Pe undeva, de undeva, cântările par cântăriri de balanță suplă, iar balanțele zbor măsurat prin arpegii.
Are ochii desenați de „creionul de argint” și, cu „visul pliat în două”, își unduiește fiecare gând cu septembrie, „distinsa doamnă în roz” plutitoare-ocrotitoare deasupra parcului, în fiecare an, grijind la zbenguiala unui motan drapat în negru cu talente de liliac de balcon, zis Frac.
Atunci când clipește, clipele se lungesc, se întind pe pânză, domoale și, dacă nu sublimează vopseaua, se „văd cu mâinile”. Cuvintele ei se amestecă în mojare cu picior fin, „între albastru ultramarin și nuanțe estompate de albastru”, pudrând apoi, în „exerciții de admirație”, câte „o noapte înstelată” cu „aur” din lanurile șoaptelor de taină spuse cromat la urechea unui van gogh.
Are un acvariu cu taste, vorbește și prin somn în mângâiat de solzi și rupt de branhii „peștilor de sidef”, care se umflă, câteodată, la suprafață, până devin „un siren și o sirenă”, iar ea, atentă la „prețioasele bicromii”, îi împarte „într-o infinitate de minuscule imagini” sau îi domesticește ca pe câte un „mistreț în coteț” de fier, dedulcit la fragi și „buline cu țâmburuși”.
În acest timp, „cu prietenii din copilărie” discută despre „gloria efemeră a numerelor mari” („O asemenea construcție nu e supra-punere, e exprimarea însăși a naturii lucrurilor, de vreme ce numerele și raportul numerelor nu țin de accidental, și-atunci construcția poate însemna o alta lume decât a palpabilului, construim o lume a senzorialului, a ideilor și da, poți și să cuprinzi în brațe o idee, pentru că ideile plutesc IN ETER nu în aer. Când cuprinzi totul, e ca și cum ai pluti în eter...”) și scrie cărți electronice down-lăudate într-un ritm dezarmant (chiar și de câte un „greu” gen Nicolae Manolescu) pentru cinici de cinici (destui).
Pe un perete de miazăzi are un tablou, un portret, înstelat, pe care cineva (tot ea, adică, bănuiesc :) a semnat, cu auriu, „Leonardo Da Vinci”, în fața căruia își spune rugăciunea de seară.
Dar, până seara, încă de dimineață, astăzi e ziua ei, poate singura în care s-a inventat „universul în formule superlative”, egal cu el însuși în fiecare punct, în fiecare linie. La mulți ani, Dana!

"Alfabetul (tic-)tac"

Dacă de din silabe trec în timp povești
Ai picături de tainic inventate prin
Nucii mai verzi de-acoperiș, chiar și când ești
Așa contur subtil de-albastru cristalin.

Șuier de toamne desenează ierburi iar,
Trecuți prin firul lor, curg melcii-n chip de nori,
Exuberant prăpăd fac ochii-ți, ca un far,
Firesc aprins în larg de câmpuri ori
Alint de valuri ieri, azi cuib de lac fugar,
Nord sudului prea sud, sud gheții din culori.
---
Linii coboară-n frunza basmului prin mur,
Imagini fine-n puncte unse de brun, dar
Numai tăcând lumini și distilând velur
Emite alfabetul ei mișcări de jar.

(Are luciri din filigran maur.)*

* http://www.poezie.ro/index.php/author/8470/index.html