Motto:
Doar crestinul "iesit din comun" este cu adevarat un crestin veritabil.Numai cel ce poate contrazice raul general printr-o proprie si puternica afirmare binelui merita sa poarte numele de crestin. - Dietrich Bonhoeffer-


Indeobste prevaleaza ideea ca omul se naste crestin. Crestin se naste si Ion a lu’ tanti Lina si Anne Graham Lotz a lu’ nea Billy. N-avem incotro, asta ne e ursita!... Oare? Sa fie acesta adevarul sau o inertie a gindirii necritice, ingurgitata de la strabuni fara a o fi ‘mestecat’?

Adevarul e ca nu ne nastem crestini, dupa cum nu ne nastem destepti. Dupa cum la desteptaciune ajungem in urma alegerii (degeaba te vrea tata destept daca tu nu vrei) si a unui efort asiduu de cunoastere, evaluare si autodepasire, tot asa si cu statutul de crestin. Il dobindim numai daca vrem sa-l dobindim, numai daca, cu tenacitate, alegem sa vrem sa semenam cu Iisus Christos, originatorul crestinismului. Asadar, a fi crestin nu este in legatura cu nasterea, ci cu alegerea. Inseamna sa alegi in fiecare secunda sa gindesti, sa vorbesti, sa actionezi asemenea lui Iisus Christos si implicit sa alegi sa-i arunci manusa diavolului.

Ne nastem tabula rasa. Ai intuit bine: tabla e neagra, iar ca sa intelegem ceva trebuie sa scriem pe ea doar cu creta mai deschisa decit negrul, preferabil cu alb. Da, ne nastem necrestini, rai si egoisti. Insusi David, marele profet mesianic, marturiseste cu sinceritate: “in pacat m-a zamislit mama mea” (Psalmi 51,5). A fi crestin se educa, tocmai pentru ca nu ne este propriu.

Nu ne nastem crestini, ci invatam sa fim crestini! Inca din copilarie primim primele lectii de crestinism: sa daruim jucaria cea mai frumoasa, sa ne cerem iertare, sa ne fie mila de cersetorul din fata blocului... Cind ajungem adolescenti: sa ne controlam simtamintele de tipul odi et amo, sa credem ca putem semana lui Iisus chiar daca avem cosuri pe fata... Iar cind ajungem maturi: sa invatam a suferi aminarea, neajunsurile, sa credem in misiunea individuala cind cei mai multi o contesta, sa invatam sa asteptam activ si cate altele.

Crestinul e asemenea unei tablete de calciu efervescent de buna calitate. Tableta se dizova in intregime in apa din pahar. Crestinul asemenea. Asta inseamna sa fii sarea pamintului. Asta insemna sa dospesti intregul aluat al societatii. Inseamna sa dai totul si sa produci impact.

Fiecare crestin e unic si irepetabil, ca Iisus Christos Insusi! Nimeni nu are dreptul sa mutileze in noi aceasta mentalitate, decit doar cu propria noastra complicitate. Din aceasta mentalitate izvorasc valoarea, personalitatea si misiunea noastra. Iata de ce crestinii pur-singe nu sunt oameni stersi, abulici si amorfi. Iata de ce ei determina familii si sisteme intregi. Ei produc reactii dintre cele mai opuse, pentru ca Iisus Christos le-a produs mai intii.

A fi crestin nu este o pretentie, ci un mod de viata, de... a fi.

Unul din marile succese ale diavolului ar fi sa-l faca pe om sa creada ca se poate numi crestin daca merge regulat la biserica (sau din Paste’n Craciun) ritualizindu-se; sa-l determine sa creada mai degraba in dogmele sistemelor religioase, decit in Iisus Christos si in Sfintele Scripturi; sa-l convinga ca „nu se pune” daca dracuie prin curte atunci cind nu-si gaseste vreo unealta; sa reuseasca a-l insela ca e crestin, chiar daca nu cunoaste indeaproape viata Celui care a dat nume crestinismului si ca-si poate permite sa aiba doar idei vagi despre nasterea si moartea Lui... Daca diavolul ar repurta un astfel de succes in manipularea individului, atunci difernta intre a fi crestin si a fi cretin s-ar reduce doar la litera „s”. Eu, unul, nu i-as oferi necuratului aceasta satisfactie.

In De caelo, Constantin Noica nota: “Crestinismul face cu adevarat indivizi puternici, ceea ce inseamna indivizi care sa largeasca cercul omeniei lor.” Avea dreptate. Iar omenia, desi lingvistic este o prelungire a cuvintului “om”, pe tarim spiritual nu este prelungire a omenescului, ci a divinului. Si tot inteleptul de la Paltinis: “Nu uita ca Dumnezeu te-a trimis pe lume sa-l inlocuiesti: sa dai sensuri, sa creezi, sa duci inceputul sau inainte.” Nu cred ca Noica vedea omul ca inlocuitor al lui Dumnezeu in sensul renuntarii la Dumnezeu. Dimpotriva mesajul lui s-ar putea traduce: fii picioarele, miinile si ochii lui Dumnezeu; picioarele sa-ti fie grabnice a duce speranta in locuri greu accesibile, miinile gata sa se batatoreasca ajutind, iar ochii ageri in a observa unde mai e nevoie de tine.

Nevoia omului este ocazia lui Dumnezeu si rostul crestinului. A trai in vecinatatea lui Iisus Hristos, a comunica cu El, a actiona asa cum ar actiona El, aceasta inseamna - in ultima instanta - a fi crestin!