agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5083 .



Asasinarea lui Eminescu
eseu [ ]
Documentar

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [zzzz ]

2009-02-07  |     | 



Pentru cei interesati, pun la dispozitie acest DOCUMENTAR la care se fac trimiterile din eseul "Asasinarea lui Eminescu". Sper ca, în acest fel, lectura textului să fie mai ușoară.



-1-
M. EMINESCU – PENTRU LlBERTATEA PRESEI ȘI A JURNALISTULUI

Victoria în alegeri, îngenunchierea națiunii înaintea puterii uzurpatoare, deșteaptă și apetituri tiranice, printre care pretențiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat și aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.
E logic într-adevăr ca, după un câștig să se urmărească un altul, și în fine tot, spre deplina satisfacțiune a acaparatorului.
Regimul dobândise darea din mână și chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai națiunii; astfel dispune el la discrețiune de toată puterea în stat, făcând ori și ce vrea fără a fi controlat și nu se gândește decât la mijlocul de a se întări în această situație de desfătare și răsfăț.
Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, și aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exercițiul puterii discreționare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.
Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreșit efectul unei hărăitoare din Brașov, care prin scârțâitul ei strident dă crispațiuni nervoase. Neapărat dar că se simțea și nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbușească țipătul contra trădării și contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniștit în domnia sa absolută.
Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, așa și contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.
Ei bine, care ar fi fost acelea ?
Dacă întru abaterea constiinței alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupțiunea, frauda, amenințarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opozițiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opozițiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.
Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp și pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înșiși urmăresc un folos direct, nepătrunși fiind de datoria de cetățean și de sânțenia votului ce li s-a încredințat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârșit în luptă și îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiș.
Contra presei și jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; și așa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzațiune specială contra neregularităților de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, jurații, și l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente și recompensând pe magistrații care au avut lipsă de scrupul pentru justiție și s-au supus trebuinței regimului; acum a mers cu iuțeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L'Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.
În cazul de față guvernul, care este evident că a voit să lovească în existența jurnalului L'Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, și care privește petrecerea străinilor în țară.
Dacă vom ține socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispozițiunea de expulsare luată în privința d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II și în spiritul de a combate și a depărta de țara noastră acele parazite care își caută existența din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihiliști mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L'Independence roumaine era aici un muncitor liniștit, stabilit de mai mult timp în țară și exercitând în asociația cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.
Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L'Independence roumaine a fost încurajat și susținut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în țara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea și mai bine cât de necuvincioasă este dispozițiunea de expulsare de acum.
Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat și încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echității care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.
Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în țară, și atunci înțelegem rațiunea unei dispozițiuni de expulsare când și-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă și politică de opozițiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranța lui în urmă.
Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l așteptăm de acum la alte măsuri și mai odioase, pentru că panta este alunecoasă și nu are piedică până-n prăpastie.
Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, și teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde și cea deja câștigată în monstruoasa sa pornire de a-și subjuga și presa.
(Timpul, Buc. 8(1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. Ziarul a apărut, de fapt, pe 28 iunie, dar, conform obiceiului vremii, era datat o zi mai tîrziu. În ziua de 28 iunie 1883, cînd s-a dus la Maiorescu, Eminescu avea sub braț acest număr din Timpul.)

TITU MAIORESCU –
Însemnări zilnice

[De la textele 2 – 23, reproducerile sînt făcute după ediția Titu Maiorescu – “Însemnări zilnice”, introducere, note de I. Rădulescu-Pogoneanu, vol. II (1881-1886), f.a., Editura Librăriei Socec & Co., București]

-2-
Luni 30 Maiu / 11 Iunie 83. Prea cald! Astăzi la 6½ la cină la mine ministrul american E. Schuyler, Beldimano, Gane, Jacques [Negruzzi] și doamna, al-de Krem-nitz; Annette, Eminescu. Rămas cu toții în cea mai plă-cută atmosferă până la 11½. [La] Eminescu, început de alienație mentală, după impresia mea.
....................................................................
-3-
Miercuri 22 Iunie / 4 Iulie 1883. Ieri pe la ora 3
foarte cald. Astăzi la ora 6 dimineața 18º R
Tel[egramă]
Hotel Nanoescu, Curtea Argeș,
Astăzi Mercuri 4 ore sosește ministrul Germaniei Baron Saurma și secretarul contele Monts, numai două persoane. Rog pregătiți cea mai bună odae, Maiorescu.
Noi 3, familia, Miercuri la ora 5 1/2 vizitat tâmplăria de mobile a lui Lessel (fabrică cu aburi), mâncat bine la Herestrău pentru 18 lei, plăcută muzică de lăutari; seara, după 1-ul act al „Studentului cerșetor" (de Millocker) în grădina Rașca, ne-a fost stricată de ploaie.
....................................................................
-4-
Joi 23 Iunie 83. Foarte cald. Alergătură pentru declarația cerută de Hormuzachi de la Ministerul de externe. Seara Th. Rosetti cu doamna și tânărul Beldimano la noi la masă. Și Eminescu, care devine, din ce în ce mai evident, alienat. Foarte excitat, sentiment al perso-nalității exagerat (să învețe acum albaneza!), vrea să se călugă-rească, dar să rămână în București.
....................................................................
-5-
Duminecă 26 Iunie / 8 Iulie 1883. La ora 4 dimineața, înainte de răsăritul soarelui, 15° R. - Eminescu e vorba să plece astăzi la Botoșani, ieri era însă moleșit și mult mai li-niștit. Vrednică de însemnat scrisoare a lui Slavici, care a plecat ieri la Hall, despre ațâțările lui Rosettaki și ale poliției în contra Austro-Ungariei la societatea „Carpați", pe când ministrul Sturdza vrea să potolească lucrurile.- La 6 ½ seara primblare cu trăsura la Măgurele (1 oră), de acolo însă la stânga (privind de la București) pe șosea bună, prin 4 sate (Măgurele, Mierlari, Jilava și încă unul), pe la cimitirul Bellu afară din oraș și la Filaret, acasă, o oră și ½. Încântătoare vieață țărănească Dumineca pe la ora 8 seara.
[În ediția citată, Pogoneanu scrie în Nota de subsol: „Notă mai târziu, cu creion roșu: „Vezi mai sus 30 Maiu" (pentru impresia despre începutul de alienație a lui Eminescu). Întreg pasajul acestei zile subliniat pe de margine, la lectura de mai târziu a caietului.”]
...................................................................

-6-
Luni 27 Iunie /19 Iulie 83. Nu pot dormi bine, la ora 3 deștept și scriind.
Telegr[amă]
Baron Hormuzaki, Cernăuți.
Toate: actele legalizate [de] ministrul justiției. Expediez mâne.
Maiorescu
...................................................................
-7-
Marți 28 Iunie / 10 Iulie 1883. București,....
Astăzi, Marți, la ora 6 dimineața, o carte [de vizită] de la d-na Slavici, la care, locuește Eminescu, cu aceste rânduri scrise: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceți ceva să mă scap de el, că foarte reu” . Curând după aceea Simțion la mine, întâia oară. M'am dus cu el la Dr. Suțu și am pus să se pregătească în a sa „Casă de sănătate" o cameră pentru Eminescu; am luat asupra mea plata pentru aceasta, 300 de lei pe lună; apoi am venit acasă, am înștiintat încă pe Th. Rosetti despre aceasta. Pe la 10 veni cu trăsura la mine Eminescu, binecuvântă, cu privirea fixă, pe soția mea și pe Ilie Nicolescu care tocmai pleca, mă îmbrățișă tremurând. Eu îi arătaiu pe Hermes și pe Venus din Melos, la care el zise, cu privirea în extaz: „Lasă, că va reînvia arta antică!”. Potrivit înțelegerei [ce avusesem cu Simțion], i-am spus că trebue să se ducă la Simțion, pentru societatea „Car-pații". Mi-a cerut să-i dau 5 lei pentru trăsură și a plecat cu trăsura acolo [la Simțion]. De acolo e vorba să fie dus la Dr. Suțu. Numai, de s'ar face asta fără greutate! - A venit apoi la mine Caragiali, la masă; izbucnit în la-crămi, când a auzit ce e cu Eminescu. - Eu a trebuit să mă duc să pledez la Curtea de casație. Foarte cald! În zilele trecute încercări de aranjament Alex. Soutzo din Atena cu Vlahoutzi “.
Ciudat că eu și în acest an intru în călătoria de vacanță cu o scenă de alienație; în anul trecut, scena de noapte cu Hella Herrmann, la Iași.
....................................................................
-8-
Sfârșitul lui Iunie și întreg Iulie 1883.
Marți 28 Iunie / 10 lulie 1883, la 5½ după amiază pe o mare zapușală, plecat cu trenul până la Brașov, unde am sosit la ora 11 noaptea. Hotel Nr. 1, prost. Apoi călătorie de vacanță, prin Sighișoara, Debrețin (băi sub salcâmi, pe o căldură extremă), Poprad (grădină tânără a parcului Huss cu ceva vedere slabă a Tatrei), Oderberg, Breslau, Weimar, Frankfurt a / M., Schaffhausen, la Wiesen, unde 8 zile, apoi pe jos Tiefenkasten, Thusis, [cu] trăsura [la] Splügen, Locarno, vapor Baveno (foarte bun Hotel Bellevue), calea ferată St. Gotthard, tunelul Göschenen. Andermatt, Furca, Horpental, splendida scurta călătorie cu drumul de fier Göschenen - Brunnen, Brunnen...
....................................................................
-9-
Duminecă 14/26 Aug. - până Miercuri 17/29 Aug.
Mereu din ce în ce mai uscat și mai cald. Astăzi, la ora 2, la umbră, 26° R. Peste zi înnăbușitor. În acest răstimp, făcut Duminecă o excursie cu trenul și pe jos, cu Annette și cu familia mea, prin Chitila la Mogoșoaia, iar ieri, Marii, avut la masă pe D-na Cassia Rosetti, Annette și pe tânărul Petre Poenaru, drăguț, desvoltat ca inteligență (17 ani, în școala militară din Craiova, venit aici în vacanță). Seara, citit 2 piese franceze de câte un act, între care încântătoarea “Les extremes se touchent”. Eu citit mai înainte, cu nespusă plăcere, povești curlandeze de Pan-tenius (Uhde). Astăzi, melancolic - atrăgătoarea “Onlana” de Kraszewski, negreșit bună, dar nu prea însemnată......
Astăzi vizitat un minut împreună cu Wilhelm pe M. Eminescu, alienat, la Dr. Sutu, Delirare neîntreruptă. Nu m’a recunoscut, vorbind într'una, scuipând în toate părțile. O priveliște care te întristează și te desgustă, fără nici o atracție. Acum 2 zile a fost la mine tatăl său (anecdote din societatea moldovenească de odinioară) și după aceea fratele său, locotenentul, care s'a folosit de această ocazie spre a-și anexa ceasornicul alienatului său frate.
...................................................................
-10-
Viena, Sâmbătă 31 Dec. 1883, 10 ore seara.
Iubite vere,
Scuză-mă că nu pot veni la petrecerea de astă-seară. Mă văd reținut de alte obligațiuni până în ultimul moment al anului. Însă am scăpat cel puțin pentru mâine dimineață. Te rog dar să treci de dimineață (te aștept până la 12 ore) pe la mine, Hotel Metropole, No. 95-96, ca să mergem la Eminescu. Ași dori asemenea să prân-zim tot mâine împreună cu d. Brăescu. Vă rog înțelegeți-vă asupra orei și locului de întâlnire, - dacă nu ați dispus altcumva de această parte a zilei de mâine.
Petrecere bună și la revedere în anul nou!
T. Maiorescu
Petrecut cea din urmă oră a anului 1883 în camera mea de la otel, singur, aproape trist. Săptămâna aceasta trăită la Viena a fost parte muncă, parte timp de copil de școală, cu ciudată suferință.
...................................................................
-11-
Duminecă 1/13 Ianuarie 1884, am fost cu văru-meu C. Popazu afară [din Viena] la Oberdöbling, la Institutul de alienați Dr. Leidesdorf. Am vorbit cu Eminescu și am văzut pe gen[eralul] Cerchez. Prânzul la Breying, cu Popazu și colegul său Brăescu-Filipescu din Roman.
...................................................................
-12-
Miercuri 18/30 Ianuarie 1884. Ieri mi-a adus Chibici scrisoarea cu totul cu minte a lui Eminescu către el. Și-a revenit deci pe la 5/17 Ianuarie, după vre-o 6 luni și 8 zile.
Telegramă.
Eminesco, Wien Oberdöbling, Anstalt Leidesdorf.
Primit scrisoarea. Cea mai mare bucurie de însănătoșirea ta. Totul regulat bine pentru tine, Amănunte prin scrisoare, Chibici.
...................................................................
-13-
Joi 19/31 Ianuarie 84. Seara la al-de Kremnitz cu al-de Bothmer. Citit „Prinz v. Homburg" a lui Kleist. Foarte vioiu. Aseară Slavici, Vicleim la noi, cu tânărul Romalo, A. Balș, doamnele Ghica, Crețeanu, T. Rosetti, Sevescu, Iacovachi...
Ieri, Alex. Lahovari, la mine. Propunere, de a nu merge cu nici un preț cu Brăt[ianu], de oare ce revizuirea [constituției] și hoțiile sânt semne rele în contra lui. Eu să cer audiență la rege și să-i descriu situația. Vrea să ceară și el audiență. Făgăduește în numele conserva-torilor să susțină în mod absolut un minister cu George Cantac[uzino], Carp, T. Rosetti, eu, Berindei, general Arion, Kalenderu, Știrbei, (cumva Cozadini?) și alții asemenea. Conservatorii, zice el, nu o pot duce astfel mai departe, și, dacă ei s'ar retrage și ar înceta “Timpul” , grupa Vernescu-Blaremberg ar ataca fără scrupule pe rege și s'ar uni cu elementele revoluționare din București, Ploești, Buzău, Brăila, și aceasta, evident, ar fi rău pentru rege și pentru țară.
Eu am răspuns dilatoriu.
....................................................................
-14-
Vineri 27 Ianuarie 1884. Timp frumos, soare, dimineața +1° R. - Poți citi seara, la fereastră, până la 6.
Aseară, al-de Bothmer aici și al-de Kremnitz... Citit ultimele 3 acte din Medea a lui Grillparzer. Actul al 3-lea este una din cele mai însemnate creațiuni dramatice. Concisa, casta, antica artă! Pe lângă asta, rafinată motivare psihologică.
Astăzi și ieri scris consulului Grisebach la Milano și lui W. v. Kotzebue la Reval.
Ast’ dimineață convorbire cu Brătianu la ministerul de războiu, în chestiunea D. D. S. G.
...................................................................
-15-
Sâmbătă 28. I. 84. Convorbire cu Carp. Brătianu de neînlocuit, din cauza Gastein-ului (de care întelegere mai știu 2-3, Sturdza, Carp); prin urmare nu poate cădea. - Comedia C. A. Rosetti la Cameră, cu refuzul de a primi donația pentru casă de 150.000 de lei după arderea casei lui.
Seara, „Junimea” la mine, tixit și plicticos. Tânărul Ghica citit traducerea actului al 2 lea din Shylock, Ispirescu Poveste, poezie Vlăhuță ș. a. m. d.
...................................................................
Fevruarie 1884, stil vechiu.

