În secolul al XIII-lea au fost declarate cele 7 păcate capitale: "mândria", "invidia", "iubirea de arginți", "desfrânarea", "lăcomia", "lenea" și "mânia".

“Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță”
Nicolae Iorga

Cine iubește banul uită de sine. Devenit robul banului ești dispus la orice risc pentru a-l obține. Nu văd nimic rău în a-ți asigura decența traiului. Nu este nimic rău în a lupta pentru tine, în a-ți aduce împlinirea prin certitudinea unui confort financiar. Întrebare: câtă certitudine îți poate asigura un confort financiar? A primi bani fără să-i meriți este identic cu autodistrugerea. Majoritatea preferă gloria scurtă și măruntă în detrimentul liniștii valorii personale și asta pentru că avidul nu conștientizează că prin acțiunile lui nu va primi nimic în plus decât ceea ce este și ceea ce merită din partea societății. Dorința de a deține putere și a controla destine prin puterea banului ne poate scoate din matca creației proprii, o falsă negociere precedată de “defularea” Divinității. Legea compensației se aplică și aici. Ce câștigi pe o parte este o pierdere pe alte fronturi. Cu cât acumulezi mai mult pe un front cu atât mai expus ești în fața nevoilor sosite de pe restul fronturilor. Totalitatea acestor fronturi, cuantificate într-un întreg te vor declara marele perdant în fața menirii proprii. Prefer demnitatea de a fi om. Este de preferat mediocritatea contemporanilor în detrimentul renegării originilor. Iubesc discernământul și detest recensământul conturilor mele. Nu-mi doresc absolut deloc iubirea contemporanilor, dar dacă voi fi pus vreodată în situația de a alege între respectul, disprețul și invidia acestora, atunci voi alege prima variantă.

"Dacă teoria mea nu corespunde faptelor, cu atât mai rău pentru fapte."
Martin Hegel

Generozitatea este apanajul celor înstăriți. Caritatea lor este identică cu spălarea păcatelor. Nici un milionar occidental sau de dincolo de Atlantic sau Pacific nu dorește să dea socoteală privind acumularea primului milion de dolari. Educația este o trăsătură rară a celor avuți. Povestea vieții unui milionar educat sau filantrop îți cutremură ființa. Îți modifică structura mentalului și afectului. De ce ai alege să fi ca ei când poți fi ca tine? Ce principii umane îi călăuzesc pe cei înavuțiți? Singura calitate care definește aviditatea față de bani este oportunsimul. Nu cunosc nici măcar în istorie un personaj care să dețină completa împlinire prin avere. Nimeni dintre milionari nu și-a publicat fericirea, nu și-a declarat falsitatea din afișarea ei. Au ales obscuritatea nefericirii în intimitatea afectului personal. Nu există comparație între suferința celui bogat care pierde bani și suferința celui care pierde puținul. Adicția de bani se completează prin singurătate și blestemele invocate de invidia săracului. Prefer umilința provenită din privirea celor avuți decat neliniștile lor. Dramele înavuțiților sunt demne de Dante, eu sunt demn de ospicile care tratează suficiența avuției interioare.

“Două lucruri sunt infinite pe lumea asta: prostia și universul. Dar de univers nu știm încă nimic sigur”
Albert Einsten