Fericirea, dacă am reuși să o facem stabilă și durabilă, ar avea valențele și efectele unui rai adus pe pământ, însă este o entitate subiectivă și din păcate variabilă, depinde de felul cum este apreciată de fiecare om în parte, cei mai buni oameni îi simt acut profunzimile ce diversifică plăcerea specială și sublimată în toate ipostazele existenței, în timp ce oamenii răi se obișnuiesc cu ea, o încadrează în coordonatele spațio-temporale alături de banalitate, și nefericirii îi amplifică grotesc consecințele nefaste, căci au dezvoltat o angoasă și fobie față de manifestările ei.
Fericirea și nefericirea sunt consubstanțiale, provin din substanța vieții ce are rol benefic, sau din contra, este alterată de intruziunea neantului.
Pe fiecare nivel al existenței, viața posedă mistere, și cu cât urcăm spre nivelurile superioare, cu atât misterele au conținut de minuni, iar un mister dezvăluit transcende o limită.
Dacă pătrundem în misterele fericirii, fiecare mister având aura sa, dincolo de care irizează câte o ipostază a fericirii, și dacă le descifrăm în totalitate, atunci fericirea s-ar supune voinței noastre acaparatoare, și ne-am construi un alt destin, care și-ar însuși din fluctuațiile fericirii punctele nodale, care înregistrează o fericire maximă.
Să vânăm nefericirea înainte ca ea să ne vâneze pe noi, dacă o prindem, să o aruncăm în bolgii, dacă ne scapă, se va revanșa și ne va provoca suferințe, care-și cresc neurasteniile în ospiciul vieții, niciodată învinsă în totalitate de calamități psiho-cerebrale, corporale și lăuntrice.
La fel ca iubirea, fericirea vindecă de neurastenie, nevroză, psihoză și obnubilare, face din pacient terapeut, iar când absentează de la întâlnirea cu omul, dă un blam absentului și acordă un da cu toată ființa beneficului, având un maxim dat de beatitudine.
Fericirea, dacă nu vine din propria dorință la întâlnirea cu omul și cu viața acestuia coagulându-se în jurul destinului, este greu de găsit ; unii o găsesc în iluzii, însă are forme fluctuante, e versatilă și se poate transforma ușor în simulacru, alții o descoperă în idealurile atinse, însă conținutul ei este infestat de ambiții venale, iar altă categorie umană o vizualizează în iubirea ce produce iluminare, și în acest caz fericirea se apropie cel mai mult de ceea ce și-au imaginat oamenii despre ea, deși este impură și nu s-a epurat de teluricul ce maculează.