-16-
Miercuri 1/13. De două zile timp frumos, dar frig. Dimineața la 8, - 3° R. Zizin Cantac[uzène] este aici. Citit iarăși mult Leopardi….
Seara la operă, nespus de proasta, superficiala “Lucrezia Borgia” de Donizetti și frumosul act ultim al “Nor-mei" de Bellini.
Zizin C[antacuzino] zicea ieri că Eminescu va răsplăti ostenelile mele pentru el cu cea mai neagră ingratitudine, căci, la o minte genială, ar fi având un caracter comun.
Scrisoare îmbucurătoare a prof. Obersteiner ([de la] Döbling) despre starea lui Eminescu. I-am răspuns.
....................................................................
-17-
Miercuri 8/20. Frig, dar soare. - Luni, întâiul bal -cu Livia la prințul Știrbey. Convorbire cu ministrul plenipotențiar englez White (: v. Giers devenit nesigur la Petersburg, în curând va fi înlocuit cu prințul Orloff, fiindcă în Rusia [este] la ordinea zilei [un curent] contra a tot ce e occidental, de aceea ură în potriva lui Petru cel mare ș. a. m. d.). Cu general Manu.
Telegr[amă] Professor Obersteiner für Eminescu, Wien, Heilanstalt Oberdöbling.
Sonntag reist Chibici nach Wien zur Abholung Eminescus für italienische Reise.
Maiorescu.
Aseară Zizin Cantacuzène plecat iarăși îndărăt la Hăntești, însă nu e de loc bine cu sănătatea.
...................................................................
-18-
Vineri 10/22 Fevr. 84. Mereu soare. Acum, ora 4,+ 8° R: la umbră. Ieri la balul de la Palat, cu Clara și Livia,......La 1 supat... Convorbire cu contele Tornielli (: Lamarmora [a] refuzat ordinul Vulturului negru; în orice caz, un om de onoare. Moltke: Italia nu are acum nici un general, fiindcă Cialdini și Lamarmora s'au atacat unul pe altul și au pierdut prestigiul).
D-lui Mih. Eminescu,
Wien, Ober-Dobling, in der Heilanstalt Leidesdorf-Obersteiner.
Iubite Domnule Eminescu,
Și scrisoarea D-tale către mine, și scrisoarea de mai 'nainte către Chibici le-am citit, eu, familia mea și toți amicii D-tale, cu o nespusă bucurie. Ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoșare.
Nu te mira că-ți vorbesc mai întâi de bucurie, deși amândouă scrisorile sânt triste și concepute sub un fel de „depresiune a moralului”, cum ar zice galomanii noștri.
Căci eu cred tristeța D-tale trecătoare și de sigur neîntemeiată; pentru noi rămâne dar bucuria curată.
Vezi, D-le Eminescu, diagnoza stării D-tale trecute este astăzi cu putință și este absolut favorabilă. Se vede că din cauza căldurilor mari, ce erau pe la noi în Iunie 1883, D-ta ai început a suferi de o meningită sau inflamare a învelitoarei creerilor, mai întâi acută, apoi chro-nică, din care cauză (precum se întâmplă totdeauna în asemenea cazuri, ca adese și la typhus) ai avut un deliriu continuu de peste 5 luni, până când s'a terminat procesul inflamațiunii. În tot timpul acestui vis îndelungat, ai fost de o veselie exuberantă, încât e păcat că nu ai păstrat nici o aducere-aminte a trecutului imediat. Was nützt die Heiterkeit, wenn sie nur im erinnerungs-losem Traum verläuft?
Ei, acum ai eșit din vis, precum trebuia să ieși, și ți-ai recâștigat conștiința. De aici nu poți lua motiv pen-tru atâta greutate sufletească, cu tot pesimismul D-tale obicinuit.
Nici griji materiale nu trebue să ai.
În privința aceasta, iată cum stau lucrurile: Chibici pleacă poimâine, Duminecă, la Viena și va fi dar Luni pe la 4 ore la D-ta în Oberdöbling, precum ți-am telegrafiat alaltăieri. El vine pentru ca, în înțelegere cu Dr. Obersteiner și după sfatul lui, să te scoată din Ins-titut și să facă împrennă cu D-ta o excursiune de vr'o 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Venezia, Padua sau Florența. Are mijloacele bănești pentru aceasta, precum și - se 'nțelege - pentru împrospătarea garderobei D-tale; care va fi stat și ea ca în vis în aceste 6-7 luni.
După aceasta, dacă nu va fi indicată vre-o cură la băi, la Hall d. e., vă veți întoarce împreună în țară, unde trebue să te mai odihnești câteva luni, pentru a te întrema fizicește pe deplin. Teodor Rosetti te invită să petreci aceste luni la moșia lui Solești, unde îți va pregăti primirea în modul cum îl vei dori D-ta.
După aceasta, așa dar pe la August, în urma intervenirei Reginei, care îți poartă cel mai sincer interes, vei fi numit în vre o funcție, care să-ți convie, d. e. ca Bibliotecar al Universității Iași.
De aici întelegi, că despre vre o îngrijire pentru existența D-tale materială în viitor nu poate fi vorba.
Dar vreai să știi cu ce mijloace ești susținut deocamdată?
Bine, Domnule Eminescu, suntem noi așa străini unii de alții? Nu știi D-ta iubirea și (dacă-mi dai voie să întrebuințez cuvântul exact, deși este mai tare) admi-rarea adeseori entusiastă ce o am și eu și tot cercul nostru literar pentru D-ta, pentru poeziile D-tale, pentru toată lucrarea D-tale literară și politică?
Dar a fost o adevărată exploziune de iubire cu care noi toți prietenii D-tale (și numai aceștia) am con-tribuit pentru puținele trebuințe materiale ce le reclamă situația.
Și n'ai fi făcut și D-ta tot așa, din multul-puținul ce l-ai fi avut, când ar fi fost vorba de ori ce amic, necum de un amic de valoarea D-tale ?
Acum trebue să mai știi că volumul de poezii, ce, după îndemnul meu, ți l-a publicat Socec în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai neașteptat succes, așa încât Socec stă încă uimit. În aceste 7 săptămâni de la apari-țiunea lui, s'au vândut 700 de exemplare; o mie este toată ediția, și de pe acum trebue să te gândești la ediția a doua, care va fi reclamată pe la toamnă și în care vei putea face toate îndreptările ce le crezi de trebuință.
Poeziile D-tale, până acum îngropate în „Convorbiri”, sânt astăzi cetite de toate cocoanele de la Palat până în mahala la Tirchilești, și la întoarcerea în Þară te vei trezi cel mai popular scriitor al României. „Was ich mir dafor koofe?" zici D-ta. Așa cam este, dar tot nu este rău, când te simți primit cu atâta iubire de compatrioții tăi.
Așa dar, fii fără grijă, redobândește-ți acea filosofie impersonală ce o aveai totdeauna, adaoge-i ceva veselie și petrecere în excursiunea prin frumoasa Italie, și la întoarcere mai încălzește-ne mintea și inima cu o rază din geniul D-tale poetic, care pentru noi este și va rămânea cea mai înaltă încorporare a inteligenței române.
La revedere cu bine și o caldă strângere de mână de la toți, de la toți prietinii, și mai ales de la
Al D-tale
Devotat T. M.
Mai scrie-mi câte un rând din Italia, dacă ai vreme în mijlocul impresiilor de acolo.
..................................................................
-19-
Duminecă 26 Fevr. Soare, dar încă ceva cam frig. De la 12 ½ până aproape de 3, convorbire cu Dimitrie Sturdza la mine. Întâi, în contra ducerii lui Slavici în Transil-vania (la Sibiiu) spre a lua asupră-și redactarea unui nou ziar, apoi observări despre situația mea politică. Întâia oară auziiu de la el vorbindu-se de posibila abdicare a Regelui și despre necesitatea unei dinastii tot streine, în contra candidaților la tron posibili și sprijiniți de Rusia G. Bibescu, Grigorie Sturdza și tânărul Cuza.
Mi-a dat să înțeleg [că mi s'ar oferi] ministerul [instrucțiunii publice și al] cultelor, de oare ce Aurelian [a devenit] imposibil. - I-am răspuns că eu văd utilitatea mea în aducerea elementelor conservatoare moderate, Di-mitrie Rosetti, Constantin Suțu, Pogor, prințul Știrbei.
..................................................................
-20-
Vineri 23 Martie / 4 Aprilie. Viscol. Ședință publică la Academie, cu Regele și Regina. Raportul meu în contra lui ŭ scurt sau mut. Cină la al-de Bothmer cu al-de Negruzzi și Annette. Eu foarte obosit.
Telegr[ame]
București 24 Martie/5 Aprilie 1884.
Chibici,
Wien, Poste restante.
Primit scrisoarea. Dacă nu posibil altfel, veniți București. În ori ce caz telegrafiați ziua și ora sosirei, dacă Iași, dacă București.
Maiorescu
Carp, Iași.
Dacă permite starea sănătății în familie, rog vino îndată București.
Juvenis
Advocat Ioan Manu, Focșani.
Fiind bolnav, nu pot veni Luni Focșani. Dacă se amână, voiu veni la noul termin. Altminteri, voiu înapoia banii lui Fleischer. Rog răspuns.
Maiorescu.
...................................................................
-21-
Marți 27. Ploaie rece. - Camera, [cu] 84 voturi contra 25, votează moțiunea de încredere lui Brătianu. Noi ne-am abținut. Carp aici. La mine între 5 și 6.
Sara la 8, Eminescu reîntors cu Chibici, din Florența. Eu la gară, cu mai mulți. Mai pe urmă Chibici la noi, cu Rosetti și, nevastă-sa, Kremnitz cu Mite, Burghele, Jacques, Slavici, povestind despre Eminescu.
...................................................................

-22-
Joi 29 Martie / 10 Aprilie 84. Sculat la ora 6. Cer acoperit, +4° R. Academie, procese, Camera. Seara, la 7, diner în onoarea lui Alecsandri la Hotel Boulevard, dat de noi „Junimea". Alecsandri, John Ghica, D. Sturdza, Exarchu, Hasdeu, Urechia, Crețeanu, T. Rosetti, Mandrea, col[onel] Șerbănescu, col[onel] Bengescu [- Dabija], G. Lahovari, Petroni, Laurianu, Ang. Dimitrescu, Stemil, Duiliu Zamfirescu, Nica, Slavici, Gane, 2 Negru-zzi, Ollă-nescu, A. Balș. - Foarte bine. A venit încă și Carp, și Ventura, la sfârșit.
..................................................................

-23-
6/18 Aprilie 84. Foarte cald de 3 zile, dimineața la ora 8, + 17 ° R. –[Sesiunea] Academiei [a fost] închisă abia Miercuri (alaltăieri), [am] făcut corecturile la cuvân-tarea de la Cameră. Acum azi, întâi să determin pe Eminescu să plece la Iași și să-l însoțesc la gară. Apoi, de mâine încolo, [este] posibilă liniștea sărbătorilor. Timp de mare încordare, foarte obositor.
Telegramă
Doamnei Humpel, Iassi
Eminescu, restabilit, sosește la Iași mâine, Sâmbătă, amiazi, cu trenul din București. Înștiințează amicii. Îngrijiți odaia. Chibici aduce scrisoare cu amănunte.
Maiorescu
(Scris] scrisoare Emiliei, cu amănunte despre Eminescu, care are memoria întreagă, dar [este] fără voință, are neliniște în privința existenței sale, avariție de bani.
...................................................................

-24-
LIVIA MAIORESCU CATRE I.E. TOROUÞIU

(fragment)
21 aprilie 1939
...Pe mine una, toată controversa cu D-na Kremnitz și Eminescu, mi-e atât de scârboasă, a făcut dintr-o relație de entuziasm literar, și poate într-o clipă de prea mare căldură din partea lui Eminescu, ime-diat redusă la limitele cuvenite, ceva despre care cineva să-și poată permite a scrie ce s-a scris în anul trecut în „Adevărul” și, precum văd din cartea d-stră, s-a spus la Berlin...
Revenind la cartea d-stră aș vrea să vă spun că toți domnii care cercetează mintea lui Eminescu au un mare cusur ils cherchent midi à 14 heures. Eminescu era un om care scria „von Gottes Gnaden", era o bogăție, un belșug de idei care se frământau în capul lui - apoi era “von einer kindlichen Harmlosingkeit”, nici nu-i păsa de poeziile lui când le cetea la Junimea (de la 78 încolo asistam) și i se făcea câte o observație, asculta zâmbind, apoi spunea liniștit: o să mai văd eu acasă. Ce nu însemna deloc că nu lua în considerație observațiile făcute [...]
Cât despre articolele lui din Timpul erau scrise întotdeauna după convorbiri îndelungate, spre pildă cu Titu Maiorescu. Þin minte veșnicul: „și nu fi prea violent, rămâi politicos” - atunci Eminescu își vărsa focul indignării pe când dejuna împreună la noi. Venea de 4, 5 ori pe săptămână la noi, iar când n-avea vreme domnul Maiores-cu, el sta de vorbă cu mama mea tot literatură germană, - dezgustul apucăturilor politice.
Era așa de copilăresc încântat de câte cineva. Într-o vreme de D-na Poenaru-Leca, - foarte inteligentă de altminteri - trecea prin strada Cometului (mi se pare acum str. Gh. Duca), se uita la umbra ei trecând lângă fereastră, „plopii fără soț” și era mulțumit. Un scaun, o masă, o odăiță caldă, cerneală, hârtie, o pernă și cafele turcești cu tutun - dar el tot aprindea țigările lui, care se tot stingeau când scria.
Când a înnebunit, a venit la noi, la zece l-a îmbrătișat pe D. Maiorescu tremurând, ne-a dus înaintea statuii lui Hermes și a lui Jupiter din salonașul d-lui M. cu lacrimile în ochi, cu mâinile întinse ca de binecuvântare a rostit cu glas nenatural: „Þineți minte. Ei se vor întoarce pe pământ și va renaște fericirea”. Săracul de el, apoi a cerut 2 lei pentru birjă, a plecat și de acolo l-au dus la Șuțu. Pe când era internat, tot sta la fereastră și scuipa când vedea pe cineva. El imitator (?) - dar ce-i trebuia lui imitație (?), nu e mai ușor să iei din belșugul tău, decât să te chinuiești cu imitație (?).
..................................................................

-25-
LIVIA MAIORESCU
CÃTRE I.E. TOROUÞIU

3 ianuarie 1940
...Veneau când voiau Eminescu, Slavici și Caragiale la masă, la dejun mai ales când scria Eminescu la „Timpul” și trebuiau articolele citite.
O dată pe săptămână, sâmbăta, la „Junimea” venea cine vrea. Eu la „Junimea” eram prezentă ca Copist al Convorbirilor... Þin minte o altă Junime convocată cu prilejul citirii Fântânei Blanduziei - atunci mai multe doamne, Iacob Negruzzi cu „Consoarta Convorbirilor”, Nicu Mandrea cu nevasta născută Bălcescu (nepoata lui Bălcescu istoricul), Ascanio cu sora măritată Argetoianu (țin minte, vopsită), Pulcherie Rosetti cu Conu Tudoriță, Eminescu, Caragiale, Slavici, nedespărțitul trio la toate Junimele, cu Chibici, acest din urmă devenit cunoscut numai prin strajn(ic)a lui călătorie cu Eminescu la Sanatoriul lângă Viena, apoi călătorind cu el prin Italia. Þin minte că Alecsandri a fost foarte mulțumit și măgulit [... ]. Pe Eminescu D. Maiorescu l-a prezentat odată Carmen Sylvei, nu voia cu nici un preț, precum (de) toată publicitatea îi era groază, ținea numai la judecata unor oameni...
..................................................................

-26-
[PROCES-VERBAL)
Douăzeci și opt iunie orele 7 seara Anul 1883.

Noi C. N. Nicolescu comisarul secției 18 din Capitală fiind infor-mat de D. D Ocășeanu și V. Siderescu, că amicul lor Dl. Mihail Emi-nescu Redactorul Ziarului „Timpul” ar fi fost atins de alienație min-tală, că s-au dus la stabilimentul de băi din str. Poliției nr. 4 de acum 8 ore și că încuindu-se în baie, pe dinăuntru refuză să deschidă.
Constatăm că la moment am mers la localitate în str. Poliției nr. 4 la stabilimentul de băi al casei Mitrașevski, unde am fost informat de oamenii de serviciu, că un Domn, se află închis în camera nr. 17 și că le-a cerut 10 ouă crude.
În urmă, ar fi rugat pe amicul său V. Siderescu să-i aducă o pere-che de pantaloni negri, negri de tot - ceea ce se realizează acum.
Cu această ocaziune, întorcându-ne cu mai toți amicii mai sus precizați aci, am găsit pe nenorocitul Mihail Eminescu, dezbrăcat, silindu-se să închidă ușa-i (ca) și avea aerul de a fi speriat de vederea noastră în număr de 4-5 persoane, între care și Dl. Constantin Simțion. Am zis numitului Eminescu, că n-are să sufere nici un dezagra-ment, că trebuie să se calmeze... și drept răspuns, se repede la amicii săi, și la servitoarea băii, îmbrâncindu-i pe ușă, apoi aruncându-se în baia plină cu apă, stropea pe oricine voia să-l scoată afară.
Am fost siliți să-l îmbrăcăm în camisolul de forță și astfel l-am condus institutului „Caritatea” cu concursul D-lor Ocășeanu și Const. Simțion - luănd însă cheia de la ușa băii. La „Caritatea” l-am confiat Dl. Dr. Șuțu, rugându-l a-i da îngrijiri excepționale.
Apoi revenind la stabilimentul de băi, împreună cu amicii săi, am constatat că toate hainele și chiar ciorapii erau aruncați în apa din baie și de tot ce s-a găsit acolo am făcut anexatul inventar, care la semnele acestea, începând de la numărul 9 pânâ la 32, indică obiec-tele gă-site în baie. Acolo găsind o cheie - arătată la nr. 19 - și după opiniunea amicilor săi, putând a fi ușa casei Dl. Eminescu situată în str. Piața Amzei nr. 6. Vom lua cuvenitele, dar cuvenitele dispoziții.
Numitul Eminescu, are familia la Botoșani. Vom dispune să fie încunonștințați.
De cele ce preced, am adresat acest proces-verbal semnat de toți asistenții:
Comisar,
C. N. NICOLESCU
Asistenți:
CONST. SIMÞION
V. SIDERESCU
G. OCÃȘEANU
MARK DAVID
JOHAN PAULINA
ANA MITRAȘEVSKI
P. S Transportându-ne la camera ce ocupă Dl. Mihail Eminescu în str. Piața Amzei nr. 6, am găsit pe subînchirietoarea Dna Ecaterina Slavici și față cu domnia sa și cu Dl. Siderescu, deschizând ușa cu cheia găsită în baie, am aruncat în interior toate obiectele mențio-nate în inventarul anexat, și la moment am închis ușa, încuind-o și sigilând-o, iar cheia s-a luat de noi, spre a se înainta cu acest act.
Comisar C. N. NICOLESCU
ECATERINA SLAVICI
V. SIDERESCU
...................................................................

-27-
Astăzi, 29 iunie 1883
Noi, Comisarul, după stăruința D-lui Ocășeanu, amicul Dl. Mihail Eminescu și în considerație, că acesta din urmă (Mihail Eminescu) rămâne gol, am deschis ușa de la camera sa, față cu Dl. Ocășeanu, cu D-na Slavici și Dl. Avocat Nica și luând de acolo un costum de haine (jachetă, vestă, pantaloni) și o cămașă, o pereche pantaloni de noap-te, am aplicat la loc numitul sigiliu,

Comisar C. N. NICOLESCU
ECATERINA SLAVICI
TINCA
G. OCÃȘEANU
....................................................................

-28-
[CURATELÃ]
NR. 96811883
București 1883 Iulie 9
Domnule Prim-Președinte,
Am onoarea a vă înainta un certificat medical (în)registrat la nr.12535/83 și un proces-verbal, primit cu adresa nr. 21433 a Poliției. Vă rugăm să binevoiți a lua măsuri pentru regularea averei. Primiți asigurarea distinsei noastre considerațiuni.
Prim - Procuror
(indescifrabil)
..................................................................

-29-
(CERTIFICAT MEDICAL)
No. 12535
11/83
Subsemnatul doctor în medicină atest prin aceasta că dl. Emi-nescu adus în căutarea Institutului „Caritatea” din București la 28 Iunie 1883 de către Onor Prefectura Capitalei este atins de alienație mintală în forma ”manie acută”, stare care reclamă o căutare serioasă la un stabiliment special.
București, 5 Iulie 1883
Dr. Șuțu
...................................................................

-30-
[ADRESÃ]
5750
Nr. 9098 1883 Iulie 23 Dos. No. 968/83
D-lui Prefect al Poliției Capitalei
Am onoarea a vă înainta reclama aceasta în original, petițiunea D-lui locotenent Eminovici, înregistrată la nr. 5750/83, comunicân-du-vă în același timp că până în prezent nu s-a luat de acest tribunal nici o dispozițiune pentru punerea sub interdicție a fratelui Mihail Eminescu, aceasta spre facerea celor de cuviință.
Primit adresa
Lt. EMINOVITZ
...................................................................

