Ascensiunea politică incredibilă a atras în jurul unui singur om, ca un magnet, o serie de intelectuali remarcabili. Remarcabili, nu prin scrierile lor și nici prin mințile degerate de frigul comunist. Mai degrabă, au fost remarcați de către un abil politician, care, și-a tras o gașcă de susținători elevați: mai albi, mai curați. Purtați prin saloane elegante, plasați în posturi unde niciodată nu au visat sau oferindu-li-se tipografii pentru scris, susținătorii au început să topească rapid cărțile altora și să se publice în ediții de lux, autointitulându-se ‘intelectuali publici’. Până la o publicitate agresivă și preluarea frâielor mass-media, pentru a vorbi în numele națiunii, nu mai era decât un pas.
O tactică deja cunoscută a fost aplicată în tandem cu prima, și anume, ștergerea transpirației, corectarea limbajului, scrisului și privirii unui fost marinar-securist. Cei din jur nu puteau să fie catalogați, firește, decât lichele, la cea mai mică apostrofare de autosuficiență.
Nimic nu părea a le mai sta în cale cu ceva. S-au gândit să condamne comunismul, sugerând fostului securist să-și ceară scuze pentru atrocitățile săvârșite de sistem împotriva noastră. S-a evitat elegant, orice asociere cu cei care au adus comunismul, noi devenind implicit și o țară care a comis crime împotriva umanității.
Destituirea marinarului a excitat la culme gașca de susținători, asediul împotriva cititorului și a telespectatorului căpătând culmi nebănuite. Au atacat din toate pozițiile instituțiile care și-au permis să debarce fezandatul de la putere, reducându-i pe toți la apocalipticul număr 322.
Asocierea politică de sfârșit de an, prin refacerea emanației criminale a anilor ’90, i-a făcut pe ‘intelectualii publici’ să se trezească în postura de budă publică în care lichelele urinează patologic.
Desigur, în astfel de situații se plâng de persecuții. Și de miros. Nu poți nega faptul că, nu ai jucat șeptică la Neptun cu Zeus sau că 2-2 nu e poartă-n casă la Cotroceni.
Intelectualii nu se văd niciodată. Ei există printre noi. Ieșirea lor la suprafață este stânjenitoare. Intelectualul, părintele spiritual al națiunii, stă între cărți și se roagă pentru nația sa. În scris.
Mai nou,‘intelectualii publici’ amenință pe cei aleși: vor deveni ‘publici’, cu forța, într-o cât mai grabnică republică prezidențială.
Oare!?