Prietene nevăzute…

Când a plecat, trântind ușa în urma lui,
Iubirea mea a fugit ca o nebună după el, dar s-a zdrobit de tocul ușii, oprită de o mână nevăzută, Durerea.
Apoi, a căzut în genunchi, într-o baltă de lacrimi și suspine sfâșietoare.
A fost rănită rău, dar nu a murit, doar a strigat disperată la Dumnezeu, întrebându-l, de ce ? de ce?
S-a forțat să se ridice din locul unde a căzut, dar nu a putut, târându-se încet până în mijlocul casei.
Rănile sufletului îi sângerau puternic.
Apoi luându-și capul între mâini așteptă îndelung o minune care să-i panseze durerile sfâșietoare din suflet, înălțând cu greu rugăciuni pentru viitoarea lor înmormântare și aprinzând apoi lumânări de încredere pe altarul credinței.
Dar când se aștepta mai puțin, la ușa iubirii mele bătu lingușitoare Ura,
despletită, cu ochii sticloși ca moartea, dornică de răzbunare,rânjind fericită, că va mai racola o victimă în colecția ei negativă.
Învârtindu-se lingușitor în jurul iubirii, a invitat-o să se răzbune pentru toate durerile suferite nemeritat. Dar iubirea pioasă i-a simțit imediat otrava firii și a alungat-o repede din casă.
Rumegându-și intenția cu multă răbdare, stând o vreme pe pragul ușii, Uitarea, găsi că e momentul potrivit și întră sfioasă în casa iubirii mele.
- Ce vrei de la mine ? A întrebat suspicioasă iubirea. Pleacă, pleacă
Nu mai vreau sfaturile nimănui…
- Nu vreau nimic, spuse cu sinceritate Uitarea, am venit doar să îți dau un sfat bun.
- Rănile ți se vor cicatriza cu timpul…
- Ai de gând să mai înoți mult în oceanul apatiei ?
- Uită-l dragă, apusul iubirii tale fără speranța altui răsărit te va omorî.
- Timpul nu se mai întoarce înapoi, doar amintirile lui.
- Amintește-ți până la vindecarea definitivă, doar ce a fost frumos între voi și compară cu realitatea. Apoi caută răsăritul altei iubiri mai sănătoase. Astfel dai hrană gratuită Neîncrederii în viitor, care cu tentaculele ei de caracatiță te va sufoca și nu va fi bine pentru tine și viitorul tău.
Timpul și Dumnezeu ți-au hotărât soarta ta motivată de tot ceea ce trăiești, nu tu…
Iubirea mea a ridicat încet capul tulburat dintre pletele suferinței și ș-a scăldat apatic privirea în ochii Uitării, promițându-i bâlbâit că-i va urma sfatul. Dar, la ușa iubirii mai aștepta nerăbdătoare cineva, veselă și tonică, Speranța.
- Bună ziua, iubire !
- Ce mai faci ? a întrebat-o zâmbind duios…
- Iubirea mea, a ridicat apatic din umeri, în loc să-i răspundă și o privi cu durere în ochi.
- Hai cu mine până la fereastră, îi spuse cu blândețe Speranța, să îți arăt ceva important…
- Privește pe trotuarul de vizavi la bărbatul acela frumos, fostul tău iubit care te-a rănit fără remușcări, cum stă nepăsător cu mâinile în buzunare, așteptând o altă femeie, a uitat repede de ce ți-a făcut…
- După cine regreți ?
- Vânătorul de fuste te-a uitat de mult…
- Mâine, ea, cea așteptată de el, va fi rănita...
- Draga mea ! Mulți oameni se joacă foarte ușor cu sentimentele altora, fără să le pese de consecințe, dar habar n-au ce taxă scumpă plătesc vieții și conștiinței lor pe viitor.
- Sper că m-am făcut înțeleasă și am reușit să te consolez oarecum…
- Numai cu credință adevărată poți merge mai departe în viață.
- Trebuie să înțelegi, că tot ce ni se întâmplă nouă tuturor sunt lecții de viață care ne ajută la șlefuirea caracterului.
- Sunt atâtea lucruri frumoase în viață, care te așteaptă să le descoperi, dacă vrei cu adevărat să trăiești frumos.
- Hai, capul sus, zise speranța zâmbind și ține-te de brațul meu drept…
- În scurt timp ai să-mi mulțumești !
- Bucură-te că ai avut norocul să guști esența iubrii și că nu ai trecut prin viață degeaba, ca mulți nefericiți.
- Acum e timpul să dai mâna cu Înțelepciunea care este regina caracterului uman și înțelege că : Fără durere nu am cunoaște bucuria lipsei ei. Și a înțeles…

12-01-2008