Scriu pentru cei care vor supraviețui prin credință la provocările smintelii și imbecilizării. Nu am pretenția să primesc multe like-uri, textul cere o lectură mai profundă și altfel de percepere a realității. Nu pot să scriu despre lucruri nesemnificative, simpliste, fără ecou în suflet (celor care încă nu l-au închiriat sau amanetat altor ocupații nonsens). Am văzut un documentar pe BBC Earth despre eforturile oamenilor de știință în sensul, chipurile umanității-umanitarismului, salvării speciei umane prin colonizarea planetei Marte. Desigur, recunoșteau că se va ajunge la epuizarea resurselor vitale și va fi rău cu planeta mamă. Asta ar veni cam așa: mamă dragă, cu regret, îți mulțumim că ne-ai făcut, crescut, dar acum, mori în pace! Noi avem treabă în altă parte. Și vorbea un asiatic de marile eforturi financiare pentru a continua programul colonizării spațiului cosmic și al construirii unor locații pe Marte. Cu alte cuvinte, aici consumăm totul pentru a produce banii necesari expedițiilor spațiale. Nu ne interesează că pământul-mamă e virusat de gândirea bolnavă a unor “oameni de știință”, îi plătim să salveze specia prin îngropare în iluzii. E ca și cum ai pleca dintr-o casă primitoare, cu toate cele necesare să-ți faci locuință pe o dună, într-un deșert cât vezi! Asta îmi aduce aminte de copilărie, când îmi făceam locuințe din crengi puse pe patru pari și acoperite cu nailon sau paie, tot felul de zdrențe. Era ca în iurtele mongole, dar când venea o ploaie zdravănă dădeam buluc peste biata bunică speriată de întoarcerea fiilor aiuriți. Bun, eram copii, dar savanții sunt oameni mari și gândesc tot ca noi?! Păi, îți face Creatorul darul de a locui pe o planetă cu de toate și drept răspuns, îți bați joc de condiții excelente pentru a trăi într-un iglu pe Marte? Vedeți, nu trebuie să vină extratereștrii la noi, că le împingem o vizită să ne pomenească! Mă întreb, la o vârstă a înțelepciunii (e drept, la unii nu e niciodată timpul) de ce nu avem noi grijă de casa asta mai sigură, dându-i un ghiont să dispară (… tui casa mă-sii!) și ne cheltuim resursele ca să facem dintr-o planetă moartă una vie? Asta se cheamă evoluție, în termeni științifici, adică sacrifici 7 miliarde de oameni pentru a catapulta zece negrii mititei, zurlii în spațiu! Bine, mai mulți zurlii să zicem, își vor face locuințe artificiale pe alte planete, însă cu gândirea asta devoratoare, distructivă n-au cum să supraviețuiască. Păi noi trebuie să ne eliberăm de moartea spiritului pentru a supraviețuii în Univers. Tehnologia îți oferă doar confort, sicriu cu aer condiționat, nu și eliberarea în lumină. Civilizațiile evoluate trăiesc în lumină și folosesc energia nu pentru a cotropii alte planete, ci să realizeze o armonie, un echilibru al creației și dialogului peste tot. Vă imaginați cum ne privesc că distrugem pământul, ce impresie au despre noi? Cam ce impresie avem despre unul care își ucide părinții? Aceștia sunt cercetătorii vigilenți din laboratoarele morții spațiale! Cunoașterea creației se face în alt mod, nu cu toporul, tunul, racheta, baza spațială, ci cu spiritul, forța din adânc mult mai puternică decât toate mijloacele de distrugere (făcute pentru apărarea de … extratereștrii). Civilizația asta este mult mai devoratoare față de ce există în civilizațiile luminate ale Universului. Scrie într-un vechi text, făpturile din cer au venit să-l scoată pe Lot din cetate și oamenii îi cereau pe oaspeți să-i batjocorească. Cât am evoluat în comportament?