agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 10285 .



Ce este și ce ar putea fi juxtalismul?
eseu [ ]
manifest-program pentru generația internetului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [valentintascu ]

2006-08-24  |     | 



CE ESTE ȘI CE AR PUTEA FI “JUXTALISMUL”?
(manifest-program pentru generația internetului)

1. Motivația

Fără a face o comparație de principiu, pare totuși normal ca, după modificare de esență a gândirii socio-economice și mai ales ideologice de după 1989 (chiar dacă ne mai bântuie haosul și dezorientarea), inclusiv literatura să se afle, din păcate încă, în căutare de sine. A dispărut o anume comandă socială care dădea un rețetar minim de creație, nu totdeauna minoră, o direcție impusă filozofic, care n-a produs valori în sensul cerut, ci mai ales în tendința ei subterană (deseori prea subtilă) de opoziție. S-au schimbat fundamental relațiile din sânul breslei și multe altele, care au însemnat o rotație nu de 360 de grade, ci una mai scurtă, dar categorică, de 180 de grade, ceea ce este egal cu o întoarcere cu spatele la trecut. Celelalte arte, cele plastice și muzicale, nu au avut nevoie de o atât de catastrofală modificare de mijloace și teme, și de aceea ele înregistrează o anume continuitate, sunetul și culoarea rămânând aceleași practic, schimbându-se doar mesajele. Ca să argumentez, voi aminti o discuție, evident particulară și fără prea mulți martori, pe care am avut-o în anii 80, la Iași, cu talentatul compozitor Vasile Spătărelu, dispărut în martie 2005. I-am reproșat acestuia, amical totuși, faptul că a irosit fraze muzicale excelente pentru a transmite mesaje care răspundeau comenzii ideologiei comuniste, presupunând că la o schimbare de regim politic vor dispărea și creațiile respective. Răspunsul lui m-a șocat prin simplitate și pentru că nu mi-a dat mie prin cap: “Domnule, în acest caz, nu voi avea de schimbat decât cuvintele, care nici nu-mi aparțin, dar muzica va rămâne.”
Așadar, cea mai grea misiune de modificare a creației revine acum literaturii, modul ei fundamental de exprimare fiind, bineînțeles, cuvântul. Mai mult decât atât, noua generație de scriitori, foarte activă, numeroasă și ambițioasă, simte nevoia unei autodefiniri. S-a emis deja un termen definitoriu, “fracturismul” nefiind totuși urmarea unei metode, a unei poetici anume, ci mai mult a unei gesticulații. Nu neg valoarea acestei rapide și juvenile mișcări, nici chiar limbajele ei violente, pentru că, se va vedea, chiar și reprezentanții ei de talent vor intra în specia pe care o propun spre denominație. Mai există un detaliu: organizarea generației în jurul Internetului, ceea ce oferă un alt sistem de relații față de cel anterior, dialogul de la distanță, pe ecran, ceea ce conferă oricărei exprimări un curaj suplimentar, o mai directă expunere de opinii, atât în ceea ce privește creația proprie în sine, cât și în ceea ce privește atitudinea față de creația altora. Deci pare a se modifica astfel și poziția criticului de literatură, după ce ani de-a rândul ne-am plâns că actul critic s-a devalorizat, a fost neglijat etc.

2. Sugestia

În urmă cu aproape un deceniu, mă aflam la Paris cu o delegație de 14 noi editori, eu fiind întemeietorul chiar primei edituri particulare din țară, Editura “Clusium” de la Cluj-Napoca, înființată, singura, în chiar 1989. Din delegație mai făcea parte regretatul Marian Papahagi, cel care, de nu pleca prea devreme din viață, ar fi ajuns, sunt convins, președintele Academiei (el reprezenta Editura “Echinox”). Plimbându-ne noi pe marile bulevadre din Montmartre, într-o seară, l-am întrebat dacă îmi citise o carte pe care i-am dăruit-o și la care eu țin foarte mult, Școala morții. Cinstit, mi-a răspuns că nu mai citește demult literatură (proză, poezie deci), ci doar jurnale intime, memorialistică, tot ce ținr de corespondența de autor și altele din aceeași zonă numită “de frontieră”. Multă vreme m-am întrebat de ce procedase astfel și ca el mulți alții. Confirmarea acestui “mulți alții” mi-a oferit-o cu doar o săptămână în urmă ziaristul, în egală măsură scriuitorul Constantin Coroiu de la Iași, care s-a ocupat cu prioritate de asemenea volume de amintiri, note zilnice care au apărut în număr mare în ultimii 15 ani. Aici am citit că și Mihail Sadoveanu, după 50 de ani nu mai citea decât memorii, “deoarece ficțiunea nu-l mai satisfăcea.” Ce sunt de fapt aceste volume de memorii, jurnale, interviuri etc.? Sunt niște forme ale realității “reale” îmbogățite “ușor” literar, dar care sunt într-adevăr interesante deoarece formează un fel de oglindă, în care cititorul, adesea el însuși scriitor, încearcă a se regăsi. De altfel, Jules Renard, dacă nu mă-nșel, oricum un mare gânditor spunea că citim biografiile marilor oameni pentru a găsi puncte de asemănare cu viața noastră, formă de orgoliu ascuns. C. Coroiu spune destul de decis: “Prefer un jurnal “deghizat” unei duzine de romane mediocre sau pasabile…”, și tot el aduce în discuție o apreciere a prozatorului George Bălăiță, care făcea o “apropiere” între “adevărul care ne trebuie” și “ficțiunea din jurnale și memorii” (aceasta în cazul în care memoriile sunt mai totdeauna cosmetizate de scriitori).