-31-
AL. CIURCU
EMINESCU - DIN AMINTIRILE MELE

Nu scriu despre Eminescu nici ca să-i descriu viața nici ca să-i analizez operile. Amintirile personale ale cui-va despre o personalitate care aparține neamului au într'atîta interes întru cît nu sînt cunoscute de toată lumea.
Cînd am cunoscut pe Eminescu, nimic nu m-ar fi putut face să prevăd Gloria lui posthumă. Scria la Timpul iar eu la Unirea Democratică, organul junei stîngi. Ne întîlneam din cînd în cînd în vechea cafenea Labes, unde se află acum palatul societăței Naționala. Era cafeneaua cea mai frecventată pe vremuri. Ne găseam acolo la o masă din colț cîțiva ziariști, cîțiva transilvăneni, printre cari originalul Teofil Frîncu, și puneam țara la cale, cum fac toți românii cînd se întîlnesc la cafenea. Eu luam o cafea sau o dulceață, Eminescu și ceilalți mai adesea cîte o bere și mai rar cîte un capuținer. În genere Eminescu era tăcut și gînditor. Mai mult cumpăra de cît vindea. Figura sa cea plină și dulce de mocan, respira blîndețea și mai totdeauna părea că surîde. Rîdea bucuros cînd conversația devenea glu-meață și se amesteca în vorbă, spre a deveni apoi din nou taciturn. Dar cînd se atingea o chestiune care îl interesa mai de aproape, se învioșa, ochii îi sticleau, obrajii i se rumeneau și devenia expansiv. Ba cîte odată se aprindea și începea să peroreze. Îl interesau mai ales chestiile naționale, apoi cele sociale și mai în urmă chiar cele economice.
Dar nimic nu te putea face să ghicești în el pe marele poet.
***
Să fi auzit pe Gr. Ventura istorisind cum a descoperit el primele simptome ale demenței bietului Eminescu. Relata re-fero.
Eminescu intrase în cofetăria Capșa și, postîndu-se în fața biroului unde era instalată d-na Capșa, începu o tiradă politico-socialo-națională, ce puse pe gînduri pe Ventura, care se afla față. Pe d-na Capșa o interesau foarte puțin teoriile pe cari i le debita Eminescu pe un ton vio-lent, cu o voce de stenor și cu o aprindere, care mergea tot crescendo. Dar n'avea încotro, era nevoită să asculte pe orator și.... să aprobe.
La un moment Eminescu începu să zbiere tare de tot și își încheie tirada, scoțînd din buzunar un revolver și spunînd :
- Și la toate astea nu e decît un leac : să împușc pe rege.
Gluma se îngroșa. Cu atît mai vîrtos, că Eminescu continua să peroreze, gesti-culînd cu mîna în care ținea revolverul, pe dinaintea d-nei Gapșa, care îngălbenise. Dar nu îndrăznea să se miște dela bi-rou, de frică să nu irite mai rău pe orator.
Ventura, văzînd pericolul, dar mai ales spaima d-nei Capșa, se puse în fața lui Eminescu și, aprobînd toate nebuniile pe care le debita, gesticula și el cu amîndouă mîinile, învîrtind brațele ca și cînd ar înota și formînd astfel o pavăză pentru d-na Capșa. Dar gîndul lui Ventura era să pună mîna pe revolver, lucru ce nu reuși însă să facă, căci Eminescu învîrtea revolverul cu multă energie și iuțeală.
Atunci Ventura recurse la o stratagemă.
- Zici că vrei să împuști pe rege, îi zise el lui Eminescu. Dar știi unde e regele?
- Știu, răspunse Eminescu, e la Palat.
- E la Cotroceni, băiete, și ca să mergi acolo trebue să ai o birje. Știi ce? Așa m-ai însuflețit și m-ai convins prin cuvîntarea ta, încît mă unesc cu tine ca să mergem să împușcăm pe Vodă. Hai cu mine!
Eminescu primi propunerea și ambii ieșiră în stradă, ceea ce făcu pe d-na Capșa să scoată un uf! de ușurare și să părăsească cît mai repede biuroul.-
Odată în stradă, Ventura chemă un birjar și puindu-se cu Eminescu în trăsură porniră spre Cotroceni. Bine înțeles regele nu era la Cotroceni, dar socoteala lui Ventura era că făcînd o plimbare mai lungă cu trăsura Eminescu se va calma, ceea ce s-a și întîmplat.
Ajungînd la Cotroceni, Ventura se prefăcu că ia informații și îi spuse lui Emi-nescu că regele a plecat de acolo de un sfert de oră. La înapoiare, venind pe splaiul- Dîmboviței și trecînd pe dinaintea băilor Mitrașevski, îi veni lui Ventura ideea că o baie i-ar face bine lui Eminescu și-l duse acolo, cerînd o baie de putină.
După ce-l instală în baie, Ventura se duse să înștiințeze pe prefectul poliției.
Se știe că Eminescu a stat mai multe ore în baie și că a dat drumul la atîta apă fiartă, încît s-a opărit și cînd au venit să-l scoată, a eșit din putină roș ca un rac fiert.
Deși Ventura avea obiceiul să exagereze, cred că de data asta a fost veridic.
[Adevărul, 17 octombrie 1911, nr. 7937, anul XXIV, p. 1-2]
...................................................................

-32-
CONST. SIMÞION CÃTRE TITU MAIORESCU

București 1883 iulie 12/24
Stimate Domn,
Starea jalnică a D-lui Eminescu și bunăvoința Domniei-Voastre îmi vor scuza, poate îndrăzneala de-a Vă informa în privirea Lui și de-a Vă supune apețierii D-nei Voastre gândirile câtorva din amicii săi.
Asară l-am văzut și după afirmările doctorului și după toate câte am putut observa noi, boala înaintează agravându-se. Se află - aproape neîntrerupt - foarte agitat. Pronunță puține idei și foarte multe vorbe, care nu aparțin nici unei limbi și pe care le forțează a se rima în penta și hexametru. Din mai mulți câți l-am văzut pe nici unul nu pare a ne fi cunoscut. Ne-au succes însă, prin mângâieri a-l liniști puțin și întrebându-l dacă e supărat pe amicii săi ne-au răspuns că: ,,nu”. Arătându-i că în curând se va însănătoși ne-a zis c-un accent plin de durere: „Vedeți, nu mai știu nici o limbă”, și de-aci înainte au început iarăși în pentametru privindu-ne cu asprime și nesuferind a-l privi mult în ochi.
Cam aceasta e starea lui de până azi și pe care doctorul ne-a de-clarat - cu ocazia achitării locuinței - că n-ar privi-o, chiar ca grea dacă n-ar exista complicația boalei în familie. Cu toate acestea ne-a lăsat încă bună speranță și în unii din amicii lui s-a stabilit convin-gerea: „că trebuie să se întrebuințeze toate mijloacele recomandate de știință spre a-l scăpa”.
Cheltuielile necesare să se acopere din cotizații lunare de la mem-brii unui grup, ce se va constitui numai din bărbați și amici care s-ar simți dureros atinși când s-ar vedea excluși de la o asemenea între-prindere.
După aprețierile noastre numai în București și Iași se poate conta pe 40-50 de amici, ceea ce ajunge.
Odată grupul constituit, cel mai urgent lucru ar fi de-a vedea dacă ,,aicea” sau „aiurea” i se poate asigura o îngrijire deplină și mai mi-nuțioasă, observându-se maladia pas cu pas și înfățișând-o - după cum cred că se poate - printr-un tablou grafic. În legătură cu proiectata căutare poate că facem bine a Vă mărturisi de pe acum că afară de București noi nu cunoaștem specialiști distinși în această ramură.
Mi-am permis, pentru ceea ce Vă rog să binevoiți a mă scuza, a supune acestea la aprețierea DVoastre în speranța că poate dimpreu-nă cu Domnul Teodore Rosetti (actualmente la moșia D-Sale) veți aproba aceste gândiri și veți binevoi a lua conducerea intelectuală în încercarea de-a se scăpa un om ca Eminescu.
Primiți Vă rog stimate Domn încredințarea de stimă și respectul ce Vă port.
CONST. SIMÞION
...................................................................

-33-
MATEI EMINESCU
CÃTRE TITU MAIORESCU

Stimate Domnule Maiorescu
Sunt informat de la D-nul Căță-Niculescu, că fratele meu Michai Eminescu este serios bolnav; vă rog din suflet răspundeți-mi urgent unde se găsește ca să vin a-l lua la mine pentru vreun an și dacă bine-voiți a-mi arăta adevărata stare materială a lui ca să vin pregătit, căci am vreo 200 galbeni într-un loc - îi iau și-i cheltuiesc toți pentru el.
Terminând și-n considerația distinsei stime ce-o avea el pentru D-voastră, sunt deplin convins că-n cel mai scurt timp posibil voi primi un răspuns exact de la Dumneavoastră și veți îndatora prin aceasta și pe
Servul Dumneavoastră,

Locot. EMINOVITZ
Adresa Lt. Eminovici Comandantul Comp. 1 din al 9-lea de Dorobanți Cazarma Aslan la R. Sărat
R. Sărat 1883 Iulie 18
..................................................................

-34-
CLARA MAIORESCU CÃTRE EMILIA HUMPEL

[după 15 august 1883]
“El nu recunoaște pe nimeni, nu rostește o vorbă legată. E sgu-duitor, nicio urmă din ceea ce a fost. Băi calde îl liniștesc. Are un frate ofițer, care e țicnit; deunăzi a fost și a vrut să-l scoată [dela Soutzo], și să-l ia la țară. Cum însă Eminescu e înscris de Titus, doctorul nu-l liberează decât după declarația acestuia. Natural că aceasta nu se poate întâmpla, decât la cererea tatălui, acesta însă n'a scris nimănui aici. Și Wilhelm zice că e imposibil, că sărmanul trebue să rămâie în cură medica-lă, că la țară s'ar pierde cu totul. Burghelea, al căruia cumnat Cerchez a înnebunit, spune că ceva așa de cumplit, ca la Eminescu, n'a văzut. Fizicește e de tot desfigurat”
[Convorbiri literare, ianuarie-mai 1937, p. 21]
[din această scrisoare extrem de importantă pentru subiectul nostru nu a mai rămas decît acest fragment fără început, salvat în mod miraculos, care a fost găsit și publicat de C. Meissner]
..................................................................

-35-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

Viena 8/10 (Octombrie) 883
VIII, Skodagasse (pruter? Reitergasse) Nr. 4 H (?) 17
Iubite Nene,
Scuză, mă rog, dacă așa târziu viu a răspunde, dar abia astăzi am putut vorbi cu Schlager, directorul casei de nebuni a statului.
De prezent este numai un singur loc liber în cl. II, secția violen-ților. Mai curând de două luni nu e speranță că va mai deveni alt loc liber. Cu toate acestea des se întâmplă că un pațient e luat de rude în decursul curei. Atari cazuri însă nu se pot prevedea. Cl. I costă pe zi pentru străini 5 fl., cl. II (3 sau 5 în o odaie) 2,40; cheltuielile extraor-dinare (tutun, cafea etc.) fac pe lună cam 10 fl.
Formalitățile care se cer pentru primire sunt indicate pe pag. 6 și 7 în statutele aici alăturate.
Asemenea mi-am luat voie a alătura și prospectul casei lui Leides-dorf. Aici este mult mai scump. Leidesdorf nu se bucură de o reputație prea bună, fiind puțin conștiincios - așa se zice. Odăi sunt libere... Este însă nea-părat de lipsă a cunoaște mai înainte cum se manifes-tează boala, pentru ca să se poată pregăti. În genere la casele de nebuni aici, când vrea cineva să ia informații, prima întrebare e: cum e pațientu? violent sau liniștit?
Mă rog a-mi arăta care este diagnoza făcută, pentru ca să cer sfa-tul prof. Meynert, pe care-l cunosc bine.
Mă pun la dispoziția DTale; căci doresc din inimă să nu rămână pierdută o putere atât de distinsă ca Eminescu.
Îți mulțumesc prea mult iubite Nene pentru interesul ce-l arăți față de mine și mă voi simți prea fericit, dacă pentru viitor îmi va succede a mă face mai demn de atenția DTale. Am speranța că peste opt luni voi putea obține diploma. Ce voi face după asta depinde de mijloacele de care voi putea dispune. Dorința mea este de a intra în serviciul de aici cel puțin pentru un an, ca să mă calific pentru o specialitate și apoi să trec la Berlin și Paris, pentru a mai face și aici studii. Mult mă tem însă, că poziția materială a tatii mă va împiedica de la toate acestea. Aș dori prea mult să știu care e opinia DTale.
Al DTale devotat
C. POPASU
Mă rog a comunica respectuoase sărutări de mână Leliței și Nepoatei.
...................................................................

-36-
TITU MAIORESCU CÃTRE EMILIA HUMPEL

[Traducere – fragment]
București, 4/16 Octomvrie 1883
Dragă Emilie,
Pentru Eminescu se găsesc momentan în păstrarea mea 1140 franci. (Regina a dat 500, încă înainte de a-i fi vorbit, deoarece este în Sinaia). Se va mai ține aici o conferință, cu intrare în folosul lui. Cred că cel mai potrivit să vorbească ar fi Alecsandri. De îndată ce s-o înapoia din Sinaia, voi stărui pe lângă dânsul. Când voi avea 2000 franci, ne vom putea gândi la transportarea lui la Viena. Deo-camdată și așa nu-i prea târziu, deoarece el este încă neschimbat, în starea așa numitei „manii delirante”.
Cum va începe să se liniștească, va fi posibilă transportarea...
Al tău frate bun
.................................................................

-37-
T. MAIORESCU
CÃTRE GEORGE EMINOVICI

DOMNULUI GEORGE EMINOVICI
Ipătești (Distr. Botoșani)
București 8/30 Octomvrie 1883.
Stimate domnule,
Starea fiului D-stră și amicul nostru literar Mihai Eminescu nu s-a îndreptat încă și așa am hotărât cu toți cei de aici, să-l trimitem pe cheltuiala noastră la Institutul de alienați din Viena și să-l lăsăm acolo vreme de un an. Dacă nu se va îndrepta până atunci, va fi timpul venit să-l așezăm la Golia sau la Mărcuța, ca pe un bolnav fără leac.
Cu prilejul venirii D-stre la București ne-ați declarat, că lăsați asupra noastră toată îngrijirea materială și morală pentru nenorocitul D-stră fiu. Cu toate aceste, m-am crezut dator a vă da de știre despre cele de mai sus. Primiți, vă rog, încredințarea deosebitei mele stime,
TITU MAIORESCU
...................................................................

-38-
LIVIA DYMSZA CÃTRE EMILIA HUMPEL

București, 21 Octomvrie 1883
Str. Mercur, 1
Dragă mătușă Emilio,
Azi dimineață am văzut la gară pe Eminescu, care a plecat la Viena cu un păzitor și cu d-l Chibici. El fusese adus în cupeu cu o oră încă înainte de plecarea trenului și, după cum ne povesti Ch., trecuse foarte încântat prin străzile puternic luminate de soare, îi făcuseră mai cu seamă mare plăcere numeroasele acoperișuri noui de tinichea. Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră și, făcându-și un “ochian” din degetul cel gros și din arătătorul ambelor mâini ce-l ținea la ochi și râzând foarte înveselit, spuse lui papa : “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspirație și colo marea domnișoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă și se așeză. Păzitorul ridică geamul și E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl neliniști flueratul și sunatul și începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea. A devenit ceva mai slab, ceea ce se vede cu deosebire la mânile lui, reduse acum la mânușițe de copilaș, cu păstrarea însă a gropițelor. E palid, ras ca și mai înainte, numai musteața-i e lungă și sprânce-nele ciudat de stufoase. Unghiurile ochilor s’au lăsat în jos, ceea ce-i dă o înfățișare de chinez. Expresia este de om obosit, nu mai e nimic din fixitatea ce o avea în ziua, în care, deja nebun, a fost ultima oară la noi, chiar în ziua internării lui. În total, un aspect destul de liniștitor. La drept vorbind, nu prea voiam să merg la gară, te stăpânește un sentiment atât de dureros pentru el, acesta însă dispare cu total la vederea-i. Nu știu cum să mă exprim; la un om sănătos aș califica o asemenea atitudine drept exaltată veselie. În tot cazul, el nu suferă deloc. Vocea-i și râsul lui sunt exact ca mai înainte, cînd făcea mare haz de anecdote popești. Soutzo crede ca nu prea e speranță de îndreptare. Acum s'a dus, fie spre a intra in institutul de Stat la Schlager, fie, de nu va fi loc acolo, la Leitersdorf, unde se află și Cerchez. Papa i-a scris lui C. Popazu, care va fi la gară spre primire.
[Convorbiri literare, 1937, ian.-mai, p. 22-23]
[Din păcate „restul scrisorii lipsește”, așa cum scrie C. Meissner, care a găsit și acest text important.]
...................................................................

-39-
AL. CHIBICI-REVNEANU
CÃTRE TITU MAIORESCU

TITUS MAIORESCU, BUC.
Prin concursul Popasu internat imediat pațientul Leidesdorf cu 150. Cu puține escepțiuni pațientul fu liniștit în drum. Stau hotel Royal.
CHIBICI
1883, 2/XI
...................................................................

-40-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

Viena 3/11(XI) 883
VIII, Skodagasse 6 W 17
Iubite Nene,
Pe Eminescu l-am internat imediat în institutul lui Leidesdorf, nefiind la Schlager nici un loc liber. O diagnoză și o prognoză încă nu s-a putut face; abia după 10 zile, după ce se va studia pațientul se va putea spune ceva. În tot cazul, cred că mai întâi de toate va fi de lipsă o cură anti-syphilitică.
Dl. Grigoroviza este gata la orice servițiu. Deocamdată Leidesdorf nu pretinde nici o garanță. Dacă va fi trebuință ușor vom putea face aici această formalitate.
Un preț mai mic de 5 fl. pe zi mi-a succes a scoate, deși i-am spus lui Leidesdorf că bolnavul n-are avere și că trebuie susținut de amicii lui.
Am convenit cu Leidesdorf să am intrare liberă la Eminescu, așa ca să-l pot vedea când voi vrea. Cel puțin odată pe săptămână cred că voi putea ieși la Döbling. Astfel va fi posibil a Te ține în curent despre toate.
Al DTale prea devotat,
C. POPASU
Săratări de mâini Letiței Și Nepoatei.
..................................................................

-41-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

Viena 26/11 1883
D-LUI TITU MAIORESCU LA BUCUREȘTI.
Eminescu e tot cum îl știi D-ta. Diagnoza încă nu s-a putut face pentru că a patra zi după ce l-am internat, a fost lovit de un atac de paralizie cu crampe, care însă n-a durat decât scurt timp și a trecut fără să lase urme. Acest atac îngreuiază mult diagnoza, iar prognoza o face și mai puțin favorabilă decât era înainte. Trebuie însă așteptat, căci e posibil să urmeze o paralizie; până acum nu se poate observa nimic.
Nu știu cum era Eminescu în internatul din București. Mi se pare ceva mai liniștit. Prof. Obersteiner, tovarășul lui Leidesdorf, a constatat unele momente, deși puține, mai bune, când e conștiu de starea în care se află - devine melancolic și de tot liniștit.
A botezat întreg personalul din internat. Leidesdorf ist der Konig von China, Obersteiner: H. Heine, Konig der Juden; fiecare e rege. Mai zilele trecute a discutat cu Obersteiner despre vechimea limbii române așa: fiindcă limba română e urmașa celei dacice, care a fost cea mai veche, limba română e astăzi cea mai veche.
Obersteiner îmi spuse că în decursul acestei convorbiri, care a durat 15 minute, Eminescu a vorbit binișor.
Al D-tale devotat
C. POPASU
...................................................................

-42-
TITU MAIORESCU
CÃTRE EMILIA HUMPEL

București, 6/18 Decembrie 1883
DRAGÃ EMILIE,
Despre Eminescu o notiță primită dela doctorul Obersteiner, asistentul doctorului Leidesdorf. El are un «ușor acces de paralizie, cu crampe, care deși n'a lăsat urme, înrăutălește și mai mult prognosa».
Altminteri aceleași deliruri în conversație.
În răstimpul acesta am trimis astăzi corectura ultimei coli (nr. 20) tipografiei Socec-Teclu, care tipărește într'o admirabilă ediție poeziile lui Eminescu, așa că peste vre-o zece zile apare volumul pe care, natural, ți-l voi trimite imediat. Îi mai scriu numai o scurtă prefață.
Poeziile, așa cum sunt orânduite, sunt cele mai strălucite din câte s'au scris vre-o dată în românește și unele chiar în alte limbi. Unele absolut inedite, mai ales un foarte frumos sonet despre Veneția și o Glossă.
Deasemenea apar traduse în românește și «Schițele din Moldova» de Kotzebue. Cu trei zile în urmă am corectat și revăzut ultima coală. Þi le voi trimite poimâne.
În ultimele trei săptămâni am corectat zilnic câte 4 coli, două din Eminescu, două din Kotzebue. Pe lângă aceasta, Cameră, advocatură și Academie. Un adevărat călăreț de circ pe patru cai deșelați.
Na, la sfârșitul anului, pela 27 Decembrie stil vechiu, vin la Iași pentru două zile.
Până atunci, rămâi cu bine.
TITU
...................................................................

