Ishtar, zeiță supremă a babilonienilor și asirienilor, soția lui Anu, zeul cerului, este perechea lui Asarte, zeiță Feniciană. Numele apare în forme diferite, în diferite păți ale lumii vechi, astfel era cunoscută drept Athtar în Arabia, Astar în Abyssinia (Etiopia) și Ashtart în Canaan și Israel. De asemenea sexul zeității varia: Athtar și Astar erau zeități masculine.
În astrologia babiloniana, zeița Ishtar era simbolizată de planeta Venus, numărul ei sacru era 15, iar simbolul ei, o stea cu 8 sau 16 colțuri. Fiind cea mai importantă zeiță din panteonul babilonian este egala Herei (lat. Junona) sau a Afroditei (lat. Venus – de unde și numele planetei) din panteonul grecesc. (De asemenea astronomii au numit un continent de pe Venus Ishtar Terra). Dublul aspect al zeiței poate corespunde diferenței planetei Venus ca luceafăr de dimineață și luceafăr de seară. În sumeriană planeta este numită "MUL.DILI.PAT" ceea ce înseamnă „steaua unică”. Numele Inanna (un alt nume al zeiței) înseamnă „marea doamnă a lui An”, An fiind zeul cerului. Nu se știe exact ce înseamnă numele Ishtar, dar este posibil ca acesta să aibă aceeași tulpină cu Assur, ceea ce ar face ca numele ei să însemne „conducător”.
Pe Ishtar o întâlnim in relatările despre potop și în Epopeea lui Ghilgameș. În aceasta se regăsesc două aspecte diferite ale zeiței. Pe de o parte, o vedem ca zeiță a dragostei și procreării. În toate marile centre îi erau ridicate temple: E-anna, „casa lui An” în Uruk, E-makh, „marea casă” în Babilon, E-mash-mash, ”casa ofrandelor” în Ninive. Era protectoarea prostituatelor, hierodulele (prostituatele) îi serveau ei ca preotese. Mai târziu protesele din templul lui Ishtar erau virgine care, cât timp erau in serviciul zeiței, nu se puteau căsători. Inanna (Ishtar) mai era asociată cu berea și era patroana hangiilor, care în Mesopotamia erau, de obicei, femei. Pe de altă parte, ca zeiță a războiului, în special în Asiria, este reprezentată cu un arc în mână și o tolbă cu săgeți. O găsim reprezentată călare pe un leu, animalul ei sacru, ca de exemplu, la porțile Babilonului. A fost venerată în special al Assur, Babilon, Calah, Ur, Ninive și Arbela. În Arbela a fost adorată doar ca zeiță a războiului.
Unul din cele mai remarcabile mituri sumeriene o descrie pe Ishtar trecând prin cele șapte proți ale Infernului. La început aceasta amenință că va invia morții, care-i vor mânca pe cei vii dacă nu este lăsată să intre. Este lăsată să treaca de către portar și condusă prin cele șapte porți până la tărâmul lui Ereshkigal, regina Infernului. Conform ritualurilor lui Ereshkigal, de fiecare dată când trece de o poartă îi este luat un articol de îmbracăminte: la prima poartă coroana, la cea de-a doua cerceii, apoi colierul, apoi „tudditu”-ul (un fel de sutien), cureaua din pietre prețioase, brățările de la mâini și glezne, iar în final hainele. Ajungând la Ereshkigal goală. (Cât timp se află în infern nici o creatură nu procrează). Regina Infernului o ucide și îi agață corpul pe perete cu un cârlig. Cu ajutorul istețului zeu, unchiul ei, Enki, este readusă la viață, dar conform obiceiului trebuie să găsească pe cineva care să-i ia locul. (Mitul întoarcerii dintre cei morți se regăsește și la creștini în povestea învierii Lui Isus). Pe drumul de întoarcere își găseste prietenii triști din cauza morții ei, dar în Kuluba, orașul ei, îl găseste pe iubitul ei Tammuz, unul din fii lui Enki, pe tronul care-i aparținea. Astfel ordonă ca acesta să fie prins și aruncat în Infern. Mai târziu, fiindu-i dor de el, aranjează ca sora ei să îl înlocuiască câte șase luni din an. (Asemănare cu povestea Persephonei din mitologia greacă).
Ishtar apare de asemenea pe vasul din Uruk, unul din cele mai faimoase artefacte din Mesopotamia. Basorelieful de pe acest vas o prezintă pe zeiță acordându-i titlul de rege unui supus. Diferite inscripții și artefacte indică faptul că titlul de rege era unul din darurile pe care Ishtar le făcea conducătorilor Uruk-ului.
Împreună cu zeul Lunii, Nanna sau Suen (Sin în Akkadia) și zeul Soarelui Utu (Shamash în Akkadia), Inanna / Ishtar este cea de-a treia figură din triada zeilor ce personalizează luna, soarele și pământul: Luna – înțelepciunea, Soarele – dreptatea, Pământul – forța vitală. Această tridă se suprapune alteia: An – cerul, Enlil – pământul și Enki (Ea în Akkadia) – adâncul apelor.