Alpha și Omega par să troneze ca două constante în soluționarea tuturor întrebărilor ce ne frământă și tot ele sunt cele care declanșează eterna avalanșă de căutare de noi și noi răspunsuri.
După părerea mea, orice legendă, indiferent de sorgintea sa, nu trebuie catalogată pur și simplu ca atare, tendința generală, a majorității dintre noi, fiind să le considerăm ca pe niște povestiri (,,de adormit copiii’’).
Oare ,,Firul Ariadnei” nu simbolizează cumva Inceputul (unei vieți), iar Nodul Gordian Sfârșitul (laic al acesteia) ?
Din ce este alcătuit un fir?, din fibre (în termenii de specialitate are un anume număr de TEX), dar extrapolând aceste elemente în alt context, nu pot fi decât înzestrarea fiecăruia dintre noi cu elementele unei bune creșteri (cei șapte ani de acasă, urmați de ciclurile educaționale ș.a.m.d.). Până aici totul pare a fi corect, chiar ideal aș spune, dar (nelipsitul sol al îndoielii, singura conjuncție de această nuanță, de altfel), aceste fibre pozitive sunt adesea distorsionate atunci când au ca tovarăși de drum pe cele negative ( răutatea, ura, minciuna ș.a.m.d.).Urmarea e simplu de dedus, având în vedere faptul că, dacă aceste ,,atingeri” se petrec prea des, ia naștere un fir mai mult scămoșat, decât estetic, cum ar trebui să arate, încât la un moment dat ajunge să se încâlcească singur, transformându-se într-un nod, uneori prea strâns, în așa fel încât doar prin disecarea sa cu un obiect tăios se mai poate reface, dar nu ca un întreg, ci ca un morman de căpețele, fără a mai fi capabile a îndeplini vreo funcție vitală.
Ce se petrece de fapt? În momentul în care se realizează acel nod, noi oamenii nu suntem decât niște victime ale ispitelor vieții, ajunse în pragul disperării, adică la un pas de suicid sau pentru a ieși din impas suntem încurajați de Spiritul suprem al Răului, să recurgem la operațiuni, deloc ortodoxe, printre care și omorârea semenului nostru și ca și cum nu ar fi de ajuns, are grijă să ne determine, prin falsa ( trăită doar de noi) căință, să ne suprimăm viața, repetându-ne mereu că ,, nu mai are nici un rost să mai trăim, trezindu- ne acel imbold al remușcării insuportabil de torturantă, încât singura soluție de rezolvare nu rămâne decât cea a sacrificiului capital – sinuciderea, care nu înseamnă decât crimă sau, încă o crimă.
Cine va ieși triumfător din acest tip de practică? Bineînțeles că tot Satana, mărindu – și astfel efectivul cu cel puțin încă un recrut.
,,Asta și vrea Satana, să-nchege o Armată!
Să plece să-L înfrunte, pe Cel ce I-a fost Tată!”
Pentru a nu ajunge în faza de nod (mai sus precizasem că suntem puși în situația de a secționa acel nod care ne sufocă), trebuie să respectăm acele porunci, deoarece practica la care suntem tentați să recurgem nu înseamnă altceva decât decăderea noastră morală prin pierderile amintite, dintre care prima ar fi demnitatea umană.

Iulian Nistor – Vaslui, 15. 06.2006