-43-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

Viena, 16 XII 1883
Iubite Nene,
De două ori am fost la institut fără de a fi putut vorbi cu Leidesdorf sau Obersteiner. Am lăsat cartea, cerând informații, mai cu seamă diagnoza. Zilele trecute am primit de la Leidesdorf epistola pe care îmi iau voia a o alătura. Sâmbătă, cred, cred că voi putea vedea iară pe Eminescu și voi putea afla mai multe de la Leidesdorf. Al DTale prea devotat,
C. POPASU
Săratări de mâini Letiței și Nepoatei.
...................................................................

-44-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

Viena 28/12 1883
D-LUI TITU MAIORESCU LA BUCUREȘTI
Astăzi am fost la Eminescu. Starea lui nu s-a schimbat deloc. Atacul care l-a avut, se vede că n-a fost de paralizie, căci după atâtea săptămăni a rămas fără urmări. Poate a fost numai o iritațiune mai mare a centrelor motorice, care a trecut imediat.
Momente mai limpezi are. Mai cu samă, dacă cineva insistă cu întrebări, dă răspunsuri destul de bune. Din nefericire însă atari momente are prea puține și trec prea iute. Într-un atare moment săptămâna trecută a întrebat pe doctor ce să facă, că se simte slab și ostenit. Doctorul îi zice că e natural să fie așa, dacă toată ziua se învârtește în odaie și mereu vorbește. Eminescu îi răspunde că el e ca un ceasornic, care până e întors, merge; așa și el trebuie să umble și să vorbească mereu până când nu mai poate.
Am rugat pe profesor, dacă se poate să-l înduplece să scrie ceva. Până acum însă nu i-a succes decât să-l facă să promită că va scrie D-lui Chibici. Dacă însă-i dă hârtie ca să scrie scrisoarea, zice că acum nu poate, dar are să scrie.
De câteva zile are un catar la ureche (otitis). Profesorului i-a spus că asta a avut-o când era de opt ani.
Al d-tale prea devotat,
C. POPASU
..................................................................

-45-
CINEVA CÃTRE TITU MAIORESCU

[traducere]
Domnia Voastră,
Domnul Eminescu suferă o stare maniacală cu accese, a cărei cauză trebuie căutată într-o boală luetică.
În consecință nu este exclusă o semiînsănătoșire (halbes = jumătate).
Al dvs. prea devotat
..................................................................

-46-
MIHAI EMINESCU
CÃTRE A. CHIBICI REVNEANU

Döbling 12/24/ Ianuarie 1884
IUBITE CHIBICI,
Nu sunt de loc în stare să-mi dau seama de boala cumplită prin care am trecut, nici de modul în care am fost internat aici în ospiciul de alienați. Știu numai atât că boala intelectuală mi-a tre-cut, de și fizic stau îndestul de prost. Sunt slab, rău hrănit și plin de îngrijire asupra unui viitor care de-acum înainte e fără -îndoială și mai nesigur pentru mine decât oricând.
Ceea ce-aș voi să știu dela tine este dacă cărțile și lada mea sunt în oarecare siguranță și dacă pot spera să le revăd. In ladă trebue să se fi aflând și ceasornicul pe care l-am fost scos dela Simțion. Încolo aș voi să știu dacă pot scăpa de aci, unde în ade-văr îmi pare că stau fără nici un folos. Tratamentul pare a con-sista în mâncare puțină și proastă și în reclusiune; - încolo n'am observat nimic în maniera de-a mă trata. Sufăr cumplit, iubite Chibici, de lovitura morală pe care mi-a dat-o boala, o lovitură irepa-rabilă care va avea influență rea asupra întregului rest al vieții ce voiu mai avea-o de trăit. Asemenea nu știu nimic asupra pozi-ției pe care mi-ați creat-o în acest institut. Cine plătește pentru mine aci și cine are grijă de mine? D-l Maiorescu a trecut pe aci într'o zi, dar a stat mai puțin de un minut și nu mi-a spus nimic în ce mă privește, încât, de și mi-am venit în fire de mai bine de două săptămâni, nu știu absolut nimic asupra sorții care mă așteaptă, căci sper că nu voiu fi condamnat a petrece aci ani întregi fără necesitate.
Doctorii mi-au spus că trebue să-ți scriu ție în privirea aceasta. Mi-aduc în adevăr aminte c’am venit cu tine în tren, dar încolo nu mai știu nimic decât că am stat închis și am suferit nu numai de halucinațiuni, ci și mai mult încă de foame. Mă 'ntreb acum dacă e vorba ca, cu cheltuială și anume, să continue regimul sub care trăesc, regim cu totul fără folos atât pentru mine cât și pentru amicii cari au binevoit a se interesa de mine și a mă trimite aici.
Fii bun, iubite Chibici, și respunde-mi cum stau lucrurile cu mine. Doctorii de aici îmi vorbesc de d. Maiorescu și de tine. Eu știu despre tine că tu n'ai mijloace pentru a îngriji de mine în starea în care sunt. Îmi sunt dar necunoscute măsurile pe cari d. Maiorescu va fi binevoit să le ia în privire-mi și văd pe de altă parte că doctorii dela institut nu știu asemenea nimic, ci se mărgi-nesc a-mi cita numele d-sale și al tău, ceea ce - în izolarea în care mă aflu - nu e de natură a mă satisface. Și, în adevăr, nu-ți poți închipui starea în care un om se află într'un institut de alienați, după ce și-a venit în fire. Neavând nimic de lucru, închis alături c’un alt individ, hrănit rău precum se obicinuiește la spitale și lăsat prada celor mai omorîtoare grije în privirea viitorului, mi-e frică chiar de-a-mi plânge soarta căci și aceasta ar fi interpretat ca un semn de nebunie. Astfel, fără speranță și plin de amare îndoieli, îți scriu, iubite Chibici, și te rog să-mi lămurești poziția în care mă aflu. Eu aș vrea să scap cât se poate de curînd și să mă întorc în țară, să mă satur de mămăliga strămoșească, căci aici, de cînd mă aflu, n’am avut nici odată fericirea de-a mânca măcar până la sațiu. Foamea și demoralizarea, iată cele două stări continue în care petrece
Nenorocitul tău amic
M. EMINESCU
...................................................................

-47-
P. MISSIR CÃTRE TITU MAIORESCU

Iași 24 Ianuarie 1884
Iubite D-le Maiorescu!
Prin bunătatea D-nei Humpel am aflat astăzi îmbucurătoarea veste despre Eminescu, am văzut și cuprinsul scrisorii Dvoastre și copia de pe scrisoarea amicului nostru am luat-o și am arătat-o imediat Dlui Negruzzi și cu toții nu ne încredem că a fost cu putință o prefacere atât de grabnică. Cea mai puternică impresie a făcut această scrisoare asupra Dnei Humpel, care m-a chemat imediat și cu o bucurie văzută avea mare nerăbdare să-mi dea dovezile vestei ce-mi comunica.
De mâine mă voi pune pe lucru să strâng toți banii și pe luna Ia-nuarie sper că cel mult până Sâmbăta viitoare să-i încasez din toate părțile și să vi-i trimit. Vă voi trimite în același timp o listă de toate încasările făcute din septembrie și până acum.
Dintr-o scrisoare trimisă de Boghean lui Dimitrescu aflu că Bo-ghean la ultima vizită făcută lui Eminescu îl găsise deja în stare mai liniștită, dar că și lui i se pare că e prea mică odăița în care era așezat. Voi scrie lui Boghean să meargă să-l vadă și să ne comunice impresiile lui.
Al Dvoastră devotat amic
P. MISSIR
...................................................................

-48-
EMILIA HUMPEL CÃTRE TITU MAIORESCU

[traducere]
Iași 25 ian. 84
Dragă Titus,
Bucuria mea pentru scrisoarea ta este de nedescris! Nu-i de mirare că în (această) stare de spirit cred mai mult decât de obicei în compătimiri și presimțiri. Cu câteva ore înainte îi scrisesem lui Mite și îi vorbisem mult despre Eminescu, între altele spusesem: „ar trebui să se facă bine, apoi etc.” și către seară scrisoarea ta îmi aduce împli-nirea dorinței atât de mari, dar atât de nesperate!
Lucrul cel mai important mi se pare: să i se ia grija din suflet despre viitorul lui, să i se lămurească cât de generală este recunoaș-terea și simpatia care i se aduc. Le-a cumpărat scump săracul! În al doilea rând, părerea mea ar fi ca el să nu părăsească institutul prea devreme. Regimul de foame, despre care se plânge atât, trebuie să-și aibă justificarea lui. Desigur, ar trebui să se împace cu șederea acolo; cred că acest lucru se va realiza nu prea greu, dacă știe că prin aceasta viitorul său nu este periclitat.
Dragă Titus, n-ai vrea tu însuți să-i scrii? Cine altul decât tine ar putea găsi cuvintele cele mai potrivite? În asemenea situații, ca aceea în care se găsește, lucrul acesta este atât de important; oare Popasu și toți ceilalți au delicatețea necesară pentru a vorbi unui bolnav psihic?
Cu Missir am vorbit chiar aseară și chiar aseară s-a dus plin de bu-curie la Negruzzi cu scrisoarea lui Eminescu. În sfârșit, toți ne-am bucurat extraordinar și-ți mulțumim pentru vestea frumoasă și în special pentru grija călduroasă pe care i-o consacri. Tot ceea ce plănu-iești pentru viitorul lui apropiat mi se pare atât de drept și de frumos!
EMILIE
..................................................................

-49-
C. POPASU CÃTRE MAIORESCU

Viena 30/I 1884
D-LUI T. MAIORESCU, LA BUCUREȘTI
De la plecarea d-tale am văzut pe Eminescu de mai multe ori. Starea lui se ameliorează din zi în zi și dacă progresul spre bine se va face tot așa de grabnic ca până acum, atunci este bună speranță că peste puțin timp va putea ieși din institut - profesorul crede că peste o lună.
Ieri am conversat cu el aproape o oră. Tot timpul a fost liniștit și clar. M-a întrebat cu mult interes cine îngrijește de el și cine plătește pentru el, cum era în iritațiune, căci el presupune că era foarte rău. De câteva zile a început a ceti câte ceva. Cu un cuvânt, merge spre bine; este mult mai bine de cum era, când l-ai văzut d-ta. Și dacă nu va veni ceva la mijloc, de pe acum trebuie gândit ce este de făcut cu el imediat după ce va ieși din institut, căci de o ocupație serioasă și obositoare va trebui ferit mult timp. Cred că o călătorie (poate în Italia) i-ar prinde bine, ba chiar este indicată. Al d-tale prea devotat,
C. POPASU
..................................................................

-50-
D. BOGHEAN CÃTRE P. MISSIR

[fragment]
Wien, VIII
Viena, 1/2/84 Weihburggasse, 26
Iubite Missir!
...Și acum să trecem la motivul principal al scrisorii tale.
Las la apercepția ta plină de tact, dacă cele ce sunt constrâns, sper în interesul lui Eminescu, a-ți comunica aici, sunt susceptibile de a fi cetite în totalul „Junimei" întregi ori comunicate numai parțial unor junimiști aleși, pentru un scop anumit.
Sunt acum două luni, când am sosit aici, l-am vizitat pe Eminescu fără a mă prezenta lui, l-am putut vedea și auzi și aceasta pentru a evita orice emoțiune. Era cu o glugă pe cap făcută din coperta crivatului și zice că e aci Buda, aci un brahman indian - că numără la alfabetul său egiptean, că drul Obersteiner ar fi Heine etc. Agresiv nu fusese niciodată. Diagnoza nu era bine stabilită, se credea că ar fi fost „Progressive Paaralehse des Irren - Afecțiune progresivă nebunilor” și se aștepta o schimbare, numai pentru a se putea confirma această diagnoză ori modifica. Mă exprimasem îndată la doi sau trei junimiști încă, pe cât știu eu că de se confirmă sus-zisa diagnoză cazul era prognostic tare dubios, deși sonațiunea tare rară era de tot exclusă.
Azi însă Eminescu e de câteva săptămâni complet restabilit. Vin chiar acum de la Dobling, unde m-am întreținut cu dânsul o jumătate de oră fără a fi putut descoperi în vorba lui nici o urmă cât de palidă de demență. Boala lui era o pseudopsyhoză sifilitică care a trecut cu iodul care l-a luat. Nu-i melancolic, dar psihic deprimat. Grija lui este sărăcia. Nu știe cine l-a trimis și în ce condiții se află în ospiciu și mai ales cine are să-l scoată. Îmi mărturisea că grija asta nu-l lasă să doarmă noaptea. Când i-am spus că ar fi bine să iasă - o dată a venit la Viena - mai ades, el îmi mărturisi că e tare sărac, n-are nici un ban, [ceea ce] e momentan realitate.
Atunci l-am asigurat că operele lui care s-au tipărit (el poseda un exemplar) se vând și din asta se va strânge mult; atunci zâmbi E[minescu] ironic: „Nu știu eu cât se cetește la noi!” îmi zise el; „ș-apoi nici nu-mi place că s-au publicat fără să le pot revedea, era atâta de îndreptat!” Și când i-am zis că le va putea revedea la o a două ediție îmi spuse cu același zâmbet că nu speră să vadă o a doua ediție - și aceasta nu că nu va trăi - ci tot pentru că se citește puțin de tot la noi. Doctorul Obersteiner (traducătorul „Funcțiunilor creierului” a lui Ferrier) care era de serviciu, îmi comunică că nu mai vede nici un motiv pentru reținerea lui E[minescu] în ospiciu și că s-ar fi exprimat în sensul acesta Dlui Maiorescu, care i se pare că e cunoscătorul principal a[l] soartei lui Eminescu acum. O trecere directă a lui E[minescu] în ocupații care cer o încordare mentală ar fi tare nefolo-sitoare. Mult mai bine ar fi dacă s-ar putea să fie scos din Dobling cît mai degrabă și să petreacă câteva luni într-o climă caldă liniștit pentru a se putea retaura complet și ieși din stadiul de convalescență în care se află. Ar fi însă tare hazardat a-l lăsa în voiaj singur. Deocamdată ar fi tare folositor de i s-ar trimite din partea competentă o asigurare mai positivă decât cuvintele mele, ca să nu se creadă așa de lipsit de orice mijloace și părăsit, neștiind ,,cine are să vie o dată să-l scoată din ospiciu”. Că stă între alienați știe pozitiv. Și aceasta contribuie a-l deprima. Se ține izolat și-mi declară motivul. Nu apare în salon, unde vin câțiva „alienați" pe care nu-i cunoaște, nici are ce vorbi cu ei, nici poate lua parte la conversațiile lor. Când mi se comunică că ponderea corpului lui a crescut în scurt timp cu 6 până la 7 kilograme, mă întreabă E[ minescu ] ce are a face ponderea că el crede că sănătatea depinde de starea sănătății genitorilor și circumstanțele de existență a individului născut și nu de pondere. După explicația dată, rămase convins. Alimentația nu-i pare destul de abundentă. În adevăr fară a jigni igiena, atât de prețioasă pentru dânsul ar putea consuma ceva mai mult. Citește teatru ușor. A voit să scrie azi lui Dl. Maiorescu. Dar nu știe ce, zice el, fiindcă nu știe unde se află. Vezi, o asigurare în sensul acesta ar fi deocamdată tare prețioasă pentru confirmarea stării lui psihice și împărtășirea grijei acestui puternic corosiv a[l] minții. Apoi o călătorie și în fine va putea fi redat patriei.
Cunoscând entuziasmul tău în întreprinderi de soiul acesta, am convingerea că cuvântul meu nu cade pe pământ sterp. Pentru informații mai departe stau la dispoziție. Te salut cu cordialitate,
D. BOGHEAN
...................................................................

-51-
P. MISSIR CÃTRE TITU MAIORESCU

Iubite Dle Maiorescu!
Am primit alaltăieri alăturata scrisoare de la Boghean din Viena, în privința lui Eminescu. Veți vedea din această scrisoare cât de nece-sară este scoaterea lui Eminescu din ospiciu. Am citit cele ce îmi scrie Boghean Dlui Jacob Negruzzi și Doamnei Humpel, care au fost asemene de părere că trebuie de luat dispozițiile spre a-l trimite cât mai curând într-o climă caldă. Dacă nu poate merge nime din Bucu-rești să stea cu Eminescu, cred că se va găsi din Viena un băiet, care să primească cu bucurie. În privința contribuțiilor care se adună pentru Eminescu, pentru a mai atenua față de dânsul natura mijloa-celor întrebuințate de noi, s-ar putea să i se spună, că cea mai mare parte din bani se dau de către Epitropia Sf. Spiridon sau vreo altă Epitropie din București.
Dacă pentru cheltuielile ce vor necesita trimiterea lui Eminescu în altă parte ar fi nevoie de mai mulți bani decât se strâng acum, vă rog să mă înștiințați de măsurile ce trebuie luate.
Primiți vă rog cordiale salutări de la al Dv. devotat amic
P. MISSIR
Iași, 7 fevruarie 1884
..................................................................

-52-
C. POPASU CÃTRE T. MAIORESCU

Viena 9/2/1884
D-LUI T. MAIORESCU LA BUCUREȘTI
Astăzi am scos pe Eminescu la preumblare. Teama că zgomotul și lumea de pe stradă vor produce asupră-i vreo iritație din fericire a rămas neîndeplinită. Tot timpul a fost liniștit și se vedea că se simte bine.
De la ultima mea vizită până astăzi Eminescu a progresat relativ binișor fizic[ește]. Nu știu ce să zic despre starea lui psihică. Primește a intra în orice conversație, vorbește clar și mi se pare că memoria i-a rămas neatinsă. Ceea ce mi se pare curios e interesul ce-l arată de a ști, dacă se plătește pentru el la institut și cine plătește. Este o deosebită dispoziție, care-l preocupă în momentele când vor-bește despre asta - o îngrijire, o întristare. Mult se plânge de reaua mâncare din institut. De la un om care știe cât de greu bolnav a fost - și Eminescu știe - se așteaptă să se bucure mai mult că a scăpat de boală și să nu se ocupe mereu cu un lucru atât de secundar.
Pentru ca să fie cel puțin câteva momente pe zi în societate, am rugat pe prof. Leidesdorf să-l ia la masă la el. În fiecare zi îl invită, dar nu voiește să meargă. Astăzi, întrebându-l pentru ce refuză, mi-a spus că n-are haine curate și astfel nu e destul de prezentabil. Se vede că încă nu-i place societatea. Cred însă că cu timpul se vor îndrepta toate și de pe acum cam timpului va trebui lăsat rolul. Ce crezi d-ta că e de făcut după ce vă ieși din institut? N-ar fi indicat un voiaj?
Deputații români de aici care se interesează mult de Eminescu, doresc să aibă poeziile lui. Mă rog la ocazie a mă informa unde se găsesc de vânzare. AI d-tale prea devotat,
C. POPASU
...................................................................