3. Observația

Așadar, încep să înțeleg că omul, de la o vreme are nevoie de alt fel de ficțiune, una reală, pentru că imaginarul nu-i mai este de folosință; la fel și generațiile. Cea din urmă “s-a săturat” de metaforele sofisticate, ingenioase, admirabile de altfel, ca și de filozofările în exces din proză, de acțiunile încâlcite și aluzive, simțind acut nevoia unei altfel de “realități ficționale” (fractura), mai aproape de real, de palpabil. De altfel, într-un mai vechi studiu al meu despre Mecanismul actualizării arătam că, de regulă, după o perioadă de lirism (metaforică) urmează obligatoriu una epică, esențialmente concretă. Momentul actual, cel puțin în literatura română, pretinde trecerea de la un metaforism excesiv la un pragmatism necesar. Dar cum generația ultimă nu poate renunța în totalitate la realitatea imaginară, nu face altceva decât s-o alăture pe aceasta unei realități “reale”. Fenomenul l-am denumit deja JUXTALISM, adică, cu alte cuvinte, concubinarea elementelor de viață imediată, în toată cruditatea lor, cu elementele de literatură pură, “idealistă”. Aceasta ar fi o primă definire a promoției care scrie în actualitate cu aplomb și ambiție (în ciuda retragerii publicului larg, ori poate tocmai pentru a-l recupera pe acesta).

4. Demonstrația

Am subsemnat termenul “juxtalism” în urmă cu mai bine de un an, în paginile revistei “România Literară”, comentând romanul Rhizoma (2004) de Marius Tupan. Lectura m-a atras de la bun început și mi-a întreținut intersul până la capăt și m-am întrebat de ce, pentru că nu se întâmpla în paginile lui mai nimic senzațional. Explicația am găsit-o, foarte greu, exact în faptul că pe lângă o realitate imaginară, strict literară, în care autorul a fost dintotdeauna meșter, funționa și ficționa o realitate “reală”, cu personaje din cotidian, recognoscibile, cu întâmplări care au făcut obiectul presei, fără prea multe comentarii. Juxtapunerea mi s-a părut chiar intenționată, deși va fi fost mai mult intuitivă. Aceeași senzație am avut-o și la lectura unor romane de Dora Pavel (Agata murind, 2003 – Premiul Uniunii Scriitorilor), Mariana Bojan (Dansul câinilor, 2003) sau Grid Modorcea (Mesalina, 2002) și altele.Toate aceste cărți de proză aduc în prim plan o realitate evidentă, una netrucată sub nici un chip, adeseori dură, cu inserții acut sexuale (sexualitatea fiind una dimntre dominantele societății contemporane, nu doar de la noi, una tentatntă, mai ales în spațiul nostru literar, ca una dintre interdicțiile care au funcționat până la 1989). Tocmai de aceea, chiar dacă nu ader la limbajul excesiv vulgar al unei părți dintre “fracturiști”, îl accept, tocmai pentru că el este foarte exact, viu, întâlnit des pe stradă și în familie, dar este apropiat, “juxtapus” unui fundal esențial metaforic (neostentativ însă), care intrține ideea de literatură.
Mai târziu decât la proză, dar mult mai pregnant și demonstrartiv, juxtalismul mi-a apărut în poezie și mai ales în cea de pe internet. Am pomenit termenul într-o prefață la un foarte bun volum al tânăruluii Bogdan Geană (Să îndeplinim dorințele prostscrișilor, 2005) și în alta la volumul altui membru al “curentului” poezie.ro, Andrei Novac (Vârsta sării, 2006). Un alt exemplu definitoriu este Marius Marian Șolea cu mai toate volumele sale de versuri și cu recentul său roman, Crimă și pace bună (2006). Însumi am scris romanul Miluta (2005), cu care am obținut nu mai puțin de trei peremii literare importante, în care, fără a avea însă o conștiință prealabilă, ci din pură intuinție, căutând soluții pentru atragerea publicului, am mixat masiv imaginarul cu realul, personajele de ficțiune cu cele reale, unele aduse în scenă chiar cu numele lor real.
Am luat pe rând primele nume care apar pe site-ul poezie.ro : aproape fără excepție poeți, unii foarte tineri, unii chiar în vârstă, dar care abia recent au avut curajul de a se “afișa”, scriu versuri în spiritu dovedit mai sus, adică își argumentează, fundamentează și sprijină voințele pur poetice pe secvențe de realitate dură (nu lipsesc vorbele vulgare, pe care, cu pudibonderie, responsabilii site-ului le avertzizează). Foarte intersante mi s-au părut juxtapunerile de imagine grafică proriu-zisă (fotografie sau grafică de Florin Pucă) ale “veteranilor” Florina Bordeianu și Manolescu Gorun. Propun analiza principalelor producții, să zicem cele cuprinse în antologia membrilor site-ului poezie.ro – concluziile ar fi limpezi, putându-se stbili și o anume proporționalitate statistică între cele două tipuri de realitate juxtapuse. Teoria fiind extrem de simplă, demonstrarea ei ar putea s-o confirme sau s-o… infirme. Orice e cu putință: dacă e să ne luăm după C. Coroiu, G. Călinescu ar fi zis că “jurnalul e o prostie”, vorbe care apar în niște pagini de… jurnal; din această perspectivă totul ar cădea. Oricum ideea juxtalismului poate fi preluată și în comentariul critic și el în profundă schimbare de metodă.


VALENTIN TAȘCU

N. B. În caz că nu voi putea fi prezent pentru a susține acest punct de vedere, rog a se ține seama că observațiile sunt doar schițate și sunt propuneri destinate dezbaterii și completării.

Târgu-Jiu, 23 august 2006




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!