Filmele considerate cu adevărat bune, nu doar cele care îți plac, sunt cele care îți arată ce îți lipsește. Dacă n-ar fi așa (întrucât filmele, fiind un produs, nu pot ”face” ci doar determina un efect) n-ar mai avea același impact, nu le-ai mai considera ”bune„ ci, să zicem, interesante, provocatoare, agreabile etc însă doar sub un singur aspect, limitarea ”one side”-ului. Căci nimic nu e mai sincer decât ceea ce rezonează în tine, adevărul despre ceea ce te consideri și de multe ori chiar ești; asta nu se poate ascunde, falsifica, truca (față de tine însuți, desigur). Dar e nevoie de o confirmare, de o identificare, punerea pe tapet a neștiutei tale vieți de către o echipa de oameni complet necunoscuți pentru a-ți da seama de ce un anume film merită văzut și revăzut de atâtea ori, de ce îl recomanzi apoi și altora ca fiind unul ”bun”. Este fidel incompletudinii tale, arată autentica fațetă ascunsă incapsulată în conștiința ta, până atunci doar vag intuită. După vizionare nu mai este loc pentru dubii, îți recunoști pecetea personalității sau lipsa ei redată cu acuratețe (în ochii tăi, obiectiv expusă)
Oricât de subtilă ar fi aluzia, figurarea sau metafora propusă de regizor nimic nu poate fi mai categoric conștiinței tale decât acel insight în care știi că despre tine e vorba. Nu are rost să negi, trebuie să te accepți. De câte ori ai evitat s-o faci, ți-a lipsit curajul fiindcă însemna înglobarea unei anomalii? A unei monstruozități? Și, inconștient, așteptai ca mâna altcuiva să culeagă castanele din foc...ei bine, acum tocmai asta s-a întâmplat. Nu mai ai de ce să te ascunzi, prin film ești accesibil tuturor. Bineînțeles, nu mulți vor pune punctul deasupra ”I”-ului tău dar posibilitatea rămâne deschisă. Și asta fără premergerea vreunei confesiuni. De foarte multe ori filmul te-a anticipat, te-a așteptat să te apleci asupra oglinzii care-ți conținea deja imaginea; mai mult, o arăta oricui.

Având o listă a filmelor preferate de către o anumită persoană din cercul tău de cunoștințe ai acces nelimitat la însăși plămada care determină acea persoană să fie ceea ce este. Tot ce-ți rămâne de făcut, știind că și în cazul tău principiul este la fel de valabil , este să te întrebi: de ce îi place lui X cutare film atât de mult? Ceea ce respectivul -a nu ți-ar fi dezvăluit niciodată, crizele, traumele, dorințele, fanteziile, etc au fost de fapt expuse sub o subțire ”peliculă” transparentă.

Cea mai eficientă interdicție este să ridici capacul unei cutii lipsite de orice fel de încuietoare. Pentru că știi nu te împiedică nimic, o ai în fața ochilor trebuie doar să ai curajul s-o DESCHIZI. Nimic altceva. Dar nu o faci, cât timp o privști încă neatinsă, știind că nu ai decât o unică alternativă, după care va trebui să-ți asumi schimbarea închisă înăuntru. Care se va desfășura în jurul tău nestăvilită de nimeni. De ce ai face asta, de ce ai accepta, mai mult, de ce ai declanșa resortul unor consecințe iremediabile? Știi că poți elibera necunoscutul dar nu știi la ce să te aștepți după. Ai certitudinea unei incertitudini. Chiar în fața ta.

Ei bine, pentru că de la ele am pornit, filmele exact asta arată, sunt necunoscutul extras din cutie, fără ca tu să faci nimic. La fel cum tu ai deschis cutia pentru alții și alții au deschis-o pentru tine. Nimeni nu mai e la adăpost, încolăcit în propria cochilie. Ai fost transpus.