-53-
PROF. DR. OBERSTEINER
CÃTRE TITU MAIORESCU

[traducere]
Wien-Döbling 10 Fevruar 1884
Stimate domn,
Spre răspuns la scrisoare Dv. vă aduc vestea îmbucurătoare că starea d-lui Eminescu se îndreaptă încet dar statornic. Părerea ce v-ați făcut asupra scrisorii d-sale este cu totul justă. În convorbirile sale chestiunea hranei este punctul central. El nu-și poate încă da samă asupra stării prin care a trecut. Însă și în această privință avem un progres netăgăduit. Numai este așa de închis în sine și se poate discuta cu el asupra tuturor chestiilor ce nu-l privesc personal, de pildă, asupra literaturii germane ș. a. Până nu demult Eminescu nu era în stare a citi ceva fără întrerupere, și petrecea cea mai mare parte a zilei fără ocupație. Acum însă citește dramele lui Hebbel, pe care i le-am recomandat.
D-l Rosetti a vizitat odată pe d-l Eminescu, iar d-l Popasu a făcut ieri o mică plimbare cu Eminescu, în trăsură, care l-a înveselit în chip vădit și de atunci s-a hotărât a lua parte la masa familiei mele, ceea ce mai înainte mereu a refuzat. În chipul acesta dorim să-l deprindem cu libertatea și cu lumea din afară.
Pe de altă parte ar fi bine dacă s-ar găsi cineva care să se ducă cu d-l Eminescu pe câtva timp în Italia bunăoară, deoarece întoarcerea sa în țară din felurite puncte de vedere nu se poate încă recomanda. Asta îmi pare o tranzație mult mai preferabilă - având în vedere ocupațiunea lui de mai înainte - decât să fie ținut în institut peste timpul absolut trebuincios, unde, cu toate libertățile ce i se înlesnesc, trebuie să se simtă strâmtorat. Îmi iau dar permisiunea a supune binevoitoarei Dv. aprecieri propunerea de mai sus etc.
OBERSTEINER
...................................................................

-54-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

Viena 16.II.1884
Iubite Nene,
Astăzi a fost Eminescu la mine. Între altele, spunându-mi că am să-ți scriu DTale și întrebându-l dacă nu este dispus a-Þi adresa și dânsul câteva rânduri, a scris scrisoarea pe care mă grăbesc a o ală-tura aici. Starea lui e tot aceea care era în rândul trecut când l-am văzut. Cea mai fierbinte dorință-i este a se vedea ieșit din institut, pentru care a căpătat o mare aversiune. Respectuoase salutări de la al DTale prea devotat,
POPASU
Sărutări de mâini Letiței și Nepoatei.
..................................................................

-55-
[P. P. CARP?] CÃTRE TITU MAIORESCU

[Traducere]
Viena, 17 februarie 84
Dragă Titus,
Tocmai vin din Döbling unde l-am văzut pe Eminescu. După cât pot aprecia nu este încă perfect vindecat. Ochiul este cam tulbure, mâinile slabe și degetele ascuțite, de asemenea are o anumită sfii-ciune în a ieși din camera sa și...
Leiderdorf a vrut să-l atragă la masă la mine.
...................................................................

-56-
C. POPASU CÃTRE TITU MAIORESCU

[fragment)]
Viena 2/3 (III) 884
Iubite Nene,
Cred că Dl. Chibici-’Þi va fi dat informații despre Eminescu. Între altele, cred că-Þi va fi scris, că a avut o mică greutate până când l-a putut îndupleca pentru călătoria prin Italia.
Mă așteptam la aceasta, căci de când am început a vorbi cu Eminescu despre atare călătorie îmi spunea că i-ar conveni a se reîntoarce în țară. Se opunea pentru că se temea că în Italia va fi iarăși internat în vreun institut sau va fi lăsat să se piardă acolo pe undeva. În fine s-a deprins cu ideea de a face călătoria și astfel miercuri a ple-cat. Sper că impresiile ce le va primi vor contribui mult la îmbunătă-țirea stării lui.
[C.Popasu]
..................................................................

-57-
HARIETA EMINOVICI
CÃTRE TITU MAIORESCU

Ipotești, 1884, Martie, 7
Stimabile Domnule
Veți fi auzit despre nefericirea mea că iubitul meu tată și tot-deodată și a lui Mihai Eminescu a murit la 8 fevruarie a.c. Mă aflu într-o poziție foarte tristă, văzându-mă așa de nefericită și prin grava boală a fratelui Mihai, despre care n-am nici o știre, decât acele ce se aud de prin jurnale.
Aflând încă de la răposatul tată, că Domnia Voastră ați luat asupra DVoastră îngrijirea lui materială și-l sprijiniți după cum se poate, Vă rog din toată inima a mă înștiința în ce grad se află boala fratelui meu în prezent și ce știri aveți DVoastră despre sărmanul Mihai, căci nu știu unde a mă adresa.
Mulțumindu-vă din toată inima pentru generozitatea care ați pro-bat-o totdeauna cu nefericitul și iubitul meu frate Mihai, Vă rog a-mi răspunde, dacă posedați vreo informație, de se află mai bine, sau de-plin bine la minte, dar am aflat că ar fi paralizat la o mână și un picior.
Doi medici de aici, care cunosc bine pe Mihai ar dori să știe gradul paralizării și la care mână și picior l-au aflat această nenorocire.
Sperând că Domnia Voastră veți binevoi a-mi răspunde cât de puțin, sum cu profund respect a DVoastră supusă
HARIETA EMINOVICI
..................................................................

-58-
TITU MAIORESCU
CÃTRE A. CHIBICI-REVNEANU

(fragment)
București, 8/20 Martie 1884
Iubite Domnule Chibici,
Prima scrisoare a d-tale, cea de la Viena nu am primit-o. De câtva timp, poșta noastră e mai neglijentă. Am primit numai o scrisoare din Florența. Nu am trebuință să-ți spun impresia ce ne-a făcut-o.
Te rog acum de un lucru. Fiindcă amicul nostru E[minescu] pare așa de doritor de Þară, întreabă-l unde anume și cum vrea el să trăiască aici? De „Timpul” nu mai poate fi vorba fiindcă toată această întreprindere ziaristică e în momentul de a înceta sau de a se contopi cu „Binele public” și în alte asemenea idei.
Știi că Teod. Rosetti a oferit d-lui Eminescu să șadă la țară la d-sa, la Solești câtva timp. Nu știu, dacă d-l Em. va fi mulțumit în singurătatea aceea completă la Solești.
Vrea să meargă deocamdată la Iași la Creangă? Noi am despăgubi pe Creangă în asemenea caz de cheltuiala sa, și am continua a da d-lui Em. un ajutor lunar până va găsi o ocupație definitivă care să-i convie. Vrea să meargă la Râmnicu-Sărat la fratele său ofițerul?
Poate să meargă la Botoșani la căsuța părintească?
Fă bine răspunde-mi, pentru a-ți mai scrie atunci și eu un rând poste-restante la Viena. Căci d-ta de la Viena vei avea a hotărî, dacă te întorci direct la București cu Em. sau mergeți întâi împreună la Iași, și te întorci apoi singur la București.
Mai scrie-mi totodată, fiindcă s-a pierdut scrisoarea din Viena, care este părerea lui Obersteiner asupra dietei de urmat mai departe.
Și în orice caz nu uitați că toți prietenii vă urmăresc cu cea mai caldă simpatie prin frumoasele locuri, unde vă aflați, și vă doresc la amândoi să petreceți cu voie bună puținele momente de călătorie, care au să vă distragă din cenușeria vieții de toate zilele, care vă așteaptă cu toată plictiseala ei la întoarcere.
Dar amicul Em. De ce nu-mi răspunde la scrisoarea mea, ce sper că a primit-o la Viena în preziua plecării de acolo?...
Al d-tale cu o amicală strângere de mână,
T. MAIORESCU
.................................................................

-59-
T. MAIORESCU CÃTRE H. EMINESCU

București, 14/26 Martie 1884
Domnișoară,
Departe de a fi supărat, că mă întrebați despre starea actuală a fratelui D-voastră Mihail, dați-mi voie a vă spune, că m-am mirat, cum de nu m-a întrebat nimeni din familia lui despre soarta și întreținerea lui, de când este trimes de noi, în Viena. Nu-mi pot explica această indiferență a familiei; mai ales găsesc inexplicabil pe fratele său, ofițerul.
Dar, în fine, bine că mă întrebați măcar acum.
Mihail Eminescu și-a revenit în fire după sfatul doctorilor din Viena a ieșit din Institutul de alienați al lui Leidesdorf ca însănătoșat. Tot după sfatul lui Leidesdorf se află acum într-o călătorie de distracție, împreună cu amicul său Chibici, pe care l-am însărcinat noi ca să-l însoțească. În momentul de față sunt la Florența; peste vreo 12 zile se vor întoarce prin Viena în țară. Despre paralizia la mână și picior nu am aflat nimic; trebuie să fie scornituri absurde din provincie.
Întrebarea este acum, în ce mod să trăiască vreo 4 sau 5 luni la țară, cât îi mai trebuie până se va întrema pe deplin? După acest timp ne vom îngriji noi, ca să aibă o funcțiune mai liniștită.
Poate să vie la Ipotești? Sau aveți altă propunere?
Încă o întrebare îmi permit. Bătrânul D-voastră tată, când a fost pe la mine la București în August anul trecut, mi-a spus că tot capitalul său mobil era de 18.000 franci! Care este partea, care îi revine acuma lui Mihail, după moartea tatălui său? Aud că și fratele cel de la ța-ră a murit.
Așteptând răspunsul D-voastră vă rog, Domnișoară, să primiți încredințarea deosebitei mele stime,
T. MAIORESCU
..................................................................

-60-
T. MAIORESCU
CÃTRE A. CHIBICI-REVNEANU

București 14/26 Martie 1884
Iubite domnule Chibici,
Þi-am scris la Florența „Pensione Pera". Nu știu, de vei fi primit scrisoarea mea. Eu pe cea dintâi a d-tale din Viena n-am primit-o. Am primit până acum numai una din Florența. La toată întâmplarea îți scriu, după indicarea d-tale, la Viena poste-restante.
Te rog, vino cu Em., dacă starea sa continuă a se îndrepta, direct la Iași. Vorbește acolo cu Missir. Noi credem, că Em. să stea deocam-dată sau cu Creangă, sau cu preotul Ienăchescu în Iași. Sau poate să meargă la Ipotești, unde se află acum soru-sa Harieta. (Aflu dintr-un ziar de aici, că fratele său mai mare, care se afla acolo, a murit de câ-teva zile). Am scris sorei pentru succesiunea rămasă de la bătrânul. Îndată ce-mi va răspunde comunic rezultatul lui Missir pentru ca să-l afli d-ta la sosirea în Iași. Și din vânzarea cărților la Socec vor fi vreo 500 fr. Nu ar fi mai bine să întrebi la Viena pe Obersteiner cum să fie dieta lui Em. mai departe? Și ce ocupațiune sfătuiește el?
Să-l duci pe Em. ca să-l vadă, va fi greu.
De ce nu-mi răspunde Em. la scrisoarea mea, primită încă la Viena?
Al d-tale devotat și nerăbdător după știri,
T.MAIORESCU
..................................................................

-61-
A. CHIBICI-REVNEANU
CÃTRE T.MAIORESCU

Florența 14/26 mart 1884
Prea stimate Domnule,
Mult prețuita dv. scrisoare am primit-o alaltăieri. Am pregetat de a vă răspunde neîntârziat, fiindcă Eminescu n-a putut să se hotărască până azi asupra locului în care să petreacă până la momentul când împrejurările și puterile lui îi voi permite a-și asigura existența prin propria sa muncă.
Alaltăieri nu avea încă nici o opiniune formală în această privință; ieri oscila între Iași și București (petrecerea la țară nu-i convine); astăzi s-a hotărât definitiv pentru locul care-i este mai puțin priincios, adică pentru București.
În zadar i-am demonstrat că ar fi pentru dânsul mult mai bine ca să stea în Iași; nici amintirile neplăcute ale boalei, nici căldurile grozave ale Bucureștilor, care, desigur, au contribuit foarte mult la declararea boalei, nici alte considerente... n-au putut schimba această a lui hotărâre.
Ziua sosirii noastre în București nu o pot indica; totul depinde de la voința lui Eminescu. La 17/29 cr. Plecăm din Florența spre Viena, unde, după prevederile mele, vom ajunge pe la 5 sau 6 Aprilie st. nou; încolo nu este nimic cert.
Am stăruit pe lângă Eminescu ca să scrie câteva rânduri d-lui Sla-vici, rugându-l să-i pregătească, sau mai bine zis, să-i închirieze un-deva o locuință, spre a nu fi nevoit a trage la hotel la sosirea în Bucu-rești; se vede însă că preferă a sta la hotel, căci îmi răspunde că n-are ce scrie d-lui Slavici.
Starea sănătății lui Eminescu s-a îndreptat mult la Florența și cred că impresiile călătoriei la întoarcerea în țară o să aibă un efect și mai salutar; el privește însă călătoria în Italia ca cea mai nenorocită idee și mă dușmănește că l-am adus aici.
În privința dietei de urmat i-a recomandat D-rul Obersteiner ca să se abție de băuturi aromatice și alcoolice; până la o litră de vin însă, poate să bea la masă.
Înainte de o săptămână era Eminescu doritor de Þară, acum, se pare, că s-a mai potolit această dorință, dar în schimb a devenit mai nervos, nu-i place nimic!
Cu banii ce-i am la mine cred că vom ajunge până la Viena, fără ca Eminescu să aibă nevoie a recurge la mia de franci ce o are în păstrare.
Vă aduc, prea stimate domnule, atât din parte-mi cât și din partea prietenului și tovarășului meu de călătorie, neîngrăditele noastre mulțumiri pentru simpatiile cu care ați binevoit a ne onora. Vă datorim cea mai adâncă recunoștință pentru bunăvoința care ne-ați arătat-o întotdeauna.
Asemenea mulțumim din suflet și prietenilor, despre care ne asigurați că nu ne-au uitat; îi transmitem și noi la rândul nostru, cele mai călduroase salutări, și dorim a-i revedea cu bine. Al dv. devotat,
A. CHIBICI-REVNEANU
.................................................................

-62-
HARIETA EMINOVICI
CÃTRE TITU MAIORESCU

Ipotești, 1884, Martie, 18/30
Stimabile Domnule Maiorescu
Primiți sincera mea mulțumire pentru scrisoarea din 14 Martie a.c. și mă grăbesc a vă comunica următoarele.
Sunt deja 2 luni trecute de când a murit fratele meu. La înmor-mântarea lui au fost de față și fratele meu locotenentul Matei din Rm. Sărat; după înmormântare, în loc ca să facă fratele Matei o catagrafie, el a început a vinde în dreapta și în stânga toate obiectele mobile și imobile, sub cuvânt că el va lua pe fratele său Neculai la sine la 15 martie. El a vândut toate vitele, la număr 27, mobile din casă, 5 stoguri de fân, 3 vagoane de popușoi, făcând 3 părți adică mie, Nicului și lui Mihai, luând cu sine bani și toate hârtiile de valoare, mai ales o obligație de 6000 fr. și biblioteca Nicului de mare valoare, zicând că el a sprijinit pe amândoi frați, și mai multe lucruri le-a făcut, care, deși am o creștere de tot simplă, nu ți le pot scrie: și, întrebat de mulți din familie de ce el o face, răspunse că el le va păstra pentru Mihai și pe Nicu îl va lua la dânsul. Spre a vă încredința că vă scriu adevărul o pot dovedi prin un înscris ce a lăsat el însuși, precum și martori, mătușile și toți casnicii, în fine, satul întreg. Deci eu vă rog din inimă și suflet a vă adresa la fratele meu Matei, care este obligat a-l ține, luându-i toată partea lui. Eu sunt singură pribeagă, deoarece în Ipotești a intrat deja posesorul cel nou și eu mă văd nevoită a mă depărta pe lângă o mătușă la mănăstire.
Nu-mi ține Vă rog de rău, că nu m-am interesat de fratele meu Mihai, dar necontenita suferință de timp de un an a bietului Nicu - care numai pe mine mă putea suferi, probă este testamentul și scri-soarea ce le-a făcut înainte de a-și lua viața - moartea tatălui meu foarte iute, eu singură și oloagă, puteți singur să gândiți poziția mea cât a fost de critică și astăzi este și mai critică; iar că nu se intere-sează fratele Mihai, vă rog să vă răspundă Dlui singur. Primiți, Vă rog, profundele mele mulțumiri pentru părinteasca îngrijire a iubitului meu frate Mihai, rugându-vă încă odată de a avea bunătatea să mă înștiințați ce rezultat veți lua cu bietul Mihai. Cu deosebită salutare,
HENRIETTE EMINOVICI
...................................................................

-63-
P. MISSIR CÃTRE T. MAIORESCU

Iași, 25 Martie 1884
Iubite domnule Maiorescu,
Mă iertați că am întârziat a vă face cunoscut rezultatul însărci-nării ce mi-ați dat în privința lui Eminescu. Știam însă că d-na Hum-pel v-a făcut cunoscut acest rezultat, care este că nu s-a găsit alt adă-post mai bun pentru amicul nostru, decât casa lui Pompiliu, care ca unul ce este prezident de Caracudă are o singură odaie, și aceea într-o casă locuită de mai mulți în centrul orașului, fără grădină. Cum însă ține locuința lui cu luna, ar fi ușor să se mute la un loc mai potrivit. De altmin-trelea el primește cu mare bucurie a da ospitalitat-ea ce i se cere.
În cursul acestei săptămâni voi trimite banii adunați pentru Fe-vruarie și Martie și resturi din Ianuarie. Al. dv. devotat amic,
P. MISSIR
...................................................................

-64-
EMILIA HUMPEL
CÃTRE TITU MAIORESCU

[traducere]
Iași 13/25 martie 84
Dragă Titus,
O astfel de călătorie obligatorie în Italia cu distracții impuse poate fi, ca orice mijloc universal, problematică; în acest caz orice efect teraputic este de la început paralizat de dorul lui Eminescu de țară.
Tot timpul mi s-a părut că lucrul cel mai important ar fi să fie eliberat de probleme de viitor. Desigur aceasta nu se poate face ușor; pesimis-mul său este în bună parte patologic. Cu toate astea există motive reale pentru îngrijorarea sa și atât timp cât acestea nu vor fi înlă-turate nu se poate aștepta să se liniștească sufletește.Ar trebui să i se facă acum rost de un serviciu și totodată de un concediu de 2-3 luni. Acest lucru nu se va putea obține repede pe drumuri obișnuite, prin intervenția reginei însă în mod sigur. Mite îmi scrie ades că regina are o simpatie deosebită pentru el, că vrea să-i procure o sinecură, să-i scrie ea însăși etc. Acum este momentul să se realizeze toate aceste gânduri bune. Dacă regina îi va scrie, îi va trimite decretul de numire și totodată aprobarea pentru concediu, Eminescu se va liniști, foare probabil, mult. Unde își va petrece el apoi concediul mi se pare indiferent; s-ar putea atunci să se ia în seamă și dorințele sale. Primul tău gând, un post de bibliotecar la lași, ar fi lucrul cel mai bun pentru el. Desigur ar trebui să se găsească un alt post mulțumitor pentru actualul bibliotecar căci altfel se vor crea supărări și acest lucru ar trebui evitat, tocmai în acest caz, cred eu.
Cu Pompiliu am să vorbesc eu și se va aranja să-l ia cineva la sine, pentru a nu rămâne singur cu sine însuși.
Iartă-mă că desfășor atâtea gânduri proprii; s-ar putea să mi se ia în nume de rău, mai ales că în genere nu mă amestec în treburi străine. În mod evident am sentimentul că i-aș strica lui Eminescu dacă aș interveni prea mult pentru el; este ca și cum ciuda și indispoziția s-ar îndrepta nu numai contra mea, ci și contra lui, și asta ar fi desigur rău.
Este asta și la mine patologic? Asta ar fi de dorit în acel caz.
A ta din inimă prea devotată soră
EMILIE
...................................................................

