi Eminescu on-line cu a citi poeziile lui în Ediția Perpessicius 1955, cu prima pagină semnată de ilustrul critic literar (degeaba întrebați: nu este și nu va fi de vânzare).

Dar cu toată patimea mea nesățioasă pentru cărți, adevărul este că citesc din ce în ce mai puține… Citesc mai mult decât oricând dar nu cărți. Reviste și ziare, broșuri și broșurici, articole și articolașe, e-mailuri și infomerciale de tot soiul… Dar cumpăr cărți cu aceeași patimă cu care le cumpăram la pachet, acum douăzeci și cinci de ani, când de dragul uneia plăteam pentru toate șase-șapte – maculatură comunistă nevandabilă…

Acum cumpăr cartea, pipăind și adulmecând fericit paginile ei pelur de parcă ar fi partenerea mea de-o viață după ce s-a (pre)gătit să ieșim în oraș sambata seara. O răsfoiesc fericit, citesc câteva pagini și apoi presat de alte probleme și lecturi, cele mai multe legate de îndatoriri de serviciu, îi găsesc un loc în bibliotecă, promițându-mi să o reiau altă dată în studiu… Altă dată... ehei, va fi o altă carte începută…
M-am întrebat și ce spun despre mine nu alții prin prisma cărților mele, ci cărțile ca atare – sutele de volume pe care le țin pe rafturile bibliotecii(ilor) mele. Nu genul de literatură sau autorii favoriți sau ”haosul ordonat” în care sunt aranjate după un altgoritm știut numai de mine … Nici despre preferințele "cărțulogistice" care mi-ar trăda amestecul straniu de colerico-melancolico-flegmatico-plus-alte-alea. Nu, deși cineva poate fi etichetat destul de precis prin prisma catalogului cărților pe care le are…

Întrebarea este alta. Ce spun cărțile mele despre credința mea că o viață mai simplă este una mai împlinită, că o viață cu mai puține lucruri materiale este o viață cu mai multe valențe spirituale?… Nu cumva transmit prin maldărele mele de cărți, un mesaj contradictoriu?

Ca oameni ne complicăm singuri în ecuația simplului și simplității… Angoasele care ne frământă sunt reflectate cu fidelitate în mii și mii de lucrări de specialitate. Plus beletristica de rigoare care este mai difuză ca țintă dar mai persuasivă prin calofilie… Ai o problemă? Cauți cartea potrivită. Dorești să excelezi într-un domeniu? Cartea potrivită pentru toana potrivită...

De exemplu domeniul ”Arta de a Reuși în Viață” ocupă câteva rafturi pentru că este un concept de concepte, destul de general. A avea succes în dragoste, în carieră, în a face bani, în a-ți repara singur mașina, în a învăța să cânți la trombon fără profesor … cu subîmpărțiri și subîmpărțiri la subîmpărțiri. Sute și sute de cărți care te informează și te călăuzesc pas cu pas către țintă, cu exemplele altora care au reușit și cărora poți să le dai telefon dacă ești chiar Toma Necredinciosul.

Fascinat de simplitătea vieții lui Christos elogiată pe coperta exterioară a unei cărți care mi-a ”căzut în mâini” după ce am scanat rafturile librăriei Barnes & Nobels din vecinătate, m-am decis să cumpăr cartea. Douăzeci și nouă de dolari și nouăzeci și nouă de cenți, preț jidovesc sub pragul psihologico-zecimalic. Și cum eram eu gata să-mi simplific viața, să o aduc la c.m.m.n.c. - la cel mai mic numitor comun așa cum a făcut Modelul Perfect, m-am apucat s-o citesc. Am realizat imediat că volumul, scumpul de el, face parte dintr-o serie de trei și dacă vreau soluții trebuie să aștept până în iunie când apare volumul doi și apoi în decembrie concluzivul trei… Volumul unu doar descrie simptomele…

M-am simțit trădat. Și vina o am doar eu pentru că mă regăsesc trăind o viață din ce în ce mai complicată, din ce în ce mai departe de idealurile pe care Iisus le-a predicat pe Munte. Și în loc să învăț direct de la El, mă strofoc singur cu cărți "self-help", cheltuind doar ca să mai am o bătaie de cap în plus la mutat când Administrația Bisericii o să mă trimită în altă parohie. Asta la propriu. Dar și la figurat pentru că deși am pe biroul meu Cuvântul Lui simplu și dumnezeiesc, mă complicățesc de parcă aș juca Popa-Prostu’ cu viața.

Cum adică "parcă"? Păi eu chiar am rămas cu toate cărțile în mână. Plus cele de pe Kindle...