Din mers


Ce curios! Gândurile obișnuite par simple imagini oglindite și cu toate acestea ne simțim vii la nivelul lor. Nu gândurile trăiesc în noi, ci noi trăim în ele. Rupți de realitate și totuși având sentimentul că o experimentăm în mod nemijlocit, ne dezlipim cu regret de ecranul fascinant al calculatorului. La serviciu sau acasă, acest obiect inteligent al civilizației contemporane, a devenit indispensabil. Din nefericire, multe dintre uluitoarele descoperiri și invenții ale științei recente și-au dovedit în timp latura nocivă. Ar fi absurd și inadecvat să renunțăm la faimoșii cai putere ai mașinii pentru a păstra nealterată relația cu tradiționalul cal al gospodariei țărănești. În loc de parcări și garaje să construim grajduri! Refuzul cuceririlor tenhico-științifice este la fel de dăunător ca și prosternarea în fața beneficiilor utilității. N-am fi oare ridicoli să preferăm căruța în locul metroului? Să aruncăm telefonul și să părăsim internetul doar pentru a comunica fața catre fața? Și cu toate acestea trebuie să conștientizăm faptul că în vreme ce lumea exterioară a operat - de exemplu - metamorfoze evidente din Evul Mediu și până în prezent, lumea noastră lăuntrică a cunoscut un regres îngrijorător. Nu toate familiile pot folosi sfaturile unei super-nanny, iar un copil părăsit din comoditate, stres sau "lipsa timpului", în fața televizorului, nu are avantajele unui adult. Este recunoscut apetitul accentuat al copilului pentru imagine în general sau imaginea televizată în special, dar psihicul său ce înghite totul pe nerăsuflate va reacționa uneori surprinzător. Dacă în blamatul Ev Mediu omul mai trăia în mod natural într-o Natură nemodificată, astazi e necesar să știm că existența noastră se desfășoară într-un univers sub-natural. Fără un efort compensatoriu pentru întreținerea, susținerea și dezvoltarea calitaților lăuntrice, vom eșua într-un mod lamentabil. Dacă gândul e simplă oglindire fără un alt suport obiectiv decât cel al creierului înseamnă că gândirea în sine este abstracțiune. Ea iese din acest palier doar prin reacția afectivității noastre. Logica singura nu are reperele realității. Un exemplu: Vulpea are patru picioare. Cezar este o vulpe. Prin urmare Cezar are patru picioare. Cine se revoltă în fața acestei concluzii? Gândirea abstractă sau simțirea concretă? Personal nu pot crede că realitatea și cunoașterea sunt menite să paralizeze într-o astfel de limită. La nivelul inteligenței noastre abstracte "Dumnezeu a murit", pentru a ne oferi libertatea. Dar odata cu moartea Lui și reperele reale ale ființei au dispărut. Ele pot fi recuperate nepermițând Omului din noi să-și atrofieze simțul pentru spirit. Vom înțelege că pe vremea în care Dumnezeu și Sf. Petru se mai plimbau pe pământ pe la casele cărutașilor nevoiași, neantul nu avea aceeași putere de atracție. Și pe masură ce vom fi mai mândri cu viteza sofisticatelor noastre mașini, vom resimți dorul după liniștea contemplativă cu care traversa realitatea "naturală" celebrul car cu boi!