-65-
CLARA MAIORESCU
CÃTRE EMILIA HUMPEL

Dragă Emilie,
Probabil că Titus nu ți-a putut scrie, fiind copleșit de treburi (überhetzt). Eminescu a hotărât, după cum scrie Chibici, să vie la București, scrisoarea nu dă altă lămurire, însă dorința hotărîtă a lui Eminescu fiind să vie aici, se va face potrivit voinței lui. Va locui deocamdată la un amic [al său] Simțion, cărțile și manuscrisele lui, împachetate în lăzi, au fost duse acolo. E speranță că se va lăsa convins pe urmă pentru [?] Iassy.
Spre sfârșitul săptămânii viitoare, pe Joi sau Vineri, va sosi probabil la București. Se așteaptă însă veste dela Chibici, care e foarte laconic.
Cu cele mai bune salutări
Clara
Joi.
.................................................................

-66-
MITE KREMNITZ
CÃTRE EMILIA HUMPEL

Luni (3 ore după primirea scrisorii tale)
Prea dragă Emilie,
Cu scrisoarea ta am fost astăzi la Regina, ea cetit-o și a promis să vorbească chiar astăzi cu ministrul, la Academie. Eminescu sosește aici mâne sară, amicul său Simțion a pregătit o cameră pentru dânsul (invitația noastră a fost refuzată) și domnii se duc firește cu toții la gară ca să-l primească. Nu, nu, nu suntem nici noi așa de răi, după cum ți se pare. De altfel primisem penultima ta scrisoare Vineri și am răspuns Luni sau Marți, deoarece am fost Duminecă la Sinaia, fără să pot vorbi mai înainte cu Titus. De 18 zile nici nu poate fi vorba, conform ștampilei poștale. Prima ta scrisoare a ajuns în mîinile mele la 28 Martie, a doua e scrisă la 5 Aprilie. Totuși toate acestea îs indiferente, ai fost violentă și de aceea cam nedreaptă. Adese ori sunt și eu la fel, găsesc că Titus e lăsător [rău?], prea filosof; aș vroi să se puie mai mult suflet în această chestie spre a salva sufletește pe Eminescu. Titus zice că-i zadarnic. Dar vezi că de cele mai de multe ori a avut Titus dreptate în vieață, iar nu noi femeile. Afară de aceasta, nu mă pot aștepta – vai!- la prea mult din partea Reginei; nu e ca la un ministru, care semnează un decret și atunci lucrul e soluționat. Toți au fost împotriva venirii aici a lui E. El e amarnic de supărat pe Titus, fiindcă i-a publicat poe-ziile, apoi aici s'a întâmplat izbucnirea [boalei], iar E. vrea și acum sunt bucuroasă că-i pot spune personal, cât de fericiți sunt toți...
A ta Mite.
..................................................................
-67-
MITE KREMNITZ CÃTRE I. SLAVICI

[fragment, traducere]
București, str. Polonă, 23, Sâmbătă 14/26 Aprilie 84
Dragă Domnule Slavici,
... Nu știu dacă trebuie să mă bucur că vă simțiți atât de bine în bătrâna patrie; egoismul meu dorește atât de mult întoarcerea d-stră, încât bucuria legată de bunăstarea d-stră suferă. Bucureștiul a fost frumos în ninsoare, acum este din nou ger. D-l Eminescu a plecat în vinerea mare la Iași, joi după amiază avusese audiență la regină. Ea a fost deosebit de fermecătoare și i-a dat atâta curaj încât și el zâmbea cu totul fericit. Din Iași n-au venit vești deosebite, aș fi dorit să-l luăm în casa noastră.
A dv. devotată
MITE KREMNITZ
..................................................................

-68-
TITU MAIORESCU
CÃTRE EMILIA HUMPEL

[traducere]
București,
Vinerea Mare [13/25 aprilie] seara, 1884
Dragă Emilie,
Cred că scrisoarea aceasta sosește prin d-l Chibici deodată cu Eminescu. Spun cred, deoarece Eminescu este lipsit de voință și hotărâre, iar eu încă nu sunt tocmai sigur că-l voi putea duce la gară.
În ceea ce privește gândirea logică, și-a revenit complet. Extra-ordinara lui memorie de totdeauna, aceeași desăvârșită și evidentă. Mai observ însă oarecari trăsături patologice:
1) Lipsă de voință; nu face nimic neîndemnat, nechemat, neadus, la masă, la bărbierit etc.
Așa de toate acestea trebuie să îngrijească cineva zilnic sau aproa-pe zilnic. Dimineața i se va da regulat cafea cu lapte, apoi i se va servi masa. Regim: vinul nu-i exclus, însă puțin, cafeaua neagră și ceaiul oprite. Fumatul permis. Plimbări.
2) Bolnăvicioasă preocuparea de mijloace pentru existență, impo-sibil de înlăturat nici cu argumente raționale. Trebuie să așteptăm așadar refacerea sistemului său nervos în starea normală.
3) Zgârcenie și lăcomie de bani cu totală lipsă a oricărei demnități personale. Primește de la oricine câțiva franci și se plânge oricui ca să-i capete, deși poartă cu dânsul încă din Viena 850 franci, pe care îi tăinuiește față de oricine e dispus să creadă și din care nu vrea să scoată nici 50 bani pentru bărbierit. Simțul lui de jenă că ar cădea sarcină prietenilor, ș.a. au dispărut. Prin urmare, să nu vă înșele idealismul. Cum am mai spus, mai stăruie o rămășiță patologică.
Poate ar fi chiar bine ca din când în când să fie de-a dreptul forțat să dea ici, colo din cei 850 franci, - ca un exercițiu pentru completa revenire.
4) Nu-l interesează deloc chestiunile spirituale, nici familiare ș.a. mșd. E tăcut și liniștit, nu vorbește neîntrebat, când îl întrebi însă ceva, răspunde cu toată luciditatea.
Așadar: mâncarea, aerul, mișcarea, liniștea vor desă-vârși în 4-6 luni cura.
Ieri a fost împreună cu Mite la regina, care s-a arătat plină de atențiune față de el. Ce folos că regina aproape n-are nici o putere, să obțină ceva de la stat.
Am vorbit cu Ministerul Cultelor, care în curând (în vreo zece zile, probabil) va emite un decret de numire a lui Eminescu, numai de formă, ca bibliotecar al Universității Iași, cu un salar efectiv de 285 franci lunar. Postul de bibliotecar îl ocupă acum profesorul Carajani - un burghez borțos și ca atare împrietenit cu Aurelian. De bună voie nu va ceda. Te rog comunică tuturor cunoscuților că eu am aranjat cu ministerul în următorul mod: el, Carajani, își dă demisia numai de formă, Eminescu este numit de asemeni numai de formă, nu-și ia slujba în primire sau se prezintă numai din când în când, fiind în concediu. Așa că de fapt tot Carajani rămâne bibliotecar și continuă să-și încaseze salariul. Salariul lui Eminescu însă de 285 franci lunar îl plătim noi.
Hotărâți cu prietenii de acolo cui să expediem banii. Chibici îți și aduce primul salar (8 April - 8 Mai), pe care-l încredințezi casierului, asupra căruia ați căzut de acord, luând o chitanță.
Contribuțiile lunare pentru Eminescu vor continua atât la Iași, cât și la București.
Deocamdată nu-i rezonabil să se dea lui Eminescu banii, pe care îi ascunde și pe urmă se plânge străinilor că n-are nimic. Deci, cineva trebuie să aibă permanentă grijă de el, de îmbrăcăminte, de mâncare, să-i plătească serviciul și să-i schimbe hainele. Bani să i se dea numai pentru cheltuieli mărunte.
Totuși, tu și Humpel, veți vedea cel mai bine când i se va ameliora starea și când va fi necesară o altă comportare.
Și astfel vine acum rândul prietenilor din Iași să-și arate zilnic solicitudinea pentru Eminescu și grija de nevoile lui.
Trebuie să adaog aici că chestiunea bănească n-are, firește, nici o importanță.
Hotărâți întâi acolo suma lunară pentru întreținerea lui, comuni-cați-mi cât puteți aduna în Iași și în tot cazul rog să se rezerve partea mai mare pentru București. Eu voi trimite regulat partea fixată de voi.
Se întâmplă ceva neprevăzut și este nevoie de bani, telegrafiați-mi și imediat mă voi conforma.
Și acum, la revedere. Încep abia mâine să răsuflu. Alaltăieri am avut una dintre cele mai furtunoase ședințe la cameră și o încordată sesiune la Academie. Când l-oi ști pe Eminescu plecat, ajuns cu bine și așezat în Iași, atunci abia îmi voi permite să mă gândesc la ale mele.
Tare ar vrea el să aibă un pat călduț, într-o cameră a lui, se înțelege alături de cea a unui prieten, care să-i îngrijească zilnic cel puițin de mâncare.
Al vostru
TITU
.................................................................

-69-
EMILIA HUMPEL
CÃTRE TITU MAIORESCU

Iași, 10 aprilie 84
Expediată la 11
Trebuie să-ți mărturisesc Titus, că am rămas cu totul încremenită când am citit în scrisoarea ta ce comedie se va pune la cale în legătură cu numirea lui Eminescu. Dar așa ceva ar fi avut rost atâta timp cât s-a crezut Budha; azi capul îi este cu siguranță prea limpede încât să nu-și dea seama, în cel mai scurt timp, de amăgirea grosolană. Ce influență ar putea avea asupra lui? Cea mai vătămătoare ce se poate închipui. Și noi înșine să-i spunem basmul din Iași, să facem din el un nărod ri-dicol și, pentru a-i menaja ideea fixă, să-l acoperim cu o falsă demnitate? Nu, el ne este prea scump: atunci mai bine adevărul gol și foarte trist.
Deci, cel mai mare poet al țării - cum îl numiți – trebuie sau să piară de mizerie în România sau să fie obiectul filantropiei particu-lare? nu, asta nu o cred niciodată!
Dacă am vorbit mereu de postul de bibliotecar, este pentru că tu l-ai propus. Dacă însă, nu se putea obține, atunci întreaga propunere cădea și trebuia găsit altceva. De ce nu l-a numit regina secretarul ei particular? De ce nu i-a încredințat vreo misiune științifică oarecare, pe care s-o remunereze din casa ei particulară? Aceasta, în orice caz, i-ar fi stat în putință. O asemenea ocazie nu i se va mai oferi ei în viață! De ce nu se face, în general, absolut nimic din ceea ce se face în toate țările civilizate pentru a asigura unui poet, care pe deasupra mai e și grav bolnav, mijloacele de existență necesare unei vieți simple dar lipsite de griji?
Eu încă nu sunt convinsă că el nu poate obține postul de biblio-tecar, în mod serios. Caragiani să se dea la o parte. Dacă ar fi vorba de un om sărac, care prin asta ar rămâne fără pâine, atunci procedeul ar fi inadmisibil. Dar domnului Caragiani, profesor universitar și în același timp profesor la Institutele Unite, acestuia să nu i se poată lua această sinecură? Ar fi foarte bine. Nici un om n-ar fi împotrivă, peste tot s-ar încuviința.
Despre aranjarea lui Eminescu nu pot să-ți comunic încă nimic precis; am s-o fac la timpul potrivit. Deocamdată este bine găzduit, și în măsura posibilităților, și mai bine îngrijit.
N-am aflat confirmarea a tot ceea ce ai scris despre el; așa de ex. faptul că ar fi lacom de bani într-un mod nedemn. Dimpotrivă, de îndată ce-a ajuns, a vrut să-și cumpere haine, și azi și-a cumpărat câte ceva plătind fără întârziere; trebuie să ne dăm zilnic osteneala să-l avem la masă, căci se teme mereu să nu fie o povară și-i propune mereu lui Pompiliu să meargă la restaurant, că el are bani etc., dar fizic îl găsesc foarte rău. Ai observat expresia bătrânicioasă a feței lui, tendința tuturor liniilor feței de a se lăsa în jos? Mi-a sărit în ochi pântecul său umflat. Sau era și înainte așa? În sfârșit, din punct de vedere fizic îl vom îngriji noi. În general suntem toți de acord că singurul mijloc de salvare pentru el ar fi o numire: va renaște când va fi în posesia decretului. Dar numai nu vreo comedie, te rog, te rog!
Sora ta
Deoarece nu am putut trimite scrisoarea astăzi, mai adaug ceva. El vorbește prietenilor săi intimi, repetând așa: „Sunt încă atât de obosit, m-au târât prin Italia, prin Elveția, apoi ne-am dus la Bucu-rești, acum m-au târât din nou la Iași; pentru ce, când eu n-am nimic de făcut aici? Nu vreau să fiu o povară pentru nimeni, nu vreau să mai trăiesc din filantropie, mai bine să mor”. Atunci toți îi spun că va obține postul de bibliotecar, dacă îi convine? El răspunde: „ar fi foarte bine. Numai dacă l-aș putea obține. Serviciul nu este greu și aș putea face față în ciuda stării proaste în care mă aflu”.
Am observat, de asemenea, că nu se mărturisește tuturor la fel. Se plânge, în mod sigur, numai prietenilor săi intimi, de ex. lui Pompiliu, Paicu, Humpel; cu Gr. Buicliu, Naum, cu un oarecare Zaharia a fost cu totul altfel, a dovedit mai multă reținere, a fost în parte mai senin și în general foarte cuminte.
..................................................................

-70-
COLO (?) CÃTRE IOAN SLAVICI

[fragment]
București în 16/28 apr. 1884, Str. Grivița 34
Iubite Ioane,
... De pe aici nimic nou afară ce citești în gazete. Atât doar că Eminescu a plecat cu Chibici la Iași în Săptămâna Paștilor, pe Chibici nu l-am văzut încă. Înainte de plecare Eminescu într-o seară ar fi fost la un birt, la care ar fi fost și fostul Director de poliție Dănescu, și i-ar fi dat băutură, încât omul ar fi fost mai rău, a doua zi. Dacă nu vom fi cu mai multă grijă, este posibil ca cei ce vor să ruineze pe Eminescu, să-și ajungă scopul!
Te salut al tău amic
COLO
..................................................................

-71-
EMILIA HUMPEL
CÃTRE TITU MAIORESCU

[traducere]
Iași 30 aprilie 84
Eminescu a locuit până acum la Pompiliu, zilele acestea va pleca la Burlă. S-a hotărât să i se trimită lunar 280 franci, adică suma pe care ar fi primit-o ca bibliotecar. Missir nu a venit azi la lecție, așa încât, contrar așteptărilor, nu i-am putut vorbi și deci nu pot preciza exact la cât se ridică contribuțiile de aici. Zilele acestea se va fixa și ți se va comunica. Deocamdată mai sunt la mine 70 franci, căci pen-tru această lună (8 aprilie-8 mai) i s-au trimis lui Pompiliu numai 280 franci. S-a hotărât să-i trimitem lui însuși de-aici încolo banii drept ca o remunerație lunară pentru poeziile lui, pentru vreo a doua ediție sau ceva similar. Pentru această a doua lună probabil că ches-tiunea va trece tot prin mâna mea. Pentru viitor vom vedea cum să aranjăm lucrurile, cu atât mai mult cu cât odată cu începerea vacanței mari pleacă toți, probabil și eu. El se simte tot timpul bine, poate chiar mai bine decât înainte. Apăsat mai este, firește! Pesimismul său dovedește a fi încă o probă privitoare la sănătatea judecății sale.
EMILIA
..................................................................

-72-
MISSIR CÃTRE MAIORESCU

Iași 13 Mai 1884
Iubite domnule Maiorescu,
Mă iertați că am întârziat să vă răspund pentru primirea banilor de la Socec, ceea ce n-am lipsit de a face față cu acestea, îndată după primirea banilor, pe care i-am dat lui Eminescu. Voiam să vă scriu demult ca să vă comunic amănunte despre starea lui sufletească. Nefiind bine cunoscut cu dânsul de mai înainte, când m-am întors la Iași după Paști m-am ferit de a-i intra în suflet, pentru ca să nu-l penez. Încetul cu încetul am intrat însă în intimitatea lui prin Pom-piliu, astfel că azi îi dau prilej, îmi spune multe și-l cunosc foarte bine în ceea ce este și cum este, și de când îl cunosc, m-a cuprins un fel de milă și de afecțiune pentru dânsul, pare că mi-ar fi frate. Cu atât mai mult mă doare convincțiunea ce mi-am făcut că nu slujba ce el o așteaptă este singurul lucru ce ne rămâne să-i dorim lui Eminescu. Este de dorit un lucru mai greu și anume ca să-și revină într-o stare normală sufletească, ce-i lipsește astăzi. Va fi fost el melancolic și blazat înainte de boală, dar nu cred ca împrejurările externe și teoriile pesimiste, cu care se îndeletnicea pe atuncea, să-i fi smuls tot gustul de viață. Astăzi însă pare că nu i-a mai rămas nici un stimulent, care să-i activeze, fie gândirea, fie simțirea lui; pare că nu există nimic pe lume care să-l poată atrage, lucru care l-am constatat în multe ocaziuni. Așa de ex. trebuia să se mute de la Pompiliu, fiindcă se dădea cu chirie odaia ce o ocupă alăturea cu Pompiliu. A fost mutat la Burlă. Aici a rămas nemulțumit de comunitatea locuinței cu Burlă. I-am pro-pus atunci să se mute singur într-o odaie mobilată, și fiindcă era o asemenea odaie în casa unde șed eu, am voit să-l aduc la mine. Aceas-ta i-ar fi plăcut, dar n-a avut energia să o voiască, nici energia să se despărțească de 40 de franci pe lună. I-a trebuit haine subțiri. Și-a făcut cu Pompiliu, și a dat 60 fr. cu greu nevoie, fiindcă i se păreau scumpe. Îi trebuie lucruri de schimb și se căinează că n-are; îi propun să meargă să-și cumpere, lasă lucru baltă. Regretă că n-are biblioteca lui lângă dânsul; îi spun să scrie el să i se trimeată sau să scriem noi; el ne obiectează însă că degeaba scriem, că s-a împrăștiat totul și nu se mai știe ce s-a făcut. În fine credeam că ocupația ce i s-a dat îi va deștepta amorul propriu, ca să facă ceva, pentru ca să arate lumii că poate. Credeam că este necăjit de frică că lumea nu s-ar încrede în el și pentru a-l vindeca de o asemenea grijă, facerea acelui inventar de documente era ceva. În adevăr le-a căutat, dar a venit înapoi descurajat și dezgustat că nu poate face nimic, că e mult de lucru, că hârtiile nu sunt de nici o valoare. Mai dăunăzi îmi spunea că el este ,,ein aufgegebener Mensch” și în adevăr acesta e sentimentul ce pare că-l are despre sine. Cu două zile în urmă dispăruse cu provisorul de la liceu, cu Dogaru, și nu-l mai vedeam. Am avut ieri o adevărată surpriză întâlnindu-l mai vesel și mai comunicativ, istorisindu-ne că s-a dus cu Dogaru la Pesther – Dogaru e rudă cu Ureche - și că a dormit acolo, că mănâncă la masă cu Dogaru și își trece timpul cu el, că d-na Dogaru e o femeie tare bună. Aseară a venit la „Junimea” și era iar întunecat la față.
Iubite domnule Maiorescu! Dacă nu va fi și nu va fi de chip să i se dea postul lui Carajani, i se poate găsi un alt post. La 1 Septemvrie e pusă la concurs catedra de limbă română la liceu, fostă a lui Lambrior. Pentru această catedră se prezintă la concurs junimistul nostru Filipide, cel cu cronica lui Hur, și e foarte probabil că va reuși. În acest caz se face vacant postul de subbibliotecar ocupat acum de Filipide. Aflu că e plătit cu 200 fr. pe lună și d-l Culianu i-ar putea da o odaie în casele Universității și până una alta ar fi cred bine pentru Eminescu, mai ales că dacă ar fi complet restabilit, ar putea să aibă lecțiuni particulare.
Am primit de la Chibici un mandat de 170 de fr. pentru Eminescu și nu știu dacă e bine să-i dau acum toți banii. Trebuie să știți că el are acum cel puțin 1.500 fr. asupra sa, deoarece 600 de la Socec, 200 de aice, a primit acum în urmă și Pompiliu îmi spune că dinainte avea alți 800. Acum eu deși strâng înainte, nu știu dacă este de vreun folos să-i dăm acum acești bani și cei ce se vor mai strânge, sau dacă nu ar fi mai bine să-i dăm pe urmă în timpul vacanțelor sau și mai târziu, când ar fi nevoie.
Despre partea cărților lui n-ar fi rău dacă s-ar da de urma lor și s-ar aduna la un loc, de ex. la Chibici și i s-ar scrie lui de-a dreptul că i se țin cărțile la dispoziție și că le poate avea oricând va voi. A se trimete acum aice n-ar fi bine, fiindcă Burlă, în casa căruia șede Eminescu, nu prea e gospodar și n-are unde să le pună; ș-apoi în vacanță, poate că Eminescu să se mute în locul lui Pompiliu, care pleacă (la Keșkemet) sau în odaia mea.
Al d-voastră devotat amic, P. MISSIR
..................................................................

-73-
ALEXANDRU VLAHUÞÃ
CÃTRE TITU MAIORESCU

Dobrovăț, 20 iunie 1884
Stimabile domnule Maiorescu,
Am văzut pe Eminescu și-am stat cu el o zi. Mi-a fost cu neputință să-l înduplec a veni cu mine la țară. La ce, zicea el, să mai porți prin lume un om mort!
Doarme puțin, vorbește puțin și sunt zile în care uită să mănânce. Și cu toate acestea se-ngrașă - asta-l amărește mult. Grozav îl tulbură și-l demoralizează lipsa de ocupație hrănitoare. El o spune adesea. De aci, poate, în mare parte vădita umilință, sfiala copilărească din vorba și mișcările lui. E mișcător până la lacrimi când vezi la ce e redusă viața lui. Toată existența i se-ncheie într-o dinamică foarte restrânsă și înceată, cât îi trebuie cuiva ca să nu fie mort. Citește tare puțin, căci îl obosește. Nu scrie nimica. S-a încercat, mi-a spus, dar i-a fost cu neputință. L-ar trage inima la un post de revizor.
I-am propus locul de la Azil și Sf. Ecaterina, la care eu, dacă e să ni se dea aș renunța c-o adevărată mulțumire, pentru Eminescu; le-ar primi și i-ar prii mult. În tot cazul, grăbiți a-l numi undeva. Altfel îl pierdem, fără nădejde de întoarcere.
,,Sunt grozav de demoralizat, mi-a spus de nenumărate ori cât am stat cu el, aș vrea s-adorm și să nu mă mai deștept. Cum nu poate omul să moară când vrea! Nu mă-nduplec la acte de violență cu mine însumi.” E nespus de sfâșietor.
Cu adânc respect și recunoștință
A. VLAHUÞÃ
...................................................................

-74-
MISSIR CÃTRE T. MAIORESCU

Iași 30 August 1884
Iubite domnule Maiorescu,
Reîntorcându-mă în Iași.... l-am găsit pe Eminescu mult mai bine decât l-am lăsat. E mai vesel, vorbește și râde mai mult, adică spune în formă veselă ceea ce înainte tăcea cu resignație și ceea ce-l roade încă la inimă: starea în care se află și viitorul său. Am uitat să vă spun că am fost la Repedea, unde însă n-a voit să facă hidroterapie, fiindcă n-a fost nimeni să-l silească. Este prin urmare aceeași lipsă de inițiativă în sufletul său ca și mai înainte. Mi-a spus că ar vrea să lucreze și n-are îndemn, care ar trebui să-i vie numai dacă ar fi silit. Oricum ar fi însă în această toamnă trebuie să știm ce se face cu Eminescu. Sau i se poate găsi ceva, sau dacă cotizațiile trebuie să urmeze mai departe, atunci trebuie să știm, pentru ca să o spunem celor ce le plătesc și să continue pe atât pe cât fiecare poate și vrea să dea, fără să se simtă îngreuiat. Vă rog dar, d-le Maiorescu, să aveți bunătate să-mi spuneți ce să fac.
Eminescu este foarte econom sau mai bine zis zgârcit, poate fiind-că se jenează să cheltuiască banii despre a căror origine nu-și face iluziuni.
Din când în când fără știrea noastră își scaldă necazurile cu ceva vin, deși știe și nu lipsim de a-i spune că nu e bine pentru sănătatea lui. Dar cât ține Eminescu la sănătatea lui, observațiile noastre nu-l împiedică a se lăsa să fie sedus de către Petru Grigoriu, că să petreacă împreună. Dealtmintrelea tot glumește, ba că vrea să se facă călugăr, ba că nu găsește stricnină, ca să-și curmeze zilele.
Al d-voastră devotat amic,
P. MISSIR
..................................................................

-75-
MITE KREMNITZ – AMINTIRI FUGARE...

Cumnatul meu observase de cîtva timp că Eminescu și cu mine aveam ochi numai unul pentru altul, și nu-i plăcea de loc că totdeauna găsea pe Eminescu la noi și că el se simțea aici ca la el acasă. Vorbi cu mine în această privință, în mai multe rînduri ; începuse să-și rîdă de Eminescu în fața mea, și mă întreba dacă nu care cumva uitasem să-l fac să simtă distanța socială care ne separa, spunînd că acești boemi uită adesea cuviința, etc., etc.
Într-o dimineață, cînd se întorsese de la Iași, era foarte agitat din cauza unei știri pe care întîmplător o aflase acolo : doamna Miclea, o femeie puțin onorabilă, zise el, este aceea pe care Eminescu a cîntat-o în poeziile sale din tinerețe. Cumnatul meu îmi comunică diferite amănunte din viața acestei femei, care-i erau cunoscute și adăugă că îi e silă gîndindu-se că eu aș putea fi, în inima lui Eminescu, succesoarea unei astfel de femei. Afară de aceasta, îmi mai spuse că Eminescu n-a rupt de loc legăturile sale - de na-tură dubioasă - cu această femeie.
Spunea Titus acestea numai pentru a mă dezgusta de Eminescu, sau erau adevărate, nu știu. În orice caz mă în-fiora gîndul că o să ajung în gura unei astfel de femei și că stau în inima lui pe aceeași treaptă cu ea. Mi se părea că n-ar trebui să mai vorbesc cu el nici un cuvînt, pe care ea să nu-l poată auzi. În mintea mea stătea neclintit tabloul cum Eminescu îi mărturisea că m-a iubit pe mine și că nici eu n-am fost nepăsătoare fată de el! Și cum ar putea o astfel de femeie să interpreteze dragostea noastră, curată ca a unor copii? Eu fusesem totdeauna convinsă că femeia cu bucle blonde, cîntată de el, era moartă de mult !
Cînd îi spusei acestea - căci îi spusei ce aflasem de la Titus - el nu-mi răspunse nimic, însă într-una din zilele următoare îmi șopti că nu mai poate, că m-ar omorî, fi-indcă știe că niciodată, n-am să fiu a lui. Nu mi-a fost frică, ba chiar cred că în acest moment îmi era mai drag decît oricînd, pentru că se apropia de idealul meu.
Mite KREMNITZ - „Amintiri fugare despre M. Emines-cu”, în „Convorbiri literare”, 1933, și reproduse aici după „Amintiri despre Eminescu”, antologie de Ion Popescu, Ed. Junimea, 1971, p. 64-65
..................................................................

-76-
I. Al. BRÃTESCU-VOINEȘTI – Luceafărul (Amintiri)

De multe ori, Maiorescu îmi spunea:
„Dumneata, ca toți cei din generația dumitale, nu-l cunoști îndeajuns și nu-ți poți da seama de genialitatea lui; dumneata nu-l cunoști decît ca poet. Evident, ea se vede și din poeziile lui, se vede însă mult mai strălucitoare din articolele scrise în proză și risipite în diferite reviste și ziare. Mai tîrziu, cînd se vor aduna și se vor publica acele articole, atunci aveți să vă dați seama ce vastă minte avea, constatînd că nu există problemă a neamului nostru care să nu-l fi preocupat și asupra căreia să nu se fi pronunțat cu desăvîrșită competență și claritate. A! Ce șubrezi sîntem, dacă o astfel de minte...
[I. Al. BRÃTESCU VOINEȘTI - „Luceafărul (Amintiri), în „Convorbiri literare”, LXVII, 11-12, nov.-dec. 1939, reprodus în „Amintiri despre Eminescu”, antologie de Ion Popescu, Ed. Junimea, 1971, p. 12]
.................................................................

-77-
I. AL. BRÃTESCU- VOINEȘTI

- Domnule Maiorescu, nu mai pot continua viața pe care am dus-o pînă acum... Vreau să-i pun capăt... Vreau să mă căsătoresc.
Am rămas încremenit! Mă mir cum am avut puterea să-l întreb:
- Cu cine?
- Cu Veronica Micle.
Înțelegi dumneata cît mi se îngreuiase sarcina. Va să zică nu mai era vorba de încercarea de a desface o simplă legătură fără trăinicie, era acum vorba de cu totul altceva. Îmi aduc aminte că, pentru a cîștiga timp, m-am ridicat, am sunat și am cerut servitorului un pahar de apă.
Am să-ți reproduc toată convorbirea noastră.
După ce m-am liniștit, l-am întrebat:
- Te-ai gîndit serios, înainte de a lua această hotărîre?
- Foarte serios.
- Dă-mi voie să mă îndoiesc.
- De ce?
- Te-ai gîndit la toate sarcinile, la toate greutățile la care se înhamă cineva, fără avere, ca dumneata, căsătorindu-se cu o femeie fără avere, ca doamna Micle?
- Voi munci pentru amîndoi.
[…]
- Dragul meu, nu te băga într-o formă permanentă, cum e căsătoria, pe baza unui sentiment care poate să fie trecător.
- A! Nu, de asta sînt sigur...
- Și atunci poezia?
- Mă las de poezii.
- Cum se poate, Eminescule, să spui un asemenea lu-cru? Te lași de poezie! Se lasă de poezie, ca să ajungă un om ca toți oamenii, acela a căruia chemare pe lume e poezia!
Cu un gest de amărăciune și de desgust mi-a răspuns:
- Poate ar fi fost mai bine pentru mine, dacă n-aș fi scris nici un rînd de poezie!
Nemaiștiind la ce argumente să recurg, dar hotărît să-l împiedic de la un act de nebunie, am recurs, cum zic doctorii, aux grands moyens.
Știam că relațiile între Eminescu și Caragiale nu erau cordiale. Nici nu puteau să fie. Amîndoi oameni de talent remarcabil, aveau facturi sufletești diametral opuse. De multe ori, deosebirea lor îmi sugera o comparație: doi oameni extrem de inteligenți, cari ținînd în mînă aceeași monedă cu două efigii, una cu masca tragică, alta cu masca comică, erau condamnați să nu vadă decît una din ele, - Eminescu pe cea tragică, iar Caragiale pe cea comică. În materie de dragoste, Eminescu era de o timiditate dusă pînă la naivitate, - Caragiale de o îndrăzneală dusă pînă la cinism.
Vrînd, cum îți spuneam, să împiedic cu orice preț pe Eminescu de la un act pe care-l socoteam nebunesc, i-am luat mîna și, ținînd-o strîns într-ale mele, i-am spus:
- Eminescule, iartă-mă, te rog, de sfîșierea pe care știu că o să-ți pricinuiesc, - dar aceea pe care ți-ai ales-o drept tovarășă de viață nu merită această cinste... n-o merită. Înainte de dumneata a fost... prietena altora, a fost și a lui Caragiale. Mi-a mărturisit-o chiar el...
Parcă-l văd și acum. Și-a dus mîna cu care-și ștergea stăruitor buzele, ca pentru a înlătura un gust amar, și atît a zis:
- Canalia!
S-a sculat și a plecat.
Multă vreme nu l-am mai văzut.
[I. Al. BRÃTESCU VOINEȘTI - „Luceafărul (Amintiri), în „Convorbiri literare”, LXVII, 11-12, nov.-dec. 1939, reprodus în „Amintiri despre Eminescu”, antologie de Ion Popescu, Ed. Junimea, 1971, p. 4-16]
..................................................................

-78-
IACOB NEGRUZZI – EMINESCU
Cînd Maiorescu deveni Ministru al Instrucțiunii Publice, Eminescu fu numit bibliotecar la Universitatea din Iași, post foarte potrivit pentru dînsul, căci acum avea și îndestulă vreme să lucreze după voie și ocaziunea să se adîncească zile întregi în cărți și manuscripte vechi, - ocupație ce avea pentru dînsul un farmec deosebit căci Eminescu a fost totdeauna mare admirator al trecutului, mai ales al evului mediu și deplin disprețuitor al secolului nostru și al civilizației moderne. În timpul cînd era bibliotecar au început și amorurile cu Veronica Micle, care a murit în anul 1889, chiar cînd începusem a scrie aceste amintiri. Veronica era de mult cunoscută „Junimii”, din anul 1864, cînd figurase la vîrsta de 14 ani ca martoră principală în procesul lui Maiorescu. Foarte frumușică, veselă, spirituală, această fată fu măritată de mama ei la vîrsta de 16 ani, cu Ștefan Micle, bătrîn profesor la Universitate. Între dînșii erau poate 38 de ani de deosebire de nu mai mult [informație eronată: diferența de vîrstă era de 30 de ani – n.n.].
[Iacob Negruzzi – „Eminescu”, în „Amintiri din Juni-mea”, Ed. Cartea Românească, Buc. 1943, p. 77]
..................................................................

-79-
IOAN SLAVICI - AMINTIRI

De obicei însă nu-l lăsam să stea și era destul să bat perete pentru ca să-și stîngă lumînarea ori să-l întreb, cînd mă întorceam acasă, dacă și-a luat ori nu masa pentru ca să se ducă și s-o ia.
În primăvara anului 1883 însă el a început să se îndărătnicească și nu mai eram nici eu tot cel de mai nainte. Sufeream de cîtiva ani acum de o hiperclorhidrie, ale căreia simptome, interpretate de medici drept manifestațiuni ale unei alte boli, mă chinuiau, mă umpluseră de îngrijare și mă făcuseră nerăbdător. Numai aveam dar măsura de mai înainte nici în relațiunile mele cu Eminescu și mă supăram cîteodată pe el.
Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce îi plăcea, mai ales poeziile, și făcea multă gălăgie cînd scria, se plimba, declama, bătea cu pumnul în masă, era oarecum în harță cu lumea la care se adresa. Îi băteam în perete; el stingea lumînarea și se liniștea, dar era de rea-credință și nu se culca. Peste cîtva timp cînd credea c-am dormit, aprindea din nou lampa și iar începea să bodogănească, Mă sculam atunci, mă duceam la el și-l rugam să mă lase să dorm. Aceasta-l răpunea, dar relațiunile dintre noi erau din ce în ce mai încordate. Eu eram din ce în ce mai stăruitor, iară el se făcea tot mai îndărătnic și zicea în cele din urmă că abuzez de afecțiunile lui și-l terorizez.
Aceasta a fost pentru mine primul semn al bolii de nervi care-l cuprinsese.
Doi dintre frații lui pieriseră de aceeași boală, iar al treilea, cel ce trăise la Sibiu și la Timișoara, căzuse acum bolnav și se afla acasă. „Mi s-a urît viața - îi scrisese bătrînul; fă ce faci și vino de-l ia, ca să-l duci în vreo casă de sănătate".
Eminescu a-nceput să caute bani de cheltuială și s-a împrumutat fără de știrea mea, ceea ce mai înainte nu era în stare să facă, mai de la unul, mai de la altul. A adunat, precum mi s-a spus mai tîrziu, vreo două mii de lei, dar n-a plecat.
În timpul acesta a scris Doina anume pentru inaugurarea statuiei lui Ștefan cel Mare, la care a și asistat în o stare sufletească prin care a pus pe mulți pe gînduri.
După examene eu trebuia să plec fără de întîrziere la Viena ca să consult medici, iar de acolo la băile ce-mi vor fie reco-mandat, și vorba era ca Eminescu să plece și el în Moldova ca să-și aducă fratele bolnav.
Cînd era însă să-mi iau rămas bun de la dînsul, el a început să-mi facă imputări pline de amărăciune că profit de ocaziune ca să-l părăsesc în niște împrejurări atît de grele pentru el. În zadar îi spuneam că sunt alții care țin la el și pot să-i fie de mai mare ajutor decît mine: el nu mă lăsa să plec.
Un singur mijloc îmi rămînea ca să-l liniștesc: să-i cer un serviciu prietenesc, o dovadă de dragoste.
- Uite, i-am zis, am să-l rog pe d-l T. Maiorescu ceva și nu pot să mă duc acum pe la dînsul, te rog să-i duci un bilet din partea mea.
Rugam în bilet pe d-l T. Maiorescu să-l observe bine pe Eminescu, căci mie mi se pare greu bolnav. Era prea tîrziu.
La d-l T. Maiorescu el s-a stăpînit, dar s-a dus apoi să ieie o baie ca să-și potolească nervii și de la baie a fost dus la casa de sănătate.-
[Ioan Slavici – Amintiri, Editura pentru literatură, 1967, p. 138-139]
.................................................................

-80-
AL. VLAHUÞÃ – AMINTIRI DESPRE EMINESCU

Asta era pe la sfîrșitul lui mai. După o săptămînă gaze-tele anunțau că Eminescu a înnebunit. Timpul rămînea cu cele mai frumoase articole ce s-au scris vrodată în presa noastia. Un gol imens se făcea în literatura română. Micii Zoili își frecau mîinile de bucurie.
De aici în colo viața lui Eminescu, adînc zdruncinată de un lung exces de muncă și de suferinți, se scurge ca o agonie grea, penibilă, neînchipuit de dureroasă. Prietenii l-au trimis la Viena. Acolo a fost căutat, îngrijit, aproape restabilit. După doi ani l-am văzut la Iași. Era de o tristeță și de o melancolie sfîșietoare; blînd ca și-nainte, dar silnic la vorbă, vecinic dus pe gînduri, și timid ca un copil, și lipsit de orice voință. Avea deplină aducere-aminte a oamenilor, a lucrurilor și a tuturor întîmplărilor din urmă. Mă-ntreba cu interes de cunoscuții lui din București, ș-arăta o nespusă milă pentru cei săraci. Apoi, iar, ca și cum și-ar fi adus aminte de o nenorocire mare, se cufunda în gîn-duri și nu mai spunea nimic cîte-o jumătate de ceas. Numai își ridica ochii din cînd în cînd și, împreunîndu-și mînile, ofta de te-neca plînsul: „Of, Doamne, Doamne !...” Și iar punea ochii în pămînt și tăcea. Avea convingerea puternică că e pierdut, că pentru el nu mai e de trait și că într-o zi are să moară de foame. Ideea că n-are cu ce trăi îl chinuia și zi și noapte. De multe ori mi-a spus, blînd, încet, cu acel glas profund ce părea că vine dintr-o altă lume: „Tare-aș vrea s-adorm odată și să nu mă mai deștept".
A adormit în sfîrșit această jertfă glorioasă a unei societăți frivole și nepăsătoare, într-o țară cu atîtea nulități triumfătoare, un poet atît de mare și de cinstit nu putea să moară decît într-un spital de nebuni. Cîte reflecții triste nu ne cuprinde în fața acestui dureros sfîrșit!
Oameni ca Eminescu răsar la depărtări de veacuri în existența unui popor.
Este oare un păcat așa de mare de a rupe hotarele de gîndire ale contemporanilor tăi ș-a te ridica cu mult deasupra timpului ș-a societății în care te-ai născut ?... Dacă e așa, pedeapsa e din cale-afară grea.
[Al. Vlahuță – Amintiri despre Eminescu, vol. II, Ediție de V. Râpeanu, text reprodus în „Amintiri despre Eminescu”, antologie de Ion Popescu, Ed. Junimea, 1971, p. 215]
..................................................................

-81-
NICOLAE PETRAȘCU – MIHAI EMINESCU

Maiorescu crede că Eminescu, în toate actele lui ca și chiar în poeziile lui, nu punea nici un preț pe personalitatea lui : ,,el citea poezia lui ca și cînd ar fi fost a altuia, fără vreo ambiție personală... Parcă ar fi fost o lucrare străină de el, niciodată nu s-ar fi gîndit măcar nici s-o publice. Publicarea îi era indiferentă... Se mulțumea cu emoțiunea estetică a unui mic cerc de amici, fără a se gînd la nici o satisfacție de amor propriu, el se considera oarecum ca organul accidental, prin care însăși poezia se manifesta, așa că ar fi primit cu aceeași mulțumire să se fi manifestat prin altul”.
Noi credem că Maiorescu voind să înalțe pe Eminescu, îl micșorează, dacă nu-l denaturează, făcînd din el o ficțiune abstractă. Eminescu era un supraom, e adevărat, dar în cuvîntul acesta temelia e cuvîntul om, atît sufletească cît și trupească. Acel străvechi Homo sum... al lui Terențiu, nu putea fi aplicat mai plauzibil nimănui decît lui. În realitate, el a fost un suflet trudit atît de problemele mari ale lumii cît și de întîmplările vieții, și de unele, trudit rău. Noi îl iubim și-l admirăm, fiindcă știm că a fost om ; dacă n-ar fi fost om nu ne-ar interesa. El ar putea fi caracterizat mai curînd ; un turment calm, decît „o seninătate abstractă”, cum i-a zis Maiorescu.
[...]
În 1883, 5 iunie, avu loc la Iași inaugurarea statuiei lui Ștefan cel Mare, unde fu trimis și el ca reprezentant al ziarului Timpul. În vreme ce atîți alții se grămădeau cu discursuri mari în gură, el compuse frumoasa sa poezie Doina.
Întors la București, în ziua de 28 iunie, după cîteva nopți de insomnie care îl neliniștiră și îl obosiră Eminescu dădu cel întîi semn de nebunie, vorbind cuvinte fără șir, făcîndu-le să rimeze între ele și nemairecunoscînd pe nimeni.
Gazda lui, alarmată încă de la 5 ore dimineața, înștiință amicii care văzîndu-l pierdut, îl conduseră și-l instalară în ospiciul Caritatea al d-rului Șutu din București. În ziua aceea, s-ar putea zice, că viforul ce se abătuse asupra minții lui dezrădăcinară tot ce încolțise în ea, lăsînd în urmă pustiul în care nu mai crescu decît sămînița morții.
Iată capătul vieții sănătoase a lui Eminescu care nu număra decît 33 de ani, vîrstă la care alții abia încep viața gîndirii.
S-a spus de mulți că boala lui a fost o moștenire din familie. E însă o afirmare nedovedită, repetată de toți, unii după alții. În familia lui un frate s-a sinucis. Acesta e singurul stigmat. Dar sinuciderea lui a fost urmarea boalei venerice incurabile și cu perspectivele ei înspăimîntătoare. Cîți oameni nu s-au sinucis fără a fi dat vre-un semn de nebunie mai înainte? Și chiar cînd ar fi așa, un frate ce s-a sinucis nu poate atinge cu boala lui pe frații săi. Exemplele sunt nenumărate în atîtea familii cu cîte un caz de sinucidere.
[Nicolae Petrașcu – Mihai Eminescu, Buc., 1934, text reprodus în „Amintiri despre Eminescu”, Ed. Junimea, 1971, p. 99, 101]
.................................................................

-82-
GEORGE PANU – EMINESCU ȘI VERONICA MICLE

Dar trebuie mai întîi să limpezesc o chestie care revi-ne des sub pana autorului de la Gazeta Moldovei, ocupîndu-se de dragostea dintre Eminescu și Veronica Micle, este chestia amestecului Junimei și în special al d-lui Maiorescu în această dragoste și silința de a pune piedici ei.
S-ar părea straniu ca o societate literară să se amestece în sentimentele intime ale unuia din membrii ei, de aceea cine n-ar cunoaște ca mine Junimea, ar putea să nu creadă pe d. V. Scînteie (asa se iscălește autorul de la Gazeta Moldovei).
Lucrul este în principiu perfect de adevărat. Junimea se amesteca în afacerile private de oarecare importanță a membrilor ei, în tot ce privea onoarea sau determinarea unui fapt important din viața lor.
Așa regretatul Mihai Cornea a fost nu exclus, dar depărtat în mod delicat de la Junimea pentru o chestie de pur cavalerism. Insultat în mod grav de un ofițer pentru o afacere de natură intimă, Mihail Cornea n-a provocat la duel pe ofițer; faptul neprovocării a produs mare emoție și scandal la Junimea, membrii marcanți s-au constituit într-un tribunal de onoare și au decis în unanimitate îndepărtarea lui Cornea.
Vedeți că Junimea nu era numai literară, era și cavalerească.
În timpul cînd și eu făceam parte, un membru - să-i spun numele fiindcă e mort - Ștefan Vîrgolici avea relații amoroase cu o tînără văduvă. Un copil se naște din această legătură ; Vîrgolici se crede dator a-și legitima pozi-ția lui și a doamnei prin căsătorie.
Nu știu dacă Vîrgolici a consultat pe șefii Junimei sau aceștia s-au amestecat direct în afacere, auzind din întîm-plare de intenția lui Vîrgolici; ceea ce știu e că Junimea s-a ocupat imediat de această eventuală căsătorie. Eu care eram tînăr și n-aveam însemnătate în Junimea, eram lăsat la o parte ca și alții în aceste lucruri, dar la vreo două-trei ședinți înainte de a se începe cetirea bucăților ce se aduceau, prindeam fără voia mea bucăți de fraze schimbate între d-nii Maiorescu, Negruți și Pogor, conversație în care figura înă-crită și severă a d-lui Maiorescu trăda o dezaprobare formală.
Cunoșteam familia tinerei văduve, prin urmare aveam ocazia să văd bucuria și fericirea pe care Vîrgolici o adusese în sînul acestei familii ; toți erau veseli, toți considerau lucrul ca absolut hotărît. Cînd însă am început a simți cele ce se petreceau la Junimea cu privire la această chestie, atunci am crezut de datorie de a avertiza pe tînăra văduvă. Întîi ea n-a luat lucrul în serios avînd mare încredere în dra-gostea lui Vîrgolici, pe urmă văzu la el o oarecare schimbare și mai cu seamă o mare preocupare.
Ea mă chemă și-mi spuse temerea ei, recunoscu că aveam dreptate cînd am prevenit-o, acuzînd formal Junimea și mai ales pe d. Maiorescu că voiește să o facă nenorocită.
Faptul era adevărat. Șefii Junimei, nu știu din ce cauză, sfătuiră și insistară pe lîngă Vîrgolici să nu contracteze această căsătorie, și acesta, cu toată dragostea ce avea pentru tînăra văduvă, se supuse Junimei și legăturile fură rupte definitiv. La aceasta desigur contribuia și moartea copilului ieșit din aceste relații.
Vra să zică Junimea se amesteca în asemenea chestii delicate, de cîte ori era vorba de un membru influent, și rar se întîmpla ca ea să nu izbutească.
Amestecatu-s-a Junimea în amorul dintre Eminescu și Veronica Micle ? Urmărit-a această societate pe biata Vero-nica Micle cu antipatie? Eu nu știu; eu deja nu mai frecventam pe atunci Junimea, prin urmare nu sînt în poziție de a ști nimic pozitiv. Cu toate acestea oarecare afirmări ale d-lui Scînteie din Gazeta Moldovei se potrivesc cu felul de a gîndi și de a lucra a membrilor marcaniți ai Junimei în asemenea chestii. Așa, îndrăznesc a crede veridică afirmarea lu Scîn-teie cînd spune că d. Titu Maiorescu era în contra legăturei lui Eminescu cu Veronica Micle și prin urmare contra unei căsătorii proiectate. Motivul pe care îl dă Scînteie este maio-rescian, cînd spune că d. Maiorescu era contra, pentru că în clipa în care Eminescu și Veronica Micle își vor vedea visul realizat, „cele două talente literare nu vor mai plînge așa de frumos în versuri”.
[George Panu – Eminescu și Veronica Micle, în „Pagini alese”, ESPLA, 1956, text reprodus în „Amintiri despre Eminescu”, antologie de Ion Popescu, Ed. Junimea, 1971, p. 87-89]
.................................................................

-83-
VERONICA MICLE CÃTRE B. P. HASDEU

8 Dec. 1880 Iași
Domnule și Doamnă Hăjdeu!
De mult voiam să vă scriu, dar sunt atât de deznădăjduită încât mai nu am curajul. D-l Maiorescu a trebuit până și în privința căsătoriei mele cu Eminescu să-și ilustreze ființa, căci după numeroase expediente a decis pe D-l Eminescu a renunța la alianța proiectată. Nu e nici locul nici timpul aci pentru a face comentariu și asupra Liricului Poet, destul că s-a purtat față cu mine așa cum numai per-soane din cercul literar al D-lui Maiorescu putea(u) să se poarte, Cerc care de altmintrilea însuși Eminescu îi dă grațiosul nume de: Hare-mul lui Maiorescu, în care ilustrisima M-me Kremnitz e sultana favo-rită. Dar ce vreți, scopul scuză mijloacele, acolo să face De l 'art pour l'art, adică înaltă Literatură. Într-una din Novelele M-mei Kremnitz publicate sub numele Georges Allan veți găsi foarte bine zugrăvit și pe profesorul de Arheologie Maiorescu și pe cumnata D-sale, iar bărbatul un pedant, dacă nu un nătâng!
Dar să reviu la mine. Știu că sunteți foarte bine cu Dl Chițu, vă rog D-le și Doamnă Hașdeu, vă rog de mii de ori stăruiți la D-l Chițu să-și ție promisiunea care cu atâta bunăvoință mi-a fost acordat încă în anul trecut relativă la pensiunea mea. Vă rog căci în viața mea vă voi fi recunoscătoare și mă voi ruga lui D-zeu pentru fericirea Lelicăi, pe care din suflet o sărut, pe cum și pe Doamna, pe care o rog să-mi scrie; iar D. Voastră, D-l meu, primiți cordialele mele salutări,
VERONICA MICLE
..................................................................

-84-
NOTÃ CÃTRE SERVICIILE SECRETE AUSTRIECE

București, 7 iunie 1882
Înalt prea cinstite Conte,
„Societatea Carpaților” a ținut pe 4 iunie o ședință publică, precedată de o consfătuire secretă.
Referitor la aceasta am primit de la o sursă de încredere următoarele date: subiectul consfătuirii a fost situația politică. S-a căzut de acord asupra continuării luptei împotriva monarhiei austro-ungare, totuși nu în spiritul unei „Romania irridenta”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedre.
Eminescu, redactorul șef al ziarului „Timpul” a făcut propunerea ca studenții transilvăneni de națiune română, care umblă pe la școlile de aici pentru învățătură, să li se încredințeze pe timpul vacanțelor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari. Redactorul adjunct Săcășeanu de la „România liberă” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care arătau că românii de acolo îi așteaptă pe frații lor cu brațele deschise.
O scrisoare trimisă de Bădescu, inspector școlar din Neamț, către un jurnalist pe nume Miron spune că situația din jurul Năsăudului este favorabilă.
Primiți Excelență expresia profundului meu respect.
București, 7 iunie 1882, Baron von Mayr
Despre o consfătuire secretă a „Societății Carpaților”
[Nota în baza paginii 1: Excelenței sale Domnului Conte Kalnoky: Biroul de informații]
[Arhivele St. Buc., Colecția Xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f. 189-192, Haus-Hof-und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.-Akten, k. 159]
..................................................................

-85-
IOAN SLAVICI CÃTRE TITU MAIORESCU

Sîmbătă, dimineața, 25 iunie 1883
Stimabile domnule Maiorescu,
Mai nainte de a pleca, cred că trebue sa Vă spun ce treabă s-a făcut ieri la societatea „Carpații”. Precum veți fi știind, eu am intrat abia sunt acum câteva săptămîni în această societate și nu prea am relațiuni cu membrii ei, care sunt oameni mai tineri decît mine. Am cerut, ce-i drept, de mult să fiu primit în societate, însă, precum se vede cu intenție s-a amînat răspunsul la cererea mea. Ceea ce m-a hotărît să intru în societate a fost tocmai hotărîrea de a combate tendințele manifestate într-însa și mai nainte de a fi cerut să fiu primit între membrii ei am luat înțelegere cu amicii mei mai așezați ca Făgărășanu, Eminescu, Densușeanu, Babeș și ceilalți, care și-au făcut studiile la Viena și care toți dezaprobă manifestațiile societății „Carpații”. Intrînd dar în societate, am dat expresia acestei dezaprobări și-am ținut conferința din toamna trecută anume spre a produce un curent în sensul ideilor noastre. Cu părere de bine am aflat apoi, că acesta este curentul predomnitor în societate și numai tinerii conduși de Laurianu, care sunt puțini, combat ideile noastre. Sigur dar de reușită, am făcut să se convoace comitetul, care a hotărît cu cinci voturi contra unuia singur, că balul nu se va ține și nu se va spune motivul, pentru care se asămănă. În cursul discuțiunilor am aflat însă, că nu avem a face numai cu Laurianu, ci cu redacția „Românului”, care stăruiește cu tot dinadinsul să se facă o manifestație iredentistă și cu poliția capitalei, care lucrează la ordinile lui Rosetachi. Sechașanu, Președintele, a fost chemat la Redacția Românului, poliția a oprit balul, și dacă nu se va ține, președintele va protesta prin ziare. Afară de aceasta s-a făcut presiune asupra membrilor comitetului, ca să nu vină la ședință pentru orișicare hotărîre să fie peste putiința, ba, dupa-că cu toate aceste veniseră membri în număr. Ocășanu, unul dintre oamenii de încredere ai poliției și totodată și ai lui Laurianu, a făcut că un membru a plecat înnainte de votare. Astfel ieri nu s-a putut lua nici o hotărîre.
S-a hotărît să se convoace pe astăzi o ședință: eu, domnule Maiorescu, nu mai pot rămîne și pentru ședința aceasta și cred că e și de prisos să mai rămîn. Oamenii nu vor să se ție balul și vor hotărî în acest sens: unsprezece dintre 14 membri sunt de această părere, doi sunt nehotărîți și numai doi inspirați de redacția „Românului”. Dar dacă domnii Sturdza și Aurelianu pot face, ca poliția să nu facă presiune asupra comercianților, care fac parte din comitet, hotărîrea se va lua astăzi în sensul nostru. Și atunci însă, în „Românul”, va face tapaj. Voi face și eu, emigratul, o declarațiune, dacă se va crede de cuviință, și desigur oamenii de valoare se vor uni cu mine. Vă rog dar, stăruiți, dacă veți fi crezînd de cuviință pe lîngă Laurianu să fie sincer și pe lîngă domnul Sturdza să facă ce poate, ca poliția să le dea pace oamenilor acelora. Altfel se face scandal. Eu sînt rău, domnule Maiorescu, și nu mă lasă firea să mai stau. Am rătăcit zilele acestea și m-a apucat boala cu atîta vechemență, încît ieri dimineață, sculîndu-mă, m-am trezit și cu un dinte ieșit, și mă tem că, perzînd timpul pe aici, înainte de toate o să rămîi fără de dinți, căci dinții de trei zile mi se plimbă prin gură. Apoi eu n-o să-l scap pe domnul Sturdza de amicii săi politici.
Cu ocasiunea aceasta, Vă zic încă o dată remas bun, sărut mîinile doamnei Maiorescu și-i zic un remas bun și domnișoarei Liviei. N-am venit să le fac aceste prin graiu viu pentru că n-am putut.
Al D-voastră devotat și sincer
Ioan Slavici
..................................................................




-86-

CONSTANTIN DIMITRIU CÃTRE MIHAI BRÃNEANU

București, 16 iulie 1883
Dragă Mișule,
Un băiat îmi aduse epistola ta aici în suterană și la moment îți răspund. Merindele le voi lua tîrziu, nu vă mulțumesc, ci doresc ca să vă mulțumesc cît de curînd la mine cu o friptură din dobitoacele îndopate ce mi-ați trimis.
Nimic nu se știe despre Opera ta!
Cît despre Eminescu nu mai încape speranță de îndreptare.
Cum a auzit că fratele tău – acum cîteva săptămîni -, în loc să plece, a luat bani din toate părțile, umbla agitat ziua-noaptea, cheltuia, iar împrumuta bani etc și de plecat acasă, nu putea. Avea groază. Însuși a prevestit pe unii amici, să îngrijească de el, că-și va perde mințile.
În cele din urmă brusca pe toată lumea. A amenințat cu revolverul pe Miulescu în prezența lui Ciuflecu; Simțion, inginerul la care stetea mai mult, a observat că nu e lucru curat, noi nu-l mai vedeam, căci el avea concediu de plecare. Eminescu simțindu-se însuși decăzînd a simțit totodată că vor fi siliți cei de șîngă el să-l asigure la Balamuc. Deci a fugit într-o baie unde a stat mai toată ziua ascuns. Își rupse toate hainele, aruncîndu-le în apă. Cînd s-au dus acolo cu autoritatea, doctori etc, el s-a luptat contra tuturor; a fost și Ocăș; l-au pus în fine în cămașa de forță și l-au dus la Șuțu, unde amicii au să plătească 300 fr. pentru el. Acolo îl vizitează mai des Ocăș, ducîndu-i rufe; acum doctoru’ nu mai primește pe altcineva, zicînd că face rău pacientului. El tot aiurează despre cîte în soare și lună!
Are insomnie – deci nu va suferi mult timp!
România liberă e guvernamentală – Laurian pleacă cu o misie în streinătate.
Altfel – Mizerie!
Nu spui unde mergi, te vom revedea în curînd?
Salutări lui Peteu și tuturor. Bine și sănătate de la al tău
Dinu

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!